cum scoti PSD de la guvernare

O să scriu asta acum, până nu se injectează de tot proștii care fac activism politic cum fac suporterii galerie, dar și până nu schimbă facebook algoritmii rețelei de-o să fiu raportat pentru orice fel de text. Scriu cu speranța că printre cei care vor să se schimbe în bine țara asta sunt și oameni care nu au decis, deja, ce să facă, deși habar nu au de politică. 

Deeeci: de la ce premize plecăm? Păi, mi se pare logic să plecăm de la #premiza1 că PSD este un partid mare și puternic. Știu că dacă te uiți pe facebook, PSD pare mic și timorat, dar alegerile nu au loc pe facebook. Pesediștii nu-și declara afinitățile politice pe net, de jenă și de frică să nu fie luați la mișto, dar asta nu înseamnă că ei nu există. Dimpotrivă: faptul că netul le este ostil i-a făcut să se concentreze și mai mult pe offline. Și în timp ce useristii dau share conștiincios la orice inepție debitează Cioloș, Caramitru sau Chirilă, pesediștii își umplu timpul liber bătând scară de bloc după scară de bloc și întrebând oamenii "ce am putea face ca să votați PSD?". Ghici care din cele două tipuri de acțiuni aduce mai multe voturi?

[Nu glumesc cu "scară de bloc după scară de bloc". La mine în oraș, PSD deține toate codurile de acces în toate blocurile. Dacă vrea să ne scrie tuturor, pe uși, MUIE, BĂI, DE LA VIORICA, le trebuie o singură noapte.]

Așa că, dacă e să mă iau după semne, PSD o să câștige și alegerile europarlamentare, și pe cele locale, și pe cele generale. Iar dacă useristii și peneliștii îi mai demonizeaza mult pe votanții PSD (nu pe membri, da?), partidul lui Dragnea o să obțină și mai multe voturi, nu mai puține, de la electoratul sătul de prea multe înjurături și spume la gură. Scandalul aduce voturi celui care strigă pe perioade mici de timp. Când vezi niște oameni urlând isteric câțiva ani la rând, ți se face lehamite și, uneori, frică, de ei. 

Se poate lucra la asta? Sigur că da. Dacă fiecare din noi și-ar propune să-și întrebe vecinii dacă votează PSD, de ce, și de ce anume ar fi nevoie ca să-și schimbe opțiunea, fără să-i înjure și să-i desconsidere, votanții PSD s-ar împuțina. Nu avem, însă, maturitatea să facem asta. În loc să fim englezii care au cucerit China antică cu produse atractive și cu un creștinism agreabil, ne purtăm ca spanioliii care au trecut incașii prin foc, sabie și gripă. Asta e, atâta putem. 

Ce vreau să spun este că nu vom reuși să facem PSD să piardă alegerile. Nu cu jalnicele partide care i se opun. Așa cred eu, acum, văzând cât sunt de bine organizați pesediștii la firul ierbii și cât de proști și de isterici sunt liberalii și pluseristii. Putem, însă, să facem ca PSD să nu mai ajungă la guvernare. Noi, nu partidele de opozitie. Putem fi, pentru PSD, ce-a fost iarna rusească pentru armatele naziste. Sau voi credeați că armata rusă l-a înfrânt pe Hitler la Stalingrad? Nu, nene, frigul a fost cel care i-a distrus pe nemți. Armata rusă doar a ucis niste trupuri rămase fara spirit. 

Si acum ajungem la #premiza2: PSD nu poate guverna singur. Ca să facă 51% și să preia țara, din nou, are nevoie, ca de aer, de UDMR și de ALDE. Așa că dacă vrei ca PSD să nu mai guverneze, trebuie să-l lași fără aceste două partide. Adică să le duci la un scor electoral derizoriu. Iar acesta este un obiectiv greu doar cu UDMR. Disparitia ALDE este megarealista.

