"Salut! Am citit cu placere e-book-ul tau despre pozele facute cu telefonul (LINK) si am aflat multe lucruri noi dar si ca faceam unele chestii asa din instinct, fara sa stiu. Mi-am deschis si cont pe Instagram. Eu sunt intr-o dilema...sa-mi cumpar o camera foto mai desteapta (piata e plina si chiar sunt bulversat) sau sa raman in continuare la pozele facute cu telefonul (S3). Multumesc! O zi frumoasa!" (Mirel).

Cred ca e primul mesaj de tipul asta pe care-l primesc. Adica, lumea imi scrie frecvent intrebandu-ma ce aparat foto sa-si cumpere, dar mai toți ignoră să spună dacă știu sau nu să facă fotografii. Și fix despre asta este vorba. Altfel, e ca și cum te-ai întreba ce mașină să-ți cumperi, deși n-ai permis auto.

De fapt, ăsta e sfatul meu, generic, pentru toată lumea. Învață să faci fotografii, sau verifică dacă fotografiile tale, făcute cu orice janghină de cameră foto, comunică ceva. Și ia decizia achiziției de ... orice in funcție de asta. Dacă nu ești fotograf profesionist, camera foto de pe telefon își va face treaba foarte bine acasă, la serbare, la aniversări și în concediu.

Iar dacă vrei mai mult, ar trebui să știi că sunt patru feluri de camere foto, în acest moment, în piață. 

• DSLR - aparat foto d-ăla mare, p r o f e s i o n a l, la care i se schimbă obiectivele.
• Compactă - d-aia mică, plată, care încape în buzunarul de la jeanși.
• Mirrorless - un fel de DSRL, dar mai mic și atât de drăguț!!!
• Bridge - arată ca un DSLR, dar nu-i schimbi obiectivele.

Eu, de exemplu, dacă n-aș face fotografii pentru alți oameni, nu mi-aș cumpăra niciodată un DSLR. E un aparat foto scump și e destul de complicat să-l utilizezi la adevărata lui capacitate. E și greu de întreținut, și sensibil la condiții meteo, iar când îi cumperi un obiectiv scoți minim 500 de euro din buzunar... În plus, este genul de aparat foto care, în configurația standard, cea accesibilă ca preț, nu face multe parale. Obiectivele de kit de la Nikon, Sony și Canon nu-s atât de luminoase și de sharp, așa că dacă nici nu știi să faci fotografii, nici să utilizezi un DSLR, vei face fotografii modeste, foarte departe de ce ți-ai imaginat înainte să arunci 3.000 de lei pe geam.

Nu mi-aș cumpăra nici o cameră foto compactă. O săpunieră, cum i se mai spune. În acest moment, camerele foto de pe smartphone-uri le concurează cu succes. Și pun pariu că ai deja un smartphone, pe care-l ții cu tine în toate momentele importante ale vieții, cele care merită imortalizate. Nu-ți trebuie decât cunoștințele minime de tehnică și compoziție. Să cumperi o compactă, în condițiile în care ai deja o compactă pe telefon, e doar o risipă de bani.

Deocamdata, nu mi-aș cumpăra nici un mirrorless. Da, face tot ce poate face un DSLR. Da, e mai mic și mai ușor. Da, e atât de hip să fii văzut cu unul agățat la brâu. Dar e tot dracul ăla! Adică, în configurațiile accesibile ca preț, nu e vreo sculă. N-o să dai pe spate pe nimeni, cu pozele tale, cu obiectivul de kit. Si nici cu obiectivele scumpe, dacă ai dat bani pe ele dar habar n-ai să faci o poza.

