Cautatorii de aur. Comerciantii de pietre pretioase. Regii depozitelor. Cautatorii de antichitati. Restauratorii. Daca am ghinion si astea sunt programate una dupa alta, pe History si Discovery, ma mai culc maine, indiferent daca a doua zi am ceva important de facut. Si nu sunt singurul care-si pierde noptile asa. Multi dintre prietenii mei discuta despre asta, despre cum ar merge la noi astfel de business-uri, despre cum "poti da lovitura" sau despre "cum ar fi sa gasesti...", sau cat de greu e "sa faci"...

Eu n-am nici un plan de "business" in domeniul asta. Viata mi-a aratat ca sunt un foarte prost comerciant. Dar imi plac vechiturile. Nu antichitatile! Imi place sa vad cum e facut cate un obiect de uz comun vechi si sa aflu dupa aia, de pe net, cine l-a facut si, mai nou, sa vad cum il pot pune in valoare, din nou, avand alta destinatie, intr-un proiect de bricolaj. Poate ca de-aia, din toate emisiunile de mai sus, preferata mea e aia cu cei doi cautatori prin depozite, case parasite, proprietati nelocuite. Si saptamana asta am avut privilegiul si sa vad cum se face asa ceva.

Concret: am o prietena, cu o casa de vanzare. Prin pod, are diverse chestii, nici ea nu stia ce anume. Din interesul ei de a goli casa, pe cat se poate, si din interesul meu pentru vechituri s-a nascut o intelegere: ii golesc podul de chestiile inutile din care-mi aleg ce-mi place. Si-am comis-o. Intr-o dimineata, cu douazeci de saci la subrat si M ca asistent mort de curiozitate, am devenit "romanian pickers", intr-un pod de 150 de metri patrati in care doua generatii urcasera obiecte, fara sa mai dea nimic jos.

Evident, M s-a plictisit intr-o ora, lasandu-ma singur si preferand sa se joace cu fetita prietenei mele. La fel de evident, n-am gasit Stradivarius, Tonitza, icoane de 500 de ani, tapiserii sau bijuterii. Nici candelabre, monezi, manuscrise. Dar am gasit urmele unei familii care citise mult si nu aruncase cu bani pe tampenii. Am facut vreo 30 de saci de gunoi, care contin de la haine la ambalaje si ziare vechi, si pe care, cu niste "de-o bere", le-am trimis la rampa de gunoi. M si-a facut un sac de carti, iar eu - vreo doi, plus un cufar, niste geamantane vechi si niste ... chestii.

N-o sa existe nici un profit, financiar, din toata tevatura asta. M o sa citeasca ce-a gasit. Mie o sa-mi ia cateva zile reconditionarea acelui cufar si transformarea geamantanelor in ... nu stiu inca ce.  Iar prietena mea o sa poata arata, potentialilor cumparatori, un pod curat si ofertant. 

O alta forma de profit nu a intarziat sa apara. In seara asta, rasfoiam o carte  din 1915, gasita in pod, fascinat de ilustratiile extrem de reusite, cand dintre pagini a cazut o floare uscata. Si acum ma gandesc ce e mai misto sa gasesti: o carte bine facuta, de fix acum 100 de ani, sau un ghiocel uscat presat intr-o carte, probabil tot acum o suta de ani?

comentezi? fa-o pe www.facebook.com/bogdanstoica.ro 

Inainte sa fie o semnatura foarte valoroasa, domnu' Renoir a fost un superbaiat. I-au spus "pictorul bucuriilor vieții", pentru ca a pictat, toata viata, subiecte umaniste, pozitive. Neavand un cont de Facebook care sa-l transforme intr-un adolescent imbecil, de la 13 ani a fost pictor de porțelanuri, evantaie și jaluzele, ca sa faca bani pentru a studia pictura. A pictat pana la 78 de ani, chiar daca spre finalul vietii era chinuit de reumatism si isi lega penelul de mana. 

Cum spuneam: un superbaiat.

