Nu cucuveaua mov, nu ordonanta 13, nu nimic! Aceasta, si nu ce a facut valuri pana acum, in 2017, este cea mai importanta stire din acest an. Nici nu e stire de fapt, e o adevarata revelatie, pentru ca pune in fraze logice ceva ce sta sub nasul nostru de 16 ani si de care n-am fost niciodata pe deplin constienti. Pana azi.

Stirea spune ca daca un patron ofera cuiva un salariu de 3.000 de lei net, plateste taxe de 2.300 de lei. In schimb, oferind acelasi salariu net de 3.000 de lei unui angajat, statul plateste taxe de doar 1.300 de lei. Daca n-ati inteles, scriu asta altfel: in Romania e legal ca statul sa dea o mie de lei, la negru, unui angajat.

Deci unui patron i se impoziteaza cu 43% cheltuiala cu salariatii, iar autorul regulii beneficiaza de un "impozit" similar de doar 30%. Asta inseamna ca regula nu e regulă.

Asa se strang banii in Romania: 1,2 milioane bugetari x 30% versus 3,1 milioane de angajati la privat x 43%. Si cand scartaie treaba, fiscul se arunca tot asupra celor supraimpozitati. Asta in conditiile in care angajatorul si angajatul din sectorul privat sunt cei care fac PIB, nu bugetarii. Tot ei sunt cei ce trebuie sa munceasca bine non-stop, nu ca bugetarii care pot s-o frece la marele fix daca au fost pus pe post de vreun cumatru cu functie la partid. La privat vin periodic ANAF si inca vreo 30 de organisme de control, iar la stat nu se duce decat Curtea de Conturi la un an dupa ce bugetarii au tocat banii aiurea. Raspunderea materiala la privatul care a gresit sau a furat este urmarita de stat pana la a saptea spita din neam si la ultimul borcan de zacusca al bunicii, pe cand bugetarilor li se sterg greselile cu niste bureti grosi, facuti tot din bani. 

Nu ca nu e corect. E de #rezist.

Pentru ca fara oamenii astia, din zona privata, Romania e un doar un zombie. Are cap, maini, picioare, dar se misca fara rost, ca orice mort viu din orice film prost. Nu stiu cat e povara fiscala cu angajatii, in alte state, si nici nu ma intereseaza. Vreau doar ca obligatiile fata de banii statului roman sa fie la fel pentru toti, inclusiv pentru stat. Vreau alta paradigma in locul acestui veritabil furt de drepturi. Mai da-le in pula mea de drepturi, sporuri si alte cacaturi neimpozitate pentru bugetari. Sau lasati-le asa, dar permiteti fix acelasi lucru si pentru angajatii din mediul privat. Si stiti de ce? Pentru ca rata la Flanco e la fel, kilowatul costa la fel, medicamentele copilului costa la fel si pentru bugetar, si pentru angajatul din zona privata, si pentru patronul acestuia din urma. Forma asta de discriminare financiara trebuie sa dispara.

Din pacate, oamenii de business sunt prea dezbinati si n-o sa-i vedem, prea curand, unul langa altul, in Piata Victoriei. Nu-s uniti nici cat minoritatile sexuale, sa ceara societatii drepturi civile dedicate ocupatiei lor, de creatori de PIB. Sper, insa, sa aud de un demers in sensul corectarii anomaliei prezentate de mai sus. Sau de mai multe. 750.000 de firme (atatea sunt in Romania) pot insemna si 750.000 de emailuri, si 750.000 de chemari in judecata, si 750.000 de voturi....

Felicitari sincere baietilor de la riscograma. Mi-ar fi placut mult de tot ca ASTA sa fi fost o stire scrisa de mine, cand scriam stiri.  

PUBLICITATE

Am un anunt important de facut: daca vreti sa va duceti la film, nu va duceti la Kong. Am facut-o eu, aseara, ca sa scap din incercuirea Frumoasei si Bestiei si acum regret fiecare minut de difuzare. Daca nu eram insotit de o copila senzationala, cu care am ras cel putin jumatate de film, m-as fi enervat ingrozitor. Este un film extrem de prost, genul ala, facut de niste cretini incapabili sa creeze o fictiune logica.

Pe scurt, Kong este povestea unei maimute inalte ca gardul si proaste ca bradul. Este ultimul din specia lui (pentru ca parintii lui au fost ucisi de un monstru) si n-are pula. Serios, probabil ca producatorii filmului au vrut sa accentueze imaginea ultimului din specie si i-au taiat pula. Kong sta pe insula aia, astenic si furios ca orice impotent, si, cum nu-i convine ceva, cum face scandal. Asa face si cand vin americanii, cu vreo 10 elicoptere, conduse de cei mai prosti piloti din lume, care zboara doar la inaltimi la care maimuta cretina le poate lovi cu pumnul. Logic, le loveste pe toate, si ca in orice film cu elicoptere, din impacturile cu solul scapa vreo 20 de oameni. Multi fara o zgarietura.

In momentul acela Kong incepe sa sufere de orbire. Da peste tot de oamenii aia, dar nu-i vede. Probabil ca si populatia bastinasa, care se crede aparata de Kong, e in aceeasi faza de invizibilitate. Vede insa alte creaturi. Un paianjen cat o macara, un muflon cat un paianjen, cu ochii cat o masina, dar caruia ii intra in ochi muste de-astea, de marimi normale, si... atentie mare - o caracatita de apa dulce. Mare si proasta si aia, pare ca vrea sa-l futa pe Kong, nu sa-l omoare.

