Un monument pentru cei care au murit în Club Colectiv, vă rog. Și-un pahar de vin...

Eu sunt un tip politicos, să știți. Le-am mulțumit Aurei Ion si lui Adrian Iovan, că s-au sacrificat murind în munți ca să dăm afară incompetenții de la STS și să schimbăm procedurile de găsire a celor rătăciți. I-am mulțumit și lui Ionuț, îngerul blond de doar 4 ani care s-a lăsat mâncat de câini într-un parc din București pentru ca politicienii să facă o lege funcțională privind animalele fără stăpân. Acum trebui să mulțumesc unei întregi alei de cimitir, cu 25-30 de tineri, care au ars de vii ca să afle Iohannis si Ponta că legislația e prea permisivă cu patronii cretini de cluburi?

E prea mult pentru nervii mei. Dar e tot ce pot face. Așa suntem, ca dacii. Când avem probleme, trebui să omorâm pe cineva dintre noi ca să găsim o soluție. Asta deși….

… deși avem o țară superbă. Pe bune, uitați-vă în jurul vostru. “V-aș omorî când vă văd cum vă purtați. Voi dacă rezemați două pietre una de alta, în șase luni aveți între ele câteva fire de iarbă și o floare. Veniți la noi, să vedeți cum e când țara nu-ți dă nimic”, mi-a spus, odată, cu năduf, un algerian. Are dreptate, nu?

... deși avem un popor mișto. Pe bune, chiar avem. Nu avem etnii în conflicte cronice, nu avem religii cu poziții ostile, avem un bagaj genetic bun, periodic ni se nasc copii geniali, care ne fac cinste în lume, iar la creativitate, umor și frumusețe suntem în top.

Avem, însă, un destin atât de cretin... Frumoși și deștepți fiecare în parte, funcționăm ca niște magneți de aceeași polaritate, care nu se pot  apropia niciodată. Nu funcționăm ca popor. Când acționăm unitar, suntem cretinii lumii. Și o facem la fiecare patru ani, alegând niște hoți și niște analfabeți.

Tragedia de la Clubul Colectiv este responsabilitatea noastră, a tuturor. Noi am creat, prin toleranță, acest sistem vicios, care îți permite să ocolești legea cu doar câteva bancnote. Nechemând OPC-ul când ospătarul ți-a adus ciorba cu muște în ea, am încurajat cârciuma aia să neglijeze în continuare calitatea mâncării, și, eventual, să omoare pe cineva. Dând cinci lei portarului de la spital am încurajat tot personalul spitalului să ne ceară câte cinci lei, iar chirurgul 500. Iar acceptând nenorocita aia de pungă cu vin, ulei, zahăr și un piant electoral în campania electorală, am creat încă o generație de proști și hoți care să închidă ochii la ospătar, portar etc...

Statele unde sănătatea și viața nu-ți mai sunt amenințate de fiecare produs pe care-l cumperi au devenit așa după ce popoarele lor le-au pus la treabă. Au furat și nemții la asfalt, până când niște șoferi au dat statul în judecată iar asfaltatorul s-a văzut bun de plată. Au permis și englezii unei cârciumi cu gândaci să funcționeze, până când un inspector sanitar a fost obligat să plătească daune, in solidar cu patronul, unui client nemulțumit.  Și tot așa, în toată lumea e la fel: nenorociții încalcă legea pentru câștiguri facile, statul crează mecanisme de pedepsire, iar cetățenii pun presiune pe stat să aplice mecanismele. Și fix asta nu facem noi.  Cumva, deși ne bucurăm când vedem oameni ca Udrea, Ponta sau Videanu pe mâna procurorilor, tolerăm și folosim și noi rețele de corupție similare cu ale lor. Ne amăgim că-s mici, că nu se compară. Uite, astea mici ne omoară copiii, câte 60 o dată...