Si-acum hai sa facem cu totii un exercitiu de imaginatie: ce-ar fi zis domnu' Renoir daca ar fi aflat ca un tablou de-al lui zace in seiful unui hoţ cu rang de ministru, intre un teanc de dolari si trei lingouri de aur? Ce-ar fi spus domnu' Renoir despre domnu' Valcov?

Eu cred ca n-ar fi spus nimic. S-ar fi intors, jenat, cu spatele, si, cateva zile, ar fi pictat cu ceva mai mult negru decat de obicei.

Oricat ar parea de sofisticat si de baiat destept, Darius Valcov e doar un golan la costum. Tabloul ala statea in seif nu doar pentru ca era cumparat din bani furati. Si sefii clanurilor tiganesti isi castiga banii furand, dar nu se jeneaza sa ni-i arate, transformati in turnulete, masini de lux si lanturi de aur. Asa ca, dintr-o perspectiva a esteticului, un primitiv ca Bercea Mondialu ii este superior lui Valcov. Lui Mondialu ii placeau la nebunie casele alea hidoase si stralucitoare, lanturile alea de cacat si cireada de Mercedes-uri din curte. Simtea nevoia sa le arate si altora!

Valcov, in schimb, nu aprecia deloc Renoir-ul. De-aia il tinea in seif, si nu pe perete: din simplul motiv ca un Renoir poate fi foarte usor transformat in bani. Mereu va exista un colectionar care ar plati sume mari pentru un tablou. 

Regret foarte tare ca vad oameni care sustin ca Darius Valcov este un tip quality, doar pentru ca avea un Renoir in seif. Nu este. Cum spuneam, e doar un golan in costum, avand ocupatia de hoţ cu rang de ministru. Domnului Renoir i-ar fi fost rusine ca omul asta detine un tablou de-al lui.

 Ţii cu Valcov? Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

La mine pe blog nu se comenteaza. Nu vad de ce. E spatiul meu, in care scriu ce ma taie capul, fara sa cer bani cititorilor. Nu e un produs care ar trebui sa se supuna regulilor comerciale. Si daca am un text "expirat", si daca ce scriu eu este "gresit" din perspectiva cuiva, nimeni nu are dreptul sa ma certe, pentru ca nu impun textele mele nimanui. Ai libertatea sa nu citesti nimic.

Am ajuns aici nu neaparat din cauza ca primeam feedback negativ, ci pentru ca primeam feedback fals, de la persoane care nu exista. Adica erau fie oameni care mi se dadeau drept prieteni in offline, injurandu-ma pe net din spatele altei identitati, fie zeci, sute de conturi false, la dispozitia unor echipe de oameni care aveau ca misiune nu neaparat combaterea mea, cat diseminarea unor mesaje. Foarte putine dintre aceste mesaje erau ok. Pot sa inteleg ca vrei sa contribui la imbogatirea unui articol, cu amanunte, informatii nestiute etc, fara sa te expui. Dar cand te apuci sa promovezi mesaje cretine, inclusiv cu linkuri, lasandu-le drept comentarii la texte cu audienta mare, lasa-ma sa cred ca nu ai intentii bune. Asa ca la mine pe blog va ramane interzis la comentarii pana cand o sa stiu cu cine am am de-a face. Nu vad de ce sa incurajez manifestarile unor anonimi, ale caror motive nu le stiu, si nu vad de ce mi-as incarca serverul acestui site, platit din banii mei, ca sa ajut vreun politician oligofren sa ia niste voturi.

Iar lucrurile s-au inrautatit an de an. si In opinia mea, in acest moment, Romania are mai multe conturi facebook false decat reale. Apartin, de obicei, unor tipi si tipe care nu au incredere in partenerii lor, sau care au o viata mai ciudata, din punct de vedere sexual. mai sunt si conturile celor ale caror profesii sau joburi impun un anumit comportament in online, iar contul fals e o supapa. Din pacate, insa, 90% dintre conturile false apartin unor entitati cu interese in zona de big business si politica. Si am putea scapa rapid de ele, prin asumarea identitatii. Avem deja semnatura electronica. Posibilitatea de a te loga pe un site, la vedere, cu date reale, este si ea, deja prezenta, in magazinele online. E usor al naibii, nu vreo piatra filozofala a tehnologiei informatiei. Dar nu se vrea. Actuala stare de fapt e utila celor implicati. 