Mi-aș cumpăra, în schimb, un bridge, daca n-as avea deja un rucsac doldora de deselerisme, si modul meu de viata ar impune fotografii facute si altfel decat cu telefonul. I se spune așa pentru că știe să facă tot ce face o compactă și are acelasi obiectiv nedemontabil, dar are zoom-ul optic specific unui teleobiectiv și de multe ori, un senzor bunicel, mai apropiat de cel al unui DSLR. Și mărimea, și modul de utilizare sunt între cele două, și v-ați prins, probabil, că de-aia i se spune bridge/pod. E și mai ușor, și mai rezistent, decât un DSLR, și are o droaie de setări predefinite care te ajută să obții o imagine bună fără să fii vreun expert.Anul trecut mi-am sfatuit un amic să-și ia așa ceva. Ș. a cumpărat un Fuji, cu zoom optic 30x (eu n-am nici jumătate) si a cheltuit pe el, cu tot cu acumulatori/incarcator, geantă și card, doar o treime din cât am dat eu pe ultimul obiectiv cumpărat. E un aparat foto minunat, cu care am făcut fotografii impecabile pe DN1, la 400 de metri distanță! Fuji-ul l-a însoțit deja pe Ș. într-un concediu și a generat fotografii perfecte pentru albumul familiei. Sper sa o faca in continuare.

Pentru că doar despre asta este vorba. Nu despre branduri, pentru că tehnologia e cam aceeași, in toate camerele foto. Nu despre status, pentru că e greu de crezut că vei fute ceva mai mișto datorită faptului că ai un aparat mare la vedere. Nici despre bugetul de care dispui pentru camera foto. Când faci fotografii, este vorba doar despre scopul final și despre cât de amuzant și confortabil e să ajungi la el. 

Știu, in vremurile noastre, să afișezi o cameră foto mare este la fel de cool cu a avea o mașină mare si albă sau a face un concediu în Dubai. E adorabil să-ți imaginezi că ăla micu', care se chinuiește prin curte cu un aparat foto cât capul lui, va ajunge un fotograf de succes. E foarte cool și la serbare, când toți părinții fotografiază cu telefonul, tu să scoți o mega-cameră foto, la care numai geanta costă cât chiria sălii în care sunteți. Știu, viața poate fi foarte mișto și când e plină de tâmpeniile tale.

Dar știu și că să faci fotografii se învață. E ca la gătit, ca la dans... Dacă nu știi regulile, n-o să le poți încălca creativ, și-o să rămâi toată viața doar un artist neînțeles. În cazul tău - unul cu poze de căcat. Iar dacă nu ești de acord cu tot textul ăsta, și crezi că secretul unei fotografii reușite stă în aparatul foto, mai uită-te o dată la fotografiile de mai sus. Toate sunt făcute cu diverse (janghine de) telefoane. Iar fotografia cu telefonul se poate invata, foarte usor, in maxim 4 ore. S-a intamplat deja, la workshopurile de fotografie pe care le organizez, periodic, in Ploiesti si Bucuresti. 

Hello. Sâmbătă, 18 mai, organizez un workshop de fotografie cu telefonul în București, la Galeria Alexandra's. E locul meu preferat din București, cu lumina bună și multe lucruri frumoase în jur. Dacă te interesează, te aștept de la ora 17.00. Terminăm la ora 20.00, astfel încât să ai timp să ieși în oraș, să mănânci ceva și să exersezi ce-ai învățat până târziu în noapte, pentru că sâmbătă e Noaptea Muzeelor. Detaliile sunt aici: https://bogdanstoica.ro/blog/item/21293-workshop-de-fotografie-cu-telefonul

Am făcut niște fotografii, de Ziua României, pe care le-am grupat într-un fotoreportaj. Peste 40.000 de oameni l-au văzut, în 24 de ore. Printre ei s-au strecurat și câțiva adepți ai teoriei conspirației, dar și oameni de bună-credință, care mi-au spus, mai delicat sau mai brutal, după caz, că am ceva cu Mcdonalds și că am trucat poza ca să obțin un anumit efect editorial.

N-am trucat-o, mă! N-am trucat o fotografie în viața mea! Și tot citesc de ieri mesajele pe tema "ce-ai făcut cu poza aia, că nu e reală" si mă distrez de minune. Astăzi, însă, m-am și prins care e problema cu fotografia.

Principala acuzație a fost că n-aveam cum să fac o fotografie pe Bulevardul Republicii și să prind in cadru fațada Hotelului Central, care e orientată spre nord-est. De fapt, cei care ma suspecteaza ca aș fi trișat nu știu că hotelul are două firme luminoase: una pe fațadă, pe care o știu toți, și una pe care n-au observat-o, pe latura de nord, dinspre Winmarkt.