Daca va duceti, nu ratati tipa. Ea e personajul principal. Daca la inceputul filmului arata normal, de la jumate incolo tricoul se micsoreaza si isi schimba sutienul, astfel incat talia si sanii sa-i fie puse in valoare. Cea mai tare faza e aia in care are un moment de empatie cu maimuta, care ... nu conduce la nimic! Nici tipa nu face ceva anume. Doar la final reuseste sa arunce o bricheta aprinsa care nu s-a stins in 50 de metri de traiectorie balistica (evident, acum vreau si eu o bricheta de-aia!), si sa tinteasca perfect cu un pistol de semnalizare, desi arma aia nu poate face asta.

Batalia finala, cu monstrul cel rau, este de concurs, nici nu stiu de ce am ras mai mult. De tocilarul ala, proaspat iesit din laborator, care schimba benzile la mitraliera cu dexteritatea unuia din trupele Seal... De norul ala de napalm care nu dogorea, dovada ca soldatii se uitau relaxati la el de la 3 metri... De maimuta care ba avea o rana la mana, ba nu o mai avea... Pe scurt: am ras la aproape fiecare faza. Iar monstrul cel rau.... Au tras astia in el cu aruncatorul de flacari si cu mitraliera de companie si n-a avut nimic, dar cand i-a tras tipa o racheta de semnalizare in gat, era s-o omoare.

Adaug si ca toti tipii din film, desi sunt prezentati ca niste duri ai razboiului din Vietnam, sunt epilati si pensati, iar maimuta nu e, desi, tinand cont de lipsa de pula, i-ar fi stat chiar bine...

publicitate

V-ați gândit vreodată cum obțin televiziunile perlele elevilor din lucrări? Ca azi, de exemplu? Examenul s-a terminat la 12, iar cinci ore mai tarziu deja era plin, in toate jurnalele de stiri, de perlele elevilor. Nu e cam repede, tinand cont ca intai se inventariaza lucrările, se stocheaza, se impart spre corectare?

De fapt, televiziunile nu le obtin. Le inventeaza. Toate televiziunile din Romania, de la infama RomaniaTV pana la virgina de Digi24 difuzeaza, de fapt, acelasi cacat jurnalistic fabricat in redactie, suta la suta fakenews. Am curaj sa provoc orice televiziune sa-si transparentizeze metoda de obtinere a perlelor, intr-un pariu pe ce miza vor ele. Pentru ca n-o sa vrea sa tina pariul.

Iar cacatul asta de stiri fac rau. Transmit mesajul ca urmeaza o generatie de degenerati. Copilul tau se teme sa mai fie creativ, sa nu-si vada "perla" la tv. Iar tu te vei bucura de un fals sentiment de liniste, desi copilul a luat doar nota 5 la evaluare, ti se pare bine, nu rau, dupa ce vezi la stiri ce oligofreni sunt alti copii. 

Perlele elevilor, asa cum se vad ele la tv, reprezinta unul dintre cele mai simple si elocvente exemple de distrugere a constiintei colective prin manipulare si de folosirea massmedia fara discernamant.  Dar pentru ca perlele alea cretine te fac sa te simti foarte destept, si tu tinzi sa le validezi ca fiind reale. O faci fara sa te intrebi cine pula mea a incalcat toate regulile si risca puşcăria (lucrarile copiilor au caracter confidential pana se afiseaza notele) si le-a dat presei. Si cum s-a facut asta la nivel centralizat intr-un moment in care centralizarea nu a avut inca loc. Doar stai in fund si razi ca boul, la tv, halind o informatie alterata, dar fara sa o mai treci prin filtrul propriu. E momentul ala când te-ai cacat pe bruma de spirit critic pe care o mai ai. Mai ai să-ți cumperi un salam Caroli cu 90% carne (not!) şi sa dai din coadă, ca o vită ce eşti.

Logic, stirile astea nu apar in aplicatia pulii de identificat stirile false. Ca asa e aplicatia aia facuta: corect! Nici Tolo nu scrie despre ele. Nici Tapalaga, nici Gadea. Nici Guran, nici Mandruta, nici Ciutacu, nici prea(ne)cinstitul de Prelipceanu, nici Andreea Pora, nici Radu Tudor. Pentru ca lor le convine sa fii o vita cu carte de identitate. Cat timp stirile nu-s naspa cu politicienii lor - nu-s false.

cărțile mele sunt pe

https://bogdanstoica.ro/shop 

la fiecare din ele primesti un discount pe 

https://kolectionarul.ro/

daca esti din Prahova sau din Bucuresti, iti recomand si

http://piataprahova.ro/

Sambata, ma girl a vrut sa mearga singura la teatru. Sa vada cum e. Cum vremea era ca naiba, m-am oferit sa o astept, la iesire, sa o duc acasa. Dar pentru ca la teatru pauza e facultativa, iar ora de finalizare a spectacolului nu e mereu aceeasi, am zis sa o astept intr-o cafenea din zona, nu in masina. Si m-am dus in cafeneaua in care n-am ajuns niciodata seara: Blues Cafe.