De ce ar vrea falsii influenceri asa ceva? Pai cand scrii ca o cizma, cele 10 conturi false pot crea, dand share, un reach pe care altfel nu l-ai atinge niciodata.

De ce ar vrea politicienii asa ceva? Pai ce, sunt prosti? Fara postaci, anchetele jurnalistice despre ei n-ar mai putea fi aruncate in derizoriu, iar autorii lor intimidati. 

De ce ar vrea chiar Facebook asa ceva? Pai daca s-ar stii ca in loc de 1,5 miliarde de conturi sunt doar 800 de milioane, restul fiind conturi false, actiunile retelei de socializare n-ar scadea la bursa, ar cadea. 

Nimeni nu vrea disparitia postacilor si conturilor false, de fapt. Aceasta uriasa minciuna colectiva este la fel de folositoare ca evaziunea fiscala din produse petroliere, cereale si flori: sunt o mana de oameni care o fac, afacerile lor se vad din avion, dar nimeni nu-i opreste pe baietii astia pentru ca finanteaza oameni din cercurile inalte ale puterii.

Din 2012. N-o sa spun ca mie mi s-a facut propunerea, ci ca am auzit povestea intr-o cafenea. Si chiar daca operatiunea a fost un esec, pentru ca (asa zicea omul ala in cafeneaua aia) s-au obtinut doar vreo 40.000 de voturi, nu 65.000, cat ar fi fost nevoie pentru (inca) un mandat de deputat, randamentul operatiunii a fost insa fabulos: vreo cincizeci de eurocenti votul, adica vreo doi lei.

Doi lei votul.

Intelegeti despre ce vorbim?

 te-am enervat? ia antidotul: cărți mișto pentru tipe mișto

 

Ati vazut cum se simte o femeie, imbracata fix de la casa de moda preferata, intr-o zi in care si unghiile si coafura au iesit perfect? Asa ma simt eu, in fiecare zi in care am la mine Nikon-ul, tigari si ochelarii de soare. Cred ca sunt fotosensibil, pentru ca sunt capabil sa port ochelari de soare si pe inserat. Si ma abtin cu greu sa nu-i port in spatii inchise, desi as face-o bucuros, ca sa nu arat ca un cocalar.

Din pacate insa, in autismul meu, sunt incapabil sa pastrez o perioada lunga de timp niste ochelari de soare, fie scumpi sau ieftini. Ghinion, factori externi, propria neindemanare sau neatentie - ceva se intampla. Si am cateva amintiri memorabile de genul asta... 

unu. Clasa a opta. Imi cumpar de la niste tigani, de langa BIG, niste ochelari. Ma duc la oraselul copiilor, cu o colega, ne dam in invartitoare, iar mie imi zboara o lentila. Doua minute din trei am stat asa, pentru ca trebuia sa ma si tin de bare, ca sa nu zbor din sinistra si nesigura "comedie". Tipa rade de se pisa pe ea. End of relationship.

doi. 1994, pe munte. Pe versant, cu ochelarii mei de soare de oras, ca na!, n-aveam buget decat pentru vodca, nu pentru diferite tipuri de ochelari. Alunec intr-o rapa, ajung jos relativ bine. Numai ochelarii alunecasera in sus si-mi smulsesera un smoc de par, in zona bretonului. Arat extrem de ciudat, se rade maxim de mine. Vreo luna am purtat fes vara, ca hipsterii. Practic, eu am generat aceasta moda...

trei. 1998, Bucuresti. Sunt la TIB, in timpul vizitei presedintelui Emil Constantinescu. Astia ii arata un autocar, el urca prin spate, eu, ca boul, urc prin fata, sa-i fac o poza misto. Ignorasem SPP-ul, care apare din senin si ma lipeste de un geam. Era sa-mi rupa mana cu care scotoceam in geanta, dupa aparatul foto. Ochelarii cedeaza.  

