Stiti dilema aia, "ce-a fost intai, oul sau gaina?". Asa e si dilema noastra: eu am facut posibil succesul 5togo Ploiesti sau Alina, proprietara cafenelei, a dus la succesul de moment al blogului meu? Discutam despre asta periodic. Ea n-are cum sa ignore ca au venit oameni din toata tara si din strainatate, de la sute si mii de kilometri distanta, sa-i plateasca o cafea si sa o felicite, dupa ce au citit despre ea pe blogul meu. Ca a vandut multe cafele unor oameni pe care ii durea in pula ce beau, dar care voiau sa o cunoasca pe tipa "despre care a scris atat de misto dementul ala pe blog". De-aia imi zice: "fara tine nu reuseam, sau nu ajungeam la nivelul asta". Pe de alta parte, nici eu n-am cum sa ignor ca textul scris acum doi ani despre Alina a facut aproape 500.000 de afisari. Mai am cateva texte pe site de peste 200.000 de afisari, cateva de 100.000 si o droaie de 60-70.000 (stiu, acum unii nu cred iar altii se zgarie pe ochi). Si puteti ara netul in lung si in lat, puteti sa luati la puricat cele mai mari site-uri din Romania, de la ziare.com la hotnews, n-o sa gasiti multe texte pe care le-au citit jumatate de milion de oameni. De-aia ii raspund si eu: "daca povestea era de cacat n-o citea nimeni, iar povestea e a ta, n-am inventat nimic". Asa mi se pare logic. Eu am doar un blog, nu un instrument de hipnotizat oamenii. Si dovada o constituie tot Alina, care, acum un an, a deschis un salon cosmetic, despre care am scris un text in acelasi sens. Stiti ce chix a dat cu salonul? Monumental! Pentru ca, spre deosebire de cafenea, la salon nu si-a facut lectiile inainte sa-l deschida. Am scris si despre esecul ala. Doamne, ce s-a ofticat! :)))

Pe de alta parte, acel chix i-a prins foarte bine. A fost sutul ala in cur care a facut-o sa-si dea seama ca nu se pricepe la orice. Asa ca Alina s-a intors la antreprenoriatul in cafenele, s-a mai instruit un pic si a cautat locul perfect pentru inca o cafenea 5 To Go. Si ghici unde l-a gasit? Acolo unde s-a pregatit pentru prima ei cariera, cea de petrolist. La Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti. V-am povestit asta, in celalalt text.

5ToGo Universitatea Petrol-Gaze nu e singura cafenea "universitara". Sub acelasi brand gasiti cafenele similare si la Facultatea Romano-Americana, si la Politehnica, si la Universitatea din Constanta. Dupa modelul asta s-a luat si Alina, a asteptat ca UPG Ploiesti sa scoata la licitatie spatiile comerciale din campus, a depus o oferta si a castigat. A fost primita bine, pentru ca studentii plac foarte tare conceptul asta, iar cafenelele din/de pe langa facultati merg foarte bine. Ramane de vazut cum o sa mearga noul Five al Alinei.

Am fost, ieri dimineata, sa iau pulsul noii locatii. Pe la 8.30 dimineata. Stiti casutele alea mici si adorabile, din lemn, de la Ikeea, Hornbach sau Leroy Merlin? Ei bine, a Alinei e si mai misto, desi e facuta de un prieten de-al ei care n-a mai construit niciodata asa ceva. Casuta a fost planul B. In planul initial, aici trebuia sa fie o dubita retro si cool, utilata misto, cum vezi pe la festivalurile de street-food. Faza a fost ca baiatul care i-a promis minunatia auto pe niste bani a venit, in ultima zi, cu alte pretentii financiare si o sapuniera de duba moderna de cacat, careia ii sudase niste tabla ondulata, ca sa para retro. Alina i-a spus pa-pa pe loc, si bine i-a facut. Asa trebuie sa faca oricine, in business, cand cineva promite una si livreaza alta. 

Desi pare prea mica, casuta de lemn e cuprinzatoare si are tot ce are cafeneaua 5 To Go din centrul Ploiestiului: cafea buna la esspresor, sucuri, apa, sandwichuri, prajiturele, zona de asteptare, scaune inalte si comode, muzica, un deck cool.... Cand Alina o sa fie la cealalta cafenea, sau acasa la copil, [#singlemom] o sa dati acolo de Andrei: un baiat cu grate pline de tatuaje, ca un nenorocit, dar cu zambet de tocilar de treaba. 

Cu campusul gol (erau cursuri la ora aia), Alina avea o coada de patru persoane. Mi-am luat o cafea si am asteptat. 

