Despre refugiatii sirieni, la rece
E jale mare cu subiectul asta. Va spun, in maxim trei luni o sa ne impartim in doua tabere, exact ca vremea cand CDR se batea cu PDSR care sa fure in sezonul politic urmator. Si n-o sa ajungem nicaieri.
Romanii nu-i plac pe arabi. Ii tolereaza cand le sunt patroni sau angajatori, ii accepta ca parteneri de afaceri si-i vorbesc de rau pentru ca “stau cu fundul pe petrol si le vine totul de-a gata”. Dar de placut nu-i plac. E ceva in ortodoxia romana destul de asemanator cu fundamentalismul islamistilor: intoleranta pe criterii religioase.
Deocamdata avem noroc cu imigrantii. N-avem autostrazi si trenuri rapide! Si daca treci granita in Romania si scapi neprins printr-un noroc chior, vei fi prins la interior. Faci opt ore de la Giurgiu la Timisoara, cu masina, daca ai noroc ca microbuzul tau sa nu se sleiasca pe un cap de pod. Iar cu trenul, cu liniile noastre ferate care se blocheaza de la temperaturi de 25 de grade, poti sa faci si 24 de ore de la Constanta la Satu Mare. Apropo, stie cineva, mai exista vreo tara cu sinele de tren facute din plastilina, ca ale noastre?
E foarte haios ca multi cred ca sirienii astia ajung la noi pentru ca sunt prea multi si Europa nu mai face fata. De fapt, nu-s atat de multi. Daca ar dori cu adevarat, grecii, bulgarii sau sarbii ne-ar putea opri si randunicile venite din migratie. De fapt, ii lasa sa treaca pana la noi, pentru ca problema sa devina globala. Daca devine globala, poate pica niste bani de pe undeva…
Iar reactiile publice sunt fabuloase.
Politicienii, mai ales, au niste figure smerite si o mila in ochi, de te doare sufletul. L-am vazut azi pe un ministru cum gesticula cu patos vorbind despre “umanism” si fluturand la mana un ceas de vreo 10.000 de euro. Cu ceasul ala, asiguri hrana a 100 de sinistrati pe vreo doua luni, domnu’, ca ora ti-o arata si telefonul…
Avem si politicieni care urla avertizand asupra riscurilor imense de securitate. Ii recunoasteti usor, sunt cei cu partidele pulverizate la ultimile alegeri. Nationalismul e singura optiune politica cand n-ai oameni, logistica si bani, si o sa incerce multi sa se urce pe calul sirian ca sa ajunga unde vor.
Imi plac foarte mult si romanii militanti. Cei care trec printre oameni saraci in fiecare zi, printre copii fara parinti care traiesc in strada, pe langa batrani care se imbolnavesc de la mizeria in care dorm, si care se duc acasa sa scrie pe Facebook ca trebuie sa facem ceva cu sinistratii astia din Siria, care traiesc o drama. Ca nu se mai poate asa!
Si astia se cearta de mama focului cu romanii-patrioti. Aia care n-au sunat o data la politie, in viata lor, sa reclame ceva. N-au dat o data o mana de ajutor vreunui roman, nici macar unei babe intepenita in zapada. Dar stiu ei sigur ca sirienii astia sunt teroristi si ca trebuie sa ne aparam tara de ei. Toti sunt teroristi, inclusiv copiii! Iar argumentele sunt geniale, gen “n-ai vazut ce fac in filme?”.
De fapt, suntem bolnavi, ca societate. Ne lipsesc complet vocile ratiunii. Nu mai avem pe nimeni care sa emita o parere la care sa achiesam cu totii pe simplul motiv ca domnul respectiv a mai nimerit-o si ca ar fi bine sa-l ascultam. Si-o sa ne luam de par cel putin 4-5 ani de acum inainte pe subiectul sirienilor de pripas, pana cand acestia o sa constate cu uimire ca suntem la fel de dusi cu capul ca oamenii aia de care au fugit din Siria, doar ca nu avem atatea arme si atata libertate sa ne luam gatul unii altora. Desi ne-am dori-o…
Jurnalistii si bebelusii TBC
Inca zece bebeluşi au fost internati, joi, cu reacţii adverse grave la vaccinul BCG importat din Danemarca: ganglioni umflaţi sunt în zona axială şi claviculară, abces, puroi. In total, au fost cateva sute, ridicand rata de reactie negativa la vaccin la 0,8 la mie. Cu vaccinul romanesc, rata era de 0,02 la mie. Organizatia Mondiala a Sanatatii intra in alerta la o rata de 1 la mie. Eu cred ca daca s-ar numara si bebelusii din mediul rural, pe care parintii ii duc la doctor doar cand agonizeaza, suntem deja peste acest prag de alerta.
