cum te omoară magazinele la cutremur nu te omoară nimeni

Varianta scurtă: toate marile magazine din România sunt capcane ale morții în timpul unui cutremur. Fie că o sa-ți cadă în cap niște marfă de pe rafturi, fie că raftul o să plece târâș spre tine, fie că o să se încline și o să cadă cu tot cu mărfuri pe tine, să știi că ai șanse foarte mici să scapi cu viață. Vina pentru situația  asta e comună: lăcomia retailerilor și-a dat mâna cu prostia guvernanților pentru ca tu să mori strivit ca o pisică pe carosabil. Uite și șase poze edificatoare. Dumnezeu să te ierte că ai murit căutând blat congelat de pizza. 

colaj01

colaj02

Varianta lungă: timp de două zile am fost în toate maqazinele cu autoservire din orașul meu. Adică magazinele cu rafturi. Am fost și în de-alea mici, cu rafturi de doi metri, și in de-alea mari, cu rafturi înalte cât un nuc bătrân. Scopul vizitei: studierea modului în care sunt montate rafturile. Motivul: am văzut un video, din Brazilia, cu niște rafturi uriașe care pică, din senin, peste clienții dintr-un magazin, lăsând în urmă morți și răniți. Cum România are un nivel al corupției de două ori mai mare și un risc seismic de cinci ori mai mare decât Brazilia, mi-am propus să aflu cum stăm la capitolul ăsta. Și stăm groaznic. La primul cutremur o să moară, probabil, jumătate din românii aflați în acel moment în magazine.

colaj03

colaj04

Am întâlnit toate problemele posibile. Rafturi prinse de podea cu șuruburi sănătoase, dar băltind în apă, care duce la rugină, care duce la pierderea aderenței șurub/piuliță. Rafturi imense de zeci de tone prinse de podea cu șurubele cât o scobitoare. Rafturi imense cu patru prinderi de podea în care erau doar două șuruburi montate. Rafturi fără nici o prindere de podea. Rafturi lovite, strâmbe, cu integritatea vizibil afectată. Rafturi pe role (îți dai seama cum o să fie când o pleca ăla în viteză spre tine?). În nici un magazin nu am găsit rafturile corect montate, și aici nu invoc riscul de cutremur. Invoc ce scrie în fișa acelui raft: dacă are trei găuri, pune-i în morții mă-tii trei șuruburi, nu doar unul. 

colaj05

colaj06

colaj07

S-a mai scris despre asta. România are o lege care reglementează domeniul riscului de cutremur în magazine, dar legea a fost făcută (de PSD) foarte prost. Adică nu conține sancțiuni. Adică retailerii nu riscă nimic dacă mențin actualele capcane ale morții așa cum sunt acum. 

colaj08

colaj09

Asta deși o investitție în protecția oamenilor nu e așa mare. În lume există două produse de acest fel. Sunt denumite generic picioare antiseismice și sunt niște chestii care se montează la baza rafturilor și care preiau șocul unui cutremur, nemailăsând raftul să se încline și să cadă peste oameni. Unul din aceste dispozitive se numeste Ridg-U-Rack și este importat oficial in România de o firmă serioasă

colaj10

colaj12

Nici asiguratorii, deși sunt extrem de influenți în domeniul ăsta, nu dau în brânci să se modifice legea astfel incat retailerii să fie forțați să-și moteze rafturi antiseismice. De proști ce sunt. Dacă are loc un cutremur, vor plăti de-o să le iasă pe nas pentru marfa de rafturi (care a asigurată), pentru rafturi (asigurate și ele), pentru mâini și picioare rupte (având loc în magazin, riscul de accident cade în sarcina magazinului, care are asigurare) plus daune pentru familiile victimelor.

colaj13

De curiozitate, m-am uitat, unde am avut acces, și la etichetele rafturilor. Pe unul din ele scrie clar: dacă mă miști mă fac praf.  Pe celălalt scrie sunt vechi și mă dezechilibrez foarte ușor. Pe fiecare din cele două rafturi erau minim 10 de tone de marfă. 

raft1

raft2

Și nu e vorba doar despre magazine. Exista depozite logistice uriașe, cu sute de angajați. Există uzine, cu magazii și depozite frecventate de zeci de angajați. Dacă e să socotim așa, cuprinzător, probabil că jumătate de milion de români se va află lângă un raft nesigur și plin cu chestii grele în timpul unui cutremur. Iar riscul de deces, în cazul ăsta, e similar cu cel din situația în care îți conduci mașina așezat cu fundul pe capota motorului., cu spatele la sensul de mers.

text1

text2

text3

Cum ziceam, s-a mai scris despre asta. Textul Ordinului 393/2015 emis de Ministerul Dezvoltarii trebuie adnotat rapid cu sancțiuni pentru firmele care nu-și montează rafturi antiseismice. Companiile de asigurări trebuie să spună retailerilor "nu vă mai asigurăm marfa dacă nu investiți în asta". ISU trebuie să includă în autorizația de risc de incendiu și riscul seismic. iar Inspecția în Construcții trebuie să se ducă, chiar azi, să constate oficial ce se vede în pozele mele: că retailerii suferă de acute dureri în cur când e vorba de siguranța clienților. Altfel, trebuie să ne pregătim pentru 500.000 de înmormântări în aceeași zi. 

