Despre audienta tv nu mai sunt multe lucruri de spus, daca nu cumva esti oligofren. Piramida nevoilor personale este reflectata perfect de clasamentul televiziunilor din Romania. Ne intereseaza sexul, violenta, barfa si ofertele. Cand formam un public, suntem mai rai si mai prosti decat atunci cand ne afirmam, fiecare, dorintele si preferintele. E normal: un diamant montat pe un inel si asezat pe o bucata de catifea va arata intotdeauna mai bine decat un kilogram de bijuterii scumpe, intr-o punga transparenta.

Ma uit la dezbaterea pe tema mortii lui Sergiu Nicolaescu si sesizez doua trenduri: cel in care unii se dau niste buni cunoscatori ai cinematografiei si niste oameni cu O mare, care simt suferinta semenilor lor. De fapt, sunt cei care nu au ficatul necesar sa-si puna, ca jurnalisti, intrebari absolut legitime despre viata si moartea actorului (ii spun asa pentru ca mie, ca regizor, Sergiu Nicolaescu chiar nu-mi spune mare lucru). 

De cealalta parte, avem jurnalistii profesionisti, care si-au lasat emotiile deoparte si au intrat cu bocancii (da, asa e procedura), in eveniment si transmit tot ce gasesc de acolo. Nu e vina lor ca baiatul asta afacut sex cu mai multe femei, care au nascut copii. Nici ca a furat muzica celor de la Phoenix. Nici ca a fost misterios de apropiat de Ion Iliescu si ca a ingropat lucruri relevante despre teroristii din 1989. Nici ca sotia lui Nicolaescu este o ciudata, pe care oamenii obisnuiti au huiduit-o. Jurnalistii lucreaza cu materialul clientului. Ce era sa transmita RTV? Decenta? Dragoste? Sensibilitate? De unde, daca nu le-au gasit la "fata locului?

Culmea e ca cei care critica RTV pentru "ïntruziuni in viata privata" vor si ei o bucatica din audienta generata de Sergiu Nicolaescu. Daca n-ar fi vrut-o, ar fi facut-o cu alt subiect tare. Dar ei vorbesc tot despre actor, criticandu-i pe cei care au aflat lucruri interesante despre acesta. Ati prins ironia? Cand nu vrei ciorba, o refuzi si pleci. Nu ramai la masa s-o critici!

Haios e ca si in lumea civilizata e la fel, cu o nuanta: acolo, mass-media s-au specializat. N-ai sa vezi nimic nou despre Kim Kardashian pe alt canal tv decat pe E!. N-ai sa afli despre vreun conflict armat din Orientul Mijlociu decat de pe CNN. Nisate pe anumite zone de interes public, posturile tv americane fac audiente rezonabile oricand. La noi, razboiul pe rating e dus primitiv, cu ghioaga, de niste posturi care se incapataneaza sa ramana generaliste. 

Nu mai merge, copii. Segmentati audienta. Daca era condus de un tip curajos, directorul Pro Cinema trebuia sa dea tonul in cadrul evenimentului de presa numit "moartea lui Sergiu Nicolaescu". Pentru ca acolo ar trebuie sa fie, macar teoretic, cei mai buni oameni din domeniul in care a excelat actorul. Balbele, intruziunile, si mocofaniile au aparut pe sticla tocmai pentru ca jurnalistii, nefiind cunoscatori ai lumii in care a trait Sergiu Nicolaescu, nu le-au identificat corect si le-au difuzat intr-un fel care aduce audienta. 

Asta ar fi concluzia: Sergiu Nicolaescu nu este tratat incorect de presa. Este tratat in modul normal pentru stadiul de dezvoltare al presei, din acest moment.

To do, daca ai un copil mai mare de 10 ani. M a ras cu lacrimi la o comedie pe care eu as catagorisi-o drept "usurica". In plus, am nimerit o sala in care nici un cretin n-a ras cand nu intelegea ceva (ieri, de exemplu, un imbecil de 50 de ani a ras cand actorul pricipal din Chasing Mavericks a pronuntat "El Nino". Din nou, o dovada ca vinerea seara, sunt mult mai multi prosti in cinematografe decat in alte zile.

30 de lei, in 2, la Cinema City Ploiesti, locul in care rezervarea nu se inregistreaza daca o faci de pe tableta. 

Regulamentar, vad cu M aproape toate filmele pentru copii. Acum le vad si mai bine, pentru ca s-a deschis cinema-ul de la mall, care, incredibil!, e incalzit si iarna, nu ca frigiderul de la Cinema Premiera. 

Asa ca am mers sa vedem hobitul. Si am plecat in 45 de minute. Asa a vrut M. Eu vroiam sa plec dupa primele 5. 

Mentionez ca M este este un copil normal, in varsta de 10 ani. Citeste seria Jurnalul unui/unei, e fascinata de istoria antica, iubeste animalele si urmareste cateva seriale tv, pe Minimax. A vazut cateva filme din seria Harry Potter, fara sa doreasca sa le revada. Iar la The Hobbit, s-a plictisit maxim. Sunt foarte mandru de ea, din cauza asta.

Eu, la randul meu, sunt traumatizat de numarul mare de adulti care s-au dus sa vada filmul. Pe bune?! Asta e film pentru un tip normal? 

Am citit, miercuri, in Academia Catavencu, ca filmul se termina fara ca eroii sa ajunga in regatul pu8ii, am uitat cum ii spune. Pe buneeeee? Adica v-ati dus la un film care va spune, subtil, "papagalule, ti-am luat niste bani, azi, doar ca ne asiguram ca-ti mai luam alti bani, de alte doua ori, pana vezi toata trilogia. Pentru ca presupunem ca vrei, totusi, sa vezi si actiunea filmului, nu doar o masa colectiva de 20 de minute si alte momente vesele si triste, cate ti-am pregatit azi...".

Pe bune, daca The Hobbit e un serial, ar trebui sa fie gratis, pe vplay....

Am ajuns la nimereala la Nabucco. Stiti voi, genul ala de seara cand ai face ceva, dar nu stii ce, te-ai duce undeva, dar nu stii unde, si ai manca ceva, dar nu ai chef de nimic. Si, fiind in cartierul Albert, opresti brusc masina in dreptul primei firme luminoase pe care o intalnesti si intri. Asa am facut si eu...

Prima impresie a fost de cacat. Asta pentru ca am intrat pe usa gresita. Mai exact, la Nabucco sunt doua sali de evenimente, mari, una deasupra celeilalte, si un pub micut si simpatic. Eu am intrat prin salonul de nunti, de unde se auzea, distorsionat, o manea. WTF?! Am dat sa ies, dar pe urma mi-am dat seama ca era doar Corina, cu rahatul ala de melodie, si ca se auzea asa pentru ca sunetul trecea prin tavan. "Sus e o petrecere", m-a lamurit o angajata, care mi-a si aratat cum sa ajung in pub.

Pub-ul n-are nimic special, dar e misto. Si era destul de plin. Am vrut sa comandam ceva de baut si un desert, dar desert nu aveau. Petrecerea de sus, probabil, a supt Nabucco de tot. Asa ca am luat doua ceaiuri, dupa formula "daca sunt execrabile, fugim in 30 de minute".

N-a fost nevoie. Ceaiul meu, de exemplu, a fost cel mai bun ceai de menta pe care l-am baut (era sa zic anul asta!) in ultimile 12 luni. Dupa vreo 10 minute, ospatarita ne-a adus si o tava cu niste mini-tartine cu paine prajita cu crema de branza, si cateva masline. "On the house", ar fi sunat, daca ne spunea in engleza, ca tratatia e din partea casei. Excelente tartinele, iar maslinele (credeti-ma, ma pricep la masline) destul de scumpe, nu saracii alea uscate si fara gust, la 8 lei jumatatea de kil. 

Mi-a placut si ca ospatarul (da, ne-au servit doua persoane, un el si o ea), care tocmai iesea cu o tava plina de bauturi, a renuntat la traseul initial, a lasat tava si a venit la masa sa-mi ia comanda, imediat ce m-a vazut ca-i fac semn. Mi-a placut ca nu mi-a schimbat scrumiera la fiecare 5 minute (apropo, nu cred ca exista ceva mai nepoliticos de atat, imi segmentezi conversatia, poate vreau s-o fut pe tipa, sau sa-i vand ceva tipului, iar tu tot apari, cu mana aia, printre gesturile mele), si, ca in general, am fost lasat in pace.

Cat priveste nota de plata, a fost geniala: 8 lei. Serios, opt! Asta desi numai pe gustarea aia ar fi putut cere 10, iar ceai sub 6 lei n-am baut nicaieri.

Am iesit pe usa corecta, ocazie cu care am vazut si curticica, la fel de simpatica precum interiorul. M-am prins si unde sunt: fostul restaurant Primavera, care a ajuns, dupa aia, pe mana lui G....., (credeti-ma, e mai bine sa nu-i scriu numele). Sper din toata inima ca nu-i mai apartine, pentru ca altfel ar insemna sa accept ca baiatul ala se pricepe la localuri...

Regele Spaniei a luat decizia ISTORICA de a acorda un interviu televiziunii de stat a Spaniei in care roaga tinerii sa ramana si sa munceasca in tara, pentru a nu afecta si mai rau economia nationala. Si si-a redus salariul cu 7%, cat a fost scaderea de PIB a Spaniei, anul trecut, in semn de solidaritate cu cei saraciti de recesiune.

Basescu si Ponta sunt toata ziua la televizor. ISTORICA ar fi decizia de a nu mai aparea la tv, macar o saptamana. Cei doi, alaturi de papagalii si de javrele din subordine, nu fac apel decat sa le scuzam greselile de guvernare. Si nu taie decat din veniturile altora, nu ale lor.

Asta a fost comparatia. Trageti singuri concluziile.

Am fost iar la CInema City. De data asta, am ales eu filmul. Chasing Mavericks, cu za madarfacar of Madalina Ghenea. Am zis ca daca baiatul asta a convins asa o frumusete de femeie sa locuiasca cu el, tre' sa fie ceva de capul lui. Error! Nu exista, cred eu, film mai prost cu un star, facut in ultimii 5 ani. Cele mai pierdute doua ore din viata mea, intrerupte doar de niste accese de ras, generate de replicile imbecile ale actorilor.

Actiunea e cam asa: o femeie dezaxata, care doarme mult, face un copil ciudat. Asta numara valuri cand era mic, iar cand devine mare, numara bucatile de branza de pe pizza. Copilul devine remarcat in orasel prin cea mai inexpresiva privire si cele mai imbecile mimici. Are un vecin hipiot, cu o nevasta care pare "fumata". Vecinul e dur cu copiii si isi minte ca porcu' sotia, spunand ca se duce la serviciu, ca sa se duca la surf. Asta micu face si el surf, ca, de!, cand te musca un caine in copilarie, pe urma stim cu totii ca devii dresor de caini. Filmul o ia razna cu un antrenament penibil, necesar pentru a infrunta cu succes un val atat de secret, incat atunci cand apare, stie tioata lumea de el, inclusiv fotografii de reviste si cameramanii de televiziune. Antrenamentul se termina, vine valul si inca doi americani afla dupa varsta de 20 de ani ce este El Nino (M stie asta din clasa a treia). Vine valul. Trece valul. Baiatul ala scapa cu viata, cumva, dupa o partida de surf de 12 secunde. Mai face una. La final aflam ca a murit la 22 de ani, ca boul, facand surf pe niste valuri mai mici decat cel prin care a trecut, o dovada in plus ca a avut noroc la valul oficial al filmului.

Ala care o fute pe Madalina Ghenea este vecinul hipiot. Filozof in retragere, cu un comportament bizar fata de baietii din film. Are replici chiar mai proaste decat baiatul inexpresiv si idiot. Fuck'em!

Singura parte buna la filmul asta este ca am apucat sa mananc ceva inainte sa inceapa si ca am avut baterie la telefon cat sa o ard aiurea pe fb. Nu ca la The Hobbit.

Am 3.040 de friends pe Facebook. Cu toate astea, cand am trimit invitatii la un eveniment, intregii liste, Facebook a facut-o pentru doar 2.606 de useri. Restul nu apar, pur si simplu, in fereastra aia unde bifezi cine sa primeasca mesajul tau.

Cel mai probabil, motorasul ala online, care stie cine a primit si cine nu un mesaj, poate identifica conturile false sau suspendate. Deci, Facebook stie cand nu existi. De ce nu te si anunta Facebook ca unii dintre cei care-ti compun lista de friends nu mai sunt activi? Sau de ce nu face ceva pentru a identifica, raporta, opri - conturile false? 

Raspunsul e simplu: cand esti o retea sociala, e mai bine sa pari mare, decat mediu sau mic. Ar suna prost, dupa ce au raportat, in octombrie 2012, ca au 1,01 miliarde useri, sa anunte ca, in realitate, doar vreo 850 de milioane de oameni au cont.

Pentru mine, insa, de azi, Facebook este cu 15-25% mai mic. 

Nu ma intelegeti gresit, mie imi placea la nebunie de el. Cred ca a fost singurul actor roman, de sex masculin, cu adevarat misto: intotdeauna elegant, cu un succes la femei de care este nedemn, de exemplu, famenul ala de Stefan Banica Junior, cu prestanta si cu aplomb. Un tip care a confiscat, prin charisma, peisajul cinematografic romanesc.

Si aici ajungem la problema Sergiu Nicolaescu: rolul sau, nefast, in ultimii 20 de ani. N-a mai reusit sa produca un film misto, pentru ca era atat de ancorat in trecut, incat n-a inteles nimic din modul in care Romania s-a transformat. I-am vazut vreo trei filme post-Revolutie, si m-au dezamagit profund intriga, replicile, sunetul, finalul. Sergiu Nicolaescu a fost in cinematografie ce-a fost Ion Iliescu in politica: un tip atat de competent, in domeniul sau, incat a eclipsat tot, fara sa conteze ca nu produce efecte pozitive concrete si potrivite cu contextul. 

Si, asa cum pe fondul disparitiei lui Iliescu, am ajuns la un PSD modern si reformat, condus de un (semidoct) tanar, acum, ca statura impunatoare a lui Nicolaescu a disparut din decor, cinematografia romaneasca va trebui sa creeze un alt lider (basca niste bancuri). Ceea ce e de bine. Si abia astept sa vad filme romanesti, noi, care sa nu faca apel la cliseele lasate mostenire de baiatul asta, adica: securistii verosi, apartamente nerenovate din anii 60, fete frumoase care ajung obligatoriu prostituate si bunici anchilozati intr-un fotoliu. Vreau sa vad in filme olimpici (sau hackeri) romani, vreau sa vad tragedii sentimentale incepute pe Facebook, vreau sa vad inventatori in informatica si primari corupti, vreau sa vad cluburile din Mamaia si frenezia de la mall. Vreau sa vad un film in care un copil de 10 ani da in cap ca sa-si cumpere un Magic Dust si o familie saraca care isi pierde casa pentru ca si-a luat o plasma in rate pe care nu si le permite. Vreau sa vad cum ne injuram, batem, impuscam in trafic. Adica, lucruri pe care Sergiu Nicolaescu n-a fost in stare sa le vada.

Altfel, ce sa zic; odihneasca-se in pace. Sergiu Nicolaescu a fost un superbaiat.