Dane, ești bine?
Cercetătorii chinezi au anunţat că au reuşit să transplanteze capul unei maimuţe pe corpul unei alte primate.
Ciudat, nu? Să apară știrea fix după ce Dan Șova a fost în China...
#luiemowe
pentru că tot mai mulți clienți lowe se văitau că nu pot face gluma aia cu Puie Monta, agenția își schimbă numele în mullenlowe.
Acum e totul ok.
să învățăm jurnalizm, cu Bogdan Chirieac
"Nu credeți că ministrul Gabriel Oprea este o victimă?", l-a întrebat Bogdan Chirieac pe Victor Ponta, pentru dcnews.ro.
Nu contează ce-a răspuns Ponta. Eu am rămas blocat pe întrebare. Lui Gabriel Oprea i s-a făcut dosar pentru accidentul polițistului-motociclist. Un băiat tânăr, frumos, cu familie, pe care-l plăceau toți colegii, care a murit într-o groapă doar pentru că lui Oprea îi place cu coloana oficială... Și-mi vine să-i strig lui Chirieac: "Băi nene, ești cumva prost? Cum să fie Oprea victima? Polițistul e victima, știu sigur. Și știi de ce? Pentru că e mort!".
Sigur că Bogdan Chirieac nu e prost. E prea hârșâit în presă ca să fie prost. Întrebarea aia este doar un element din campania de PR dedicată ministrului-coloanăoficială. Sigur că e jenant, penibil, stupid. Dar dacă așa sună brief-ul, ce vreți să facă? Mănâncă și el o franzelă din gestiunea unei crize de imagine....
Sunt fascinat de acest personaj dar sunt și mai fascinat de ăia care-l cultivă. De ăia care-l cheamă pe la emisiuni, care-i împărtășesc părerile... De jurnaliștii care se dau mari că-l cunosc și care spun că "e un superbăiat". Eu cred că nu e. Un tip care e capabil să ascundă imagologic un cadavru de polițist ca să plângă un biet ministru analfabet și corupt nu e un jurnalist. E un jurnalizd. E un personaj care a ales să manipuleze faptele astfel încît problemele lui Oprea să afecteze cât mai puțin scorul UNPR la alegerile de anul ăsta.
#jurnalizm #vinalegerile
... (...) formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Infracțiunea constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere...(...).
Bad Photography cu Alina Gorgiu. Da, din nou.
Da, nici Alina Gorghiu nu știe cu pozele și cu facebook-ul. După acea infiorătoare poza de profil de anul trecut, șefa PNL a mai găsit o fotografie complet nepotrivită și a pus-o pe net. Uite-o.
În primul rând, fotografia e "arsă". Adică tot ce a fost deschis la culoare, în cadru, se vede alb. Mă îndoiesc că președintele PNL a pozat în cămașă pe zăpadă, sau într-o cameră cu un covor alb de câteva sute de metri...
În al doilea rând, nu apari în public cu părul așa, ca femeie. Cărarea aia relaxată, de după somnul de prânz, este specifică unui bărbat. Nu unui bărbat de stat și nu unei femei de stat, care are în kit-ul de promovare și dezideratul de a fi mai elegantă decât bărbatul de stat. Când ești politician și ți se fac fotografii cu părul așa - le ștergi, nu le pui pe net.
În al treilea rând, pentru că v-am tot zis că fata asta e frumoasă foc, postura e complet nepotrivită. Are riduri pe frunte, de la mișcarea sprâncenelor în sus. Alina se miră în poza asta și de foarte mândră de asta. Când toți politicienii vor să transmită că știu tot, ea nu se jenează să transmită "n-am nici cea mai vagă idee, nu știam, iete ce chestie". Minunat (noooot)!
În al patrulea rând, ia aia e superbă, înțeleg rostul ei pe net, dar lănțicul nu. Nu porți bijuterii de aur la o cămașă populară decât dacă ești o snoabă. Si nici cercei cu perle. Nu-s din acelasi film perlele cu aurul și cu ia. Sincer, mă mir că nu și-a pus și o borsetă, peste ie. Să fie tacâmul complet.
În al cincilea rând, și poate cel mai important, uitați-vă la colțurile gurii Alinei. Sunt în jos. Adică, fata nu e doar mirată, e și amărâtă, pesimistă.... Așa stă o babă, în frig, la coada de la Casa de Asigurări de Sănătate. Așa arăt eu, când aud manele. Un președinte de partid nu stă așa decât când aude cum stă în sondaje. Dar nu pune poza aia pe net, pentru că va stârni doar compasiune, în loc de încredere. În loc să-mi spun "simt că PNL îmi va face ceva bun anul ăsta" mă gândesc dacă nu cumva președinta PNL a întârziat cu ratele la bancă.
Sigur, putem discuta și despre cât de prost cade lumina, sau cum fotografiezi o persoană care poartă ochelari.... Mi-e lene, sincer.
Alte discuții - aici.