  • Ai un amic ungur si votant UDMR? Stai de vorbă cu el, pe teme politice. Sigur are niște dorințe, ca și tine, ca și alții, care nu țin de etnicitate. Și printre unguri sunt oameni care sunt de stânga sau de dreapta, antreprenori sau angajati care vor o leafa sigura, minoritati sexuale care vor drepturi sau traditionalisti gata sa moara pentru biserica catolica. Dacă reușești să faci un singur etnic maghiar să nu mai voteze UDMR, partidul care a susținut PSD în toate mizeriile care au dus țara asta în acest punct critic, se va putea și cu alt etnic maghiar. iar dacă se poate cu doi, se poate și cu 12, cu 22 sau cu 22.000. Nici nu conteaza ce-o sa voteze, daca nu mai voteaza UDMR. 
  • Ai un amic care votează ALDE? Ia-l la prelucrat. Explică-i de ce e periculos să mai voteze așa ceva. Explică-i că dacă votează aparentul liberalism promovat de Tăriceanu face jocul lui Dragnea. Fă-l să priceapă că e părtaș la toate hoțiile guvernelor pesediste. Spune-i că un om de dreapta sănătos la cap nu ar vota niciodată un partid care își asumă rolul asta, de spălător de cadavre al unui ucigaș în serie. Pula mea, cum să pui în aceeași propoziție "liberal" cu "alianța cu PSD" si cu "eliberarea a zeci de mii de infractori violenti"? Cum?

Clar, o sa fie mai greu cu UDMR decat cu ALDE. Dar si fara unul singur din cele doua partide merge schema. PSD o sa ia cel mult 33-35%. Fara cele 6-7 procente de la UDMR si cele 8-9 procente de la ALDE o suge Dragnea ca un boss.

Asa ca incearcă să mărești electoratul tău preferat în loc să adâncești faliile dintre cele două tabere electorale. Prin definiție, un conflict nu aduce creștere. Dacă era așa, Coca-Cola nu si-ar fi promovat produsele, doar le-ar fi criticat pe cele de la Pepsi. Asa ca nu mai injura pe nimeni, global. Incearca sa convingi unul-doi-noua oameni sa nu mai voteze cu cele doua slugi politice ale PSD. 

Du UDMR și/sau ALDE la 2-3% și vei avea în PSD, după alegeri, doar un porc urias care fuge prin curte, sângerând, cu un cuțit înfipt în gât. Da, aparent a scăpat de cei care voiau să-l taie. Da, o să dureze un pic până moare, că e ditamai animalul. Dar nu mai are nici hrană, nici apă, iar rana aia de la gât e adâncă. Într-un final, porcul o să cadă. Să vină butelia și aduceți cuțitele alea mari....

Sigur că n-o să mâncăm noi porcul, deși noi l-am tăiat. Toate bucățile bune vor ajunge în frigiderele partidelor, nu în ale noastre. Cât de curând, un alt partid va ajunge un porc detestabil de mare și va trebui să-l tăiem și pe ăla până nu ne mănâncă, ca ăsta de acum, nu doar porumbul din magazie, ci și cotețul, gardul, casa, iar la urmă chiar pe noi, de-o să trebuiască să plecăm iar, peste mări și țări, în alte sate, unde oamenii sunt atenti zilnic la greutatea porcilor, nu doar o dată la patru ani. 

 

#buymybooks

https://bogdanstoica.ro/shop

Eu votez USR. Votati si voi USR.

USR vrea sa interzica detinerea de simboluri comuniste. Adica, daca ai o cravata de pionier pe care o porti cand te imbeti in Centrul Vechi, sa fii pedepsit. Mi se pare o masura foarte buna. S-au facut multe rele in numele comunismului, era timpul ca cineva sa spuna STOP. Si au spus useristii, care tocmai au scris un proiect de lege foarte foarte bun. Uitati ce contine:

____________

"Se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la trei ani:

- utilizarea în public a simbolurilor comuniste

- confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea de simboluri comuniste

- punerea la dispoziția publicului prin intermediul unui sistem informatic de materiale comuniste

Nu se pedepseste persoana care denunță autorităților faptele si inlesneste, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere a...."

(extras din proiectul de lege depus la Senat de PCR USR)

____________

Abia astept ca USR sa interzica si stema regala a lui Mihai I de Romania. Era regele Romaniei cand armata romana a savarsit genocidul evreiesc din Basarabia si Bucovina. Soldatii aia purtau stema regala a Romaniei cand ucideau evrei. Cum sa lasam lucrurile asa?

Sa se interzica si simbolurile care amintesc de Ferdinand Reintregitorul. Pula mea, pai in primul razboi mondial au murit 200.000 de soldati din cauza dotarilor precare ale armatei, iar dotarile precare au fost un efect al coruptiei care a dominat achizitiile de armanent din perioada 1900-1914. Ce, vi se par putine 200.000 de cadavre?