 

Mai mari si mai clare, pozele sunt pe facebook.com/bogdanstoica.ro.

Jos, dacă merge, un video cu incidentul Brazilia. Dacă nu merge să-i dai play aici, poți să-l vezi direct pe youtube

Am scris tuturor companiilor de retail din România. Am întrebat același lucru: ce investiții au făcut în anti-seism shit. N-am primit nici un răspuns. E și ăsta un răspuns, nu? 

Citeşte mai departe ...

Ce să-i cumperi copilului? O grădiniță sigură

Trecuse o saptamana de la #colectiv cand mi-a spus M: "Tati, vezi ca ma duc la film, cu niste colegi". Noroc ca m-am autoeducat sa nu mai raspund imediat, ca sa nu-mi tradez intentiile, pentru ca prima replica ar fi fost "nu te duci nicaieri!!!".  Aveam inca memoria plina de imaginile cu parinti plangand, in spitalele din Bucuresti. "La film? Poate ia foc cinematograful!!" Dar sunt rational. M s-a dus la Cinema City. Cel mai cool si scump lant de cinematografe din Romania. Cu sprinklere, extinctoare, culoare largi de evacuare, scari de incendiu, angajati instruiti... 

Nu stiu cu ce imagini ati ramas voi, in minte, din tragedia din Bucuresti. Pentru mine, cele cu parinti plangand sunt cele mai crunte. Nici nu stiu daca as plange, daca M ar pati ceva. Cel mai probabil, as fi prea ocupat sa-i omor pe toti cei responsabili de tragedie. Stau prost cu plansul, ultima oara am plans din senin, singur acasa, la vreo luna dupa ce-a murit tata. Am pus-o pe seama faptului ca n-am plans in zilele in care el s-a dus.

Am ramas si cu gandul - bun, de data asta - ca M stie ce sa faca in caz de .. diverse. Am discutat cu ea, de prin clasa a cincea, ce sa faca in diverse situatii, de la agresiune stradala la incendiu, cutremur, inundatie. Stie sa opreasca gazele, lumina, apa de acasa si stie unde sa se duca si ce sa faca cand se intampla o nenorocire. Stie si ce sa nu faca. Sau, ma rog, asa cred eu, ca stie. Am mai "ascultat-o", cateodata, dar n-a trecut prin situatii critice..

Si mi-am adus aminte cu groaza de momentele in care nu stia sa faca asta. Cand era mica si se apropia, inocenta, de aragazul pornit, de marginea balustrazii. Cum traversa, Dumnezeule mare... A fost cea mai neagra perioada a mea din perspectiva asta, a riscurilor. Cum venea lovita de la gradinita aia unde pardoseala era extrem de alunecoasa, pragurile erau pretutindeni, mobilierul plin de colturi stupide, iar curtea era plina cu pietroaie decorative cu muchii ascutite și gardul era de psihopati, plin de țepușe. Sună idiot, dar bine că nu m-am gandit, pe vremea aia, la riscuri de tip "incendiu" sau "cutremur". Cel mai probabil, aș fi ținut-o acasă...

Zilele astea, insa, am vazut ceva misto. O gradinita in care s-au bagat minim 400.000 de euro. O vila cat toate zilele, făcută special pentru această activitate, cu toata curtea acoperita de iarba si tartan, cu mobilier special pentru copii, cu niste camere spatioase, cu peretii pictati in niste combinatii de culori demențiale. Este cea mai mișto grădiniță în care am intrat, in viața mea. M-as fi tavalit prin iarba aia, sa fiu cinstit. Eram acolo, insa, pentru fotografii, nu ca sa eliberez copilul din mine...

Si mi-a placut la nebunie ca, dupa #colectiv, pe pagina de facebook a gradinitei a aparut o postare cum nu prea vezi:

  • Cladirea are autorizatie emisa de Inspectoratul Situatiilor de Urgenta.
  • Cladirea are scenariu de securitate la incendiu.
  • Cladirea este noua, instalatiile electrice si de incalzire sunt noi, certificate.
  • S-au folosit materiale ignifugate asa cum spune legea.
  • Toate usile sunt semnalizate prin luminoblocuri de evacuare.
  • Toate usile se deschid spre exterior asa cum spune legea.
  • Avem scara de incendiu asa cum spune legea.
  • Avem un cabinet medical asa cum spune legea.
  • Avem toate dotarile necesare combaterii unui posibil incendiu.

