Ma uitam de sarbatori, pe blog. Am scris, probabil, vreo 50 de texte despre experientele mele in localurile din Ploiesti, din care am omis fix localul in care ajung cel mai des. Si pe urma m-am gandit ca un top al restaurantelor din Ploiesti ar fi binevenit. Mi se pare foarte greu sa faci un asemenea top. Mersul la masa e o experienta subiectiva, care depinde de preferinte culinare, anturaj, perioada din zi in care te duci, etc.
Pe de alta parte, e foarte usor sa faci un clasament al restaurantelor de cacat. Nu "integral de cacat", ci care au cel putin o problema care sa te faca sa-ti pierzi interesul. Cam ca atunci cand tipa pe care vrei s-o agati trage, din senin, o basina. E tot frumoasa, dar ... De exemplu: aveam o parere excelenta despre DaVinci, pana cand cineva cu care luam masa a cerut maii multe rosii in salata si sa nu i se puna ansoa. Pe nota de plata am avut "supliment de rosii", desi faptul ca au economisit ansoa, un ingredient scump, ar fi trebuit sa reduca pretul salatei cu 30%.; m-a enervat o ospararita de la Tres Olivos, care sustinea ca n-am apasat telecomanda aia, nu ca telecomanda nu merge; o angajata a Coffeol a deschis intr-o dimineata rece usile, spunand ca trebuie sa aeriseasca, ignorand ca erau acolo cativa oameni care se bucurau de atmosfera calda. Fara sa-mi propun asa ceva, n-am mai ajuns deloc sau aproape deloc in aceste trei localuri, dupa ce am avut cate o minima experienta de cacat. Si cred ca asa ar trebui sa facem toti: in Ploiesti sunt peste o suta de restaurante, ai de unde alege.
Ce fac, in general, restaurantele naspa:
- nu-si selecteaza clientii
- au toaletele jenant de murdare
- iti iau bani pe rahaturi, cat sa te simti pacalit
- angajatii te mint in fata, cu tupeu
- esti luat la per pulis, desi nu te stii cu oamenii aia cat sa poata face asta
- au mesele prea apropiate, nu poti purta o discutie, discret, decat in soapta
- reinnoiesc mancarea: resturile de friptura de ieri ajung carnea din ciorba de azi
- iti iau bani pe ketchup si pe mustar, desi le au in meniu ca accesorii la felul principal
- n-au scobitori, sare, servetele pe masa, trebuie sa le ceri
- au preturi exagerate la feluri de mancare din ingrediente ieftine sau cu prelucrare termica minima
In 2013, cel mai des am ajuns in Schnitzel Haus. Nu e in Ploiesti, dar e ca si cum ar fi, de la Spitalul Judetean ajungi acolo in patru-cinci minute. N-am avut niciodata motive sa ma plang de mancare. N-a fost zi sa gasesc toaleta murdara. N-a fost saptamana sa nu ma surprind gandindu-ma "ce misto ar fi sa am doua tone din macarea asta in frigiderul personal". N-am avut probleme de intimitate, nici suspiciuni ca am vreun cadavru suspect in farfurie. Iar fetele de acolo iti zambesc de zici ca ai castigat la Loto si vor sa se marite cu tine, atat sunt de amabile.
Si mai e o chestie, dupa care iti poti da seama daca un restaurant e ok: cat e de plin. Daca e full, fugi fara sa te uiti inapoi. Daca e gol, fii foarte atent, exista o amenintare latenta, care i-a gonit pe multi. In schimb, cand vezi un restaurant cu jumatate din mese ocupate, esti in locul perfect: angajatii se vor putea ocupa de tine fara sa astepti prea mult, mancarea e bine facuta, iar procentul de cretini insuportabili este spre zero. Cel mai probabil, esti la Schniztel Haus.
Eu si religia avem o relatie rece. N-am problema cu acceptarea unei fiinte supreme, dar am o problema mare cu "ghidul de utilizare" si cu "agentii de vanzari" ai acesteia. Asa ca atunci cand am citit Lista celor 193 de pacate condamnate de Biserica Ortodoxa Romana, am ras si am devenit curios. Ceea ce urmeaza este, probabil, cea mai ampla spovedanie pe care as fi putut s-o fac vreodata.