Inca trei. Inca doi. Inca cinci. Intr-o ora, ca dupa aia am plecat, au trecut pe acolo vreo 30 de studenti si studente. Curiosi. "Cat e aia? Dar ailalta?". Cinci lei. De-aia ii zice, locului, "cinci / pleaca". E cu adevarat un magazin foarte misto. Radu Savopol, creatorul brandului 5 To Go, n-a ajuns de-am'pulea la aproape o suta de unitati si la un succes pe care eu nu pot sa-l compar decat cu franciza Fornetti din anii 2000. Vorbim, pe bune, despre un business care merge. 

Habar n-am cati dintre studentii UPG citesc acest blog. Habar n-am daca aveau in campus, pana azi, de unde sa-si ia o cafea, un sandwich sau o chestia de-aia vegana. Sunt, insa, curios, daca o sa se repete fenomenul de acum doi ani. Daca cititorii mei, oricare ar fi ei, o sa dea o bila alba unei tipe care nu vrea o existenta liniara, daca o sa aiba chef sa-si cheltuiasca banii in cafeneaua ei si daca o sa o promoveze, ca acum doi ani, doar pentru ca le place ideea ca undeva, in Romania, exista o femeie care vrea sa-si controleze banii, timpul si destinul asa cum vrea ea, nu asa cum vor un sot refractar, un angajator stupid sau vreun dement din politica. 

Azi, vineri 2 noiembrie, Alina deschide oficial a doua cafenea 5 To Go din Ploiesti. Cafeneaua e in campusul Universitatii Petrol-Gaze Ploiesti, langa sala de sport. In semn de sprijin, am lasat azi, la ea, douazeci din cele mai recente carti pe care le-am scris, cu autograf. O sa vi le dea, cate una la fiecare zece clienti, tipa cu moaca de copil. 

Bafta, Alina. 

Daca nu ajungeti la cafenea, dati-i un semn pe facebook, ca Alina e genul ala de fraierica-geamantan, care crede in urari si in felicitari... 

Dacă ai ghinionul să te prindă un cutremur mare în Metro, Selgros, Auchan, Dedeman, Hornbach, Leroy Merlin sau BricoDepot (adica acele magazine unde raftul este inalt, iar in partea de sus sunt paleti cu marfuri), sunt șanse mari să mori strivit de marfa care o să zboare, cu tot cu paleți, de pe rafturile de sus. Vorbim despre mii, poate zeci de mii de victime, câți romani intră zilnic în cele aproape 150 de magazine de mai sus. Asta pentru că România refuză să reglementeze riscul la cutremur, așa cum a făcut cu riscul la incendiu după #colectiv, deși există soluțiile tehnice de a transforma magazinele de tip cash-and-carry în locuri foarte sigure. Lipsește, însă, voința politică.

Două ore am stat de vorba cu cineva care chiar se pricepe la asta și am înțeles următorul lucru: că, în caz de cutremur mare, cum a fost cel de noaptea trecută, există câteva locuri extrem de riscante, unde pot avea loc adevărate carnagii. Locuri în care mergem cu toții, destul de des, fără să fim avertizați cu "atenție, acest loc este o capcană mortală în caz de cutremur". Duminică, după faimosul cutremur care ne-a speriat pe toți sâmbătă noaptea, am stat de vorba cu Mircea Ionică, fondatorul companiei Baibia, care se ocupă cu soluții de depozitare. Din 2016, când a devenit conștient cât de precară e siguranța într-un depozit sau într-un magazin cash-and-carry în momentul unui cutremur, Mircea a încercat să implementeze în România o invenție absolut uimitoare a unei companii americane, care face ca marfa depozitată pe rafturi să nu mai zboare în capul angajaților sau cumpărătorilor in timpul unui cutremur. Din păcate, pentru că statul român ignoră subiectul, nu a vândut nici măcar un dispozitiv. 

"In 2015, eram în discuții cu o firmă care construia un depozit de materiale inflamabile și toxice. Au cerut o evaluare independentă a unui specialist, care să garanteze că rafturile noastre le garantau siguranța unor substanțe la un cutremur cu magnitudinea de 8 grade. Expertiza a sunat sec: cu rafturile vizate este exclus ca produsele alea să nu se verse. Atunci m-am apucat să caut o soluție, pe care am găsit-o în Statele Unite. Era, însă, ceva mai scumpă. Proprietarii depozitului nu au dorit însă să cheltuiască mai mult cu 50% decât convenisem inițial și au preferat să plătească o expertiză cum doreau, în Turcia. Eu m-am retras. Tot din Turcia au venit și rafturile, muuult mai proaste decât ale mele. Acum, depozitul ăla a devenit un adevărat risc de mediu în cazul unui cutremur, cu toate substantele alea care vor zbura in toate partile, iar pagubele vor fi plătite de asigurătorul depozitului, care și-a calculat riscul, fara sa stie, în funcție de o expertiză fundamentata superficial". 