patru. 2004. Imi cumpar o pereche de Polaroid autentici. Vreo suta de dolari am dat pe ei, atunci. Ajung acasa, iar M, care avea doi ani, intinde foarte calm mainile spre mine, mi-i ia de pe cap si mi-i rupe, apoi imi zambeste. Nici patru ore n-am detinut ochelarii aia. Practic, i-am inchiriat cu 25 de dolari pe ora. NOTA - M mi-a rupt, pana la patru ani, cel putin zece perechi de ochelari. Era distractia ei preferata...

cinci. 2007. Am ochelari de soare ieftini, ii tin in buzunarul din stanga fata la jeansi. Ma asez nustiucum, o lentila se sparge si ma juleste in zona .... centrala. Vreo saptamana m-am trezit incruntat, pentru ca, stiti, dimineata, o ea normala se trezeste cu aproximativ un minut inaintea ta.

sase. 2008. Am din nou ochelari de soare Polaroid. Merg la o conferinta de presa in sediul PDL Ploiesti, unde mi se fura ochelarii. Nici macar nu fac scandal, pentru ca imi e jena sa acuz de ceva colegii de breasla, sau preacorectii oficiali ai partidului. Uitandu-ma in urma, imi dau seama ca a fost un semn al caracterului viitoarei guvernari...

sapte. 2012. Ritmul in care pierd/distrug ochelari de soare este ingrijorator, asa ca imi cumpar, dintr-o benzinarie, patru perechi de ochelari "polarizati", la 20 de lei bucata. Una in masina, una in casa, una in rucsacul foto, una la mine. Va vine sa credeti ca intr-o luna nu mai aveam nici o pereche?

opt. 2013. Cumpar de la un prieten, care si-i comandase de pe net, o pereche de ochelari Diesel. Nici acum nu stiu unde i-am pierdut. Stiu doar ca a durat sub o saptamana s-o fac...

noua. 2014. Regasesc o pereche de ochelari care par ok, intr-o cutie din debara. Eram cu un grup de prieteni cand m-am aplecat nu stiu ce sa fac, si-mi cade o lentila, care se sparge, iar eu ma fac de cacat. Deci de-aia erau in debara.....

Anul asta, insa, am zis sa-mi schimb norocul. Martie. Nu mai am ochelari de soare de trei luni, pentru ca nu mai vreau sa-mi cumpar stifturi, si nici nu-mi gasesc timp de un shopping serios. M-am obisnuit sa cobor parasolarul cand conduc, sau sa merg incruntat, cand sunt pe jos. Datorita unui facebook-er de treaba, gasesc site-ul lensa.ro, cu ochelari originali (am observat ca fake-urile imi obosesc ochii ingrozitor) si aleg patru perechi: trei perechi pe negru pentru mine, si una pentru Miruna, foarte misto: albastri-violet (culoarea ei preferata). Abia astept sa-i ofer, pentru ca sunt sigur ca o sa-i placa. Apoi o sa-i rup! Sa vada si ea cum e! :))

Pana data viitoare cand va voi povesti cat sunt de oligofren si cu alte lucruri pe care mi le cumpar si le distrug rapid, notati doua cuvinte: len-sa. Au marfa buna, preturi ok, livrari rapide. Acum ma scuzati, ma duc sa-mi fac praf noii ochelari de soare...

Da, recunosc. Asa cum vanatorii vor pe perete cate un cap din fiecare animal din padure, asa cum femeile vor sa discute cinci minute cu fiecare sex-simbol generat de televiziuni, si asa cum fiecare copil se simte indreptatit sa-i schimbi iPhone-ul o data pe an, tot asa si fotografii intra in fibrilatii cand pot fotografia pe cineva care a fost fotografiat de cei mai buni dintre cei mai buni fotografi ai lumii.

Cum eu nu folosesc niciodata Photoshop sau Lightroom, e greu de crezut ca fotografiile mele ar putea fi cerute de vreo revista glossy. Mie imi plac pentru ca am descoperit o tipa foarte relaxata si cool in chinezoaica asta fara varsta.