Si sa se faca asta oriunde in lume. USR diaspora sa-si faca datoria! Astept ca USR Belgia sa interzica pliantele turistice cu Bruxelles, un oras ridicat cu sangele a 30 de milioane de congolezi morti. Sau nu stiati ca Belgia a fost cel mai sangeros imperiu colonist din istorie, iar regele Leopold a ucis mai multi oameni decat Hitler?

Sa se interzica si orice aduce aminte de Sagrada Familia, Notre Dame de Paris si Obeliscul din Washington. In fond au fost ridicate de sclavi. Cum sa spunem despre ceva construit de sclavi ca este misto? E o rusine mondiala, alea ar trebui pur si simplu daramate.

Abia astept vremurile alea. Sa fie un singur partid in toata Europa (U Se Re! U Se Re!) si sa se interzica toate simbolurile, pozele, tablourile, cartile si cladirile dusmanoase. Sa fii arestat de politia USR pentru ca ai o anumita sigla pe prima pagina a unei carti din biblioteca. Sa faci puscarie pentru ca ai spus un banc sau o anecdota cu cineva pe care USR nu-l place. Cineva de la USR sa-ti dicteze ce sa spui, sa porti sau sa gandesti. Iar istoria sa fie stearsa. Complet. Cartile de istorie sa contina doar faptele bune, alese de o comisie formata doar din membri USR.

O sa fie super. De-aia, mi-am propus sa votez numai USR pana mor. Votati si voi USR. Votati oamenii astia noi care stiu mai bine orice despre orice. Votati USR, care pedepseste orice abatere de la ce cred useristii. Votati USR, partidul care te iarta daca-ti denunti sora, sotul, tatal....

cartile mele sunt aici...


w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

 

de ce minte Tolo?

Nu, nu e tot aia, boss. Nu e deloc tot aia. 

Ministerul Justiției este o instituție publică, obligată prin lege să fie transparentă și obligată să acrediteze TOATE entitățile de presă care doresc asta, ca să le comunice orice doresc ele. Zilele trecute, Tudorel Toader a actionat ca un dictator penibil.

ProTV este o firmă cu interese comerciale, guvernată doar de normele CNA (pe ce transmite) și de Codul Fiscal (pe cum face actele), care are ZERO obligații să acrediteze presă. ZERO BARAT. "Vrea paginademedia sa se acrediteze la noi? Spune-i ca-l sunam noi. Next!"

Dacă mâine decid să acreditez blogul pe lângă Ministerul Justiției o rezolv în 72 de ore sau îl dau în judecată. Dacă decid să mă acreditez pe lângă ProTV nici o lege nu-i poate obliga să-mi aprobe cererea. 

Si mizeria asta nu e scrisa de vreun neavenit in ale presei, ci de insusi Tolo, Guru la Adevărul Suprem, Deontologu' la Deontologi. Cat de penibil si interesant, in acelasi timp... De ce credeti ca minte Tolo? Sau credeti ca e atat de prost prost incat nu stie aceste subtilitati ale relatiei dintre presa si societate? 

Eu, de exemplu, nu cred ca-i prost. Eu cred ca #followthemoney. Pro TV este un devorator de publicitate. Are posturi TV tari, site-uri tari... Tolo conduce GSP si Libertatea. O avea vreun interes ca trustul Pro sa nu mai fie asa tare? 

Acum mă scuzați, mă duc sa mă acreditez la nonstop-ul din cartier. Praf ii fac pe patroni pe facebook dacă mă refuză! )))

cartile mele sunt aici...


w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

Ce voteaza Olivia Steer. Testul

Daca as fi jurnalist, as intreba-o pe Olivia Steer cu cine voteaza. Daca ar zice "PSD Dragnea", l-as suna pe Dragnea si l-as intreba daca sustine politicile antivaccinare ale Oliviei Steer si apoi as vinde stirea la G4media. Daca ar zice "USR Ciolos", l-as suna pe Ciolos sa-l intreb daca e adevarat ca nu si-a vaccinat copiii pentru ca e fan Olivia Steer (stiu ca n-are copii, dar e mai amuzant asa, stiti ce simpatic e Ciolos cand se simte amenintat?) si as vinde stirea la Antena3.

Daca as fi pesedist, as plati-o pe Olivia Steer sa declare ca e fan Ciolos si USR. Daca as fi userist, as plati-o sa spuna ca e fan PSD si Viorica Dancila. I-as da bani in plus sa se lase filmata, aparent de catre un paparazzi, cum intra in sediile USR sau PSD, ca si acum ar avea vreo treaba pe acolo si sa spuna "nu comentez" cand e asteptata la usa cu intrebarea "doamna Olivia Steer, v-ati inscris in partid?"