Numele e nou, cafeneaua nu. E la parterul Hotelului Central, pe colt, chiar langa intrarea in faimosul restaurant Berbec, brand nascut in perioada interbelica, in prezent cea mai veche terasa a Ploiestiului. Dupa o lunga si nefasta serie de cutremure, bombardamente si incendii, Hotelul Central si-a tot reconfigurat spatiile, iar coltul cladirii aflat chiar la kilometrul zero al orasului este cafenea de zeci de ani. Unii i-au spus "cafeneaua Berbec", altii "cafeneaua de la Central", dar trebuie sa recunosc ca Blues Cafe suna perfect. Pentru ca e fix genul de local blues.

Asta e camera din spate, mai putin cunoscuta, chiar si mie. Cu un pian la care ai voie sa canti, daca stii sa canti.

Camera cu pian este separata de zona stradala a cafenelei de un set de usi vechi, cu geam, de cristal. Nu stiu voi, dar eu sunt impresionat de detaliile de genul asta. Plus ca sunt satul de crom, plastic si pal melaminat.

Aici am fortat perspectiva, cu functia pano a camerei de pe telefon. Imaginea insa nu minte: sunt destule scaune inalte de bar, adica ceva dupa care eu tanjesc. Unde naiba, in centrul Ploiestiului, mai poti sa bei ceva chiar la bar? In foarte putine locuri, va asigur. Si nici unul dintre ele n-are parfumul asta de blues.

Eu ajung, de obicei, ziua la cafeneaua asta. E o placere sa stau la o masa de la geamul care da chiar in trotuarul bulevardului si sa ma uit la oamenii care trec. 

Lemnul bun, solid, lucrat bine, e peste tot: mese, scaune, bar, usi... Cum sa nu-ti placa?

Adaug ca Moak e una din cafelele mele preferate.

Asta e o imagine tipica pentru Ploiestiul interbelic, cu acel umor local care l-a inspirat pe Caragiale. Stiti ca localurile sunt obligate sa afiseze numarul ANPC; uite ce frumos e afisat la Blues Cafe :)) 

Adaug si o imagine de afara, cu Blues Cafe in prim-plan, ca sa intelegeti de ce ne vedem pe 6 martie, la ora 17.00, la workshop-ul de fotografie cu telefonul, aici, si nu in alta parte. Pana atunci, va puteti duce oricand de la 9 la 23.00, la Blues Cafe, ca sa convingeti singuri cat e de intim si de misto localul, cu toate lucrurile alea care vin din timp si cu lemnul ala superb. Si cu doamna Elena, o cumintenie de femeie, lipsita de aplombul specific ospatarilor si barmanilor pe care ii intalnesti peste tot, dar dotata cu o politete care n-are cum sa nu te cucereasca. Doamna Elena n-a vrut sa apara in fotografii, desi lucreaza acolo de zeci de ani, si ar fi fost firesc sa v-o arat, mai ales ca a fost o placere sa stau cu ea la povesti, despre despre cafea, oameni si alte vremuri. 

Pentru cei care vor sa vina la workshop-ul de fotografie cu telefonul din 6 martie: inscrierile se fac la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (detalii AICI).

Pentru neploiesteni: Blues Cafe e la parterul Hotelului Central (web / fb), cu adresa Ploiesti, Bd Republicii nr. 1.

Niciodata nu mi-a trecut prin cap ca mi-as putea tine trusa foto altfel decat in rucsac. Exista genti foto misto, dar eu nu pot sa port genti. Pula mea, nici sacose nu suport sa car, ma duc la Mega cu rucsacul gol in spate... Si la shootingurile alea corporate, cand pun pe mine un sacou, tot cu rucsacul ma duc (chiar exista, undeva pe net, o fotografie cu mine la costum cu rucsacul foto in spate, pusa in context ca o curiozitate). O fac pentru ca stiu una si buna: cu rucsacul in spate, am mainile libere. E un obicei pe care l-am deprins pe munte si de care nu pot si nici nu vreau sa ma dezvat. Si ma bucur la maxim cand mai dau de cineva care gandeste ca mine. Ca Vali de la echipmont, un tip aaabsolut obisnuit. Eu colectionez carti vechi, el merge pe munte. Eu mesteresc dulapuri din mese si mese din ferestre, el merge pe munte. Eu sunt mort dupa pilaf, el merge pe munte. Logic: e toba de munte!

Pe Vali l-am cunoscut la una din (prea)numeroasele mele lansari de carte. Balanta, insurat, tata de fata, pasionat de munte.  

Cel mai misto traseu? "Valea Obarsia Ialomitei, tura mea de suflet". Cel mai solicitant? "Valea Morarului - Creasta Balaurului e adrenalina pura. Sau tot Valea Morarului, dar cu morcovul in cur, la freeride-ski". Cel mai tare moment pe munte? "Maratonul Pietrei Craiului 2011". De la 13 ani, cand a plecat cu parintii la cort, la Gura Diham, si a ajuns, in slapi, pana la Poiana Izvoarelor / Plaiul Munticelului, muntele i-a intrat in sange lui Vali si nu mai iese de acolo. I-a schimbat viata. A facut liceul de chimie, facultatea de ecologie, ocazie cu care si-a cunoscut sotia, care - ghici ce? - merge pe munte. Acum omul face drumetie cu cortul, freeride-ski si alearga la maratoane montane, iar anturajul lui e plin de oameni asemeni lui.