A doua acuzație este că nu aveam cum să fac o fotografie după colț, pentru că Galeriile, Winmarkt si hotelul sunt perfect aliniate cu Bulevardul Republicii și trebuia să nu pot vedea nici macar latura de nord a hotelului. Greșit din nou. Toata clădirile care succed hotelului, pe acea direcție de ... privit, sunt retrase 5-10 metri de la aliniamentul hotelului. În plus, Bulevardul Republicii și Bulevardul Independenței, care formează axa sud-nord a Ploieștiului, nu sunt rectilinii, așa cum pare. Bulevardele formează un unghi pe care nu-l sesizezi ușor de la sol, din cauza sensului giratoriu de la Catedrală. De sus, insă, se vede perfect.

A treia problema sesizata: cum de se vede asa clară firma hotelului, de la distanță mare, desi nu am făcut focus pe ea? E, uite că se vede... Dimineața, aerul e mai curat, mai transparent, iar iarna e mai limpede decât vara. Puteți verifica informația asta la orice fotograf cu experiență. De 1 decembrie am avut condițiile perfecte pentru o fotografie la mare distanță: soare și frig. Al doilea motiv este că am folosit un teleobiectiv, de 300, care are distanța focală mai mare și mi-a permis să am un fundal mai clar decât dacă m-aș fi dus cu 50-ul să trag cadrul de la doi metri. Cu tele-ul ăsta, pot să mă urc într-o zi geroasă și senină chiar pe Hotel Central și să fac fotografii la 70-80 de kilometri, crestelor înzăpezite ale munților.

Am fost suficient de clar? Da? Bine. Atunci mai uită-te o dată la fotografie, te rog. 

E reală sută la sută. N-am photoshop pe laptop, urăsc prelucrarea foto și NU TRUCHEZ POZE! :)))

In decembrie, sustin doua workshop-uri de fotografie cu telefonul, in Ploiesti si Bucuresti. Ai toate detaliile AICI.

N-am vrut sa scriu de 1 Decembrie despre asta. As fi fost cu siguranță acuzat că-s vreun agent provocator și că instig aiurea, ca mă iau de tot ce-i nemțesc doar ca să-i dau în cap președintelui, că-s pesedist sau plătit de Metro... Dracu știe ce mi s-ar fi spus acum, de fiecare dată e altceva. Dar ce-am văzut nu mă lasă în pace, așa că azi, vineri, 4 decembrie, iau iar pozele la mână. Constant că mă simt exact la fel ca de 1 Decembrie: scârbit total de cât de jegos poate fi marketingul, dacă este aplicat de oameni primitivi sau complet bătuți în cap.

Faptele, pe scurt: în fiecare an, la mine în oraș se organizează chestii de 1 Decembrie: armata și poliția se ocupă de defilare, fanfara de sonor, iar primăria de steaguri/stegulețe și de porții de fasole cu cârnați. E un loc anume în oraș dedicat acestor lucruri, și, tot în fiecare an, primăria autorizează diverse firme să vândă/distribuie diverse chestii. Și e foarte bine: nu toți vor fasole și cârnați; copiii vor dulciuri, unii vor cafea, eu vreau țigări....

Anul ăsta, printre firme s-a numărat și Selgros. Nu știu ce scrie pe autorizația lor, dar pun pariu că ceva de genul "desfășurarea de activăți promoționale". Mai pun pariu și că selgrosienii s-au angajat să asigure steagurile pe care să le fluture doritorii, iar fraierii de la primărie, incapabili să sesizeze capcana de marketing "pe o parte tricolorul, pe o parte sigla Selgros", au acceptat. 

Altfel nu-mi explic cum mi-a ieșit băiatul ăsta in față...

Sau ea. Erau vreo zece selgrosieni, oferind mii de steaguri la fel de stupide.

Nici acum nu pricep ce căutau, la evenimentele dedicate Zilei României, pliantele cu carnea Selgros? Despre mici și fripturi este vorba, de 1 Decembrie?! Pe bune, chiar n-ați găsit ce să faceți cu prostiile alea de pliante?

Cât de patriotic e să emiți legitimații Selgros fix de Ziua României? Și cui i-a venit ideea?! Uite, trec peste prostul din primărie care v-a semnat autorizația și îmi îndrept curiozitatea doar asupra selgrosienilor. Care ești, mă, ăla din Selgros care a avut ideea asta genială? Ieși în față, să te văd... Ți-ai făcut targetul? A meritat?