Mircea este singurul care vinde în România, prin Baibia Kind, una din cele doua soluții antiseismice de raft disponibile în lume. Cum n-a vândut nici o cutie, iar cealalta solutie nu are un reprezentant in Romania, rezultă că nici o firma din România, din cele care dețin depozite cu paleți puși pe rafturi, nu are, în acest moment, o soluție antiseismică. Nici una. Asta deși România este o țară cu risc seismic ridicat.

Cum am ajuns aici? Din trei motive:

• Nu există o legislație europeană unitară în ceea ce privește riscul la cutremure, pentru că multe țări din UE nu au deloc risc de cutremur. În Germania, de exemplu, poți construi legal o casă care să reziste la cutremure de doar 3 grade pe scara Richer. Nu se compară cu 8 grade, cum are România riscul de cutremur. Sunt nemții niște fraieri? Nu. Dacă asta spune geologia despre structura solului de la ei, iar România ii primește aici cu soluțiile lor, de ce ar cheltui aiurea banii?
• Mai toate firmele care au depozite logistice și magazine cash-and-carry în România vin din țări unde riscul la cutremur nu este reglementat tehnic ca la noi. Franța, Germania și Austria, de exemplu, în lipsa unui istoric cu cutremure mari, nu au legislație tehnică severa, deci Metro, Selgros și Leroy Merlin, venind din aceste țări, nu iau cutremurele mari în calcul atunci când isi proiectează si procură rafturile. Și nu trebuie blamați pentru asta. Din nou, fac asta pentru că li se permite, nu pentru că sunt niște firme rele.
• România nu s-a confruntat recent cu nici o nenorocire umanitară generată de vreun cutremur, iar istoria ne arată că noi doar așa ne preocupăm de un cadru legal bun. N-am avut o legislație în ceea ce privește câinii comunitari până când un băiețel a fost mâncat de viu, de câini, în București. N-am avut o politică de evaluare pe bune a reeeducarii în închisori până când prea multi analfabeți au scăpat de pușcărie scriiind cărți pe care nu le-a văzut nimeni. Nu am avut o legislație anti-incendiu serioasă până când a avut loc tragedia de la Colectiv. E cumva logic să fim brambura în domeniul riscului seismic, nu?

Deși ar trebui să nu fim. În 2014, un colectiv de specialiști a strâns toate normele tehnice posibile și imposibile si a scris Indicativul GP 128, care a devenit litera de lege prin Ordinul 393, semnat în 2015 de ministrul Dezvoltării. GP (Ghid de Proiectare) 128 spune clar că, în vederea preîntâmpinării situațiilor de risc în caz de cutremur, dacă nu ai vreo formă de protecție seismică a rafturilor (si tocmai v-am explicat ca nici o firma nu are), trebuie să ranforsezi fiecare raft până-ti sar capacele, platind cu sută la sută mai mult decât pe un raft normal.

Din 2015 până în prezent, nimeni n-a pus în aplicare Ordinul. Știu, pare un nonsens, dar suntem în situația în care statul român obligă firmele să construiască magazine si depozite sigure, dar nu le obligă să le utileze cu rafturi sigure. Ca să construiești un gard de doi metri înălțime ai nevoie de o droaie de autorizații, dar ca să construiești un raft de cinci metri, plin de cutii mari și grele, care pot ucide mii de oameni, nu-ti trebuie nici un act. Logic, firmele au continuat să utileze depozitele și magazinele cu rafturi nesigure în caz de seism. Rețeaua spațiilor de acest fel, în care circulă zilnic oameni nevinovați care nu știu la ce risc se expun, aproape că s-a dublat din 2015 pana azi. La fel și riscul. Dacă un cutremur de 6-7 grade ar avea loc mâine, pe la ora 14.00, în cele 150 de magazine de mai sus ar muri, lejer, câteva mii de oameni, iar pagubele ar sări de doua sute de milioane de euro. Adaugati si depozitele fabricilor, uzinelor, transportatorilor, pline de rafturi la fel de nesigure si de angajati, si veti vedea dimensiunea apocaliptica a catastrofei.