Multumesc www.pikelegance.ro pentru oportunitatea de a fotografia o tipa de la Hollywood.

Pozele sunt mai jos. 

Am avut azi ocazia să văd cu ce aparate îşi fac treaba poliţiştii-criminalişti din Ploiesti. Cu ce "sculă" fotografiaza indicii, amprente etc, la locul faptei. Si m-am simtit un pic aiurea, pentru ca eu aveam un aparat mai bun, desi nu fac o chestie atat de importanta ca ei. 

Un Nikon D70s este o bijuterie de aparat foto. Mi-au curs balele si la sticla aia veche montata pe el, pentru ca stiu diferenta dintre un obiectiv clasic, facut cu atentie din sticla si metal, si plasticăraia din rucsacul meu. Dar, una peste alta, acel aparat foto merită să fie folosit doar de un pasionat al fotografiei, când şi când. Nu de un criminalist, pentru care diferenţa de rezoluţie dintre doua imagini poate face diferenţa dintre găsirea unui vinovat si exonerarea unui nevinovat.

Politia Prahova are acel aparat foto din 2005. Acest D70s are 10 ani de serviciu, timp in care a tras sute de mii de cadre. Mie mi se pare ca e timpul pensionarii lui. Sper sa vi se para si voua, pentru ca am intentia sa va rog ceva.

Donaţi, mă, 42 de aparate foto performante, celor 42 de inspectorate judetene de politie! Nici nu trebuie sa fie varf de gama, doar ceva cu rezolutie mai mare de 3.000 x 2.000 si cu ISO mai mare de 1.600. Nu uitati nici de 42 de "35-uri", sau "50-uri", si de niste carduri de 32gb. Sa fie, acolo... 

Daca le oferiti ceva din gama DX, pretul de raft al acestui pachet de cadouri nu poate sari de 100.000 de euro. Si am scris intentionat "de raft", pentru ca sunt convins ca voi nu veti plati mai mult de jumatate din suma asta, mai ales daca anuntati corporatia care detine Nikon ca "puteti sa dati o lovitura de imagine". Pentru ca va fi o lovitura de imagine, va asigur. Criminalistii nu sunt perceputi ca politistii de la circulatie, nici ca cei de la paza si ordine, si nici ca cei de la birouri. Ei sunt elita politiei. Pe ei ii place toata lumea, ca pe Simona Halep. Asa ca feedback-ul donatiei voastre nu va putea sa fie decat pozitiv.

Gata, am terminat. Va asigur ca toate informatiile de mai sus sunt corecte si ca in colajul de mai sus apare un aparat foto real, din trusa unui politist criminalist. Sunt sigur ca atat Ministerul de Interne, cat si Inspectoratul Judetean de Politie Prahova nu vor recunoaste "ca au nevoie de ceva". N-au voie s-o faca. Suntem tara NATO, ce puşca mea, cum să recunoaştem că avem dotări vechi şi depăşite? Păi ne-aude Putin!

............ 

Pentru prima oara anul asta, imi rog cititorii sa dea LIKE, SHARE sau orice vrea muschiul lor, astfel incat batranul D70s din trusa criminalistilor din Ploiesti sa fie pensionat cat mai repede, la fel ca toate Nikon-urile vechi din toate trusele criminalistilor din Romania. Nu de alta, dar batranul aparat face poze la o rezolutie inferioara unui iPhone 5...

UPDATE - F64 a raspuns intentiei mele, sustinuta de peste 6.000 de cititori. Din pacate, nu se poate. "Procedura e sensibila" si "asa ceva nu se poate face fara suportul producatorului". 

Ce sa zic? Pacat. O sa ma adresez cuiva din industria non-foto si revin. 

Spre rusinea mea, nu stiu aproape nimic despre yoga. N-am avut, probabil, anturajul potrivit. Am primit, tot timpul, informatii sumare despre yoga si aproape niciodata n-am fost interesat sa le verific sau aprofundez. Pe vremea cand copilaream eu, stiam doar ca yoghinii pot sa faca sex mult si bine. In armata, am avut un locotenent care ne-a invatat o respiratie menita sa ne incalzeasca, pentru ca degeram mereu in uniformele alea de cacat. Ca sa fiu corect, trebuie sa amintesc si de una dintre fostele mele, o practicanta de yoga "de performanta", ca sa zic asa, care m-a umilit in pat ca nimeni alta.... Una peste alta, sunt tufă de Veneţia la yoga. Noroc c-am citit niste Eliade, ca altfel n-as fi stiut nici cum se scrie...

Cam atat a fost de prezenta yoga in viata mea. Asta pana m-am intalnit cu profa de yoga, o femeie absolut normala, cu sot nepracticant si un copil obisnuit. In mod absolut surprinzator, nu m-a certat ca fumez si nu mi-a spus ca o sa mor daca nu fac ce zice ea. Subiectul discutiei: fotografii. Am acceptat, si m-am prezentat la open class.

Nu in cea mai buna forma, recunosc. Dupa 48 de ore in care dormisem opt, eram destul de dezlanat in gandire si in reactii. Am facut fotografiile cu profa, apoi au venit cursantii si eu am parasit incinta sa beau o cafea. Am revenit in vreo 30 de minute, sa trag niste cadre de grup (scuze, suna a Bivolaru, nu?).

Ei bine, ce face femeia asta seamana mai degraba, vizual vorbind, cu tai chi-ul facut de batraneii aia din China, prin parcuri. Profa de yoga si gasca ei stateau in semi-intuneric, cu muzica in surdina, si isi schimbau lent, din cand in cand, pozitia. Nimic foarte greu, fizic vorbind. Nimic solicitant. Pana si eu, ruginit de sedentarism si absent de la sala de forta de mai bine de un an, as fi putut sa fac chestiile alea.

Si mi-a mai placut ceva. Lipsea rumoarea specifica unei sali de fitness, privirile, interogarile mute. Era toti, absenti, fiecare cu aia ma-sii si cu o expresie pe fata care-mi lasa gura apa. Eram obosit mort, in cap imi rula programul incarcat din ziua aia. As fi dat orice pentru o stare ca a lor.. 

Frate, si m-am trezit ca nu mai fac fotografii si ca stau si ma uit. Era atata pace in camera aia... Serios. Ma simteam ca atunci cand pustoaica mea era mica si adormea pe mine, iar eu incercam sa pastrez pozitia aia, comoda sau nu, ca sa n-o trezesc. Si stateam asa, cu gandurile mele, pana cand totul devenea extrem de confortabil. Cand se trezea ea, ma trezeam si eu dintr-o .... pace, similara cu ce vedeam acum, la clasa de yoga. 

"Da, ai nimerit la meditatii. Dupa, la asane, a fost ceva mai dinamic", mi-a spus profa. 

N-am timpul necesar sa ma duc, la 10 dimineata sau la 4 dupa-amiaza, la cursurile de yoga ale profei. Dar vreau si eu linistea aia. Mai meditez si eu, recunosc, cand astept ca semaforul sa se faca verde, sau cand stau pe wc.... Recunosc oricand, insa, o meditatie mai buna decat a mea. Si asta de la clasa de yoga era, clar!

Asa ca, mai la vara, o sa incerc sa particip si eu la un curs de yoga. Chiar sunt curios daca, dupa curs, o sa mai scriu atat de furios ca acum, sau daca fotografiile mele o sa fie mai ... nu stiu cum. Altfel.

Pe profa de yoga o gasiti aici: www.facebook.com/equilibriumyogaploiesti. Comenteaza sau injura-ma aici: fb.com/bogdanstoica.ro.  