Gradinita unde a mers M, acum 8 ani, nu avea nimic din toate astea. Si, cel mai probabil, 99% din gradinitele din Romania nu au nici azi, lucrurile astea.... Sigur, un incendiu nu e un eveniment frecvent intr-o gradinita. Dar un cutremur este. Iar piticii sunt cu mult mai vulnerabili la catastrofe decat adolescentii, tinerii, adultii...

Asa ca-ti recomand, sa verifici, la gradinita unde merge copilul tau, macar aceste lucruri:

  • Ce risc seismic are clădirea?
  • Gradinita este dotata cu extinctoare si hidrant?
  • Cladirea are scara de serviciu și o a doua iesire functionala?
  • Usile cladirii se deschid spre exterior?
  • S-a făcut vreodată un exercițiu de evacuare?
  • Există o autorizație de la ISU? 

Intreaba cu tupeu! Iti duci copilul la ei, sunt responsabili de siguranta lui si obligati sa-ti spuna tot ce am insirat eu mai sus. Iar daca ti se raspunde cu nu, sau in doi peri, rezolvă problema. Nici macar eu n-am asteptari uriase de la gradinitele de stat, stiu in ce locatii insalubre isi desfasoara, de multe ori, activitatea, si cat de mică le este alocarea bugetara. Dar dacă îți duci copilul la o grădiniță privată, care costă de rupe, ești client. Poți emite pretenții sau te poți deveni clientul altei grădinițe. Așa că, te rog, fă-i copilului tău cel mai mișto cadou posibil: o grădiniță în care are șanse mai mari să prindă vârsta primei zile de școală.

- pozele făcute de mine la grădinița-minune sunt aici -

Citeşte mai departe ...

Te-ai intrebat vreodata la cate dezastre mai rezista copiii tai?

Tu, clar, baiat destept. Si cu serviciu ok, si cu un nivel acceptabil de educatie, si cu sonorul bun. Mandru de tine. Esti miez! Dar la cutremur se pune altfel problema. Uite, sambata noaptea, dormeai. A inceput sa se auda trosnind mobila prin casa. Ai simtit ca se misca si patul, si te-ai ridicat, nauc, cu parul in toate partile, si cu mintile asisderea: "Sa fug? Sa stau? Sa ma incalt? Am timp sa iau geaca? Telefonul? Ce-o face mama? N-am bani decat pe card! Unde dracu' sunt cheile de la masina?"

Cat a durat zgaltaiala, 5-6 secunde? Totul s-a calmat, ai intrat un pic pe Facebook, sa vezi care-i faza. Te-ai uitat si la tv: 5 grade si ceva. A, ok, acum ma culc. Si te-ai culcat. Esti fix la fel de prost ca inainte de cutremur, pentru ca esti bine pregatit sa NU reactionezi corect in cazul unui dezastru natural.

Doar ca acum, ca si atunci cand vezi la tv localitati inundate, ai un subiect de conversatie pentru maine. Ai vazut cum se lauda babele cu pietrele de la rinichi? Asa vei face tu maine, cu cutremurul. Si cand te vei caca pe tine povestind ce relaxat ai ramas, vei fi tot fara o trusa de supravietuire in hol, langa usa, desi ai in casa si geanta, si patura, si lanterna, si rola de scotch, si cuter, si apa si cateva medicamente uzuale.

De asemenea, nu stii unde e cheia aia ciudata cu care se opresc gazele, si nici cum intrerupi energia electrica in locuinta.

Nu stii exact unde sunt actele casei: actul de proprietate, asigurarea, actele de garantie la acoperis, centrala, geamuri.

Nu stii care e cel mai rezistent loc din casa ta.

Nu stii unde te poti intalni cu cei dragi, pentru ca nu ai stabilit un loc de intalnire in caz de dezastru. Apropo: alege unul inalt, sa mearga si in caz de inundatii.

Habar n-ai nimic legat de prim-ajutor.

Nu stii ca atunci cand esti blocat, fie de un cutremur, fie izolat de o viitura, trebuie sa-ti conservi energia si sa astepti salvatorii, nu sa fugi ca sobolanul.

Sigur nu stii sa-ti semnalezi prezenta la locul dezastrului.

Nu stii unde e cel mai apropiat adapost civil de locuinta ta.

Practic, nu stii daca iti vei mai vedea copiii. La cat esti de prost, e posibil sa-i omori chiar tu, cu nepasarea ta, si sa dai vina pe soarta.

