Tablourile vii sunt acei magneti oculari, care ți-au atras atenția, in hotelurile scumpe, restaurantele de fițe și casele făcute cu ajutorul unui designer prin care ai fost in ultimii doi ani. Și sunt mândru să vă spun că o cunosc personal pe tipa care face cele mai mișto tablouri vii din România, din ce-am văzut eu pe unde am umblat si pe netul românesc. 

********

O stiu pe Laura Draghici de fix doi ani, de cand a deschis Chic Fleuriste. Nu, nu e o florarie, ci un atelier de artă floristică. Ocazie cu care am aflat și ce înseamnă fleuriste: artist în domeniul floral. Nu te declari singur fleuriste, ci faci niște cursuri. Laura a facut vreo zece, cu artiști internaționali. În acest moment, în România sunt foarte putini români care au un asemenea bagaj profesional. Buchetele și aranjamentele se fac la cerere și sunt personalizate la maxim, după cerințele evenimentului la care vor fi prezentate sau într-o manieră potrivită cu spațiul pe care îl vor decora. Nu se folosesc flori de plastic. Poate de-aia, clienții Laurei vin în mare parte din zona corporate. Sunt organizatori de evenimente, proprietari de săli de fitness și de hoteluri, care folosesc aranjamentele Laurei așa cum folosesc alții tablouri de pictori celebri sau piese de mobilier de firmă. Laura are un sistem foarte smart de abonamente, prin care, săptămânal, reface sau se schimbă aranjamentul floral al clientului. 

Mi-a placut si mai mult de Laura cand mi-a spus că s-a lăsat de banking, adica domeniul despre care eu cred ca n-ar trebui sa apară in CV-ul nimănui, pentru ca te lasă fără suflet. "Am lucrat 15 ani în mai multe banci. Spre final, când stresul devenise acut, m-am apucat de aranjamente florale, să mă deconectez. Am făcut in total peste zece cursuri, cu artisti florali internationali, am o diploma de fleuriste, si, dupa ce o sa termin si European Master Certification voi avea si acreditarea europeana ca fleurist. Mă bucur in fiecare zi, după foarte mulți ani, de plăcerea de a veni la serviciu. Iar acum, de cand m-am specializat si in licheni decorativi, vin cu nerabdare, nu doar cu placere". 

Eu am văzut prima oară tablouri din licheni decorativi pe eMag. La 300 de lei tabloul 30x30cm, ai pretentii că are și DVD player, nu? Laura, însă, nu dă în prețuri ca emagienii cei lacomi. Lucrările ei se vând cu 1.500 de lei metrul pătrat (la eMag ai plăti, la suprafața asta, dublu, in jur de 2.900 de lei) și arată fix cum dorești tu. Vrei o zodie, un peisaj, un drapel, sigla firmei? Se rezolvă, pentru că Laura adaugă lichenii centimetru pătrat cu centimetru pătrat (face minim o mie de manevre la un tablou de un metru pătrat). E o muncă de Sisif care îi permite, însă, Laurei, obținerea unui impact vizual de excepție, de negăsit, in acest moment, in altă parte. Dacă mă apuc să compar ce-am văzut în portofoliul ei cu ce se mai găsește pe net, îmi dau seama că Laura ar trebui să fie foarte mândră de munca ei.

Portofoliul de lucrări al Laurei e public doar parțial, pentru că tablourile ei din licheni decorativi se află și în reședințele unor oameni care n-au chef să-și vadă sufrageria, dormitorul sau baia pe net. "Cea mai grea lucrare de pana acum a fost într-o baie, unde clientul a dorit licheni pe pereți cum pun alții faianță: dintr-un capăt în altul. A trebuit să discut cu cu arhitectul și cu constructorul casei, pentru că baia e un mediu umed, iar lichenii pot avea de suferit dacă se trec niște bariere termice sau de umiditate". Mare parte din lucrarile ei sunt in cladiri din Bucuresti, Corbeanca, Pipera, dar si Ploiesti sau Paulesti.  

Cum se întrețin o grădină verticală sau un tablou din licheni? Fie cu un sistem de irigare ascuns în lucrare, fie stropind, din când, în când, plantele, cu un pulverizator. "E mai ușor decât pare. Lichenii sunt, prin natură lor, niște plante rezistente. Plus că acum au apărut unii stabilizati, care nu au nevoie de apă deloc", mai spune Laura.  