Și aici mă întorc la Mircea și la dispozitivul adus de firma lui, din Statele Unite. Costă cam 500 de dolari bucata. Pentru un magazin de tip Metro, investiția totala ar crește cu 500.000 de euro. O nimica toată, dacă pui suma lângă pagubele materiale care se pot produce când îți cade toată marfa de pe toate rafturile, în tot magazinul, iar o parte din cutii omoară câteva zeci/sute de angajați și clienți, deopotrivă. Testele făcute de inventatorii dispozitivului sunt elocvente.

Cu un dispozitiv costisitor care poate replica orice cutremur inregistrat pe Pămant, americanii au testat un raft fără protectie la seism. Dupa primele 20 de secunde, marfa incepe să cadă de pe raft. In alte zece secunde, toate marfurile depozitate nu mai valorau nici cinci dolari si oricine a fost in zona raftului ar fi fost strivit si omorat sub tonele de marfă. Vezi in poza de mai jos cum a decurs testul:

Acelasi simulator, acelasi cutremur, cu testarea aceluiasi tip de raft echipat, insa, cu dispozitivul antiseismic adus in Romania de Baibia. Marfa se misca pe rafturi, dar nu pica. Daca era un cutremur real, intr-un magazin real, nu murea nimeni, iar pagubele ar fi fost minore. Vezi in poza de mai jos cum a decurs testul:

Inventie a savantilor de la Universitatea Buffalo, dispozitivul Ridg-U-Rack, se monteaza pe fiecare picior al unui raft si ii permite acestuia miscari laterale controlate, anuland astfel, riscul de leganare si de cadere al marfurilor amplasate in partea de sus a raftului. Nu e vreo mare smecherie: in lume se construiesc deja cladiri pe role, sau zgarie-nori cu penduluri de echilibrare. Americanii de la Ridg-U-Rack au doar meritul ca s-au concentrat pe miscarile rafturilor si ca au brevetat si produs dispozitivul. In California, de exemplu, zona cu risc seismic ridicat, mai toate magazinele mari au rafturile dotate cu dispozitivul Ridg-U-Rack. Nici acolo nu s-au dat in vant antreprenorii sa-si cheltuiasca banii pe ele, dar asiguratorii le-au impus: "nu-ti mai asigur marfa din magazin pentru cutremure daca nu-mi demonstrezi ca ai luat toate masurile pe care puteai sa le iei".

Și aici ajungem la o alta chestiune serioasă: asiguratorii români nu fac presiuni pe statul român să pună în aplicare Ordinul 393, desi, dupa Colectiv, cand a fost vorba despre incendii, au devenit foarte exigenti (nu mai poti asigura un hotel sau un restaurant daca nu ai cate stingatoare, sprinklere, pompe etc trebuie). Asiguratorii nu par să știe nici că acum își pot reduce riscul de despăgubire cu unii clienți, care în caz de cutremur mare, ii va face vor achite sume exorbitante companiilor, drept daune pentru distrugeri, accidentări și decese. Iar riscul unui cutremur mare este real. Dacă v-ați uitat pe știri, ați aflat deja că mai toți specialiștii spun că un cutremur mare se poate produce oricând.

"Nu este vorba doar despre mine și despre afacerea mea. Firmele își pot cumpăra rafturi ranforsate conform normelor din Ordinul 393 de unde vor, sau le pot ranforsa pe cele deținute cu ce firme vor, nu e obligatoriu să cumpere dispozitivul ăsta de la mine. Vreau doar ca lumea să știe că, noi, cei din industria asta, livrăm ce dorește clientul. Dacă clientul imi cere rafturi obisnuite, eu i le dau, pentru că dacă nu i le dau eu le ia de la altul si eu inchid firma. Pe mine mă șochează doar că se știe de riscul la seism și nu se face nimic. Ba, mai mult, tot crește consumul de rafturi nesigure. Au apărut și alte magazine, mai mici, care folosesc rafturi înalte, fără să întrebe nimeni pe nimeni de unde au cumpărat ruginiturile alea, dacă s-a testat rezistența la torsiune, dacă și-au avertizat clienții că sunt în zona unei structuri nesigure și periculoase. Nu e nevoie să pice pe tine un palet întreg de marfă: un sac de 3 kg de adeziv de faianță îți poate rupe spatele sau zdrobi capul. Mi-e teamă că ne apropiem de o situație periculoasă și cred că cineva trebuie să vorbească despre asta. Să nu ajungem ca la #colectiv, unde au fost blamați întâi producătorii de burete fonoabsorbant, ap[oi montatorii, apoi patronii, și abia apoi s-a constatat că tragedia a avut loc pentru ca statul nu a impus respectarea legii", mai spune Mircea.

Problema rafturilor periculoase este mai serioasă decât pare. În România sunt peste o mie de magazine cu rafturi inalte în care mergem cu toții, la cumpărături. În fiecare moment, din timpul zilei, în aceste locuri se află probabil un milion de români, care se află într-un pericol evident din cauza rafturilor, în cazul unui cutremur. Ocazional, devenim conștienți de asta:

• Craiova: un raft s-a prăbușit în capul unei cliente LIDL 
• Suceava: Doua femei au ajuns la spital dupa ce peste ele s-au prabusit cutii cu borcane de pe un raft
• BOTOSANI: Raft căzut peste un copil într-un magazin din oras
• Bucuresti: Cateva zeci de mii de euro va plati METRO unui client caruia i-a cazut un bidon in cap
• PITESTI: O femeie a murit intr-un centru comercial dupa ce un raft de sticla a cazut peste ea
• Craiova: Un bărbat a murit la cumpărături, strivit de un container cazut de pe raftul Selgros
• DUMBRAVENI: O femeie a ajuns la spital dupa ce mai multe rafturi dintr-un magazin au cazut peste ea

Ai citit titlurile astea? Bun. Acum gândește-te ce se poate întâmpla în cazul unui cutremur mare petrecut în timpul zilei. Cam cum o să fie când spre clientii dintr-un magazin o să coboare, cu viteză, de pe rafturi, mii de tone de corpuri dure. Cât e de posibil să vezi si un raft căzând peste alt raft si acesta peste altul, creând un efect de domino ucigas și un haos din care n-o să mai ai cum să ieși. Acum gândește-te cam câți alți oameni erau într-un magazin d-asta, când ai fost tu ultima oară. Mai degraba cateva sute decat doi-trei, nu? Multiplica ce-ai vazut cu o mie de magazine ...

Înțelegi acum, sper, de ce e important ca Inspecția in Constructii să treacă la aplicarea Ordinului 393? Ca asigurătorii să treacă la impunerea reducerii riscului la seisme al rafturilor din magazine și depozite? Ca antreprenorii să cheltuiască acum mai mult, decât să cheltuiască tot in viitor, încercând să cumpere durerea unor sute de mii de oameni rămași fara rude. O astfel de mobilizare stat-firme s-a mai petrecut o dată, după Colectiv, iar aceasta a rămas singura mare tragedie moderna provocată de un incendiu tocmai pentru ca statul a luat incendiile in serios. Dupa cutremurul de sambata noapte, e clar ca a sosit timpul sa evitam o tragedie cu mult mai mare ce se poate provoca din cauza unor rafturi nesigure, da?

Am scris despre dispozitivul-minune adus in Romania de firma lui Mircea pentru ca Mircea este singurul om din domeniul asta pe care il cunosc. Daca vreo alta firma vinde, in Romania, solutii similare, sa-mi scrie.

Încep prin a-mi mulțumi chiar mie, pentru că am scris o carte la lansarea căreia am cunoscut-o pe Alice, creatoarea celei mai mișto, amuzante, moderne și confortabile case mici pe care am văzut-o vreodată:  megaminicasa.

Când am cunoscut-o, Alice se agita să strângă semnături ca să schimbe legea ordinii publice. A facut asta dupa ce a ascultat o droaie de manele, cu boxele date la maxim de noii vecini de coșmar ai casei pe care si-a facut-o singurică cum a vrut mușchiul ei. Sătulă de zgomotoșii de peste gard și de reacția palidă a Poliției, Alice și-a dorit intai să-și ia casa in spate și să se care unde o vedea cu ochii. N-a mers, dar asta i-a dat ideea unei noi afaceri. Așa ca s-a apucat, in paralel, de 1. studiat metode/tehnici/materiale pentru case mobile și 2. de modificat legea privind ordinea publică. 

Intr-un an, a dat de cap la ambele probleme. Toata vara aia, a studiat legislația și pârghiile cetățenești si a scris atatea emailuri către politicieni si institutii incat, ca prin minune, în Parlament a aparut o inițiativă legislativă privind dotarea poliției cu sonometre. Că acum, de exemplu, Poliția nu poate da amenzi pentru zgomot prea mare, decât noaptea, iar Garda de Mediu, care are sonometre, nu vine pe loc la sesizări de zgomot pe 112. Dacă trece proiectul ăla de lege (și sunt șanse mari să treacă), n-o să mai poți face vreun zgomot mai mare de 50 de decibeli decât în anumite condiții. 