Leafa vine de la o firma de vanzari industriale, iar timpul liber zilnic (ca in weekend e pe munte) este alocat primei lui afaceri. Valentin vinde, online, echipament montan. Responsabil, nu ca nemernicii care vand stifturi care te pot ucide, sau ca cei de la **cathlon, care iti vand fara sa-ti explice ce e de explicat. 

"Din 2010. Asa, din pasiune. Imi tot cumparam echipament pentru mine si pentru amici de pe un site de afara si mi-am dat seama ca as putea sa aduc eu produsele alea in Romania. Am inceput cu ce ma pricepeam cel mai bine, respectiv schiuri, rucsacuri si incaltaminte de munte. Acum, vand o droaie de chestii, toate testate de mine personal. Nu aduc orice prostii, nu vreau sa aiba cineva de suferit din cauza mea". 

Flashback: Am mers zece ani pe munte cu aceeasi pereche de bocanci militari. Rucsacul mi l-am facut singur, dintr-o foaie de cort pe care am impermealizat-o cu mastic industrial. Pe vremea aia, din comert lipseau produse profesionale de echipament montan.

Cel mai important lucru pe munte? "Incaltamintea. Si e bine sa n-o iei dintr-un magazin generalist. In magazin vei lua ce ce aduce comerciantul, nu ce ti se potriveste. Iar comerciantul aduce marfa ieftina, nu buna, ca nu se pricepe, la care poate castiga mult. La finalul lantului esti tu, care vei cheltui o suma frumusica pe ceva ce nu e deloc bun pe termen lung. Iar la bocancii de munte chiar nu trebuie sa te zgarcesti". 

Pe echipmont se vand cel mai bine bocancii (toamna), corturile si sacii de dormit (vara), betele de tracking (tot timpul) si clapari&schiuri (iarna). Vanzarile cresc an de an, dar nu exploziv. "E semn bun, inseamna ca tot mai multi oameni, din cei care deja merg pe munte, decid sa se echipeze corect. Sincer, nici n-as vrea sa vad ca toata Romania se apuca de sporturi montane si de drumetii, pentru ca muntele si padurea nu ne pot suporta pe toti. Turismul montan facut cu responsabilitate, nu de multi oameni o data, dar peste tot, este cea mai eficienta politica ecologica a unui stat. Nu mai poti sa tai padurile si sa braconezi cand peste tot sunt turisti pasionati de natura, cu camerele foto de pe telefoane pornite."

Flashback: Am gasit frecvent pe munte "pantofari" aflati in situatii limita din cauza echipamentului. Incapabili sa se miste, pentru ca le aluneca incaltamintea. Degerati, pentru ca geaca de firma se udase. Loviti, pentru ca manusile alunecau pe pietre. I-am ajutat pe toti, cat se putea, injurandu-i pentru cretinismul lor. Numai un cretin pleaca pe munte in incaltaminte cu talpa neteda si cu o geaca de plastic. 

Vali zice ca sunt cam 15-20 de site-uri care vand in Romania echipament montan nou, autentic, cu garantie, iar pe site-ul lui Vali vezi, permanent, ultimile inovatii in domeniu. "Am acum niste legaturi in puncte pentru schiuri. Au doar 500 de grame, fata de generatia anterioara, care cantareau doua kilograme. Am incaltaminte de alergare montana care cantareste doar 400 grame, niste coltari snowline extrem de usor de pus si un echipament de vidare, care face ca hainele sa-ti ocupe mai putin loc in rucsac. Sunt foarte bucuros ca firmele mari de echipament montan din toata lumea au luat-o intr-o directie in care Romania excela pe timpuri, adica folosesc lana ca material izolant. A mai aparut un trend foarte cool, dupa ce au tot aparut fenomene extreme pe tot globul. Oamenii cumpara, mai nou, pentru uz urban de data aceasta, echipamente de supravietuire: lopeti, truse medicale, busole, echipamente de catarare. De ce de la noi? Pentru ca echipamentele montane sunt usoare, compacte, fiabile".

Discutand, realizez ca timp de patru ani am avut, in cealalta masina, trusa medicala de munte, cu muuuult mai buna si mai completa decat trusa auto. Si e cat pumnul, nu cat un dictionar. Pe unde dracu' am pus-o?

Vali ar introduce drumetia montana in programa scolara. "In afara faptului ca devii mai rezistent la frig, mai capabil fizic, drumetia iti antreneaza excelent memoria vizuala si capacitatea de orientare. Din pacate, la stiri se difuzeaza doar imagini cu aglomeratia de pe drumurile spre munte, fie accidentele montane grave, care de fapt sunt foarte rare. Avem 15-20 de accidente grave pe an, la peste 100.000 de practicanti de drumetie montana. Inotul genereaza anual muuult mai multe accidente grave, dar nu sunt prezentate ca fiind sporturi cu risc". 

Ce fac romanii pe munte? "Creste mult interesul pentru parc-aventura. Creste teambuilding-ul pe munte. Creste si placa de snowboard. Freeride-ski, care ma pasioneaza pe mine, creste mai incet, dar mie imi convine, mai multe trasee libere pentru mine".

Eu n-am mai fost pe munte de cel putin 15 ani. Dupa o vara in care au murit, in diverse situatii urbane, cativa membri ai grupului, gasca aia s-a spart. Dar daca ar fi sa ma reapuc...