Licheni stabilizați = cei care îi cultivă le înlocuiesc seva cu un conservat, care le asigură culoarea și aspectul pentru ani de zile. Nu mai trebuie să uzi aceste plante. Eventual, din când în când, trebuie să le ștergi/sufli de praf. 

Culorile diferite se obțin introducând, în plante, coloranți alimentari. În funcție de tipul lor, plantele au, câteodată, după montaj, un miros ușor artificial, dar Laura spune că mirosul dispare în 10-15 zile, până când plantă se adaptează la nouă ei casă. 

Desi ar vrea sa lucreze mai mult cu flori si plante românești.... "va fi foarte greu să-i ajungem din urmă pe olandezi la flori sau pe islandezi la licheni decorativi". 

Atelierul Chic Fleuriste este amplasat în centrul Ploieștiului, lângă Casă Modei. Găsiți o droaie de fotografii cu tablourile vii ale Laurei pe facebook.com/chicfleuriste. Laura răspunde la 0721 100 240. Să vă duceți să-i vedeți atelierul, că-i cool. 

Trebuia să deschidă la începutul lunii decembrie, dar s-a lovit de sindromul #colectiv. Cum Republicana Pub e amplasat într-un subsol, iar patronul are plete, toată lumea care trebuia să autorizeze/avizeze activitatea bistro-ului a fost foarte exigentă cu el. Atât de exigentă încât a putut deschide abia vinerea asta, cu o întârziere de DECÂT trei luni.

Localul e mare. Are două saloane. Logic, eu am fost azi în ăla în care se fumează. De săptămâna viitoare o să intru, însă, în cel plin de rafturi de cărți si de tablouri. Arată foarte-foarte bine.

N-am stat mult, venisem doar la discuție. Am băut o cafea. Localul vinde Julius Meinl. Bună, ca de obicei...

... dar am tras cu ochiul la un platou, care își aștepta fotografia, pentru facebook. N-arăta rău deloc....

... asta deși eu nu mănânc aproape niciodată carne de pui. Legumele și cașcavalul ăla cu piper le-aș balota oricând, alături de porc, vită, pește... Și au și de-astea.

Încă o veste bună - la Republicana au și mic dejun, o rara avis în Ploiești.

Cum spuneam, în 40 de minute am plecat, dar m-am uitat, mai încolo, pe pagina de facebook. Diseară, la Republicana e chitară clasică. Nu sună rău, în Ploiești sunt încă prea puține localuri unde poți asculta și ceva spre rock.

Republicana Pub este fix în spatele statuii lui Radu Stanian, de pe Bulevardul Castanilor. S-a înghesuit acolo, între alte patru restaurante (Tres Olivos, Dyonisos, Prestij și Mon Jardin). Nu, n-a fost o greșeală, zona e bună iar potențialul de clienți e mult mai mare decât pot absorbi cele cinci localuri.

Meniu, prețuri, invitați și programe speciale Republicana - aici.

* - Pozele din textul ăsta sunt făcute cu telefonul.

Îmi doream de mult, în centrul Ploieștiului, o alternativă la McDonald's. A ajuns să mă termine psihic atacul ăla, identic de fiecare dată, la cei 50 de bani din portofelul meu. Ăsta e scopul rafalei: "Vreți cu lapte mică sau fără lapte mare? Aici sau la pachet? Nu vreți și un cheesburger? Vreți să vă fac un meniu cu tot cu apă?". Dar, pentru că n-aveam unde să mă văd cu alți matinali ca mine, în centrul orașului, m-am tot dus la mec.

Asta până luni, când Alina a deschis prima cafenea 5ToGo din Ploiesti. Ocazie cu care a început un program de viață absolut dement. Se trezește pe la cinci și-un pic. La 6.30 e în centrul orașului, în propria ei cafenea. Pornește espressorul și cuptorul, șterge blaturile, își pune la îndemână cele necesare astfel ca la șapte fix să deschidă și să vândă. Altfel nu va putea plăti chiria, marfa și rata la bancă. De salariu nu-și pune problema, deocamdată, banca e mai importantă. 

5ToGo a fost inventat în București. E o mini-cafenea, unde orice produs costă 5 lei. 5 lei cafeaua, 5 lei fresh-ul, 5 sandwich-ul... Nu, apa plată nu costă cinci lei, și eu am întrebat asta, chiar mă disperă ăia care vând apa la suprapreț. 5 lei costă două sticle. Tot cinci lei te costă si prajiturile, un sandwich.... Cine a luat decizia asta a fost băiat deștept, am văzut niște reacții incredibile la clienții Alinei, lumea are senzația că primește cadouri.

Mai uitați-vă o dată la moaca asta, vă rog. Arată a prințesă răsfățată, care a vrut să fie cool, nu? Ei bine, nu. Micuța stă bine cu voința. A terminat una dintre cele mai grele facultăți din ro, cea de foraj petrolier, unde nu termină decât 1 din 10 studenți (în seria Alinei au fost 150 de studenți din care au absolvit 12). Și a terminat cu note atât de bune, încât și-a găsit imediat de muncă. La Weatherford. Pe coclauri. La sondă. "Era greu... Toată ziua în combinezon, cu bocanci în picioare, murdară de noroi până la ochi... Am prins și minus 30 de grade. Noroc că la sondă sunt oameni extraordinari. Aș fi rămas toată viața inginer de foraj, dar compania ne-a dat cam pe toți afară. Producția asta record de țiței a făcut ca în toată lumea să se facă disponibilizări. Ce era să fac? Domeniul petrolier va rămâne așa ani buni de acum înainte. Am zis să caut altceva, să nu mai depind de alții. Noroc că l-am cunoscut pe Radu (proprietarul francizei 5ToGo). Am discutat, am făcut creditul, am semnat contractul, am plătit franciza... acum am deschis. Doamne Ajută!".

Alina știe că o așteaptă muncă grea. Că e singură împotriva a cel puțin cinci cafenele vechi pe o rază de 200 de metri, că ratele la bancă vor trebui plătite și dacă încasările 5ToGo nu vor fi pe măsură. Că riscă din nou, așa cum a riscat când s-a apucat să învețe foraj fără să știe cum o să meargă industria petrolieră. Știe, dar n-are nici un stres. Are un optimism care mi s-ar fi părut cretin dacă nu l-aș fi văzut la cineva care a mai trecut de alte obstacole. De trei zile, se trezeste la o ora imposibila si munceste ca un roboțel toată ziua: face cafea, servește, bagă patiseria la cuptor, strânge după clienți, dă fly-ere... La deschidere, i-au fost alături o droaie de rude și de prieteni, plus o mulțime de oameni obișnuiți care au văzut cafeneaua deschisă. Marți dimineață am ajuns și eu, la o discuție, cu un amic. Am revenit după-amiază și m-am bucurat să văd cafeneaua plină. Alina nu știe, însă, câți din acești oameni vor reveni, sau câți vor recomanda și altora cafeneaua. Și-am zis să știe măcar că eu mă mut cu cafeaua de la McDonald's, la 5ToGo, în zilele în care am întâlniri matinale. Nu de dragul Alinei, ci de dragul a ceea ce reprezintă ea și afacerea ei. La modul cel mai serios, cafeaua e mai bună ca la mec, prețurile sunt mai bune, iar food-ul mai ... cinstit. Plus că voi prefera oricând să plătesc o cafea cuiva din orașul meu, care muncește pentru el, decât unei corporații conduse de la mama dracului de niște băieți care vor mereu încă 50 de bani de la mine. Eu chiar cred că dacă oamenii dintr-un oraș s-ar susține între ei, orașul ăla ar prospera, iar multinaționalele care nu produc nimic ar închide rapid și s-ar căra în țări cu oameni mai proști. 

5ToGo Ploiești s-a deschis în centrul orașului, în zona tarabelor cu cărți și a șahiștilor de lângă statuia lui Nichita Stănescu. Să vă duceți, că e mișto. 

UPDATE - DOI ANI MAI TARZIU:

Inca ma duc la 5 To Go Ploiesti. S-a format acolo o gasca care-mi place foarte mult. Cafeneaua si-a facut un public stabil, cum vezi in filme, ne stim dupa nume vreo 50 de persoane. De-aia au aparut si masutele de-afara.

 Vineri, 2 noiembrie 2018, la doi ani si ceva de la momentul cand am scris acest text, Alina a deschis a doua cafenea 5 To Go a Ploiestiului. AICI.

Maine incep zilele Ploiestiului, iar azi erau sa se termine. Si asta pentru ca atunci cand face BUM! o rafinarie, se dezintegreaza totul in jur, pe o raza de 10 kilometri.

Incendiul de azi n-a fost la Lukoil. Dar a fost destul de aproape....

Dacă s-ar scrie un top al celor mai grele lucuri pe care le ai de făcut în viață, ar fi imposibil ca "alege cadoul potrivit" să nu fie pe locul 2, după "așteaptă să termine ea prima". Eu am fost și rămân un dezastru la capitolul ăsta (cum mă descurc la locul 1 din top nu e treaba voastră, da?). Nu pot să ies din clișee nici mort. Și când ies, o fac de oaie. I-am luat un stilou Cerruti unui tip care nu-și scrie nici cecurile. I-am luat un parfum unei tipe pentru că mi-a spus că-i place, ignorând că îl avea deja. I-am luat un hamburger de plastic unui prieten gras.  Ceeeeel mai prooooost cadou pe care l-am făcut vreodatăăăăă au fost însă niște flori.

Eram tânăr, sub 18 ani, și mă manifestam ca rocker d-ăla, alienat complet. Mă cuplasem cu o tipă de-asta, de familie bună. Am vrut s-o scot la un film și mi-a spus că trebuie să mă cunoască părinții ei. "Ia-i flori mamei și poartă un tricou fără capete de mort. Te roooog". Cu tricoul a fost ușor: am împrumutat unul. Cu florile, însă.... Cum să zic delicat? Hai să spunem că pe vremea aia îmi cheltuiam toți banii pe casete audio și pe vodcă. În seara cu date-ul bugetasem filmul pentru doi și cam atât. Pentru flori, ciuciu bani! Așa că m-am dus la țiganca din cartier, care vindea coroane, și i-am cerut împrumut (urma să le fur a doua zi, de la piață) cinci garoafe. Femeia avea doar de-alea cu coada tăiată scurt, cât palma, pe care le prindea pe jerbe. Eu, creativ la maxim! Le-am prins cu scotch una în prelungirea alteia, să iasă un buchet normal de lung, le-am tras într-un celofan vechi pe care-l avea mama într-un sertar și am fugit la tipă acasă. Când am ajuns, se întunecase, și n-am văzut că pe drum pierdusem o garoafă. Eee, și-acum imaginați-vă cum a făcut doamna aia sofisticată, când la ușă a apărut un rocker palid care i-a oferit radios patru flori. Ca la mort. Și cu coada scurtă, de coroană mortuară!

Vremurile s-au schimbat, însă. Acum există magazine specializate în cadouri. Le ignor cât pot, pentru că urăsc rahaturile alea festive de proastă calitate.

Până azi, când am fost să fac niște fotografii unui asemenea magazin. Știți voi. Fotografii pentru Facebook.

Pe Monica am cunoscut-o acum vreo lună. A luat niște upcyclisme, niște rame cu sticle, de la mine, pentru viitorul ei magazin. În weekend-ul ăsta a terminat amenajările și m-a chemat să-l văd. Luni deschide. Cu o zi înainte de 1 Martie, adică într-un moment bun. Sper să-i treceți cât mai mulți pragul, pentru că o să merite experiența.

Ce-a făcut Monica e tot un magazin de cadouri, dar unul în care o să ajung și eu. La ea găsești doar flori, vinuri, ciocolate fine și cafea, adică daruri perfecte pentru o droaie de ocazii.

Știu ce-o să zici: flori găsești peste tot. Și tandemul dulciuri/cafea e prezent în oraș. Și vinurile cu dulciurile sunt ușor de găsit, împreună. Dar unde mai găsești și vinuri, și dulciuri, și cafea, și flori în același loc, în Ploiești? Vă spun eu: doar la Monica. Și asta este marea șmecherie a magazinului ei. Pentru că orice dar ai face unei femei, darul e mai bine primit dacă adaugi și flori, o ciocolată bună, un vin bun sau o pungă de cafea de top. Asta ca să nu zic că sunt destule ocazii în care nu mai trebuie să adaugi nimic.

Și mai e un motiv pentru care vă recomand magazinul ăsta. Ca și Alina de la 5ToGo, Monica e pe barba ei în businessul ăsta. Și asta pentru că e o tipă dintr-o familie unde proiectele personale sunt la mare preț. Acum niște ani, tatăl ei a lăsat catedra și leafa mizerabilă de profesor și a pornit o mică afacere cu produse de patiserie. După un timp, mama Monicăi a renunțat și ea la planșeta de proiectant și s-a apucat să-și ajute soțul, dar și de aprofundat marea ei pasiune pentru plantele decorative. Ce face Monica, cu magazinul ăsta, e doar continuarea unei tradiții de familie, care spune "înainte să ceri ajutorul cuiva, ajută-te singură". 

"Am învățat să fac aranjamentele florale de la mama și ulterior am lucrat, ca angajată, în domeniul ăsta. Ideea acestui magazin mi-a venit mai demult, dar n-am avut capitalul necesar să pornesc afacerea asta, până acum. Acum am reușit, alături de un prieten. Ce-am făcut noi aici este un dispecerat pentru cadouri imbatabile, cu care mergi la sigur, într-o formulă de shopping extrem de comodă. Nu mai trebuie să bântui zece magazine pentru a face pe cineva să zâmbească. Vii la noi, ne spui cam ce ai vrea, noi îți facem niște sugestii și rezolvăm problema imediat..."

Acum, când scriu, mi-am dat seama care este marele neajuns al online-ului. Pot să vă explic cine e femeia asta, pot să vă arăt cât de mișto arată magazinul ei, dar n-o să pot să vă fac să simțiți mirosul ăla de flori de enșpe feluri, care m-a întâmpinat azi, acolo. De-aia o să mă duc acolo și la cumpărat de cadouri. O să mă așez pe canapeaua aia și o să-i explic cui vreau să fac un dar, cu ce ocazie, și-o să aștept cu încredere un sfat bun. Pentru că eu nu mă pricep aproape deloc la cadouri, iar la flori și mai puțin. De-aia nici nu prea mă vezi cu buchetul în mână. Cu ghiveciul da. Apropo, Monica are flori și la ghiveci...

Little Gifts & Flower Shop. La doi pași de centru, pe strada Ștefan cel Mare (linia de tramvai), în zona Pieței Anton, lângă reprezentanța RCS/RDS. 

Azi s-a deschis #LaPlacinte Ploiesti. Mare, frumos, extrem de misto decorat. Al naibii moldovean, zici ca a dezvoltat proiectul cu cei mai tari experti in domeniu! Nu ai unde sa arunci privirea si sa nu vezi ceva misto lipit/montat/asezat.

Au nimerit-o si cu spatiul. Le tot spun celor de la Winmarkt de vreo cinci ani, ca nici naiba nu mai cumpara haine "din centru", si ca singura salvare a tandemului Omnia-Galerii este sa umple cladirile de food&entertainment. Acum, tristetea aia de spatiu comercial comunist a prins viata, in forma #LaPlacinte, si cu ajutorul vecinilor BonBon, Cafe Milano, Acapulco si Tres Olivos, s-a format, din nou, o zona in care mananci bine in centrul Ploiestiului. Adica ceva ce n-a mai existat de pe vremea restaurantului Berbec...

Meniul #LaPlacinte arata demential si pun pariu ca mancarurile au gust, pentru ca-s facute de moldoveni, romanii cu cea mai misto bucatarie. Dar n-o sa mananc niciodata aici, pentru ca in #LaPlacinte nu se fumeaza. Nu-s vreun disperat, dar eu nu-s genul care-si butoneaza telefonul dupa masa, la cafea. Eu fumez. Si cat timp o sa existe un singur local in care pot sa fac asta chiar acolo, la masa, n-o sa ajung niciodata in localurile de nefumatori. Nu-s in target...

O sa ma duc sa-mi iau, totusi, cafea la pachet. Nu pentru cafeaua Bristot, care e un mix cu prea multa robusta in ea ca sa-mi placa, ci pentru pisica de pe ceafa tipei care mi-a facut azi, o cafea. E atat de reusit tatuajul ala, iar pisica are o privire atat de fascinanta, incat sunt sigur ca daca as fi un fumator de iarba si nu de Kent, azi i-as fi spus tipei/pisicii ceva de genul "Nu ma mai fixa, te rog, si-asa sunt foarte timid..."

Ai fost la #LaPlacinte Ploiesti? Si cum ti s-a parut?

Spre rusinea mea, nu stiu aproape nimic despre yoga. N-am avut, probabil, anturajul potrivit. Am primit, tot timpul, informatii sumare despre yoga si aproape niciodata n-am fost interesat sa le verific sau aprofundez. Pe vremea cand copilaream eu, stiam doar ca yoghinii pot sa faca sex mult si bine. In armata, am avut un locotenent care ne-a invatat o respiratie menita sa ne incalzeasca, pentru ca degeram mereu in uniformele alea de cacat. Ca sa fiu corect, trebuie sa amintesc si de una dintre fostele mele, o practicanta de yoga "de performanta", ca sa zic asa, care m-a umilit in pat ca nimeni alta.... Una peste alta, sunt tufă de Veneţia la yoga. Noroc c-am citit niste Eliade, ca altfel n-as fi stiut nici cum se scrie...

Cam atat a fost de prezenta yoga in viata mea. Asta pana m-am intalnit cu profa de yoga, o femeie absolut normala, cu sot nepracticant si un copil obisnuit. In mod absolut surprinzator, nu m-a certat ca fumez si nu mi-a spus ca o sa mor daca nu fac ce zice ea. Subiectul discutiei: fotografii. Am acceptat, si m-am prezentat la open class.

Nu in cea mai buna forma, recunosc. Dupa 48 de ore in care dormisem opt, eram destul de dezlanat in gandire si in reactii. Am facut fotografiile cu profa, apoi au venit cursantii si eu am parasit incinta sa beau o cafea. Am revenit in vreo 30 de minute, sa trag niste cadre de grup (scuze, suna a Bivolaru, nu?).

Ei bine, ce face femeia asta seamana mai degraba, vizual vorbind, cu tai chi-ul facut de batraneii aia din China, prin parcuri. Profa de yoga si gasca ei stateau in semi-intuneric, cu muzica in surdina, si isi schimbau lent, din cand in cand, pozitia. Nimic foarte greu, fizic vorbind. Nimic solicitant. Pana si eu, ruginit de sedentarism si absent de la sala de forta de mai bine de un an, as fi putut sa fac chestiile alea.

Si mi-a mai placut ceva. Lipsea rumoarea specifica unei sali de fitness, privirile, interogarile mute. Era toti, absenti, fiecare cu aia ma-sii si cu o expresie pe fata care-mi lasa gura apa. Eram obosit mort, in cap imi rula programul incarcat din ziua aia. As fi dat orice pentru o stare ca a lor.. 

Frate, si m-am trezit ca nu mai fac fotografii si ca stau si ma uit. Era atata pace in camera aia... Serios. Ma simteam ca atunci cand pustoaica mea era mica si adormea pe mine, iar eu incercam sa pastrez pozitia aia, comoda sau nu, ca sa n-o trezesc. Si stateam asa, cu gandurile mele, pana cand totul devenea extrem de confortabil. Cand se trezea ea, ma trezeam si eu dintr-o .... pace, similara cu ce vedeam acum, la clasa de yoga. 

"Da, ai nimerit la meditatii. Dupa, la asane, a fost ceva mai dinamic", mi-a spus profa. 

N-am timpul necesar sa ma duc, la 10 dimineata sau la 4 dupa-amiaza, la cursurile de yoga ale profei. Dar vreau si eu linistea aia. Mai meditez si eu, recunosc, cand astept ca semaforul sa se faca verde, sau cand stau pe wc.... Recunosc oricand, insa, o meditatie mai buna decat a mea. Si asta de la clasa de yoga era, clar!

Asa ca, mai la vara, o sa incerc sa particip si eu la un curs de yoga. Chiar sunt curios daca, dupa curs, o sa mai scriu atat de furios ca acum, sau daca fotografiile mele o sa fie mai ... nu stiu cum. Altfel.

Pe profa de yoga o gasiti aici: www.facebook.com/equilibriumyogaploiesti. Comenteaza sau injura-ma aici: fb.com/bogdanstoica.ro.