Iar baloanele..... Aș fi acceptat ideea unor baloane inscriptionate cu "Selgros salută Ziua Romaniei", sau baloane în culorile drapelului național, branduite discret cu Selgros. Combinația alb/roșu, și brandingul ăla imens Selgros, în schimb, mi s-au părut grotești.

Pentru mine, deranjul vizual maxim a fost însă acesta: copii, pe blindatele Armatei Române, fluturând steaguri Selgros! E o premieră, să recunoaștem! La anul o să vrea să facă șmecheria asta și Carrefour, și Metro, și Cora.... În doi-trei ani blindatele n-o să se mai vadă de reclame! Și e bine așa, nu? Mai dă-o încolo de armată, și-așa e boriiiing, mereu în aceeași culoare, iar kaki este so out of trends....

Așa că n-am mai făcut fotografii obișnuite, cu mulțimea, cu defilarea.... Nu mă simțeam deloc la Ziua Națională, ci la campionatul de marketing mârlănesc, extrem, fără scrupule. Și m-am mai simțit cumva: înconjurat de orbi. Adică, oamenii chiar nu vedeau ce fluturau? Chiar nu s-au prins că e ceva în neregulă cu steagurile și baloanele din mâinile lor? Când le-au făcut pozele alea copiiilor, chiar n-au văzut ce agită micuții? 

Mai bine plecam acasă, atunci. Scăpam de lovitura de grație, care a venit ca o tornadă:

Ați prins ideea, da? Niște bătrânei se înghesuie și se agită pentru niște baloane. De-alea de 5 bani bucata. Strigă, le cer, îl sperie de-a dreptul pe selgrosian, care (extrem de prost crescut, sunt curios cum s-ar simți dacă bunică-su' mi-ar cere o țigară iar eu i-aș arunca-o pe jos) le aruncă pe asfalt, iar bătrâneii se îmbrâncesc să le ia.

WTF?! Frate, ăștia-s părinții, unchii, mătușele, bunicii noștri! Ce s-a întâmplat cu ei? Cine i-a transformat în niște animale sălbatice? De unde isteria asta pentru un prăpădit de balon? A venit cumva timpul să ne pregătim părinții și bunicii de Ziua Națională cumpărându-le dinainte steaguri, baloane, pliante? O să trebuiască să le spunem, când pleacă de-acasă, "uite stegulețul tău, uite balonul tău, să ai grijă să nu te bați, să nu țipi, să nu culegi de pe jos ce-ți aruncă orice nenorocit, să nu alergi pe acolo și să-mi vii acasă transpirat și cu roșu în gât, da?". 

Știu, însă, foarte clar, ce-o să fac eu. Nu mă pot muta într-un loc fără bătrânei români, pentru că toți fac parte din moștenirea mea, încă mă simt confortabil în România, cu toată jena provocată de momente de-astea. Dar, sigur-sigur, n-o să mai calc în viața mea în Selgros. Modul mizerabil în care s-au promovat de Ziua Națională a României mi-i face cei mai antipatici investitori străini din țara asta. Ori nu-s sănătoși la cap, ori se cred undeva în pădurea amazoniană, prostind băștinașii să le dea aurul contra unor sticle colorate. Ce-o să urmeze din partea lor e foarte greu de spus, dar eu abia aștept să le văd raportul de responsabilitate socială pe 2015 (UPDATE - n-au suflat o vorbă despre jenantul eveniment de la Ploiești). Probabil că în 2016 o să dea legitimații la înmormântări, sau, la un an de la incendiul #colectiv, o să facă un parastas pe stadion, cu Fuego, Moga și focuri de artificii. Numai cei de la Selgros știu de ce sunt în stare ca să mai facă niște nenorocite de vânzări (UPDATE - habar n-am ce-au făcut, am evitat să citesc ceva despre ei).

Play, please. And #fuckselgros.

publicitate

Gust amar. Cu asta am rămas după Ziua României. Timpul petrecut azi pe străzile orașului meu a fost presărat cu momente pe care n-am chef să le mai văd niciodată, și nici să le mai fotografiez.