"Pregateste intre sapte sute si o mie de lei. Asa, de debut. Bocanci buni, rucsac, pantaloni/geaca asa-si-asa, bete. Fara astea nu se poate. In functie de ce fel de drumetii faci, cat te tine pasiunea asta si ce te tenteaza, o sa stii ce sa mai cumperi. Eu inca invat, din fiecare traseu, ce ar mai trebui sa am la mine". 

Doar sapte sute? Pai am dat doua sute pe ochelarii de inot ai Mirunei...

Pe Vali il gasiti aici. E unul dintre putinii comercianti online care si-a marcat, pe site, marfa autohtona, cu "fabricat in romania", lucru pe care eu il apreciez. Cred sincer ca pana cand nu vom fi constienti si de dimensiunea etica a cumparaturilor noastre, n-o sa ajungem la o perioada de prosperitate generala. Pe chestia asta, zic sa-l ajut un pic, ca de incurcat n-are cum sa incurce ce urmeaza:

Precum vedeti, in magazia mea cu de toate am si un rucsac comunist, nou-nout. Singurele urme de pe el sunt lasate de timp, nu de utilizarea lui. E un artefact cool, pe care voiam sa-l "dotez" cu niste polite si cu un bec si sa-l transform intr-un soi de etajera-veioza, potrivita in sufrageria unei cabane sau intr-un pub de munte. Azi, insa, am decis sa-l fac cadou, celui/celei care isi cumpara ceva din magazinul lui Vali, de azi pana duminica, 26 martie. Eu i-l dau lui Vali, el o sa-i trimita, cui vrea, o data cu comanda.

A fost atat de fun anul trecut, la workshop-urile de fotografie cu telefonul, incat am zis sa reiau activitatea asta. Sa iau si carti cu mine, pe unde m-oi duce, sa dau si un premiu, pentru fotografiile reusite facute in timpul workshop-ului. Voios, am purces la anuntarea intentiei pe blog, mentionand ca cine vrea sa participe la asa ceva, din orice oras ar fi, imi poate da un email, urmand ca eu, cand se aduna macar zece cursanti, sa organizez evenimentul. Nu cu mai putini, ca prefer sa-mi cheltuiesc banii pe ce vrea fii-mea si pe carti vechi, nu pe deplasari, cazare etc. in orase unde lumea n-are chef sa-si piarda timpul cu mine.

Pe urma, ca un bou, am facut niste event-uri pe facebook. A fost cea mai proasta miscare a mea. Le-am permis celor interesati pe bune de workshop sa se manifeste superficial in loc sa se inscrie pe bune, dar si celor majoritari, cu ADHD, atenti maxim o secunda la un enunt, sa apese ceva. Si ghici ce:

• La Bistrita s-au inscris pe email doar doi, iar pe facebook patru. M-am dus oricum, ca nu mai fusesem, si am avut surpriza extrem de placuta sa participe vreo 15 oameni si sa descopar un oras absolut demential. 
• La Ploiesti, s-au inscris pe email cinci persoane, pe facebook 21, dar la curs au venit patru din care au ramas doi. Ala a fost momentul in care am decis reconfigurarea strategiei, ca nu-s bou pe termen lung, ca un politician.
• La Brasov, s-au inscris pe email patru oameni iar pe facebook doi. La Oradea, am o singura inscriere. Una, desi, daca e sa ma iau dupa ce primesc pe facebook par sa fiu extrem de popular in Bihor...

Asa ca am sters evenimentele de pe facebook. Toate! Si sa vezi ciudatenie: dupa ce am anulat evenimentele de la Brasov si Oradea, mi-au mai scris vreo 15 persoane pe facebook, intrebandu-ma de ce nu mai vin la ei in oras. WTF?! Vin, coane! Dar scrie-mi un email ca vrei, lasa-mi un mobil, un nume... Nu mai am incredere in facebook nici cat in Ion Iliescu, iar in ala n-am deloc, pentru ca, uite, oamenii apasa "particip" cu lejeritatea cu care dau "like", fara nici un gand de a converti in offline demersul online. Si eu am o problema serioasa cu timpul, chiar nu vreau sa-l aloc unor nonevenimente.

Ca pentru a-mi confirma revelatia, ieri, uitandu-ma la un eveniment de ecommerce, am constatat ca potrivit facebook, la eveniment participa doar 36 de oameni. Din pula 36! Anul trecut la acelasi eveniment au fost peste o mie de participanti, acum doi ani tot vreo o mie, si tot asa, probabil ca anul asta, cu invitati mai "grei" ca niciodata, eventul ala o sa adune iar peste o mie de oameni. Cum ar fi ca firma aia sa se ia dupa facebook si sa se pregateasca, in vreun separeu, pentru 30 de oameni, si sa se trezeasca cu 50 de autocare pline de oameni, pe cap?

Morala? Functia de eveniment pe facebook trebuie uitata de orice responsabil de social media sau antreprenor online. Serios, compara:

A. avantajul de a putea face mii de oameni sa primeasca o notificare privind evenimentul tau

cu

B. costurile extreme generate de estimarea gresita a participantilor la acel eveniment sau cu esecul unui eveniment subdimensionat aiurea.

Asa ca cere-le oamenilor sa-ti comunice participarea in orice alt mod (email, sms etc) si renunta la event-urile de pe retelele sociale. Cat despre workshopul de fotografie cu telefonul - ai detaliile aici. Inscrierile se fac doar pe email, la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Urmatorul workshop are loc pe 22 iunie, la Bucuresti. Mai multe fotografii facute cu telefonul gasesti aici. 