La asemenea cifre, mai e nevoie sa-ti explice cineva ca vaccinul din Danemarca, administrat deja la 200.000 de copii, e facut prost? Cred ca nu. Pana si Ministerul Sanatatii a hotarat, joi, sa opreasca vaccinarea bebelusilor cu serul danez. Cica "nu exista suspiciuni asupra calitatii serului, dar s-a cerut o analiza independenta a OMS si a Centrului European pentru boli transmisibile". Mars, ma....
Ce nu pricep este de ce presa se invarte timid pe langa subiect, in loc sa intre frontal in el, la peste 70 de ore de cand s-a dat alarma pe acest subiect. Sa stai trei zile, in presa, fara sa pui una din urmatoarele intrebari?! De ce?
- Cine a produs vaccinul?
- Firma mai are inregistrate, la OMS, precedente de acest fel?
- Cine i-a contactat pe producatori, din partea Romaniei?
- De ce pe ei si nu pe altii, din Franta, Spania sau Germania?
- Cum s-a facut achizitia? Licitatie? Selectie de oferte? Incredintare directa?
- A cui este firma intermediara? Comisionarul vamal?
- Cine a semnat achizitia de la Ministerul Sanatatii?
- Cat s-a platit pentru cele peste 500.000 de vaccinuri?
- Cat de repede s-a facut plata?
- Cum este pretul platit pe vaccinurile BCG, comparativ cu alte preturi din piata,sau cu preturile platite in alti ani?
- Ce legaturi de rudenie/interese sunt intre persoanele de pe lantul minister-importator-intermediar-comisionar-producator?
- Contractul de achizitie prevede daune pentru producator, in cazul reactiilor adverse?
- Daca moare un bebelus, cine raspunde penal?
- Cine face ancheta, la MS?
- Ce legatura este intre cine face ancheta si cei anchetati?
O explicatie ar fi ca jurnalistii sunt platiti de moguli sa acopere genul asta de afaceri oneroase. E misto. nu? Eu nu cred in ea. Eu cred ca 90% din oamenii din presa au uitat cum se face o ancheta jurnalistica. Astia din online si print s-au specializat in a scrie despre fete din showbiz, iar cei din tv s-au multumit cu cateva imagini cu un bebelus suferind, la care au "asortat' niste muzica trista. Da, doar cu atat faci rating...
UPDATE: dupa 6 zile, Mediafax da tonul.
Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro
Trip301, locul din Ploiesti care o sa va rupa capul. Am zis!
Deci, sunt foaaarte multumit. Am vazut niste randari si un santier promitator, pe locul unde va fi Trip301, un mega-loc, daca e sa ma intrebi pe mine. Cu teatru intr-o seara, stand-up in alta, live cu cover-uri in alta. Cu pereti de lemn si bar din cupru. Cu parchet alb si niste decoratiuni cum n-ati vazut, inca, in Ploiesti.
O sa se bea vin, nu prostioare colorate.
Si n-o sa ai loc inauntru, daca te porti ca un bou.
Notati, da? Trip301.
UPDATE - Aproape GATA
Citeşte mai mult ...
Cum ajungi jurnalist
Din capul locului, trebuie spus ca parerile sunt impartite. Predicatori de teoria jurnalismului spun ca n-ai ce sa cauti in profesia asta daca nu ai studii indelungate, temeinice si constante in domeniu. Altii cred ca poti sa ai studiile facute in Tara Jurnalismului, daca ti-e lene si nu esti dispus sa pleci din redactie la 12 noaptea, poti sa te duci acasa. Si, eventual, sa te impusti.
Toti cei care sunt mandri ca practica meseria asta la un nivel peste medie gresesc la fel de mult cand se uita la incepatori. Nu studiile te fac jurnalist, ci spiritul de observatie, cheful de scris, cheful de a-ti citi confratii de meserie si capacitatea de a discerne intre bine si rau. Nici munca de ocnas nu ajuta: poti sa stai peste program in fiecare zi, daca esti inapt pentru meseria asta, stai degeaba.
Si atunci, de unde stii daca esti bun de jurnalist? Raspuns: nu stii pana nu incerci. Asta chiar daca ai facut studiile de profil in prealabil. Exista, totusi, cateva indicii care te pot ajuta sa-ti dai seama daca merita sa-ti bati capul. Mai exact, daca in lista de mai jos, poti sa raspunzi numai cu "Da", esti pe drumul cel bun.