Concluzie - daca baietii astia din Biserica Ortodoxa nu lucreaza un pic la dogme, sa le mai rareasca si sa le mai flexibilizeze, o sa arate toti ca niste nebuni, nu ca niste aparatori ai credintei. Asta pentru ca, desi scorul de mai sus o sugereaza, nu sunt un satanist, sau un adversar al religiei ortodoxe. Pur si simplu, modul meu de viata nu se mai potriveste cu rahaturile de mai sus.
Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro
Cine are voie sa se ia de o curva
Punctul 1 - In primul rand, clientul. Exista o cutuma, dincolo de legislatia privind protectia consumatorului, care spune ca serviciul prestat trebuie sa merita banii.
Punctul 2 - In al doilea rand, nevasta clientului, sau persoana draga acestuia care s-a infectat cu sifilis/sida/herpes/hepatita, primita gratuit de client de la curva.
Punctul 3 - In al treilea rand, vecinii curvei. Cei care au de suferit, in materie de confort psihic, avand un trafic sustinut de persoane dubioase in apropierea locuintei.
Punctul 4 - In al patrulea rand, orice mama, pentru ca poate afecta educatia copiilor sai.
Punctul 5 - In al cincilea rand, fiscul. Daca faci niste bani, trebuie sa platesti niste taxe. Asa merg lucrurile si cand montezi gresie si cand sugi pu*a.
Punctul 6 - In al saselea rand, oamenii bisericii, oricare ar fi ea. Prostitutia este impotriva religiei, iar razboiul sutane-bikini este un proces natural, care tine fenomenul sub control.
Punctul 7 - In mod intamplator, ca o exceptie care sa confirme regula, o curva ar trebui criticata de un politician. Regula este - nu exista curve mai mari decat politicienii.
Motive:
- isi inseala clientii, ca la punctul 1
- fac victime colaterale cu actiunile lor, ca la punctul 2
- creaza disconfort in vecinatate cu opulenta lor nejustificata, ca la punctul 3
- pentru ca sunt unii dintre cei mai prosti parinti, ca la punctul 4
- pentru ca ei controleaza fiscul, in loc sa se lase controlati de fisc, ca la punctul 5
- pentru ca au politizat si ierarhia oamenilor bisericii, lucru pe care nici prostituatele nu-l fac, conform punctului 6
- nu uitati regula - nu exista curve mai mari decat politicienii
Dedic acest text senatorului PSD Daniel Savu, pe care l-am vazut pe Romania TV infierand o curva care se fu9e fara sa plateasca taxe. Trec peste intrebarea logica Cum sa plateasca taxe legal, pentru o activitate ilegala?! si ma rezum sa spun ca tipa aia de la Romania TV, care o face cu oricine ii da niste bani, imi este un pic mai simpatica decat un senator, care face cam acelasi lucru, din punct de vedere politic.
Martie 2012 - Serban Huidu, o vedeta umflata doar de marketing, nu de calitati personale, conduce ca un descreierat si omoara trei oameni. Face toate manevrele juridice si de imagine posibile, se zgarceste si negociaza ca un nemernic compensatiile pentru familia victimei, ricaneaza furios cand este facut criminal. Este achitat de justitia din Romania.
Ianuarie 2014 - Silviu Lung, un monument sportiv viu al Romaniei face o greseala in trafic si omoara doi oameni. A treia zi, apare, terminat, si spune ca este gata sa mearga la inchisoare. Parca vezi ca-l baga. Pentru ca uite, in cazul Huidu, instanta a tinut cont de dorinta lui de a fi liber, si, eventual, de a mai omori oameni in trafic.
Sper sa gresesc. Dar de obicei, n-am bafta asta...
Romanii s-au uitat la Bianca Dragusanu pentru ca:
- era incredibila stirea ca marele Catalin Botezatu face sex cu femei
- era foarte buna de in pozele alea
- romanilor nu le pasa daca o tipa arata misto datorita photoshopului
Romanii se uita la Bianca Dragusanu pentru ca:
- pare sa fie foarte frumoasa, desi la televizor e urata
- pare sa faca sex foarte bine, desi pare proasta
- desi pare si urata si proasta, toti vor sa faca sex cu ea
Romanii se vor uita la Bianca Dragusanu
- pentru ca e capabila de orice
- pentru ca ii place sa faca sex cand sunt arestate mari personalitati - a se citi si Sa-ti fie rusine, Bianca Dragusanu!
- pentru ca astfel nu sunt obligati sa se uite la programe tv in care alte tipe nu vor deloc sa faca sex, desi nu-s nici proaste, nici urate
.................
Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro
Analistii anti-Basescu nu-s atenti deloc. Marea nedreptate care i se face lui Adrian Nastase nu este intemnitarea lui. Au mai fost demnitari la puscarie, dar totul s-a facut regulamentar: il duci cu alai, apoi te muti la tv, si povestesti ce nasol e la puscarie, analizezi critic cazul si dovezile, starnesti populatia impotriva judecatorilor, critici justitia, dai vina pe aia care l-au bagat la puscarie ca tot ei au scumpit nu'ș ce pana mea...
Acum, slujba asta para/religioasa nu s-a putut tine. Asta pentru ca, fix in mijlocul bisericii, a fluierat mediatic Bianca Dragusanu! Pai petardele se dau doar de Revelion!
Pai asa se face, dom'soara? Sa te apuce pe tine sexul cu Adrian Cristea fix cand il plangem noi la televizor pe marele Adrian Nastase?! Sa se duca de suflet bruma de audienta pe care am fi facut-o cu arogantul in dungi verticale doar pentru ca tu ai fost la Paris, sau la Periș, nici nu mai țin minte!? Din cauza ta, sa nu stie nici macar activul de partid ca Basescu e un cremenal, pentru ca te-a mancat pe tine la noada sa te aiacel mai trepanat fotbalist roman?!
Sa-ti fie rusine, Bianca Dragusanu! Este inacceptabil ca Basescu l-a bagat pe Nastase la puscarie, iar romanii il compatimesc pe Victor Slav!
[comenteaza aici, daca ai ceva de comentat: www.facebook.com/bogdanstoica.ro]
Justiţia nu face dreptate. Daca violezi şi ucizi un femeie, primeşti o pedeapsă pentru viol, una pentru omor şi faci închisoare doar pentru cea de-a doua. Dacă nu o violezi, dar îi iei cerceii şi o ucizi, aceeaşi femeie te trimite la închisoare pentru mai mult timp, pentru că e "omor deosebit de grav". În viziunea celor care au facut Codul Penal, furtul unei perechi de cercei este, in anumite conditii, o chestie mai grava decat un viol. Voi vedeti dreptate in asta? Eu nu. Ei bine, altii cred ca asa e corect.
Aşa şi cu Năstase. Un dosar tras de păr, pentru nişte termopane de căcat, şi bang cu el la închisoare. Incorect. Dosar politic. Dar salutar.
L-am cunoscut pe guşterul ăsta unsuros. I-am cunoscut şi prietenii, şi uneltele umane cu care a făcut ce-a făcut. Vă asigur, că, fără Năstase, mafia din România ar fi fost cu minim 25% mai slabă. De-aia, aşa incorect cum e dosarul Zambaccian, e foarte bine că l-au băgat la puşcărie.
Sigur, acum se ridică problema: dar cum trăim noi într-o ţară care poate băga aiurea un cetăţean la puşcărie, nu se poate aşa ceva, democraţia e în pericol.... Da, aşa e. O sa facem cum facem mereu:
Varianta 1 - Daca merge, ne descurcam.
Varianta 2 - Daca nu, nu.
M-am saturat de gasit defecte la iPhone-ul meu. Si, intr-o perioada in care ma cam suparasem pe el, am avut un Samsung S3. Cu care m-am jucat vreo luna, dupa care l-am dat. N-am putut sa renunt la iPhone. Samsung facea aceleasi lucruri, uneori mai bine decat porcaria mea de telefon, dar le facea altfel. Nu mai era nimic firesc, imi solicita gandirea intr-un alt mod, si, oricat ar fi fost de convinsi marketerii de la Samsung ca unul ca mine abia asteapta sa incerce o tehnologie noua, au gresit. Imi plac doar tehnologiile pe care le controlez usor, sau pe care le invat usor. Cu capul plin de iPhone, n-a mai fost loc pentru Samsung.
Acum, cand scriu, vad la tv un promo cu Radu Banciu, si am revelatia ca am, la el, aceeasi reactie ca la Samsung. Pentru mine, Radu Banciu e doar un Mircea Badea cu alt sistem de operare. Banciu n-ar fi existat daca nu s-ar fi uitat ani in sir la show-ul lui Mircea Badea si a reusit in televiziune ca o alternativa mai dura si mai proasta a acestuia. Cand Badea arunca cu cacat, Banciu a promis ca el va arunca si cu cacat, si cu muci, si cu voma. Nu un plus de calitati, fata de Badea, l-a adus pe sticla pe Banciu, ci un plus de defecte. Nici nu-ti trebuie multe calitati sa faci o emisiune de pamflet. Am facut si eu un pic, asa ceva, si va asigur ca functionam, cu mintea, in regim de 30%. Asta pentru ca e cel mai usor lucru din lume sa-i injuri pe toti.
Mi-am propus ca anul asta sa renunt la lumea touchscreen si sa ma intorc la un telefon cu tastatura, ecran mic si o baterie care sa tina macar doua zile. Dupa aceeasi logica, n-am sa ma mai uit nici la Mircea Badea, nici la Radu Banciu. Astept sa-i ofere cineva spatiu de emisie lui Florin Calinescu, si sa faca ala o emisiune asa cum trebuie.
Toate site-urile de stiri anunta, azi, la modul foarte serios, ca "luni incepe scoala" si ca "s-a terminat vacanta de iarna". Curios e ca parintii citesc stirile astea. De parca ar avea nevoie de ele...
Morala: stai foarte prost, daca ai nevoie sa afli de la ştiri ca vietatea aia mică, de care ai grijă, care se joacă la o cameră distanţă de tine, trebuie dusa luni undeva. Stai prost şi ca parinte, si ca vietate responsabila de destinul vietăţii mai mici.
Eşti, practic, prost.
Da, au. Au ramas acolo, ca detalii jenante, pentru momentul in care o sa se scrie o lucrare stiintifica despre modul in care au folosit politicienii romani ceea ce se numeste social media.
Duminica dimineata. In trafic, la Caraiman, venind dinspre Nord. De pe bd. Gheorghe Doja vine o coloana mortuara. Un dric, un BMW, doua Dacii, un Peugeot, o Skoda. Toti claxoneaza, inclusiv soferul dricului. Coloana face sensul giratoriu, asteapta la semafor, si pleaca inapoi spre centru. N-au oprit claxoanele nici o secunda. Remarc ca la oglinzi au prosoape mov.
Mi-aduc aminte cum a fost cand a murit tata. Ne-am imbarcat in masini, si ne-am dus la capela si la cimitir. Am avut prosoape la geam? Am mers in coloana? Am escortat dricul? Am facut vreun ocol? Am avut farurile aprinse si am claxonat?
Cred ca nu.
Nu pentru ca am stabilit asa ceva, inainte. Eu personal, n-am simtit nevoia sa anunt, cumva, ceilalti soferi din trafic: "Ferea, ca a murit tata, uitati-va ce indurerati suntem". Mi s-ar fi parut extrem de jenant. Cam ca plansul in public, la barbati. In mod senzational, toata familia a facut acelasi lucru. Culmea, cred ca si tata ar fi facut acelasi lucru. Tinea la traditii, dar ii era frica de penibil ca de cancer.
Stiu foarte bine traditiile inmormantarii la romani, am facut inclusiv un ghid de genul asta. Convoiul mortuar exista, ca obicei, dar niciodata nu este urmat de masini, mersul pe jos este, in sine, un omagiu adus mortului, cu vehicule merg doar cei batrani sau bolnavi. Se merge cu mortul spre anumite raspantii (intersectii - pentru inculti) ori in locurile legate de viata si de activitatea decedatului, se opreste si zice o mini-slujba (ectenia pentru morti), nu aiurea prin oras, claxonand. Prosoapele semnifica plansul, jalea, si trebuie sa fie albe, ca si giulgiul, nu mov, ca lenjeria din Dragonul Rosu. Pe tema inmormantarilor a aparut si o lege in 2010. Priveghiul in casa este interzis, din motive sanitare, mortul trebuie depus la capela. Nici plimbarea aiurea, cu mortul, prin oras, nu e permisa, pentru ca o inmormantare nu se incadreaza la categoria "coloane oficiale".
Pe de alta parte, ce politist are coaiele necesare sa opreasca sase masini, decorate gherţoieşte cu prosoape mov, care se plimbă prin centrul oraşului, în coloană, claxonand isteric, cu un mort? La o nunta ce-o sa mai faca? O sa scoata pistolul?
P.S pentru prosti: N-am nimic cu mortul din coloana vazuta azi. Nu-mi place insa epatarea durerii. Arata tot ca un fel de eveniment monden, dar in care ne dam chilotii jos cu lacrimi in ochi.