Pentru inamicii fotografiei cu telefonul, in mare parte fotografi profesionisti: un calduros "muie" si un intelept "adaptati-va!". Prostiile pe care le spuneti voi, rezemati ca niste cretini in DSLR-uri, au fost spuse si de alti prosti. Acum 200 de ani, de exemplu, cand un baiat a inventat locomotiva cu abur, asa cum negati voi acum valoarea artistica a unui fotografii nefacute cu un Canon sau un Nikon, cretinii aia spuneau ca la viteze mai mari de 10 kilometri pe ora aerul va iesi din vagoane iar pasagerii vor muri. Si ghici ce?

Pai, in primul rand, pentru ca nu m-am inselat asupra conceptului. A trecut un an de la deschiderea 5 to go Ploiesti si inca ma duc la cafenea, aproape in fiecare dimineata, ca Fat-Frumos la izvorul cu apa vie. Sa-mi organizez ziua. Adica sa iau o cafea, sa aprind o tigara uitandu-ma cum& trec oamenii pe strada si sa ma gandesc unde trebuie sa ma duc si de ce.

Nu m-am inselat nici asupra Alinei. Micuta a bagat ca MIG-ul, in fiecare dimineata, pana cand i s-a schimbat viata si a fost obligata sa angajeze un om. Obligata de Adam, fiul ei. Da, stiu ca pare ireal, dar intr-un singur an, la doar cateva luni de cand se cunosteau, Alina si Cosmin s-au casatorit si au facut un copil. Poate ca nu e mare lucru, dar mie, un tip incapabil sa consolideze o relatie, asa ceva mi se pare senzational de misto.

Momentul in care mi-am dat seama anul trecut ca am de-a face cu un om misto a fost ala cand am descoperit ca Alina facuse una dintre cele mai grele meserii din lume: "Toată ziua în combinezon, cu bocanci în picioare, murdară de noroi până la ochi... Am prins la sonda și minus 30 de grade. Aș fi rămas toată viața inginer de foraj, dar productiile mari de țiței au facut compania sa ne concedieze. Ce era să fac? Domeniul petrolier va rămâne așa ani buni de acum înainte. Am zis să caut altceva, să nu mai depind de alții. L-am cunoscut pe Radu (proprietarul francizei 5ToGo), am discutat, am făcut creditul, am semnat contractul, am plătit franciza... Doamne Ajută!". Tin minte ca discutam chiar in cafenea, plina de moloz, cu muncitorii care faceau amenajarea. Iar pozele astea n-au fost vazute de nimeni, pana azi.

De cand are cafeneaua, Alina nu mai miroase a petrol, nu mai e murdara din cap pana in picioare, dar n-a avut un an usor. Au fost si perioade cand incasarile cafenelei au fost mai mici decat rata la banca si cheltuielile de functionare, sau saptamani cand cafenelele din vecinatate i-au sutit clientii cu promotii bune. Alina a rezistat insa cu brio si a ramas aceeasi tipa cool, mereu cu zambetul pe buze, mereu optimista, cu businessul facut corect: n-a schimbat cafeaua, n-a micsorat prajiturile, n-a scumpit apa. Si sa vezi chestie: incetul cu incetul, businessul a rasplatit-o cu venituri suficiente cat sa asigure decent traiul familiei si sa finanteze inca un start-up de afaceri, in alt domeniu, despre care Alina o sa vorbeasca in curand. Cum s-o refuzi, asadar, cand te roaga sa-i colorezi un pic aniversarea de un an de cafenea?

Astea-s pozele de miercuri, 8 martie, cand am facut cafea pentru clientii 5 to go. A fost fun. 

M-am mutat cu cafeaua de dimineata la Alina, acum un an, din motive deloc legate de cafea, pe care le-am mai enuntat: prefer să plătesc o cafea cuiva din orașul meu, care muncește pentru el, decât unei corporații conduse de la mama dracului. Asa cred eu: ca daca am fi mai multi care ne cheltuim banii intre noi, orasul, cu toti oamenii din el, ar duce-o mai bine si ar fi un loc mai misto.

\

Acum, la un an distanta, constat ca vin aici in fiecare zi pentru ca imi place la nebunie. Imi place cafeaua, imi plac discutiile despre muzica si fotografie cu Claudiu, imi place ca vad des aceleasi figuri, imi place la nebunie sa-i vad pe Alina si Cosmin evoluand de la iubiti frenetici la cuplu linistit si de la cuplu linistit la parinti misto, imi plac sandwich-urile atat de mult incat imi iau mereu cate doua, imi place latte-ul pe care-l iau cand am baut deja prea multa cafea, imi place ca de pe al doilea scaun de afara vad cu zoom-ul, printre copaci pana in statia de autobuz de la Posta, imi place ca aici vin la pranz copii d-aia buni care nu fumeaza si nu urla obscenitati, imi place cum zambeste tipa de la magazinul de haine de langa cafenea, imi place ca Alina are mereu incarcatorul de telefon la ea,  imi place mosul care vine sa-i dau zilnic doi lei si-o tigara, imi plac gunoierii care ma saluta cu "salut, boss, daca mai gasesc carti vechi ti le aduc, da?". Imi place pana si tipa aia din Spania, care mi-a cerut o tigara, mi-a zis guapo si mi-a zambit cu toate cele treisuteoptzecidemiidekile pe care le are.