Ar fi megafun. Si nu complet inutil. Cu o asemenea stire, obligi, practic, conducerile celor doua partide sa se pozitioneze pe subiectul vaccinarii, subiect pe care ambele partide tac. Nu pentru ca nu stiu ce au de facut, ci pentru ca nu vor sa piarda electoratul pentru care vacinarea e Dumnezeu sau Satana, in egala masura. Politicienii romani nu vor doar voturile unor oameni, le vor pe toate. Iar electoratul USR e la fel de cretin ca electoratul PSD, nu voteaza un set de principii sau de politici anume, ci doar impartaseste o emotie, deloc diferita de aia pe care o ai cand esti nefutut si ti se scoala pula vazand orice ospatarita sexy.

Apropos: cum te-ai simti daca Olivia Steer ar declara ca va vota partidul care-ti place si tie

cartile mele sunt aici...


w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

 

 

 

Cât esti de prost, ca ministru, când ridici acreditări de presă

O să trec peste caracterul nedemocratic al măsurii, pentru că este evident. O să trec și peste tăcerea ALDE, deși partidul ar trebui să spună ceva legat de ministrul-dictator al Justiției, că e de la ei din curte venit cu sorcova. O să mă refer doar la foloasele pe care le aduce o asemenea măsură. Și care sunt zero

Am avut și eu acreditarea ridicată. Nu la ministere, ci pe aici, pe la mine prin sat. Și de fiecare dată a fost o binecuvântare. E ca și cum ai avea un McDonalds în curtea unei școli, în timp ce restul fast-food-urilor de căcat sunt la poartă. Nu mai ajunge nici un elev la ele cu bani la buzunar, ci mestecând căcaturi de măcccicănuri

Mai pe înțelesul lui Tudorel Toader:

  1. toți angajații ministerului Justiției care nu-l plac o să-i caute direct pe Ovidiu Oanta și pe Ionela Arcanu. 
  2. toți nemulțumiții de starea Justiției o să-i caute direct pe Ovidiu Oanta și pe Ionela Arcanu. 
  3. toate informațiile valoroase despre mersul Justiției o să ajungă direct la Ovidiu Oanta și pe Ionela Arcanu. 
Poziționarea "ei doi sunt inamicii mei" merge când ești Simona Halep și te place toată România. Când, însă, ești ministrul detestat al Justiției, reprezentantul unui partid de neocomuniști ipocriți, autorul unor măsuri cel puțin controversate la nivel internațional și eliberator de violatori, nu e bine să arăți, public, inamicii de care ti-e frică. Toți oamenii care nu te plac se vor duce la ei și le vor spune "vrei să te ajuți să-l capacesti pe Toader? uite, am hârtiile astea care-l infundă..."

Ultima oară cand mi s-a ridicat acreditarea, din cauza unei anchete (jurnalistice, desigur) pe care o făceam la o companie de stat, am primit, prin postă, un colet cat un televizor plin cu hartiile aferente unei licitatii de asfaltare. Inainte să mă apuc să le citesc, am postat, pe net, fotografia cu maldărul de documente. A doua zi, presa acreditată a primit informatia că licitatia va fi anulată. Alte cateva zile mai tarziu, dobitocul ăla de director si-a dat demisia. Si-acum se uita urat la mine, cand ne intalnim prin oras...

 

cartile mele sunt aici...


w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

The Story. Spitalul de Ploiestio-pozitivi.

Joi s-a vazut din nou ca porecla orasului meu ar trebui sa fie mai degraba "sectorul 7", decat "orasul lui nenea Iancu". Ploiestiul nu mai are un spirit, al lui. Cine n-a plecat afara s-a mutat in Bucuresti. Cine face bani frumosi ii cheltuieste in Bucuresti. Ne luam haine din Bucuresti, mergem la plimbare in Bucuresti, mancam bine in Bucuresti, ne facem prieteni in Bucuresti, avem joburi in Bucuresti, futem in Bucuresti.... Pula mea, orasul ala e la doi pasi, intr-o zi buna pot ajunge pana la intrarea in Herastrau din Aviatorilor in 25 de minute...  

Problema e ca, atunci cand facem asta, omoram, putin cate putin, Ploiestiul. Si asta s-a vazut joi, la prima editie din The Story.

Marina are o firma maricica, face niste bani frumusei, ar putea sa o arda numai pe excursii exotice si posete de cacat da' scumpe. Pe ea o roade, insa, ideea ca nu-i stie pe toti oamenii ok din Ploiesti. Si ca oamenii ok din Ploiesti nu stiu toate lucrurile ok care se fac, fabrica, desfasoara in Ploiesti. Asa ca i-a zis lu' barba'su' ceva de genul: "vezi ca spargem niste bani pe o treaba care o sa se numeasca The Story". Ca orice barbat cu demnitate, sigur pe el, care ia decizii de unul singur, omul i-a zis raspicat: "bine, pisi, cum zici tu"

Si uite asa mi s-a apucat Marina sa faca: logo, slogan, site, carti de vizita, echipa de PR, revista, interviuri la revista, contract cu un loc misto, research pe branduri locale cool, eveniment, bilete, mc, sunet, catering, flori, fotograf, videograf... Totul sub numele The Story. O intalnire la care sa-ti platesti accesul cat la un concert scump doar ca sa vezi oameni misto, produse misto, sa cunosti artisti, celebritati, sa faci networking cu altii ca tine, sa mananci ceva bun, sa bei ceva fin.

The Story, editia 1, s-a intamplat joi. Din cei 600 de oameni care confirmasera participarea urmand sa cumpere bilete n-au venit decat cativa. Din cei 100 de platitori de bilete au venit cam trei sferturi. Din cei 7-8 sponsori, 3-4 s-au retras cu o zi inainte. Spuneti si voi, cum sa nu-i futi mortii ma-sii lu' spiritu' Ploiestiului? 

Faza e ca cei 70-80 de oameni care au venit s-au simtit foarte bine. Mancarea a fost excelenta, vinul la fel, expozitia de produse a fost wow, mai toata lumea a vorbit un pic cu toata lumea. Eu am redescoperit cu R ca am lasat o treaba neterminata anul trecut, am discutat cu T despre un proiect nou si mi-am readus aminte de ce evit, de circa 20 de ani, sa mai interactionez cu psihologii. Am plecat de-acasa la 9.30 si m-am intors la 17.00, cu senzatia ca vin dintr-un spital de Ploiestio-pozitivi

Si-am inteles ca nu se pune problema disparitiei spiritului Ploiestului. N-a disparut, doar s-a diversificat. Nu mai suntem, ca acum 30 de ani, in primul rand ploiesteni. Unii sunt doar fani iPhone, altii tin mai mult cu Ciolos decat cu Petrolul, unii urasc oamenii cu masini scumpe, altii nu concep sa dea 250 de lei pe un bilet la networking, unii nu vin la Hipodrom ca e departe, altii ca au treaba joia... Toti oamenii astia au renuntat la spiritul orasulu, un concept destul de vag, si si s-au dus spre spirite mai clar definite. E normal. Datorita tehnologiei, ai senzatia destul de des ca esti cetatean al lumii, nu al orasului...

Nu toti ploiestenii fac asta. Precum se vede, cei 70, care au venit joi, la The Story, si-au pastrat doze acceptabile de patriotism local si de curiozitate. Si acesta nu reprezinta tot publicul potential. In fond, Marina a facut sa auda de evenimentul ei cam 10.000 de oameni, din 200.000, cati are orasul. De-aia, sunt foarte optimist ca The Story Aprilie o sa fie mult mai misto decat The Story Martie, iar The Story Mai o sa fie si mai misto. Daca Marina nu lasa balta chestia asta, in cinci ani ea o sa dea tonul in oras. Stiti ce inseamna a da tonul? Adica stabilesti ce se poarta, ce se asculta, unde se mananca, care e cea mai tare pizda din oras, cine e pictorul momentului si cine are stofa sa iasa primar. 

O sa vedeti. 

cartile mele sunt aici...


w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

 

 

Cum trece ALDE de la Partidul Violatorilor la Partidul Soferilor de Cacat

Cand credeam ca nu exista ceva mai stupid decat eliberarea violatorilor din inchisori, maxima realizare a ministrului ALDE, un coleg de partid de-al lui Tudorel Toader imi arata ca ALDE are resurse umane diverse, si ca nu vrea sa ramana in istorie doar ca Partidul Violatorilor, ci si ca Partidul Soferilor De Cacat. Ștefan-Alexandru Băișanu il cheama pe ceea ce eu cred ca o sa fie noua vedeta a bancurilor politice. Ia fiti atent ce vrea:

"șoferii sa poata alege perioada de suspendare a permisului auto într-un interval de un an de la data contravenției".