Ieri s-a petrecut ceea ce eu cred ca este evenimentul politic al anului. O sa gasiti vreo tona de articole de presa, cu ce-a zis X si cum ii raspunde Y, ce cred juristii, ce spune UE, cum afecteaza relatiile cu Z, etc. Toate sunt doar o spalatura de varza, menita sa mascheze ceva extrem de nasol. Faptele, pe scurt, sunt foarte usor de relatat:

Niste senatori din Parlamentul Romaniei si-au pierdut timpul ca sa faca o lege prin care sa-l decoreze port-mortem pe Avram Iancu, iar presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a oprit legea de la promulgare pentru ca doar "presedintele are dreptul sa acorde decoratii". 

Ce sa mai zici, nene? 

Pe bune. Ce mai e de zis? De ce sa le mai spui senatorilor sa-si vada dracului doar de chestiile care ne trebuie, respectiv repornirea economiei, ordine in legi si reforma in administratie? Pai pe astia ii preocupa la maxim ca zace Avram Iancu intr-un mormant, de cateva sute de ani, fara o tinichea de gat!

Cat priveste reactia lui Iohannis.... Cum a putut, frate, sa ia legea asta in serios? Si cand?! Pe bune, eu chiar credeam ca presedintele unei tari aflate, economic, in rahat pana la gat si aflata in vecinatatea unui razboi - are doua sedinte pe zi cu NATO, doua cu SRI, doua cu DNA si doua cu Ministerul de Finante, iar gratierile le face noaptea, de pe wc. 

M-am inselat. Avram Iancu este prioritatea zilei...

Ideea e ca degeaba schimbam o clasa politica cu alta. Vor veni tot niste oameni d-astia, cu idei fixe. Noua ne trebuie o Facultate de Condus Tara, unde oamenii sa invete sa ne conduca. Cu televiziuni manipulative, o populatie disperata dupa scandal si politicieni incremeniti in proiect, democratia, asa cum se manifesta ea in Romania, a ajuns cea mai mare amenintare. Eu nu cred ca ne mai trebuie asa ceva. Nu stim s-o folosim, pe bune, am ajuns sa ne impuscam cu ea in picior... 

Dupa mine, este timpul ca reprezentantii statului sa fie alesi dupa alte criterii decat cele politice. La un post public nu trebuie sa mai poata ajunge decat oameni cu studii si cu experienta in domeniu. Ne trebuie concursuri de competente, nu alegeri. Avem nevoie sa le dam acestor baieti cate un mandat de management, cu target clar, nu sa acceptam ca orice bou sa-si puna in practica ideile crete, doar pentru ca a fost votat. 

Ganditi-va cum ar fi aratat un iPhone, daca Steve Jobs s-ar fi chinuit sa se faca placut de angajatii Apple. Va spun eu: ca un Nokia 3310. Si-ar fi fost la fel de smart ca Dan Sova....

Revin la poveste: da, e ok sa ne gandim frumos la Crăișor, fara el si altii ca el am fi vorbit alta limba. Dar ne putem rezuma la atat. Dumnezeu sa-l odihneasca pe Avram Iancu, afara din cimitir toata lumea si roiu' la muncă!

--------

comenteaza cat vrei pe www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Am auzit de Piticu de mult, dar nu l-am putut citi pe termen lung. Spirit saracut. Tenacitate da, talent ciuciu. Nu ma captiveaza. Pe altii da. Piticu vine din cuaternarul bloggingului romanesc si are traficul specific unui monument. Dar cand ii citesti blogul, te simti ca la Antipa, privind un pterodactil: e interesant doar doua minute. Nu te marcheaza. Nu-ti schimba viata. 

Am reincercat sa-i citesc iar blogul dupa ce a luat apararea unei femei, la mitingul anti-Basescu. Jurnalista de la B1, parca, a luat un sut in spate de la un cretin, iar Piticu l-a luat imediat de gat. A fost suficient de barbat incat sa-l plac, chiar daca scrie - dupa standardele mele - cu picioarele. De-aia, iar am incetat sa-l citesc.

M-am convins ca n-ai ce sa placi la baiatul asta, cand a scris, recent, despre tipa care era sa fie violata de un taximetrist cum ai scrie despre un Dorel care si-a dat cu tesla in coaie pentru ca era baut.