Si-mi mai place ceva. Pentru ca textul de acum un an, de pe acest blog, dedicat 5 top go, a facut 200.000 de afisari si a fost declansatorul unui interes care a facut din Alina o vedeta nationala iar din 5 to go una dintre cele mai mediatizate francize romanesti, asta mica are senzatia ca-mi e datoare. Habar n-are ca ii sunt dator in egala masura. Am avut, la 5 to go, mai multe intalniri de business decat crede ea, multe de bun augur. Am cunoscut si cateva tipe misto aici, care mi-au umplut la fel de misto niste timp. De-aia am facut pe barista aici: 5 to go este un loc care mi-a purtat noroc tot atat de mult pe cat acest blog i-a purtat noroc Alinei. Eu si Alina aniversam impreuna un an de cafenea, pentru ca ne suntem datori reciproc pana la anulare.

Si tot de-aia fac cinste azi. Anul trecut, la deschiderea 5ToGo Ploiești, am facut cinste cu 27 de cafele primilor 27 de clienti ai cafenelei, pentru ca Alina avea 27 de ani. Azi dau 28. Asa ca daca vrei o cafea moca azi, du-te in centru, zona tarabelor cu carti, cauta cafeneaua si si spune parola "La Multi Ani!".

Nu mai tin minte exact, dar am ajuns la Bistrita dupa cel putin 45 ani de la ultima vizita. Eu am doar 44 de ani, dar zic asta pentru ca mi-a placut atat de mult orasul, incat sigur am mai fost acolo, intr-o alta viata.  Am stat 15 ore in acest oras, din care vreo zece pe strazi, si asa pot sa va anunt ca:

- soferul din Bistrita nu te injura daca traversezi ca vita, cu ochii dupa o cornisa cum n-ai mai vazut; si cand e restrictie de 40 la ora, omul nu merge cu 48 la ora, ca un ploiestean, ci cu 38 la ora.

- toti bistritenii fac parte din trupele speciale de amabilitate; nenea ala de la Casa Argintarului si-a pierdut 30 de minute doar cu mine cu o atentie de parca eram presedintele Romaniei

- cum te ghideaza un bistritean nu te ghideaza nimeni; e capabil sa-ti faca ruta ca waze, cu 53 de indicatii consecutive

- ajungi oriunde daca mergi pe un pasaj, iar pasaj poate fi orice strada, gang sau tunel de suprafata

- in oras nu exista cafea proasta sau mancare de cacat, n-am intalnit ospatar apatic, nervos sau suspicios, iar proprietarii de localuri din centrul vechi al Capitalei ar trebui sa se duca sa vada cum arata un local misto din Bistrita

- oamenii astia chiar au spirit comunitar: principalul ziar local, Bistriteanul, are zeci de mii de cititori in fiecare zi si 35.000 de fani pe facebook, la o populatie a orasului de doar 70.000 de locuitori. 

- cel mai misto hotel din localitate, Metropolis, are cinci stele mai misto decat cele cinci stele pe care le-am testat in Bucuresti sau Ploiesti. Nu mai zic de salamul de biscuiti de la hotel ca intru in sevraj...

- cel mai curat taxi din lume este 88, daca suni la 0263 943, iar soferul lui este un superbaiat, cat am ras cu nenea ala....

- sunt convins ca primarii care au condus Bistrita au ciordit ca toti primarii, dar au lasat un oras fara gropi, fara gunoaie si fara caini, va jur, n-am vazut nici o potaie pe strazi

- orasul asta e atat de misto incat nu are un cartier rau famat. Serios, am intrebat jurnalisti, politisti locali si oameni obisnuiti cam in ce zona as putea sa raman fara geaca si sa iau si eu un pumn in gura. N-au o asemenea zona.

Bine ca nu m-am dus la Bistrita cu masina, pentru ca plecam de acolo cu cele doua usi abandonate in zona Piata Mica, plus ca as fi incercat sa fur masa bijutierilor de la Casa Argintarilor, vreo trei incuietori de porti, un ornament de toc de usa, rapeam bucatarul hotelului...

Inchei spunand ca orasul asta, cu casele lui fabuloase, cu puzderia de pasaje si cu concentratia aia uriasa de femei frumoase are nevoie doar de o poveste ca sa devina noul must al turismului romanesc. Iar povestea poate fi despre orice, de la lostrita magica a lui Vasile Voiculescu, aventurile plutasilor de pe Bistrita, legendele celor sapte cetati, misterele minelor de aur si argint din muntii Rodnei, mitul apei de aur de la Maieru, pana la povestile negustorilor de arme care inzestrau armata lui Stefan cel Mare....

Apropo: cum credeti ca reactioneaza un ploiestean, care vine dintr-un oras atestat prima oara la 1600, cu cea mai veche cladire din oras de la 1800, cand vede si viziteaza, in centrul orasului Bistrita, o casa facuta in anii 1500? Pastrand proportiile, cum credeti ca ar reactiona turistii americani, rusi sau englezi, care cred ca in secolul 14 inca traiau dinozaurii?

Fotografiile facute cu telefonul la Bistrita, in 2017 sunt aici.

Revin la Bistrita. La Festivalul Usturoiului 2018 (LINK).