1. Esti dispus sa faci asta gratis? Adica, sa nu fii platit deloc, vreo doua luni, si alte doua sa iei bani cat o cusatoreasea dintr-un infern metalic si calduros, la Mizil?
2. Ai curaj sa semnezi ce-ai scris? Adica sa-ti asumi niste epitete mai tari, niste comparatii mai dure, sau niste concluzii deloc bune pentru altcineva?
3. Esti cat de cat la curent cu ce se intampla in jurul tau?
4. Exista vreun domeniu de interes public in care tu sa fii macar un mini-expert? Orice, de la medicamente la cauciucuri de iarna?
5. Te face ceva sa vibrezi, in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie)?
Ai raspuns cu da? Atunci continua sa citesti. Si cand termini, intra pe toate site-urile de stiri, cumpara-ti ziare, asculta posturile de radio si urmareste posturile tv. Cand termini asta, sa stii ca esti inca un nimic. Mai ai de descoperit blogurile, site-urile institutiilor, lumea culturala, politicienii, sportivii, vedetele mondene, curvele si interlopii. O sa-ti ia minim un an sa ajungi sa vezi orasul in care locuiesti prin ochii unui jurnalist.
Partea buna, in aventura asta profesionala, este ca dupa cateva saptamani, iti iei nasul la purtare. O sa incepi sa vezi fracturile de logica din relatarile de presa si minciunile din discursul public al vedetelor zilei. O sa stii, intr-o zi, ca tu puteai sa spui cutare chestie mai bine. Sau s-o scrii.
De fapt, despre asta este vorba. Despre modul in care asimilezi informatie si o difuzezi mai departe, prin filtrul tau, personal. Cu cat citesti si te informezi mai mult, cu atat filtrul tau va deveni mai performant, iar textele tale mai bune.
Asadar, apuca-te sa scrii. Daca scrii bine, cineva te va citi. Iar cand numarul celor care te citesc este de macar 50 de ori mai mare decat numarul de persoane pe care le citesti tu, esti jurnalist, desi nu vei fi, neaparat, in avantaj. Din pacate, in multe redactii locale se face inca jurnalistul ala de lemn, stupid, centrat pe institutii. Asta pentru ca, fie sefii tai din redactie sunt genul de cretini crescuti pe acolo, fie de acolo vin banii de salarii. Iar colegii tai - ei bine, la fiecare patru ani, cand se schimba sistemul, oamenii, contactele - ei sufera de lipsa de stiri. De prosti, evident. Stirile sunt pretutindeni, dar ei nu le mai vad.
Toti pleaca de-acasa, spre serviciu, surzi la dramele care se aud dintre peretii blocului in care locuiesc. Apoi traverseaza cate o bucata de oras, mustind de viata si de lucruri care se intampla, pe care nu le mai vad. Petrec timp intr-un trafic de cacat din motive pe care ei le-ar putea afla, destul de usor. Apoi ajung in redactie si se apuca sa sune - unde dracu'in alta parte - in Casa Alba. La ei, simtul stirilor s-a atrofiat complet. Nu-ti vor fi nici buni colegi, nici indrumatori. Te vor trage inapoi, spre visul lor meschin, de a deveni, dupa cateva zeci de agende umplute cu prostii, purtatori de cuvant.
E un trend specific romanesc. Afara, jurnalistul nu mai este o "rasa" de muncitor in comunicare, ci o specie in sine, cu zeci de rase. Diversitatea de titluri de presa a generat o concurenta uriasa si a facut loc diversitatii de nişe, ocupate, tot mai frecvent, de specialisti, care se adreseaza unui public tot mai avizat. Medicii ajung sa scrie anchetele despre sanatate, nu jurnalistii care au frecat usile institutiilor publice din domeniul sanatatii. Bloggerii, alesi de public, si nu absolventi de Facultati de Blogging, sunt cei care testeaza produsele noi, chiar inaintea presei specializate. La CNN sunt preferate filmarile video facute de amatorii prezenti in zona de conflict, pentru ca sunt mai credibile. Mass-media s-a intors, cumva, ca un ciorap, pe dos: publicul este rugat sa se specializeze in ceva si sa foloseasca platformele consacrate de jurnalism pentru a deveni cunoscuti, dar si pentru ca platforma sa-si pastreze prospetimea si relevanta.
In toata schema asta, trebuie doar sa scrii cu onestitate, despre lucrurile la care te pricepi. Iti va face placere, si, cel mai probabil, nu va conta ca o faci gratis, la inceput. Apoi, incurajat de feedback-ul pozitiv, vei avea curajul sa semnezi, si vei incerca sa fii cat mai la curent cu ce se intampla in jurul tau. Si, daca nu cumva te plictisesti, vei ajunge sa vibrezi si la altceva in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie).
podcastul facut cu Dragos Patraru e aici: VIDEO
Secretele unei petreceri reusite pentru copii. Sa mor daca nu le stiu!
E complicat sa ai o petrecere reusita, dedicata copiiilor. Asta pentru ca, in pofida teoriei "ii prostesti cu confetti", copiii sunt niste musafiri/clienti extrem de dificili. Sunt sinceri, directi, iti spun in fata ce nu le place, cer ce vor si se asteapta sa primeasca. Iar cand copilul sarbatorit e chiar al tau, esti la foc mic, pana cand afli ca ultimul musafir a ajuns in siguranta acasa.
I-am facut ziua Mirunei in mai multe locuri. Din 10 aniversari, una a fost acasa, la doi ani. De la 3 ani, are petreceri cu invitati: doi, cinci, optsprezece. Si in fiecare an am avut emotii din cauza "logisticii". Ba venea zana cand astia micii se jucau si pleca cand aveau chef de ea, ba nu erau de ajuns baloane roz, ci numai galbene (!!!), ba o fata se lovea sau un baiat bea din sucul altuia (tragedii, nu gluma!).
Si asa am ajuns, cred, in postura sa simt ca pentru unii, va fi ok sa fac cateva recomandari. Asa ca le fac:
1. Renuntati la petrecerile de acasa. Daca nu locuiti la Disneyland, copiii vor reusi sa se plictiseasca sau sa intre in conflict, din cauza spatiului prea mic.
2. Nu va zgarciti cu distractia (animatori, accesorii, etc). Mai bine taiati din alimente, oricum mananca in viteza, sa se poata juca in voie. In fiecare an, meniul de la ziua Mirunei a ramas neconsumat, pe jumatate.
3. Daca alegeti o locatie dedicata petrecerilor de copii, puneti cele mai idioate intrebari, pentru a va asigura ca organizatorii s-au gandit la toate. De la un banal leucoplast pana la un loc unde sa-si astepte parintii fara sa stea in frig, transpirati, "ca urmeaza cealalta petrecere", totul merita evaluat.
4. Incearca sa duci tot tu, invitatii, acasa, dupa petrecere. Scapi de mamicile grijulii care striga, peste urletele de joaca, indemnuri ca "nu fugi, ca aluneci", sau "gata, ca transpiri". Scapi de bunica, care vrea, prima, de toate, de la balon la tort.
5. Din locatiile folosite pana acum, pentru M, Sky Bowling a fost de departe cea mai buna alegere. In primul rand, pentru ca e loc berechet, e cald cand trebuie sa fie cald si perfect aerisit. In al doilea rand, pentru ca pistele de bowling, mesele de biliard si simulatoarele cu fise iti permit sa tii ocupat orice fel de copil, de la 3 la 14 ani. In al treilea rand, pentru dotarile impecabile. La aniversarea de 10 ani, pentru prima oara, M a baut sampania de copii dintr-un pahar de cristal, elegant, cu picior. In al patrulea, pentru ca fetele de acolo nu sunt niste simple ospatarite: se uita dupa pitici sa nu-si rupa capul, ii invata sa foloseasca jocurile sau regulile de la bowling, iar copiii se simt importanti.
6. Adu un fotograf bun si plateste-l cat merita. Eu fac poze ok, probabil ca si tu, dar la final te simti aiurea ca tu nu apari in fotografii...
7. Tortul. Daca poti, cand dai comanda, fa un desen, cu carioci, pentru ca astia de la laboratoarele de cofetarie sunt ca mesterii aia de stil vechi: tu vrei un romb roz, el iti face un patrat verde "ca da mai bine". Eu, de exemplu, am avut noroc ca Mirunei i-a placut cum arata tortul livrat, dar ma felicit ca n-a fost si ea cand a fost comandat, sa fie dezamagita de diferente si ca "e altceva". Concluzie: nu mai comand, niciodata, nimic, la Delice.
8. Lasa pileala, stai pe faza tot timpul. Tu bei maine.
9. Planifica si memoreaza ce-ai promis. Daca lucrurile alea sunt importante pentru copilul tau, o sa le tina minte, si sa-ti scoata pe nas omisiunile din "program".
10. Da, s-ar putea sa sune aiurea sa recomand un tort mare si scump, limuzina si posibilitatea ca piticul/pitica sa invite cati copii vrea. Insa, cand tragi linie la final, constanti ca ai o progenitura fericita la maxim, si ca totul a costat cam cat ai fi cheltuit daca stateai acasa si, pe langa "tort si confetti de prostit copiii", iti imbatai toate neamurile.