S-a apucat si de aceasta casa, cu un prieten. Cosmin avea nevoie de un business-plan pentru o afacere de-a lui, cu containere folosite ca spatii de depozitare. In timp ce ii explica ce si cum, iar Alice traducea in cifre pentru calculul rentabilitatii investitiei, le-a venit ideea #casa_ușor_de_mutat. Au inceput sa "brodeze" pe marginea ei., sa studieze piata sa veda daca exista ceva asemanator, daca e sustenabila financiar, ce materiale s-ar potrivi acestei constructii speciale (pentru ca trebuie ridicata, si risca sa se deformeze). De-aia, de exemplu, au ales sa o placheze cu un termosistem decorativ deloc ieftin, dar care nu crapa la eventualele tensiuni ale fierului. Pe langa asta, structura trebuia sa fie foarte rezistenta, cu o calitate foarte buna a fierului si a ranforsarilor. Si pe urma s-au apucat de munca efectiva. Au stat 40 de zile in santier, au muncit cot la cot cu toata lumea. 

Mi-a povestit atat de mișto cu ce se ocupa (mi-a trimis si poze), incat i-am spus: "Vorbeste cu Cosmin (tipul din stanga): când aveti casa gata, eu va fac pozele". 

Iar acum (noiembrie 2018) casa e gata. E gata și site-ul casei. Iar pozele sunt pe site. 

"Eu sunt pasionată de design, Cosmin e pasionat de containere și de fier. Am hotărât să investim împreună și să facem acest proiect în care credem. Ne-a fost destul de ușor: Cosmin e în businessul cu fier forjat și are și un magazin online de materiale de construcții (ambele firme sunt pe site, la parteneri) asa că el s-a ocupat de paturi, copertine, scară, panourile de tablă perforată, după modelele mele. Materialele de construcții tot de la el au venit. Eu m-am ocupat de proiectarea spațiilor, de business plan-ul proiectului, de design și de toate celelalte cumpărături pentru mobilarea, utilarea și decorarea casei". 

Dincolo de poze, vreau să vă povestesc cum mi s-a părut mie casa aia: perfectă. N-aș fi crezut că poți aranja în 40 de metri pătrați două dormitoare, un living, o bucătărie și o baie, fără să arate ca o locuință de tip militar sau a container de sinistrați. Dar se poate, Alice și Cosmin (asociatul ei) chiar și-au bătut capul. 

Stand in casa aia, printre toate lucrurile alea așa mișto făcute, mi-am dat seama care-s puncte forte ale locuintei imaginate de Alice și Cosmin:

Te muți în ea doar cu hainele și cu laptopul, pentru că ei ți-o livrează exact cum o vezi în poze. Cu tot cu canapea, pled, covor, becuri, perne pe pat, săpun la baie, linguri și furculițe. Vezi farfuria aia de pe masă? E a ta  și aia.

Spre deosebire de o casă obisnuită, sau de un apartament, care sunt potrivite pentru un anumit fel de oameni, casa asta este perfectă pentru tot felul de oameni:

• - un cuplu care are un teren mișto și deloc răbdare să-și construiască o casă. 
• - e bună de făcut cadou fiicei, sau fiului, la majorat.
• - poți să o pui pe un TIR și s-o duci pe malul Marii Negre, sau undeva în Grecia, pe un teren din apropierea Mediteranei.
• - dacă ai deja o casă mare și mișto, cu o curte cât toate zilele, merită să iei și o casă de-asta. S-o pui lângă lac, pentru oaspeți, sau în fundul livezii, pentru momentele când vrei să te relaxezi doar tu cu tine.
• - dacă vrei să pornești o afacere în turism, vei constata că e mai ieftin să cumperi 5-6 case de-astea, pe rand, pe măsură ce te extinzi, si să poți caza decent 20-25 de oameni, decât să construiești, timp de un 3-4 ani, un viloi oribil si mereu prăfuit si neterminat, intr-o curte plina de moloz. 
• - se potrivește și celor doi ingineri care-ți ridică pe câmp un ansamblu de blocuri, și rudelor in varstă de care vrei să ai grijă si pe care le vrei în aceeași curte cu tine dar fără să-ți afecteze intimitatea.
• - e buna si de centru de workshop-uri, si de firma de servicii , si de cabinet medical, si de...

De ce înșir aici doar scenarii care presupun ceva bani în cont? Pentru că nu e o casă ieftină (deși dacă te apuci să o faci singur, vei plăti mai mult, pe proiectant, designer, materiale de construcții la prețuri mai mari). Nu e pentru sinistrați, nu e pentru tineri căsătoriți care isi cresc copilul cu doua salarii minime. Casa costă vreo 38.000 de euro plus TVA, pentru că are toate dotările: încălzire în pardoseală, aer condiționat, mașină de spălat, flori la fereastră…cam tot ce-ți trebuie într-o casă. Iar structura pe care e făcută este practic antiseimică.

"O s-o vindeți până să apucați să va întrebați "unde fac Revelionul?", i-am spus lui Alice după ce am vizitat si fotografiat casa. Ea n-a zis nimic. Are niște emoții....

O droaie de poze si de informatii cu casa-minune gasiti pe reinventinghome.ro sau pe facebook, iar dacă ți-a plăcut acest text deschide și unul din aceste linkuri: 

V-am zis deja cum am ajuns să zâmbesc ca în Las Fierbinți si ca mai am un pic si ajung în gură ca în cur. V-am povestit si cum a fost la radiografia viețîi mele și ce zbucium a fost în sufletul meu micuț și negru când am luat decizia de a-mi repara dantura. Acum o să vă povestesc prima interacțiune concretă dintre mine și sadicii de la Officedent. Că n-a fost deloc cum mă așteptam.

Prima care s-a schimbat a fost Raluca. Din tipa zâmbitoare și prietenoasă s-a transformat într-o doctoriță zâmbitoare și prietenoasă, care mi-a adresat cele mai intime întrebări posibile. De exemplu, dacă scrâșnesc din dinți, în somn. Și care e problema ei? Dacă mă doare când mestec, pe stânga și pe dreapta, și pe mijloc și pe.... mestec pe unde vreau eu, iar dacă doare nu mai mestec, ce, crede că nu mă descurc? Dacă fumez nu m-a mai întrebat, că și-a dat seama singură. Și tot așa. Cel puțin o oră a durat interviul, ocazie cu care am aflat că dantura mea e cam ca un Opel Vechi care s-a dat de trei ori peste cap, dar căruia ii mai merge motorul. Adică, n-am probleme mici, ci multe. De exemplu, nu mai am cei doi (ceva) de pe mandibulă, pe care se sprijineau dintii de pe maxilar. Că acolo unde cred eu că mestec cu niște măsele care dor (cum intri în gură, în stânga sus), nu mai am deloc măsele, doar frec mandibula cu maxilarul, în lipsa celor doi stâlpișori anterior menționați și de-aia mă doare. Că gura mea se închide ca un portbagaj care nu mai are chederul ăla de cauciuc. Că o să mi se tocească dintii de jos, apoi pula mea, m-am căcat pe mine de mila celui care o să fiu în câțiva ani. 

După asta, Raluca a terminat cu întrebările și, asistată de Fivi, a inceput să mă mamelească în gură. Serios. Mi-a atins și masat fiecare dinte, pe unii într-un fel de-a dreptul intim (eu n-am scotocit niciodată între o măsea). De unii a și tras. Boscorodea ceva, ca la șah, gen cal la C3, nebun la D4, iar Fivi nota. Săraca fată a avut ce nota!

La final, am tras concluzia că am cel puțin trei dinți buni. Mie mi se pare ok, e un procent de 10% din total, adică un bun început pentru restul vieții mele. Raluca, insă, sustine ca situatia nu e roz, ci gri inchis. Am luat o pauză, în care Fivi m-a cinstit cu o băutură grozavă, cu gust de fructe. Am cerut un pic de vodcă, să pun în ea, dar fetele n-au vrut să mă servească (să vezi ce review le las pe booking!) Cât timp eu încercam să mă îmbăt cu apă de gură, Raluca moșmondea ceva în spatele meu. Și nu e corect, când o femeie meșterește ceva în spatele tău, nu e de bine. Logic, m-am speriat iar cu curaj și am tunat, cu cea mai subțire voce groasă posibilă: "ce urmează?". "O să-ți scanăm dantura și pe urmă o să te vadă Aldo", a venit răspunsul. 

Am primit o pauză de fumat. Și la locul de fumat - ține era, ține, ține? Trei doctorițe, una mai mișto ca alta, toate cititoare din auzite ale cărților mele. "Dar de ce bărbații...?" "Și tu cum crezi că...?" Pula mea, eu le-am zis că habar n-am nici ce-am scris în cărți, ca nu mă pricep la femei, plus că m-aș fi ascuns sub halatele lor de Aldo, dar ele nu și nu, chiar nu m-au lăsat să mă pregătesc psihic pentru scanare. Am apucat doar sa ma uit discret, pe google, ce înseamnă "o să te vadă Aldo", în argou. N-am găsit nimic, deși eram convins că e ceva de genul "o să mori în chinuri".