28-29 iulie, in Pasul Tihuta. Ne vedem acolo. 

Recunosc, eu care m-am gandit la toate frontierele jurnalismului online, la asta nu m-am gandit. Ca idee - jos palaria. Ca efect, e insa o mizerie incredibil de periculoasa, o smecherie de propaganda menita sa iti turteasca complet si bruma de spirit critic pe care il mai ai. Da, ma refer la aplicatia pulii, care identifica stirile false si te ajuta sa te informezi corect (sanchi).

Cum actioneaza mizeria numita "de necrezut"? Nimeni nu stie. Stim cum functioneaza un antivirus: identifica tipare de actiune care si-au demonstrat nocivitatea si le opune alte actiuni, menite sa-ti salveze computerul sau intimitatea. Un antivirus contine algoritmi de matematica pura, fara nici o imixtiune umana, ca omul e tampit, daca-i bagi virusul intre sanii unei tipe misto dintr-o imagine, o deschide si isi baga si el pula acolo, virtual.

Aplicatia asta anti fakenews nu are insa, in spate, vreun algoritm. O recunosc chiar creatorii ei. E doar un cacat de extensie de browser, care atunci cand intri pe anumite site-uri, afiseaza mesajul “Pare de necrezut? Verifică informaţia şi din alte surse”, iar în interiorul site-urilor apare mesajul “Cercetează înainte să crezi! Verifică informaţia şi din alte surse”. Pe ce site-uri? Pai, "pe o lista de 70 de site-uri ce poate fi downloadată din google store".

70 de site-uri? Unde am mai auzit eu asta? A, da. La hotnews. Si imediat, la digi24. Si la realitatea. Nu acum, ci la inceputul lunii februarie. Invocau atunci aparitia unui IT-ist inimos, care a facut asta. Stirile alea au disparut, de it-istul ala nu stie nimeni cine e, acum se difuzeaza doar povestea asta cu voluntarii de la Sibiu. Iar extensia aia  dracu stie a cui e: a IT-istului, a sibienilor? Google zice ca e oferita de faction.ro, iar acoolo, ghici ce? Scrie negru pe alb ca "extensia se bazează pe o lista de website-uri creată de echipa noastră".

Deci o echipa de necunoscuti face o lista neagra. Cum i-a dus capul, dracu' stie daca-s ziaristi, ofiteri, frizeri, daca au capacitatea de diseminare necesara, daca au folosit niste criterii sau doar preferintele personale. Cert este ca de pe lista neagra lipsesc realitatea, digi24 si hotnews, dar apar concurentii direct ai acestora, respectiv dcnews, antena3, romaniatv. Ghici ce platforme de stiri lauda aplicatia? Realitatea, digi24 si hotnews! Adica niste site-uri prinse si ele cu minciuna de tot atatea ori ca celelalte 70. Faza e ca tu te-ai obisnuit sa crezi minciunile lor, fara sa le verifici. De-aia te si temi ca ai putea crede diverse prostii, pentru ca STII DEJA ca esti batut in cap...

De-aia si esti atat de stupid incat sa crezi povestea asta cu aplicatia #denecrezut. Esti bou cu craci, coane! Esti trepanat de-ti curge din gura. Esti fix atat de prost cat sa meriti o viata de cacat. Daca tu accepti ideea ca niste nimeni au facut peste noapte un Minister al Adevarului meriti tot ce mai rau. Pentru ca esti gata sa redevii comunist. Numai in comunism se stabilea arbitrar adevarul, de catre niste nimeni. In lumea reala, adevarul se dobandeste individual, prin efort intelectual. Cand iti da cineva adevar cu E-uri mura-n gura nu dobandesti decat grasime pe creier, imbecilule.

Adaug si ca adevarul tau n-o sa fie niciodata si adevarul meu, pentru ca vedem lucrurile diferit, in functie de unde te-ai nascut, cate carti ai citit sau pe unde te-a purtat soarta. Du-te cu un elicopter intr-un sat din Amazon si o sa vezi ca oamenii aia nu vor intelege conceptele de elice, motor, portanta. Tribul va sustine sus si tare ca au coborat zeii din cer. Asta e adevarul, din perspectiva lor.

Da, exista site-uri care difuzeaza stiri cu continut fals si manipulator. Dar e bine sa existe. Ele fac diferenta dintre o gaina umana dezinformata si un om cu spirit critic, care trece prin propriul filtru ceea ce citeste. Cu putin noroc, daca ai nevoie de o aplicatie ca sa discerni, o sa citesti in curand, pe un site scapat de sub control, ca o ne transformam in fiinte energetice din diamant si vom trai doar privind soarele. Pe baza acestei lecturi, o sa-mi vinzi mie casa. Cu doar 5 euro, ca banii nu vor mai conta dupa Marea Transformare. Iar eu o sa fiu bine, in patul tau si pe muzica ta,  iar tu o sa mori de foame, orb, intr-un sant, idiotul pulii mele ce esti. 

Adaug si ca daca citesti CARTEA ASTA, vei castiga la loterie, iti va creste pula cu opt centimetri si iti vor muri toti dusmanii. Cumpar-o! Cumpar-o! Cumpar-o! Cumpara tot ce ti se spune, futu-ti mortii ma-tii de donator de organe neasumat ce esti, ca de-aia esti pe Pamant, sa faci tot ce-ti spun altii....