În expunerea de motive, deputatul ALDE scrie că de lege ar beneficia șoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân fără pâine".

Boss, esti cumva tampit? Daca era vorba de "o incalcare minora", nu-i lua politistul permisul. Permisul se suspenda pentru "incalcari majore". Asta este chintesenta legislatiei rutiere: pentru nereguli mici platesti amenda, pentru nereguli mari ramai fara permis

Nici in plan psihologic nu e buna ideea creata a deputatului ALDE. Ia pedepsiti-va voi, copilul, pentru absentele de la scoala de saptamana asta, cu "adio internet" la vara. Pai la vara nu-l mai vezi acasa, e mereu cu amicii, pe wirelessu' cafenelei, in pula mea.... Daca ideea deputatului ALDE devine realitate, toti soferii profesionisti cretini isi vor programa suspendarea permisului cand intra in concediu, iar comportamentul lor stupid in trafic va fi acelasi. 

Nici pentru politisti nu suna bine. Oamenii in uniforma stiu ca daca opresc azi un dement si-l lasa pe loc fara dreptul de a conduce, sunt ceva sanse ca oligofrenul sa se gandeasca de doua ori, data viitoare inainte sa mai faca o manevra cretina. In varianta aldistului lu' Peste, soferul ala o sa-i zica politistului: "am sa te rog sa-mi sugi si mie pula, maine, cand ma intorc tot pe aici, pentru ca io o sa raman fara permis cand vrea pula mea si cand plec in Italia, la veri, nu cand vrei tu".

„Sunt de părere că la nivel național avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor”, susține deputatul ALDE Alexandru Băișanu în expunerea de motive a proiectului. Esti de parere foarte prost, boss. Ideea asta, cu totul, te face sa pari fie un tampit sinistru, fie un nene pentru care regulile de circulatie sunt de cacat si pot fi incalcate. Nu sunt. In Romania mor, anual, pe sosele, cinci mii de oameni (populatia unei comune, in pula mea), mare parte din cauza unor soferi cretini care cred ca nu toate regulile de circulatie sunt importante. Printre ei, chiar Calin Popescu Tariceanu, liderul ALDE, lasat fara permis de prea multe ori ca sa-l mai consideri un om responsabil, demn sa conduca o tara.  

Cand ai timp, deputatule, te rog sa te uiti pe lista de mai jos si sa-mi scrii si mie care din chestiile alea ti se par "incalcari minore". Ca sa stiu la ce fel de doctor sa-ti zic te duci. Si nu cumva sa mai candidezi, te rog. Toate victimele accidentelor de circulatie ar putea scrie MUIE pe lista ALDE din care faci parte. Eu, de exemplu, daca as fi in situatia sa pun flori, anual, undeva pe-o margine de drum, asa as face. 

Potrivit Codului Rutier, șoferii raman fara permis daca: 

  • au depășit coloanele de autoturisme oprite la semafor
  • nu acorda prioritate de trecere pietonilor sau autovehiculelor care au acest drept;
  • trec pe culoarea rosie a semaforului
  • nu fac ce zice politistul din trafic
  • se intercaleaza într-o coloană oficiala
  • circula aiurea pe sens opus
  • conduc sub influența băuturilor alcoolice
  • conduc masini cu defecțiuni grave la frâne sau direcție
  • depășesc cu mai mult de 50 km/h viteza maxima admisa

cartile mele sunt aici...


w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

 

 

Te-ai enervat vazand farfurii cu PSD, la Boli Infectioase? Pai nu acolo le e locul?

Nu stiu cum de s-au enervat unii vazand stirea cu pacienții de la Spitalul Matei Bals care primesc mâncarea in farfurii inscripționate cu sigla PSD. Mie mi se pare megacool si misto. E spitalul de boli infectioase, in pula mea. E ca si cum l-ai gasi pe Traian Basescu intr-o clinica pentru alcoolici sau ca si cum ai vedea, intr-o poza veche cu Stalin, un tip care seamana leit cu Andrei Caramitru. 

Iar faptul ca pe farfuriile alea apare si numele lui Peia, fost parlamentar PSD, în prezent exclus din partid din cauza pozițiilor sale anti-vaccinare este cireasa de pe tort. Reluand comparatiile anterioare, e ca si cum de sub patul lui Basescu o vezi iesind pe Elena Udrea, cu ciorapii rupti in genunchi, sau ca si cum, in poza aia veche, tipul care seamana cu Andrei Caramitru ii arata lui Stalin, pe perete, harta Romaniei. 

Ce vreau sa spun este ca e bine ca s-au gasit farfurii branduite cu PSD intr-un spital de boli infectioase. Asa se face educatia, cu chestii elocvente.

cartile mele sunt aici...


w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

 

 

Noul clip de promovare turistică a României e ca guvernul: mediocru

Nu-mi place ca e filmat mult iarna, cand strainii vin incoace doar pentru ski si sunt mai putin numerosi decat vara. Nu-mi place ca din clip lipsesc fix sporturile de iarna si litoralul, adica principalii magneti turistici ai Romaniei. 

Imi place muzica, imi plac personajele, imi place cum s-a filmat.

Ma dispera acel "intra in Palatul Parrrrlamentului". Cred ca era de ajuns sa spui "avem cea mai mare cladire din Europa".

Nu inteleg de ce apare Ilie Nastase in clip, care e complet necunoscut millenialilor. Simona Halep era o optiune mai buna. Inna ar fi fost si mai buna. 

Nu pricep de ce nu se spune nimic despre puzderia de hoteluri-cazino, care atrag masiv evreii si chinezii.

Nu pricep de ce apare o singura pizda misto in tot clipul cand e un adevar unanim acceptat ca avem cele mai frumoase femei din Europa

Per total, e un clip de nota 6, chiar daca e cel mai bun clip video produs vreodata de statul roman. Si nu pricep de ce s-a lucrat cu niste ciuri-burii locali, in loc sa iei o casa de productie internationala specializata in filme de promovare. "Alo, dumneavoastra ati facut spoturile alea misto de pe CNN cu Thailanda si Dubai? Va asteptam pe la noi".

Cu speranta ca nu o sa aflu ca a costat niste milioane de euro si ca are si versiuni in engleza/araba/franceza/chineza, va invit sa vizionati si voi (vezi mai jos) noul clip de promovare turistică a României. 

Jurnal de Officedent - episodul 4

Am inceput abrupt, plin de emotiile primei mele experiente stomatologice, si am uitat, in trei episoade, sa va spun cine e Officedent, ce vrea el, unde se joaca si daca parintii lui stie. Si, la cererea mai multor cititori, am decis sa corectez asta. Deeeeci:

Officedent este un brand inventat si fondat de un prieten de-al meu, caruia ii spun "cel mai destept prieten pe care-l am". Si, retineti, eu nu-s prost. Nici restul prietenilor mei nu-s prosti, dar Mircea e ceva mai destept decat noi toti. A facut scoli si pe aici si pe afara, a condus businessuri mari, a avut/are diverse afaceri in IT, si mai nou preda unor oameni (destul de) destepti diverse lucruri complicate. "Il duce bibilica", cum ar zice cel mai prost prieten de-al meu.

Clinica este in cartierul Albert, la cateva sute de metri de sensul giratoriu din fata hotelului Best.

of2

Mircea e casatorit, de ceva vreme, cu Raluca, medic stomatolog. Daca va uitati pe site-ul officedent, Raluca e tipa cu cele mai multe diplome. Daca e sa ma intrebi pe mine, cred ca cei doi asa s-au indragostit unul de altul. Cred ca s-au intalnit la vreo petrecere, de la care ea a plecat devreme spunand ca are de invatat. Cum si Mircea avea de invatat, faptul ca ea pleaca sa invete i s-a parut foarte sexy. S-au cuplat, s-au casatorit, au un copil, iarna schiaza si vara calatoresc, iar in restul anului ea salveaza dintii oamenilor si el e toata ziua cu nasu'n laptopul unde lucreaza la versiunea urmatoare a Officedent. "Astia nu se plictisesc niciodata", cum ar zice cel mai prost prieten al meu.

of1

 

L-am cunoscut pe Mircea inainte de Officedent. Eu eram jurnalist, el era CEO. Am batut palma pe un proiect de promovare, dupa o perioada eu mi-am facut exit-ul din proiectul ala jurnalistic, iar el a lasat grupul de firme pe care-l conducea si s-a apucat de afacerea asta cu dinti. Cum ma girl era la varsta primilor dinti, iar Raluca era (si este) o tipa foarte calda si cool cu copiii), a fost firesc sa o duc pe M la Officedent. Si am tot dus-o, vreo 7-8 ani, timp in care nu s-a plans deloc de ce-i facea Raluca. Misto, nu? Tin minte ca acum doi ani, cand aveam ceva mai mult timp de upcycling, le-am mesterit un panou de lemn cu (ceea ce credeam eu ca sunt) niste scule vechi de stomatologie. Foarte mandru de mine, l-am dus si l-am pus pe terasa pe care isi trag sufletul medicii de la Officedent. "In semn de apreciere ca ma girl se simte atat de bine aici", am zis. Veri polait, Raluca mi-a multumit. Nu mi-a spus, draga de ea, ca dobitocul de mine facuse panoul ala nu doar cu scule de stomatologie, ci si cu unele de ginecologie. 

