zece lucruri pe care nu le stii despre Bistrita

Nu mai tin minte exact, dar am ajuns la Bistrita dupa cel putin 45 ani de la ultima vizita. Eu am doar 44 de ani, dar zic asta pentru ca mi-a placut atat de mult orasul, incat sigur am mai fost acolo, intr-o alta viata.  Am stat 15 ore in acest oras, din care vreo zece pe strazi, si asa pot sa va anunt ca:

- soferul din Bistrita nu te injura daca traversezi ca vita, cu ochii dupa o cornisa cum n-ai mai vazut; si cand e restrictie de 40 la ora, omul nu merge cu 48 la ora, ca un ploiestean, ci cu 38 la ora.

- toti bistritenii fac parte din trupele speciale de amabilitate; nenea ala de la Casa Argintarului si-a pierdut 30 de minute doar cu mine cu o atentie de parca eram presedintele Romaniei

- cum te ghideaza un bistritean nu te ghideaza nimeni; e capabil sa-ti faca ruta ca waze, cu 53 de indicatii consecutive

- ajungi oriunde daca mergi pe un pasaj, iar pasaj poate fi orice strada, gang sau tunel de suprafata

- in oras nu exista cafea proasta sau mancare de cacat, n-am intalnit ospatar apatic, nervos sau suspicios, iar proprietarii de localuri din centrul vechi al Capitalei ar trebui sa se duca sa vada cum arata un local misto din Bistrita

- oamenii astia chiar au spirit comunitar: principalul ziar local, Bistriteanul, are zeci de mii de cititori in fiecare zi si 35.000 de fani pe facebook, la o populatie a orasului de doar 70.000 de locuitori. 

- cel mai misto hotel din localitate, Metropolis, are cinci stele mai misto decat cele cinci stele pe care le-am testat in Bucuresti sau Ploiesti. Nu mai zic de salamul de biscuiti de la hotel ca intru in sevraj...

- cel mai curat taxi din lume este 88, daca suni la 0263 943, iar soferul lui este un superbaiat, cat am ras cu nenea ala....

- sunt convins ca primarii care au condus Bistrita au ciordit ca toti primarii, dar au lasat un oras fara gropi, fara gunoaie si fara caini, va jur, n-am vazut nici o potaie pe strazi

- orasul asta e atat de misto incat nu are un cartier rau famat. Serios, am intrebat jurnalisti, politisti locali si oameni obisnuiti cam in ce zona as putea sa raman fara geaca si sa iau si eu un pumn in gura. N-au o asemenea zona.

Bine ca nu m-am dus la Bistrita cu masina, pentru ca plecam de acolo cu cele doua usi abandonate in zona Piata Mica, plus ca as fi incercat sa fur masa bijutierilor de la Casa Argintarilor, vreo trei incuietori de porti, un ornament de toc de usa, rapeam bucatarul hotelului...

Inchei spunand ca orasul asta, cu casele lui fabuloase, cu puzderia de pasaje si cu concentratia aia uriasa de femei frumoase are nevoie doar de o poveste ca sa devina noul must al turismului romanesc. Iar povestea poate fi despre orice, de la lostrita magica a lui Vasile Voiculescu, aventurile plutasilor de pe Bistrita, legendele celor sapte cetati, misterele minelor de aur si argint din muntii Rodnei, mitul apei de aur de la Maieru, pana la povestile negustorilor de arme care inzestrau armata lui Stefan cel Mare....

Apropo: cum credeti ca reactioneaza un ploiestean, care vine dintr-un oras atestat prima oara la 1600, cu cea mai veche cladire din oras de la 1800, cand vede si viziteaza, in centrul orasului Bistrita, o casa facuta in anii 1500? Pastrand proportiile, cum credeti ca ar reactiona turistii americani, rusi sau englezi, care cred ca in secolul 14 inca traiau dinozaurii?

Fotografiile facute cu telefonul la Bistrita, in 2017 sunt aici.

Revin la Bistrita. La Festivalul Usturoiului 2018 (LINK).

28-29 iulie, in Pasul Tihuta. Ne vedem acolo. 

© 2019 Bogdan Stoica