M-am mai liniștit când a început scanarea. Spre fericirea mea, Raluca nu mi-a scos fiecare dinte, nu l-a pus pe un scaner și nu l-a scanat, cum scanez eu fotografiile vechi. Nu. Mi-a băgat în gură ceva ce semăna cu ceva ce nu credeam că o să am vreodată în gură. Șmecheria aia comunica satanist cu televizorul de deasupra mea, și am putut vedea, pas cu pas, cum arată interiorul gurii mele. Mai exact, un mulaj 3D al fiecarui dinte in pozitia lui. 

Nu mi-a plăcut ce-am văzut, recunosc si, pentru prima oara, am inteles de ce tot pomenea Raluca cand de implant, cand de coroană. Am cerut să se dea televizorul pe Playboy TV, sau pe Hustler, unde am văzut, mai demult, niște molari in niste vecinătăti de excepție. Din nou, fetele m-au refuzat (bun, le fac reclamație si pe turneo, o să vadă ele pe dracu'!). Cam zece minute pe falcă a durat totul. Meritul meu, că dacă aveam toți dintii ar fi durat mai mult. Nu?

Și când s-a terminat, m-am trezit cu degetul unui italian în gură. 

Nu glumesc. Aldo este un tip care vine periodic, din Italia, la Officedent, unde preda niște chestii stomatologilor din toată țara. Se pare că e un fel de profesor, iar la Officedent funcționează un fel de centru de instruire. 

Și acum imaginați-vă scena. Pe bancheta aia se află un om care a trecut prin multe, palid de curajos. În gura lui se uită o româncă ce vorbește engleză cu un italian care înțelege engeza dar răspunde în italiană. Din când în când, italianul mai bagă un deget în gura omului de pe banchetă cum bag eu degetul mic în supă, când o încălzesc, să văd dacă e comestibilă. A fost ok, câteva minute, dar pe urmă Raluca și Aldo s-au așezat temeinic la o discuție, ea arătându-i ceva pe monitor, el gesticulând în gura mea. După care și-a proptit degetul într-o gaură unde pe vremuri trăia linistită o măsea și așa a rămas, continuand discutia. 

L-am suportat vreo două minute, după care am început să mă întreb ce e asta. E uituc? E un fel de salut doctor-pacient? E dominare, gen "țin ce vreau în gura ta"? Să-l mușc? Să-l sug? Să suflu rece? Ce pula mea face asta cu degetul în gura mea, în pula mea, că.... Băi, și exact când mă pregăteam să leșin de furie, Aldo și degetul lui au dispărut. A apărut Raluca care mi-a zis "Gata, te-am pupat, o să te sune Otilia să te programeze la [paraordopulamea]. Nu cu mine, am venit doar pentru tine, ca te stiu patetic disperat. Scanarea pleacă in Italia, la Aldo, ca el foloseste de mai mult timp tehnologia asta si poate vine el cu o solutie mai wow. Hai, pa".

Demn, am rupt-o la fugă pe scări, să mă podidească plânsul în mașină. Când m-am mai liniștit, am analizat situația: deci e ca la escrocheria Accidentul, unde cineva se da altcineva, si cu totul altcineva iti ia banii. Raluca m-a văzut pentru că aveam încredere în ea, dar data viitoare o să-mi intre în gură oameni în care nu am încredere. Care din ei o sa fie? Sa-mi iau cutitul sau o teavă mică, de plumb? Sau să-mi iau un medical, ca să scap de doctorii ăstia suspecti?

Asta e. O să aplic tactica viteajeasca românească: o sa plang, o sa dau din picioare, o sa-i mușc și o sa fug. 

(va urma)

Officedent, una din cele mai performante clinici de stomatologie din Romania, e AICI. Uita-te sa vezi cat de misto e.

************

Episodul 1 / rezumat: traumatizat în copilărie de un dentist rău, eroul nostru tremură ca o frunză când vede o firma pe care scrie #cevacuDENT și refuză să aibă de-a face cu satanistii sangerosi care trăiesc pe Pământ deghizați în stomatologi. Din păcate, vârstă înaintată și traiul bazat pe alcool, tutun și crantanitul oaselor de pe carnea de porc bine făcută la grătar a dus la avarierea danturii. Eroul nostru purcede, asadar, la descoperirea înfricoșătorului tărâm al stomatologiei și pleacă în regatul Officedent. (citeste integral episodul 1 din Jurnal de Officedent AICI)