Au mai apărut poze funny cu premierul Dacian Ciolos? Daaaa! :)))))
Stimate domnule premier, încep prin a vă spune că-mi sunteți chiar simpatic. Încă vi se vede inteligența în ochi, modestia în gesturi, și-mi place că n-o ardeți în douăj'de concedii pe an, ca alții. Dar tot aveți o problemă: baba aia comunistă, din comuna Făcăieni, care vă cumpără cravatele. N-o cunosc, dar știu că există.
Cravata, stimate domn prim-ministru, este pentru un politician ce este pula pentru noi, ăștia, oamenii obișnuiți. Trebuie să ne reprezinte. Trebuie să fie suficient de atractivă încât să părem bărbați, dar trebuie purtată suficient de discret cât să nu părem disperați, săraci cu duhul sau obsedați sexual. Că se sperie femeile mișto și mai futem doar carpiene și metacarpiene...
Eu nu-s băiat de oraș d-ăsta civilizat, european. Nici nu prea port cravată, pentru că nu merge la jeanși și la cămasă scoasă pe afară. Dar am jurnalizat vreo 20 de ani și am tot întâlnit diverse persoane, ca dumneavoastră. Și să vezi chestie: mai toți purtau cravate asortate cu costumul. adică gri, albastru, bleumarin, negru. Niciodată bleu-bebeluș. Și devenea foarte greu să-i deosebești. Am aflat, cu timpul, că există un întreg cod vestimentar al înaltului demnitar. Că un costum trebuie să fie decent, clasic, nu avantgardist și fistichiu. Că o cravată este elegantă, la nivelul ăsta, dacă nimeni nu ține minte, după eveniment, ce culoare avea. Că trebuie să fie fix atât de lată cât e reverul sacoului de lat. Că nodul trebuie făcut în funcție de cămașă, ca să umple perfect spațiul dintre reverele cămășii. Că nu trebuie decât să atingă un pic cureaua de la pantaloni, nu să atârne aiurea. Și că de chestiile astea se ocupă consilieri de imagine, special plătiți pentru asta, să nu ajungă vreun prost ca Dan Șova în bermude la nu știu ce forum...
Așa că vă întreb: ce-i cu cravata asta bleu-bebeluș? Ce-ați vrut să sugerați, că sunteți un băiat de la țară? Păi francezu' vă știe dosarul mai bine decât noi... Uitați ce frumos se vede a lui și ce ciudat arată a dumneavoastră. A lui e bine definită pe alb, susține imagologic povestea unui bărbat serios, iar dumneavoastră parcă v-ați vărsat acuarelele pe cămașă. Mai aveți și moaca aia de copil....
Și încă o întrebare: nici când a venit și băiatul ăsta la discuții, cu o cravată diferită de a dvs., nu v-ați prins că bleu-bebeluș nu e pentru înalți oficiali?
Sau e ceva ce noi nu știm? Spuneți sincer, domnu' Ciolos: vă obligă șefu' să purtați cravate ca ale lui? Păi și ale lui arată prost la întâlniri internaționale.... Sau e chiar cravata lui?! V-a dat-o să vă poarte noroc, sau cum....
Cam atât am avut de spus. Vă rog frumos, dacă odioșenia aia e cravata de la șefu', înrămați-o și gata, dar n-o mai purtați. Dacă e aleasă, cum cred eu, de o babă care n-a ieșit din Guvern de când a terminat liceul din Făcăieni, concediați baba. Și încă ceva, vă rog: dați-l afară și pe ăla care se ocupă de site-ul Guvernului. Da, băiatul care a scris repulica în loc de republica. Nu de alta, dar o să facă cei de la TimesNewRoman scandal, că-s prea mult glume pe el, că se bagă statul pe piața poantelor de pe net, că asta e concurență neloială....
Închei rugându-vă să repetați după mine, de trei ori: nu port cravată lucioasă când știu că o să mi se facă fotografii cu blitz! nu port cravată lucioasă când știu că o să mi se facă fotografii cu blitz! nu port cravată lucioasă când știu că o să mi se facă fotografii cu blitz! Ați zis? Bine. Că vă ies pozele nașpa. Vedeți, lumina puternică a blitzului are tendința să se reflecte în orice suprafață lucioasă, inclusiv în luciul cravatei. De-aia au politicienii cravate mate. Și uite ce se poate întâmpla, în loc să arătați bine îmbrăcat în fotografii, arătați ca un miner la costum, cu lanterna de gât, nu pe cap.
Să vă duceți "La Lavandă". E cu mâncare bună, vin bun și muzică pe vinil
Eram după o zi de-aia nasoală. Colac peste pupăză, eram cu mașina. Sătul de cafea și de apă, i-am cerut ospătăriței un ceai de "ce vrea mușchiul tău", pentru că nu mă pricep la ceaiuri. Am primit unul de lavandă, și cred că a fost prima oară când am auzit că se face și ceai din ceva ce văzusem de obicei prin șifoniere. La vreo 20 de minute, toți cei de la masă au început să se certe, ieșise un megatărăboi, și când mi s-a cerut părerea am zis că nu mă interesează. "Sigur că nu te interesează dacă bei ceai de lavandă, boule. În p**a mea, zâmbești ca un tâmpit!", mi-a răspuns cel mai furios. Așa era, nene! Stăteam între amicii mei ca un hippy fumat între jandarmii scoși la intervenție. Practic, abia în seara aia, la treizeciși de ani, am aflat că lavanda calmează. Scuze, eu folosesc de obicei alcool să mă calmez...
Așa am zâmbit și zilele astea, când am ajuns la restaurantul La Lavandă, din Cornu. E un loc absolut demențial. Eu unul sunt sătul de noul tip de kitsch de pe Valea Prahovei. Nu pricep cine i-a tâmpit pe patronii de cârciumi din zona montană, dar mai toți și-au decorat localurile cu butuci, bârne, hoituri împăiate pe pereți, motive românești aiurea pe meniu, plus tradiționalele cămăși populare românești făcute în China pe ospătari. În momentul ăsta, 90% din restaurantele din Azuga, Bușteni, Predeal și Sinaia arată ca sufrageria unui pădurar analfabet și bogat.
Ori, La Lavandă arată cam așa:
Ce-mi place cel mai mult aici este lumina. Ca fotograf, m-am obișnuit s-o caut, să-i găsesc sursa și să mă orientez după ea. Sunt capabil să aleg o masă unde n-o să-mi bată soarele în ochi sau în ceafă nici acum, nici peste cinci ore. În La Lavandă lumina vine de peste tot: și de afară, și din tavan, și din aplicele de pe pereți, și dinspre lumânări. Și e blândă, nu doare la retină...
Ai zice că la câte obscenități îmi ies din gură, nu-s tocmai genul shabby-chic, sau provensal. Băi, în materie de restaurante, cred că sunt. Prefer locurile unde văd culori calde și relaxante, localurilor întunecoase, unde intimitatea e doar o scuză pentru zugrăveala proastă sau pentru zgârcenia la becuri a patronului. Eu chiar vreau să-mi văd mâncarea, să-i remarc texturile, vreau să văd ce culoare are vinul din paharul meu și rochia tipei de la cealaltă masă.
Pe scurt, localul e foarte cool. Uitați-vă doar cum au ascuns ușa aia arătând-o tuturor. Uitați-vă la decorațiunile de pe pereți, la culoarea lumânărilor (apropo, ăsta e rozul ăla prăfuit, quartz, care e culoarea anului 2016?).
Cât despre mâncare.... Imi cer scuze, dar poți să mă duci la cea mai tare cârciumă cu cele mai multe stele Michelin din lume. Poți să să mă tentezi cu trufe pe cale de dispariție tăvălite prin transpirație de urzică himalayană pe pat de cuișoare tăiate cubic de un yoghin orb de 100 de ani. Eu o să întreb candid de friptură, pastramă, borș, murături, cartofi zdrobiți, tocană. Doamna drăguță care ne-a servit mi-a sesizat ezitarea când am fost întrebat "ce să vă aduc?". Doar s-a uitat un pic la mine, și, înainte să zic eu ceva, a spus cel mai frumos lucru din lume: "Am înțeles. Pornesc grătarul". Până a venit mâncarea, am mai stat, așa, uitându-mă la lavanda din jur. Multă. Cool.
Știu, acum o să ziceți "taaaci, mă, că și-a dat țăranul în petic". Nu. Chiar nu. Nu prea fac fotografii la ce mănânc. Adică mai fac, dar aici n-am putut. Știți cum era pastrama aia? Ză madăr end ză fadăr of dă pastrmeișăn, cum ar zice Crin Antonescu. Și ne-a adus doamna aia drăguță și un vin la ea de m-am bucurat maxim că am ajuns acolo fără mașină. Un vin de garaj, făcut din pasiune de un doctor de prin Satu-Mare, atât de bun încât cei de la La Lavandă l-au cumpărat pe tot. Adică, acum, toată producția din vinul ăla e de găsit acum doar la Cornu.
Am exersat și fumatul afară, pentru că Lavanda e dedicat nefumătorilor. Am remarcat cu ocazia asta că la masa vecină se mânca o supă cu tăiței de casă, așa că atunci când m-am întors la masă, m-am uitat în meniu. Ai de ce să te duci și dacă n-ai stomac de țăran, ca mine. Vită Wellington. Salată de spanac cu nuci, semințe de in și cremă mascarpone. Tartar de somon. Tuna Steak (o nebunie, coane, mă asigură prietenul meu). Tort cu nuci caramelizate. Eram însă full. Am lăsat meniul și am băut o cafea, relaxat ca în seara în care am învățat ce e lavanda. Nu-mi venea să mai plec, sincer. Canapeaua aia comodă.... Pickup-ul ăla profesional AudioTechnica... Pe bune, în câte restaurante din România mai poți să asculți muzică pe vinil?
O să mai revin la La Lavandă? Sigur.
- În primul rând, pentru că mi-e foarte ușor să ajung la Cornu, fac 30 de minute din Ploiești chiar dacă merg cu viteza legală.
- În al doilea rând, pentru că prețurile sunt decente, cu mult sub (ăsta e topul meu personal) LaBrace (Sinaia) sau Prato (Brașov), pentru o mâncare cel puțin la fel de bună.
- În al treilea rând, pentru că La Lavandă nu e pe traseul snobilor, ăștia nu pot părăsi DN1 până nu le ceri 50 de lei doar pentru parcare.
- În al patrulea rând pentru vinul ăla senzațional.
- În al cincilea pentru muzica de pe viniluri.
La Lavandă e ușor de găsit (contact, adresă, fotografii din La Lavandă găsiți aici). E pe strada aia cu sens unic din centrul comunei Cornu. Restaurantul e aproape de finalul străzii, până în troiță. N-ai cum să nu nimerești....
Vi-l recomand pe bune, chiar weekendul ăsta. O să revin și eu.
"Cine pula mea a deszăpezit parcul?"
Mă oprisem să-mi aprind o țigară și rămăsesem așa, prostit, de peisaj... "Deci asta e zăpada mult-așteptată", a zis piticul din spatele meu, făcându-mă să mă întorc. Aveam maxim 7 ani, înfofolit la maxim, era cu mami (nice mami, by the way) și privea peisajul destul de interesat. Zic "destul" pentru că n-a rupt-o la fugă spre troiene, nu și-a scos mâinile din buzunare. Privea și atât.
Nu e treaba mea cum vă creșteți copiii. Nici dacă ați scos zăpada de pe lista distracțiilor copilăriei și ați pus-o pe lista amenințărilor la securitatea familiei. Nici dacă ați decis că un copil trebuie scos în zăpadă prima oară după împlinirea vârstei de 7 ani, cât părea să aibă micul înțelept. Poate vreți să emigrați într-o țară cu climă caldă, poate iarna e împotriva religiei voastre... Mă rog, mă întorc la senzația anterioară. Cea de stupoare.
"Cine pula mea a deszăpezit parcul?"
Pentru cine nu știe, rolul parcului, într-o localitate urbană, este de a recrea legătura cu natura. Când ești sătul de betoane și de asfalt, te duci frumos în parc și te relaxezi. De-aia, parcul n-ar trebui să fie tratat ca orice altă infrastructură urbană. Trebuie curățat de gunoaiele mari, pentru că un pet de plastic se vede mult mai nasol pe iarbă decât pe beton. Dar eu n-aș mătura aleile de frunze și n-aș tunde iarba, de exemplu. Iar iarna, n-aș deszăpezi un parc nici dacă oamenii ar face miting în fața primăriei.
Deszăpezirea e un serviciu pur tehnic, nu ține de estetica unui oraș. Nu e nimic frumos în a strânge zăpada care înnobilează trotuarele, alei, străzi. Săraca e chiar utilă, pentru o zi nu mai vedem căcații de câine, flegmele, cojile de semințe. O facem însă ca să circulăm fără să producem accidente și fără să ne rupem picioarele. O facem pentru bătrâni, pentru femei, pentru copii și pentru cei bolnavi.
Ori, aleile din parc nu sunt trotuare. Nimeni nu poate invoca că "am avut nevoie să mă duc în parc și n-am avut cum să intru în el". În parc te duci dacă vrei, nu pentru că trebuie. Și ar fi foarte cool ca măcar în parc să ai pe ce să tragi un copil cu sania, să faci îngerași în zăpadă, să faci un ghețuș sau un om de zăpadă.
Sigur, asta dacă nu cumva te-ai alienat atât de tare încât să critici ca un cretin că "nu s-a intervenit cu utilaje în parcuri", sau dacă nu cumva crești un copil de plastic, care o să se ude prima oară la picioare încălțat abia la 17 ani, când o intra în mare, la Vama Veche, beat mort.
Nu mai deszăpeziți parcurile, vă rog, dragi primari. N-aveți ce deszăpezi? Mergeți și curățați o stradă mărginașă, unde oamenii cred că propoziția "trece cu lama" spune că un vecin și-a cumpărat un animal exotic. Lăsați parcurile așa, pline de iarnă, să vadă și copiii care n-au mai avut voie afară din noiembrie cum arată zăpada aia mult-așteptată.
Și la tine în oraș au curățat ăștia parcurile?
UPDATE - La o oră după publicarea acestui text, m-a sunat primarul. "Deszăpezirea parcurilor ține de SGU și se face pentru că sunt și oameni care vor să se plimbe pe acolo ca vara și abia așteaptă să ne înjure că nu facem ce vor. Mai sunt alei prin parcuri care constituie scurtături între străzi, și oamenii le folosesc frecvent. Dar dacă e să mă întrebi pe mine, ar trebui curățate aleile doar pe jumătate, să poți și să mergi, și să tragi o sanie după tine".
Ce să faci neapărat în 2016
- "Cum adică, vrei toate salariile? Toate?! Toți angajații?!"
- "Da. Toate. Nume, prenume, salariul net pe ultima lună."
- "Nu se poate. Unde ai mai pomenit tu așa ceva, că eu trebuie să-ți spun salariile?"
- "În lege. Și dacă nu mi le dați, vă dau în judecată".
- "Băi Bogdane, hai să fim rezonabili, tu-ți dai seama ce tărăboi iese? Păi nici angajații nu știu ce salarii au colegii lor. Ne bagi în căcat grav de tot...."
- "Sunt foarte rezonabil, nu-ți cer decât salariile. Vrei să cer și cheltuielile cu deplasările în străinătate pe ultimii 4 ani?"
- "..."
Mi le-a trimis. Iar articolul ăla a explodat, pur și simplu. Omul meu, deși era un ciuri-buri anonim, într-o entitate cvasi-falimentară, câștiga atunci de douăzeci de ori mai mult decât președintele României. Un șofer lua vreo mie de euro, în banii de azi. Existau patru persoane angajate ca secretară, iar la juridic erau 19 oameni, ca într-o firmă de avocatură. A fost fun.
Ce-am făcut eu atunci poate face oricine, fie că e ziarist sau nu. Există o lege, a accesului la informații publice, valabilă pentru fiecare posesor de carte de identitate din țara asta. Poți să afli, printr-un simplu email, invocand această lege, și cât e de mare factura de telefon a președintelui României pe fiecare lună în parte. Orice nu e secret de stat, secret de serviciu sau informație confidențială, îți poate veni pe email.
De ce e important să te folosești de dreptul ăsta? Păi, ia gândește-te la terenul ăla de fotbal făcut în pantă. La sala de sport din satul fără școală și fără copii. La platanii de 3.000 de lei bucata din parcuri. La mașinile luxoase pe care le vezi în toate instituțiile. Punem pariu că ar fi fost mai puține sau deloc, dacă autoritățile alea ar fi primit niște emailuri de tipul ăsta, de la tine?
Anul ăsta fă măcar o cerere pe baza legii 544. Cere grădiniței din cartier să-ți spună cît cheltuie pe catering sau primăriei cât s-a cheltuit cu toaletarea copacului din fața blocului. Cere ceva, orice, cât să știe că existi și că te interesează.
Află totul despre cum se face o astfel de cerere și cum să afli orice despre banii publici cheltuiți în România, de aici: LINK.
NOTA: Referitor la cererea privind salariile - Între timp, unii bugetari s-au șmecherit, și acum îți vor spune că nu-ți pot oferi o listă de tip nume/salariu net, pentru că legea interzice difuzarea informațiilor personale, cum ar fi câștigurile salariale ale unei persoane. Și pentru băieții ăștia există o soluție: faci trei cereri, nu una.
- a. o listă funcție / salariu net plătit în ultima lună, gen "referent 3/1.700 lei":
- b. lista angajaților, de tip nume prenume / funcție;
- c. organigrama instituției.
Pui tu cap la cap informațiile și ajungi tot acolo... :)
Pe baza unor idei la fel de cretine, dar din alt registru, am scris și asta. Have fun cu ea.
Citeşte mai mult ...
Acasa la Liviu Luca
In 2010 am scris primul reportaj din presa romana pe tema proprietatii imobiliare de langa Ploiesti a lui Liviu Luca. Nimeni nu mai scrisese, ceva, vreodata, despre colosul intins pe mai multe hectare. Nici acum nu sunt multe texte pe tema asta. A fost un tur virtual, pentru ca n-aveam bani de poze din avion, nici drone nu existau... Am extras date din fotografii din satelit si din relatarile catorva oameni care au fost acasa la Luca si am povestit destul de corect.
textul publicat in 2010:
Cum am cules informaţiile
N-a fost uşor. Primăria Păuleşti a refuzat să prezinte vreun fel de date referitoare la proprietatea lui Luca. La fel, mai multe firme care au avut lucrări acolo şi o bună parte din staff-ul ce lucrează pe domeniul Luca. Noroc că unii ne-au povestit cine vine pe acolo, şi am putut lua legătura cu ei.... O precizare, de la început: imaginile sunt luate de un satelit comercial acum 2 ani, când pe proprietatea lui Luca se muncea de zor la amenajări. Informaţiile care urmează vin de la un număr destul de restrâns de oameni care au fost invitaţi, sub diverse pretexte, de atunci încoace, acasă la liderul petroliştilor din România. Nici unul dintre ei nu ne-a putut spune "eu am vizitat tot", dar am pus relatările lor una lângă alta, iar cele mai recente dintre ele au arătat ce există acum acolo unde fotografia alăturată nu arată mai nimic.
Domeniul Luca pe dinafară
De la bun început trebuie spus că o plimbare pe jos este descurajantă: proprietatea este atât de mare, încât îţi ia o oră să faci un tur complet. După proporţiile clădirilor, suprafaţa totală de teren deţinută de Liviu Luca este între 6 şi 8 hectare. Face notă discordantă o limbă de pământ, în mijlocul proprietăţii, care nu a putut fi cumpărată de Luca, de la un vecin, oricât a insistat. Domeniul Luca înconjoară practic această proprietate şi face diferenţa prin gazonul perfect îngrijit şi puzderia de plante ornamentale, flori şi copaci, din cele mai variante specii, multe exotice. Probabil, acest ecosistem privat are o o echipă de grădinari care-l îngrijeşte.
Căsuţa maramureşeană
În marea de verdeaţă este delimitată cu gard o suprafaţă de aproximativ 5.000 mp, care are în mijloc o căsuţă maramureşeană. Unii oaspeţi cred că e o căsuţă veche autentică, demontată în Maramureş şi remontată aici. Alţii spun că a fost construită de la zero, de meşteri lemnari aduşi din nordul României. În spate, sunt două clădiri de locuit, una pentru administratorul domeniului, una pentru echipele de muncitori şi servitori. În faţa lor, un grajd ultramodern, încălzit, cu geamuri termopan, în care tatăl lui Liviu Luca a insistat să se crească găini şi vaci. Tot aici e padocul câinilor.
Bazin exterior cu peşti exotici, cât o piscină
În centrul proprietăţii, în faţa clădirilor familiei Luca, e un bazin cât o piscină (80mp), pe trei niveluri, cu temperatura controlată electronic, în care Luca creşte peşti exotici, de până la 200 de euro bucata. În spate, spre drumul care se învecinează cu proprietatea, a fost amenajat un parc, cu foişoare, care maschează discret un helioport. Tot pe partea aceea mai este o intrare pe domeniu.
Pază ca la unităţile militare
Tot gardul este înţesat de camere de supraveghere, senzori de mişcare şi instalaţii de iluminat, astfel că accesul este imposibil. În plus, zonele de gard sunt patrulate de peste 20 de agenţi de pază de la - aţi ghicit! - PSV Trust Security, firma de pază a grupului PSV Company, descendenta primei firme a sindicaliştilor din petrol, Petrom Service.
Unde stă sindicalistul
Toţi cei care au păşit în casa lui Liviu Luca au fost surprinşi plăcut. "A făcut totul cu bun gust, cu arhitecţi şi designeri, nu e ca la ţopârlanii îmbogăţiţi peste noapte. Intrările sunt decorate cu piatră şi marmură, casa are parchet peste tot", povesteşte un oaspete. Corpurile de clădire au destinaţii precise: unul adăposteşte bucătăria, zona de luat masa şi livingul, apoi cel dedicat dormitoarelor, şi la final corpul cu piscină la parter şi birourile Cristinei Luca, soţia liderului sindical. Între ele, la fel de bine decorate, camera de relaxare şi biblioteca. Corpul de clădire în care locuieşte Roxana, fiica sindicalistului, este separat de restul casei. În total, cei trei membri ai familiei Luca ocupă peste 2.000 de metri pătraţi, care au costat scump. "Ce-are Luca acolo e la nivelul unui hotel de 5 stele, mai puţin "bling-ul". Arată foarte bine, iar materialele sunt de cea mai bună calitate: draperii de mătase, mobilă din lemn natur, electronice de top. Da, nu e nimic ostentativ, în afara dimensiunilor", a mai povestit alt fost musafir.
Îngrijitorii
Miile de metri pătraţi de sub acoperişuri sunt curăţaţi zilnic, impecabil, de o mini-armată de îngrijitori, conduşi de Bandi şi Maria, doi oameni de maximă încredere ai lui Liviu şi Cristina Luca. Maria lucrează cu soţia sindicalistului de 10 ani, de când aceasta conducea o firmă de confecţii, iar Bandi îi ştie şi măsura la şosete sindicalistului. Cei doi conduc aproape 20 de oameni, care se ocupă de tot, având la demisol şi subsol facilităţi moderne, inclusiv călcătorie. "Când îi vezi p-ăia prin casă, peste tot, şi paznicii pe-afară, te simţi ca în filmele alea cu afacerişti sud-americani. Noroc că ăştia - (familia Luca - n.r.), nu se poartă ca ăia. Da, în faţa lui Liviu se stă drepţi de frică, dar soţia şi fiica lui sunt apreciate de angajaţi, pentru nu ţipă şi nu fac nazuri aiurea", ne-a mai povestit un vizitator al domeniului Luca.
Valoarea domeniului Luca
Valoarea de piaţă a unei proprietăţi imobiliare e dată de ofertă, iar domeniul Luca nu e de vânzare. Totuşi, cu sprijinul câtorva experţi în domeniu am estimat valoarea terenului la 50-100 de euro pe metrul pătrat (valoare teren, plus utilităţi, plus peisajistică şi plante exotice), iar valoarea casei la 1.000-1.500 euro pe metrul pătrat (preţ ce include construcţia, finisajele, mobilierul şi dotările de cea mai bună calitate). Un calcul simplu arată ce proprietatea locuită de Liviu Luca & familia valorează între 5 şi 11 milioane de euro. Sigur, acurateţea valorii este influenţată de relatările de mai sus, pentru că nu am avut acces direct nici la proprietate, nici la facturile de la "baza" ei.
UPDATE 2016 - Liviu Luca este acuzat de DIICOT ca în perioada 2005-2009, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat care a prejudiciat PSV Company SA (fosta Petromservice) cu peste 15 milioane lei, prin decontarea unor lucrări ce figurau ca fiind efectuate la sediul PSV COMPANY din Bucureşti, lucrări care însă în realitate erau executate pentru imobilul din Paulesti al lui Luca Liviu. Acuzatiile formulate de DIICOT sunt spălare de bani și instigare la delapidare.
Nu mă mai citi! Nu mă mai citi. Nu mă mai citiiiiiiiiiiiiiiii!
Haters gonna hate, zicea filozoful grec Aristotel. Așa e, nene. Am scris un text pe PSnews.ro despre manipularea media din dosarul Norvegia și mi-au picat în cap mii de troace de căcat. Unii chiar n-au înțeles că textul ăla era un apel la nejudecarea situației până nu primim informații complete despre caz. Iar din toate reproșurile, cel mai mult m-a deranjat ăsta:
"Domnule Bogdan Stoica, va scriu acest mesaj deoarece am citit articolul dvs. legat de cazul copiilor familiei de romani din Norvegia. Sunt profund revoltata de mesajul care reiese din inceputul articolului, si anume faptul ca persoanele cu autism ar avea creierii prajiti. Va sugerez sa cititi mai multe despre aceasta tulburare de dezvoltare si in acelasi timp sa le cereti iertare tuturor apartinatorilor acestor persoane. Spun apartinatorilor pentru ca ele, persoanele cu autism, oricum va iarta si asta pentru ca nu pot gandi ca atata rautate poate exista intr-un om. Apropo, sunt studii care arata ca persoanele cu autism nu prezinta un deficit mental, ci o suprasolicitare mentala ("Teoria lumii intense" care sustine ca autismul este o combinatie de hiper-perceptie, hiper-atentie si hiper-memorie). Asadar, va rog, informati-va sau macar ganditi inaite de a scrie ceva..."
Frate, eu n-am scris așa ceva! Uite citatul: "Pentru mine, devine fascinant autismul pe care opinia publică din România începe să-l manifeste, de ceva vreme. Pare că cineva ne-a prăjit creierii şi că mai putem să ne asumăm doar opinia cea mai vizibilă în spaţiul public, nu pe cea mai bună".
Puteți să mă tăiați în bucăți în piață, puteți să mă dați prin mașina de tocat, o să rămân ferm în a spune că ce-am scris eu nu este o jignire la adresa autiștilor. E o metaforă. O expresie literară. O amestecătură de cuvinte, folosită de mii de ani de cei care se exprimă prin semne scrise și care nu-s analfabeți. Nu mă refeream la autiști, ci la noi toți. F., persoana care mi-a scris mesajul, deși pare o femeie inteligentă, a citit prima frază și a frânat, mental, ca să se enerveze. Apoi a citit doar "creieri prăjiți" în a doua frază și gata, a luat foc.
I-am explicat femeii, succint, cum stă treaba, deși primul impuls a fost să o bag în mă-sa. Și știți ce face? Revine cu mesajul "Cred ca puteati alege o altfel de metafora. Nu stiu daca se pot utiliza "metafore" referindu-ne la la tulburarile psihice si de dezvoltare ale unor oameni".
Eeeee, și aici intrăm în zona lui "nu scrie". O zonă în care eu am lucrat 20 de ani, și care a început cu mesajele venite de la pedeseriști. Apoi de la servicii. Apoi de la pesediști, de la pedeliști, de la peneliști și de la toți căcănarii cu chip de politician pasionați de ce scrie presa. Și când scriu "mesaje" folosesc din nou o metaforă, pentru că cenzura s-a manifestat variat. Au fost amenințări, bătăi, persecuție, controale, filaje, interceptări și, bonus, o mașină incendiată. De-aia, când aud de cenzură, văd roșu înainte ochilor.
Trec peste fractura logică din enunțurile femeii, respectiv că autiștii sunt normali (primul mesaj) dar au tulburări psihice (al doilea mesaj). Trec peste jignirile pe care mi le-a adus (femeia mă acuză de răutate la adresa autiștilor, zici că-s vreun neonazist care a pus gând rău unei minorități). Trec peste toate și vă rog frumos, din tot sufletul meu, să nu mă mai citiți dacă nu vă place ce scriu.
Eu nu pun niciodată benzină de la Lukoil, pentru că nu-mi place ce face în orașul meu această companie. Nu cumpăr detergenți de la Unilever pentru că această firmă îmi poluează masiv orașul. Nu merg în locuri unde se ascultă manele, nu mănânc shaorma și nu beau vodcă, fără însă sa dau cu huo oamenilor care fac. Puteți să faceți și voi același lucru în ceea ce mă privește: luați-mi audiența. Nu mă citiți, nu mă share-uiți. Boicotați-mă, folosiți doar alte platforme online, unde puteți citi alte texte, scrise de oameni care vă plac. Acționați cum vreți împotriva a ceea ce fac eu, fără însă să mai îndrăzniți să-mi spuneți ce să scriu, sau cum să scriu, pentru că am alergie la cenzură. Am propriul set de reguli de autocenzură, nu am nevoie de ale voastre.