1. De exemplu, m-a enervat la culme panoul ala McDonald's. Dacă lucram la primărie, și eram cel care s-a ocupat cu montajul steagurilor, l-aș fi dat jos fără să cer voie nimănui. 

2. Tot azi am decis că nu mai calc în viața mea în Selgros. Au fost o droaie de întreprinzători care au avut tarabe cu de-ale gurii în zona manifestației dedicate Zilei Naționale, dar nimeni n-a fost atât de cinic, în afara acestor retailisti disperați, încât să dea steaguri și baloane altfel decât tricolore. Pe subiectul Selgros o să revin, zilele următoare.

3. Am mai scris despre asta. Nu cred că ofițerii Armatei Române pleacă la luptă cu încrederea că pot câștiga, atâta timp cât sunt transportați cu această relicvă. Pentru cine nu știe, vorbim despre un autocar Roman, modelul 112, fabricat în 1977. Da, elita armatei române, membră NATO, se dă cu o mașină veche de 38 de ani. Iar sticker-ul ăla cu Coca-Cola îmi arată că nu sunt bani nici de-un parasolar....

4. Toti militarii prezenți, indiferent de armă, păreau stresați. Băiatul ăsta, însă, părea și foarte obosit. Și mi-am adus aminte cum sunt frecați aiurea, toată ziua, motocicliștii poliției, de toți politrucii, dornici să ajungă mai repede la amante, cârciumi etc. Cum a murit amărâtul ăla, in București... Mi-a fost milă de el, cumva....

5. Nu vă imaginați cum i-a vorbit acest om jandarmului, care lăsase copiii în față, să vadă defilarea mai bine. Pentru el, copiii nu erau copii, ci alți oameni care erau lăsați unde el n-avea voie. Și urla poezia aia cu ce pula mea... Dacă eu eram jandarmul, îl lăsam fără dinți....

6. Din nou, o dovadă că ne doare-n cur de Armată. Aro, frate?! La 20 de ani de la oprirea producției acestei mașini concepută cu încă 20 de ani în urmă, Armata încă are mașini Aro?! Chiar nu se găsesc bani pentru niște Toyota Hilux, cum are ISIS, cu miile? Pe bune, țara asta nu poate cumpăra măcar o sută de mașini de teren sau camionete robuste?!

7. Mi-a plăcut foarte mult de tipul ăsta, cu afișul lui. Nu mi-a plăcut că s-a lăsat doborât de indiferența celorlalți și că l-a strans rapid. Să crezi atât de puțin într-o idee mi se pare destul de trist.

8. E atât de greu? Pe bune, costă doar vreo 50 de lei pe zi să închiriezi o toaletă....

9. Prea mică porția de fasole. De ce o singură felie de pâine? Și prea nemiloși organizatorii. Înțeleg că trebuia să fie ordine, să nu dureze mult, dar nu poți urla la un bătrânel "Haideee, mișcă-mișcăăăăă. Hai, tataie, că nu stăm după tine, ia farfuria aia și la revedere!". Pe bune? Adică, îi cinstim pe bătrâni sau îi necinstim?

10. Au trecut doiș'pe ore de când am întâlnit-o și încă îmi e gândul la ea. Am găsit-o dimineață, la ușa blocului. "Nene, îmi descui și mie ghena?". Am descuiat și am plecat, grăbit, la ale mele, după care mi-a explodat creierul: "Frate, copilul ăsta mănâncă din gunoaie, de Ziua Națională!!!". M-am întors, am găsit-o cu maică-sa, care s-a ferit de aparatul foto cum mă feresc eu de maneliști. Am tras un cadru, de la distanță, și m-am dus la treabă. Acum mă gândesc cum a fost Ziua Națională pentru fetița asta. Și ce dracu' fac dacă o mai întâlnesc, vreodată, în locul în care ea găsește mâncare printre chestiile cărora eu le spun gunoi. 

UPDATE - Șapte zile mai târziu: am găsit fetița. Pe maică-sa o cheamă Ionela Iorga și nu are telefon. Locuiesc toți (mai există trei copii, nu și un tată) pe strada Fabricilor nr. 6, în cartierul Mimiu din Ploiești.