The Beach Bum - mai bine mă uitam două ore intr-o cutie gri

El e un poet mediocru și un soț bogat. 24 de ore din 24, poediocrul fumează și trage pe nas căutând următoarea metaforă de căcat. Când moare femeia pe care o iubea, el decide - ghici ce? - să tragă pe nas și să fumeze în continuare. La final, arde tot ce-i pică în mână și fumează. The end. 

The Beach Bum nu e doar un film prost, ci filmul care n-are cum să-ți placă decât dacă ai deja creierul prăjit de droguri sau ești, taman în momentul vizionării, megaspart. M-a făcut să mă gândesc la X., amicul meu cu creierul prăjit de iarbă, care nu mai poate ieși din bula în care se află de câțiva ani, de prost ce e, pentru că nu vede legătura dintre insuccesul de care se bucură și punga pe care și-o cumpără lunar. La faptul că nu știu nici un tip și nici o tipă de succes care să consume frecvent mizeriile astea. 

Eu sunt fumător de țigări obișnuite, apreciez un whisky bun și beau frecvent vin sec. Nu consum droguri pentru că nu am nevoie ca în capul meu să-și facă de cap alt personaj în afară de mine, sau un alt eu. Vad consumul de droguri ca pe ceva penibil, ca și cum te-ai masturba la creier. Or, laba e doar pentru pulă și doar pentru momentele în care ai ratat o pizdă mișto...

cărțile mele sunt aici: 

 

© 2019 Bogdan Stoica