*******************

Daca ai citit pana aici, citeste si asta: 
 

raftmic

 

 

Cartile mele sunt in librariile Carturesti, Diverta, Humanitas, dar si pe net, aici: 
https://edituraunivers.ro/book-author/bogdan-stoica/
... daca locuiesti in afara Romaniei, cumpara-le de pe Amazon:
https://amzn.to/2CEYuA6

Citeşte mai departe ...

Ce-am învățat din cutremurul ăsta

Stau la opt. Știți cum s-a simțit cutremurul? Super! L-am savurat în voie, la o țigară, pentru că eu n-am alte soluții de salvare, îmi ia cel puțin 30 de secunde să ajung jos, pe scări. 

Eram treaz când a avut loc cutremurul și am rămas treaz, până dimineață, așa că am putut evalua în voie, cu capul limpede, ce s-a întâmplat după seism cu cele câteva milioane de oameni care s-au trezit îngroziți din somn și, mai ales, cu cele câteva zeci de mii în care ne punem speranțele că o să ne dea o mână de ajutor.

Partea proastă e că statul român dormea profund. Președinția? Guvernul? Crucea Roșie? Armata? Nada, nici măcar un mesaj. Nici IGSU n-a avut nici o reacție. N-au existat comunicate de presă, mesaje, nimic. Știți ce înseamnă asta? Că cine n-are net în România, e condamnat la moarte prin ignorare, în caz de dezastru. Și apropo de net: nici măcar pagina de facebook a IGSU, vitală pentru comunicare în astfel de situații, n-a adus nici o informație, nici măcar un "stați liniștiți, a fost fără pagube". La trei ore după cutremur, IGSU avea aceeași postare, de vineri. În lipsa informațiilor oficiale și a canalizării întrebărilor și răspunsurilor spre structuri credibile, Facebook s-a umplut de dume și de glume. Hazul de necaz chiar ne iese, acum s-a văzut din plin...

Partea bună este că am văzut foarte multe postări critice la adresa televiziunilor de știri. Nu are nimeni așteptări de la Zu TV sau de la Kanal D să dea vreo informație în situații de-astea, dar nici televiziunile de știri?! Reluări, reluări, nici un breaking news minuscul, cu câte grade a avut cutremurul și unde sunt, dacă sunt, pagube materiale?! Mă bucur sincer că s-au mai prins câteva sute de mii de oameni că România nu are televiziuni de știri, ci oficine politice, de otrăvit mințile oamenilor.

 

Dacă tot mai ai chef să citești ceva despre cutremur, citește asta. 

Citeşte mai departe ...

Donezi pentru Nepal? De ce?

Vad in fiecare zi, la Pro TV, o stire cu drama din Nepal, si cu romanii care ajuta victimele cutremurului din Nepal. Si nu pricep de ce vad asa ceva.

S-au terminat dramele de langa voi? Chiar nu mai aveti pe nimeni amarat, fara casa/ghiozdan/mancare, prin cartier? Pe bune, s-au terminat oportunitatile de a face bine aici, langa tine, de-ti cheltuiesti banii in Nepal? Pe rutele tale, de tip casa-serviciu, nu mai exista nimic care sa-ti sara in ochi prin pauperitatea afisata? Nu mai stii pe nimeni, in anturajul tau, care sa duca lipsa acuta de ceva?

Inteleg de ce face Pro TV ce face. Fiecare post tv respectabil trebuie sa faca, anual, un reportaj bun, demn de concursurile jurnalistice. Postul tv avea in Nepal o echipa de filmare dupa primul cutremur, exact pentru asta. Din perspectiva asta, a maximizarii eficientei cheltuielilor cu deplasarea, al doilea seism a venit ca un bonus. Avand zilnic la dispozitie continut video nou si original, si dorind sa maximizeze si audienta potentiala, nu doar sa obtina un produs de concurs, Pro TV si-a permis sa organizeze si o campanie de intrajutorare a victimelor cutremurelor.

Ce vreau sa spun este ca nimeni, nici un om din organizatia Pro TV nu moare de grija nepalezilor. Totul e doar business de televiziune. Si asta nu e neaparat rau. Cat timp faci bani legal, esti ok. Rau e sa crezi orbeste tot ce vezi la tv si, in cazul acesta, sa ignori raul romanesc, de langa tine, pe care il poti anihila oricand cu o fapta buna.  

Lasa hipstereala, da? Nepalezii au nevoie de fonduri guvernamentale si de un plan coerent de investitii in infrastructura, nu de romani veniti cu degetul in cur sa faca bine dandu-si check-in printre ruine. Nu mila si compasiunea unor ciuri-buri pot reconstrui tara aia, ci oamenii locului, reprezentati prin statul nepalez si aliatii sai.

Comentezi? Fa-o pe www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica