Completează formularul dacă vrei să primești mesaje de la mine. Promit să fie rare, scurte și cool, pentru că și eu urăsc mesajele lungi, inutile și cretine.

cum te omoară magazinele la cutremur nu te omoară nimeni

Varianta scurtă: toate marile magazine din România sunt capcane ale morții în timpul unui cutremur. Fie că o sa-ți cadă în cap niște marfă de pe rafturi, fie că raftul o să plece târâș spre tine, fie că o să se încline și o să cadă cu tot cu mărfuri pe tine, să știi că ai șanse foarte mici să scapi cu viață. Vina pentru situația  asta e comună: lăcomia retailerilor și-a dat mâna cu prostia guvernanților pentru ca tu să mori strivit ca o pisică pe carosabil. Uite și șase poze edificatoare. Dumnezeu să te ierte că ai murit căutând blat congelat de pizza. 

colaj01

colaj02

Varianta lungă: timp de două zile am fost în toate maqazinele cu autoservire din orașul meu. Adică magazinele cu rafturi. Am fost și în de-alea mici, cu rafturi de doi metri, și in de-alea mari, cu rafturi înalte cât un nuc bătrân. Scopul vizitei: studierea modului în care sunt montate rafturile. Motivul: am văzut un video, din Brazilia, cu niște rafturi uriașe care pică, din senin, peste clienții dintr-un magazin, lăsând în urmă morți și răniți. Cum România are un nivel al corupției de două ori mai mare și un risc seismic de cinci ori mai mare decât Brazilia, mi-am propus să aflu cum stăm la capitolul ăsta. Și stăm groaznic. La primul cutremur o să moară, probabil, jumătate din românii aflați în acel moment în magazine.

colaj03

colaj04

Am întâlnit toate problemele posibile. Rafturi prinse de podea cu șuruburi sănătoase, dar băltind în apă, care duce la rugină, care duce la pierderea aderenței șurub/piuliță. Rafturi imense de zeci de tone prinse de podea cu șurubele cât o scobitoare. Rafturi imense cu patru prinderi de podea în care erau doar două șuruburi montate. Rafturi fără nici o prindere de podea. Rafturi lovite, strâmbe, cu integritatea vizibil afectată. Rafturi pe role (îți dai seama cum o să fie când o pleca ăla în viteză spre tine?). În nici un magazin nu am găsit rafturile corect montate, și aici nu invoc riscul de cutremur. Invoc ce scrie în fișa acelui raft: dacă are trei găuri, pune-i în morții mă-tii trei șuruburi, nu doar unul. 

colaj05

colaj06

colaj07

S-a mai scris despre asta. România are o lege care reglementează domeniul riscului de cutremur în magazine, dar legea a fost făcută (de PSD) foarte prost. Adică nu conține sancțiuni. Adică retailerii nu riscă nimic dacă mențin actualele capcane ale morții așa cum sunt acum. 

colaj08

colaj09

Asta deși o investitție în protecția oamenilor nu e așa mare. În lume există două produse de acest fel. Sunt denumite generic picioare antiseismice și sunt niște chestii care se montează la baza rafturilor și care preiau șocul unui cutremur, nemailăsând raftul să se încline și să cadă peste oameni. Unul din aceste dispozitive se numeste Ridg-U-Rack și este importat oficial in România de o firmă serioasă

colaj10

colaj12

Nici asiguratorii, deși sunt extrem de influenți în domeniul ăsta, nu dau în brânci să se modifice legea astfel incat retailerii să fie forțați să-și moteze rafturi antiseismice. De proști ce sunt. Dacă are loc un cutremur, vor plăti de-o să le iasă pe nas pentru marfa de rafturi (care a asigurată), pentru rafturi (asigurate și ele), pentru mâini și picioare rupte (având loc în magazin, riscul de accident cade în sarcina magazinului, care are asigurare) plus daune pentru familiile victimelor.

colaj13

De curiozitate, m-am uitat, unde am avut acces, și la etichetele rafturilor. Pe unul din ele scrie clar: dacă mă miști mă fac praf.  Pe celălalt scrie sunt vechi și mă dezechilibrez foarte ușor. Pe fiecare din cele două rafturi erau minim 10 de tone de marfă. 

raft1

raft2

Și nu e vorba doar despre magazine. Exista depozite logistice uriașe, cu sute de angajați. Există uzine, cu magazii și depozite frecventate de zeci de angajați. Dacă e să socotim așa, cuprinzător, probabil că jumătate de milion de români se va află lângă un raft nesigur și plin cu chestii grele în timpul unui cutremur. Iar riscul de deces, în cazul ăsta, e similar cu cel din situația în care îți conduci mașina așezat cu fundul pe capota motorului., cu spatele la sensul de mers.

text1

text2

text3

Cum ziceam, s-a mai scris despre asta. Textul Ordinului 393/2015 emis de Ministerul Dezvoltarii trebuie adnotat rapid cu sancțiuni pentru firmele care nu-și montează rafturi antiseismice. Companiile de asigurări trebuie să spună retailerilor "nu vă mai asigurăm marfa dacă nu investiți în asta". ISU trebuie să includă în autorizația de risc de incendiu și riscul seismic. iar Inspecția în Construcții trebuie să se ducă, chiar azi, să constate oficial ce se vede în pozele mele: că retailerii suferă de acute dureri în cur când e vorba de siguranța clienților. Altfel, trebuie să ne pregătim pentru 500.000 de înmormântări în aceeași zi. 

 

Mai mari si mai clare, pozele sunt pe facebook.com/bogdanstoica.ro.

Jos, dacă merge, un video cu incidentul Brazilia. Dacă nu merge să-i dai play aici, poți să-l vezi direct pe youtube

Am scris tuturor companiilor de retail din România. Am întrebat același lucru: ce investiții au făcut în anti-seism shit. N-am primit nici un răspuns. E și ăsta un răspuns, nu? 

Media

© 2019 Bogdan Stoica