of3

 

In tot acest timp, in Ploiesti s-au deschis si inchis o droaie de cabinete si de clinici stomatologice, fara ca vreunul sa afecteze dezvoltarea Officedent. Clinica deschisa cu doua scaune de pacient (asa le clasific eu, ca pe service-uri auto, dupa numarul de elevatoare), are acum vreo cinci, plus inca un cabinet in lucru. A pornit cu doi medici si doua asistente, acum la Officedent sunt o armata de asistente si vreo zece medici, mai toti megacunoscuti, din Bucuresti. Au aparut si o droaie de scule, care de care mai complicate si mai scumpe, a aparut si un profesor strain, expert in protezare dentara, a aparut si un centru de cursuri pentru stomatologi. Dupa mine, punctul forte al Officedent este faptul ca foarte rar ti se spune "nu facem asta, ci doar asta si asta, mergeti in locul X si apoi reveniti". In mod logic, e plin mereu la Officedent. De pacienti. Si, din ce-am vazut eu pe net, nu se plange nimeni. "Astia sunt din alt film", ar zice cel mai prost prieten al meu. 

of4

Tot de 7-8 ani, Raluca si Mircea imi spun ca daca nu fac ceva cu dintii, o sa raman fara ei. Am rezistat ca un bou eroic pana anul trecut, cand am capitulat. Cand mi-am vazut prima radiografie am facut o mini-depresie. Cand m-au anuntat ca o sa fie nevoie de zece proceduri chirurgicale, aparat dentar, implanturi, pula mea, numa' chestii care-mi strica fengshuiu', am zis ca o sa albesc pana termin. N-a fost asa. Toate procedurile prin care am trecut au fost nedureroase, neurmate de probleme, iar efectul este urmatorul. Dintii mei de sus, care aratau cam asa: 

_0vfpg0gg00_0v_

... acum arata cam asa:

_000000000_00_

Am ajuns la faza in care urmeaza implanturile. N-a fost usor, dupa Codri de Arama si Padurea de Argint, a trebuit sa ma intalnesc cu insusi zmeul. Cu Mihai. Chirurgul. Ii aloc un episod special, ca a fost complicat, cu control mental si cu de-alea de-alea. Revin.

****************

Officedent, una din cele mai performante clinici de stomatologie din Romania, e AICI. Uita-te sa vezi cat de misto e.

Episodul 1: "Când mă doare vreo măsea beau palincă. Când îmi sângerează vreun dinte beau palincă de la congelator. Mă descurc binișor, cred, desi ficatul spune ca trebuie sa mai las in pula mea stomatologia băbească. Intre timp, aflu ca "scândura" aia lipsă îmi va face să cadă tot gardul. Cică dinții migrează dacă au loc pe gingie. Și dacă las lucrurile așa, o să fiu singurul român cu 8-9 strungarețe si un zambet ca Fernando de la Caransebeș". (citeste integral episodul 1 din Jurnal de Officedent AICI)

Episodul 2: "italianul si-a băgat un deget în gura mea cum bag eu degetul mic în supă, să văd dacă frige. Si-a proptit degetul într-o gaură unde pe vremuri trăia linistită o măsea și așa a rămas. L-am suportat vreo două minute, după care am început să mă întreb ce e asta. E uituc? E un fel de salut doctor-pacient? E dominare, gen "țin ce vreau în gura ta"? Să-l mușc? Să-l sug? Să suflu rece? Ce pula mea face asta cu degetul în gura mea, în pula mea, că...." (citeste integral episodul 2 din Jurnal de Officedent AICI)

Episodul 2: "Timp de vreo 20 de minute, medicul a făcut în gura mea cum face un meșter pe care l-ai chemat să-ți scoată gresia aia veche, ca să pui parchet. A fost ok. Adică n-am izbucnit în plâns decât în gând". (citeste integral episodul 3 din Jurnal de Officedent AICI)

 

Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica