Nabucco

Am ajuns la nimereala la Nabucco. Stiti voi, genul ala de seara cand ai face ceva, dar nu stii ce, te-ai duce undeva, dar nu stii unde, si ai manca ceva, dar nu ai chef de nimic. Si, fiind in cartierul Albert, opresti brusc masina in dreptul primei firme luminoase pe care o intalnesti si intri. Asa am facut si eu...

Prima impresie a fost de cacat. Asta pentru ca am intrat pe usa gresita. Mai exact, la Nabucco sunt doua sali de evenimente, mari, una deasupra celeilalte, si un pub micut si simpatic. Eu am intrat prin salonul de nunti, de unde se auzea, distorsionat, o manea. WTF?! Am dat sa ies, dar pe urma mi-am dat seama ca era doar Corina, cu rahatul ala de melodie, si ca se auzea asa pentru ca sunetul trecea prin tavan. "Sus e o petrecere", m-a lamurit o angajata, care mi-a si aratat cum sa ajung in pub.

Pub-ul n-are nimic special, dar e misto. Si era destul de plin. Am vrut sa comandam ceva de baut si un desert, dar desert nu aveau. Petrecerea de sus, probabil, a supt Nabucco de tot. Asa ca am luat doua ceaiuri, dupa formula "daca sunt execrabile, fugim in 30 de minute".

N-a fost nevoie. Ceaiul meu, de exemplu, a fost cel mai bun ceai de menta pe care l-am baut (era sa zic anul asta!) in ultimile 12 luni. Dupa vreo 10 minute, ospatarita ne-a adus si o tava cu niste mini-tartine cu paine prajita cu crema de branza, si cateva masline. "On the house", ar fi sunat, daca ne spunea in engleza, ca tratatia e din partea casei. Excelente tartinele, iar maslinele (credeti-ma, ma pricep la masline) destul de scumpe, nu saracii alea uscate si fara gust, la 8 lei jumatatea de kil. 

Mi-a placut si ca ospatarul (da, ne-au servit doua persoane, un el si o ea), care tocmai iesea cu o tava plina de bauturi, a renuntat la traseul initial, a lasat tava si a venit la masa sa-mi ia comanda, imediat ce m-a vazut ca-i fac semn. Mi-a placut ca nu mi-a schimbat scrumiera la fiecare 5 minute (apropo, nu cred ca exista ceva mai nepoliticos de atat, imi segmentezi conversatia, poate vreau s-o fut pe tipa, sau sa-i vand ceva tipului, iar tu tot apari, cu mana aia, printre gesturile mele), si, ca in general, am fost lasat in pace.

Cat priveste nota de plata, a fost geniala: 8 lei. Serios, opt! Asta desi numai pe gustarea aia ar fi putut cere 10, iar ceai sub 6 lei n-am baut nicaieri.

Am iesit pe usa corecta, ocazie cu care am vazut si curticica, la fel de simpatica precum interiorul. M-am prins si unde sunt: fostul restaurant Primavera, care a ajuns, dupa aia, pe mana lui G....., (credeti-ma, e mai bine sa nu-i scriu numele). Sper din toata inima ca nu-i mai apartine, pentru ca altfel ar insemna sa accept ca baiatul ala se pricepe la localuri...