Îi rog pe fanii lui Aristotel să nu se supere că am scris despre un citat inexistent. Era o metaforă. Observați, vă rog, și că mai sus am făcut o metaforă din "căcănari", termen care se referă la angajații de pe vidanje ai companiilor de tip ApaNova din toate orașele României. Sper că nu i-am deranjat. Sau da?
Tușeuri rectale în fotografii guvernamentale? Da, dacă guvernul e al României.
Tușeul rectal este o metodă de explorare clinică ce consta in introducerea indexului prin orificiul anal in rect, dupa obtinerea relaxarii aparatului sfincterian in scopul palparii peretilor rectali. Este o manevră delicată, care necesită explicații atente și comportament adecvat, calm, pentru a fi acceptat de pacient. Miscarea degetului explorator trebuie sa fie realizata cu blandete, lent, pentru a nu cauza senzatie dureroasa.
Am zis să nu-i stric omului Revelionul. Să-i priască și lui dumicatul festiv. Pe urmă am zis să nu-i stric vizita în Germania, să mercheluiască fericit cu șefa omoloaga lui. Plus că, per total, noile fotografii ale premierului sunt ceva mai bune decât odioșeniile vechi.
În primul rând, la pozele postate pe 31 decembrie de Dacian Ciolos de Revelion îmi place foarte tare ca sunt alb-negru. Bine, eu nu le-as fi virat spre acel alb-negru specific fotografiei pe film, ci spre unul mai optimist, mai cald. Marmura aia nenorocită din sediul guvernului arată ca dracu alb-negru, zici ca pozele-s făcute intr-un cavou, iar senzația e că te uiți într-o revistă Paris Match din 1970. Dar tot e bine. Alb-negru estompează diferențele dintre nuanța cianotică a feței premierului, rozurile de grăsuni ale unora dintre miniștri și make-up-ul doamnelor din Guvern. Intenția și execuția fotografului au, așadar, o logică.
Așa că am să mă iau doar de PR-ul premierului. De cel care a ales fix aceste fotografii și nu altele, pentru a fi difuzate pe fb-ul lui Ciolos. Ori e o doamnă care n-a stat la cămin în facultate, ori e vreun superficial d-ăsta, imatur, care poartă costum ca să-și câștige respectul. Pentru că cel puțin două dintre imagini îi aduc deservicii premierului prin umorul involuntar pe care-l genereaza.
Fotografia nr. 1, de exemplu, s-ar putea numi "Tușeu rectal la guvern". Doamna nr. 1 pare că-l tratează pe premier cum sunt controlate persoanele suspecte la aeroport. Nu e deloc blândă, așa cum se vede pe mâna lui Ciolos, contractată în mod bizar pe spatarul canapelei. E adorabilă și figura nr.3: omul pare că spune: "It hurts? I feel you, bro...". Priviti-l putin si pe domnul din stanga premierului: in cheia asta, a tușeului, este că pare că-și apără fundul? :))
O să râdeți, dar nu e singura fotografie de tipul ăsta. Mai există una. Da, pare atât de improbabil, dar celui care a făcut selecția fotografiilor difuzate i-au scăpat două, nu una, gafe vizuale.
Mai explic ce se poate vedea, și în imaginea asta, cu un ochi critic și unul pus pe glume, sau nu mai e cazul? Adică, sunt singurul care vede poanta de autobază sau nu?
Închei într-o notă optimistă, pentru că eu văd clar o evoluție în fotografiile premierului. S-a trecut de la misoginism și execuții fotografice proaste, la execuții rezonabile cu accente de PR politic autentic și cu susținerea subtilă a securității călătoriilor aeriene. Mai trebuie doar dat afară ăla care sortează fotografiile premierului, și gata, tehnocrația cioloșiană poate duce țara spre cele mai inalte culmi ale progresului și civilizației.
P.S. - Poza asta, ultima, cu tușeul dublu aplicat doamnei... cum să zic, să nu se supere nimeni? E strambă.
Hello. Sâmbătă, 18 mai, organizez un workshop de fotografie cu telefonul în București, la Galeria Alexandra's. E locul meu preferat din București, cu lumina bună și multe lucruri frumoase în jur. Dacă te interesează, te aștept de la ora 17.00. Terminăm la ora 20.00, astfel încât să ai timp să ieși în oraș, să mănânci ceva și să exersezi ce-ai învățat până târziu în noapte, pentru că sâmbătă e Noaptea Muzeelor. Detaliile sunt aici: https://bogdanstoica.ro/blog/item/21293-workshop-de-fotografie-cu-telefonul
Tipul din filme nu există / Ai văzut filmul ăla, cu fundul ăla perfect?
Eu veneam de colea'șa, cu treabă, dar fără grabă. Ea scotocea în mașină parcată undeva în dreapta-fața mea, în zona banchetei din spate. Întâi am văzut ușa deschisă și abia apoi fundul perfect, cu jeanșii coborâți perfect de puțin, cât să nu-ți dai seama dacă lenjeria aia perfectă e roșie sau roz. Normal, am activat funcția ass vision și am trecut la o viteză inferioară, care să-mi permită să văd cât mai mult din film. Și filmul n-a fost prost deloc. Cred că ...
in cartile mele, care sunt aici: 