Am o fata care se apropie de varsta adolescentei. Urata nu e, proasta nu e. In cinci ani, voi fi in linia intai, alaturi de alti tati, incercand sa-i deschid ochii asupra atentiei bolnave care se acorda femeilor atragatoare pe strazile din Romania. Voi fi ala care se va opune unei fuste prea scurte, unui decolteu prea mare, unui machiaj prea ostentativ, unei ore prea inaintate sau unui anturaj care nu-mi place. Pentru ca stiu ca pe strazi sunt mai multi bolnavi psihic nedeclarati sau nepedepsiti. Pe unii, o sa-i pedepsesc personal, sunt sigur.

Gandesc asa pentru ca sunt speriat. Vad zilnic oameni care cred ca daca ospatarita le zambeste e ok sa incerce sa-i bage o mana sub fusta. Vad tipe terorizate de un necunoscut, doar pentru ca nu i-au acceptat cererea de prietenie pe Facebook. Vad zilnic cate un pustan prost, care povesteste cum "i-a tras doua capace zdrentei" care n-a vrut sa iasa cu el beat, in oras.

Noi, barbatii, suntem de vina pentru asta. Din cauza lipsei de educatie, a stresului, a femeilor aspirationale din filme si spoturi tv, am ajuns sa visam sex cu ochii deschisi. Unii, destul de multi, ne controlam. Altii, insa, pe fondul indiferentei politiei moi si a unor legi proaste, cred ca pot sa faca ce vor. Si cand vine unul ca Piticu, cu un text prost, in favoarea acestor trepanati, mi se umfla o vena pe frunte....

Sa sugerezi, cum o face Piticu, ca tipa a fost agresata sexual pentru ca si-a cerut-o, nu e doar o tampenie misogina si meschina. Este iresponsabilitate. Zeci de mii de cretini murdarei si obsedati sa faca sex cu vecina aia simpatica care nu-i baga in seama s-au simtit reprezentati de tonul jignitor folosit de Piticu. Un viol, care ar trebui perceput doar ca o nenorocire, pare scuzabil, justificabil, rezonabil. "Cum sa nu ma placa, ai vazut cum se fataie pe aici? Da-o'n mortii ei, sa vezi ce-i fac cand o prind", o sa fie argumentul suprem pentru unii cretini, dupa ce l-au citit pe bloggerul ala. 

Uitati-va si la fotografia atasata. Tipa a vrut o poza in care sa para libera, lipsita de orice constrangere. Atat. Asa a vrut ea sa se exprime, intr-o sedinta foto. Cand faceam pozele, au trecut unii care mai aveau doar un pic sa se opreasca sa-i propuna un gangbang. "E aproape in curu' gol si se da fata cuminte? Hai, mestere, lasa vrajeala..."

Si ce e si mai trist este ca, desi tot internetul ii da cu tastatura in cap, Piticu tot nu pricepe. In fiecare zi, mai posteaza ceva in apararea lui. E tot mai penibil ce vad.

• Frate, opreste-te. Sterge tot ce ai scris despre subiectul asta, pune un banner mare cu "Iertati-ma!" pe blog, fa doua luni de voluntariat la un ONG care se ocupa de femei abuzate si cumpara-i in fiecare zi un buchet de flori iubitei/sotiei/mamei. 
• Iar in caz ca tot n-ai priceput ce s-a intamplat, iti explic: nimic nu justifica un viol. Sa zicem ca tipa era ranga, ca se simtea complet dezinhibata si mega-seducatoare. Nici macar asta nu justifica un viol, pentru ca violul nu e despre sex. Este despre putere. Javra aia de taximetrist n-a vrut sa faca sex cu tipa despre care tu crezi ca si ea voia sex. A vrut s-o supusa, pentru ca i s-a opus. A pedepsit-o.
• Acum citeste iar ce-ai scris tu. In cheia asta, a unei pedepse aplicate unei tipe care nu voia nimic rau. Si vezi cui iei apararea, de fapt. Piticule!

.....................

Comentarii? Nu pe blog, ca ma enervez repede cu prostii. Aici da: www.facebook.com/bogdanstoica.ro 

LINK