Știu că ideea de a le face un monument, morților din Club Colectiv, ca unor eroi, poate părea cretină. Nu este: într-o țară nefuncțională ca a noastră, unde e nevoie de o tragedie ca să n-o mai lălăim cu găsirea unei soluții ani în șir, moartea lor va aduce o îmbunătățire rapidă și reală a condițiilor din cluburi. De-aia le mulțumesc din inimă tuturor celor care au murit în Club Colectiv. Pentru că, datorită lor, cluburile vor fi mai sigure peste câțiva ani, când fiica mea va dori să meargă la un concert rock.

Cât despre doliul național impus, vă asigur că este doar o perdea de fum. Rămâneți atenți la ce seîntâmplă, uitați-vă cine va fi atât de meschin încât să încerce să profite politic de nenorocirea asta, nu mai finanțați localurile care vor să vă omoare pentru un ban în plus, și, mai ales, vărsați câteva picături când o să beți ceva, zilele astea.

Cinci ani mai târziu: #colectiv a fost folosit pentru demiterea guvernului, pentru anatemizarea unor personaje, pentru promovarea unor nonvalori în cinematografie și muzică, pentru investiții controversate in aparatul medical de stat, dar, concret nu a fost pedepsit nimeni, iar indicatorii naționali de corupție sunt la fel. De fapt, totul e absolut la fel. Inclusiv locurile aglomerate, cum sunt școlile, cluburile, localurile, marile magazine, care acum funcționează fără autorizație de risc la incendiu în formă oficială, fără să fie închise, cum ar fi normal. 

Citeşte mai departe ...

De ce n-ar trebui sa inceapa razboiul ANAF cu manelistii

DISCLAIMER: Urasc manelele. Nu ascult manele nici macar cand sunt beat, plec imediat din locurile in care se asculta manele si nu am nici un prieten manelist. Daca voi fi pus vreodata in situatia sa aleg daca sa salvez o veverita sau un manelist, voi intinde mana salvatoare sobolanului de copac, riscand sa ma muste, si nu tipului care, drept multumire, ar putea sa ma injunghie in urechi cu zgomotul lui. Nu ma acuzati, asadar, ca tin partea manelistilor.
………………………
Pe bune? Voi chiar credeti ca ANAF va lua la mana averile manelistilor? Pai ce, nu sunt sanatosi la cap?
Manelistii sunt acele persoane folosite in campaniile electorale sa faca simpatici, pentru un public oligofren, nişte politicieni de care n-a auzit nimeni in comune uitate de lume. Ia intrebati-o pe Adina Valean ce se asculta la mini-concertele ei de campanie, din Prahova anului 2012.
Manelistii sunt acele persoane care unesc lumile la nuntile alea bizare, in care un politician este nasul copilului unui interlop. Cand incepe Salam sa „cante” (pun ghilimele, pentru ca eu nu cred ca maneaua este muzica), dau din burţile iesite de sub camasi si interlopul si oficialul. Credeti ca la baiaramul la care Stolojan i-a nasit copilul lui Bercea Mondialul s-a ascultat Mozart?
Manelistii n-au averi atat de mari incat sa merite efortul unei campanii concertate a ANAF. Va spun eu, ca am cunoscut anturaje de tipul asta: jumatate din ce primesc din dedicatii dau inapoi interlopilor care au aruncat cu bani in ei, ala e doar un spectacol ieftin care sa vorbeasca despre „fala” evenimentului. Cealalta jumatate o sparg pe jocuri de noroc, prafuri trase pe nas, masini furate de prin Vest, replici de Vertu si gresie originala Armani, desi Armani nu face gresie.
Stiu doi manelisti. Au case mari, masini misto, dar niciodata bani in buzunare. Daca ii tii in casa, sa nu cante o luna, fie mor de anemie, fie raman pe drumuri. Dar daca ii intrebi ce politist are nasi interlopi, sau ce interlop are copilul botezat de vreun judecator, iti face o lista de mare acuratete. Sincer, nu cred ca e in interesul sistemului ca manelistii sa-si dea drumul la gura, intr-o ancheta. De-aia nici nu cred ca vor fi anchetati pe bune.
Si-atunci, de unde povestea asta cu ofensiva ANAF asupra unei paturi sociale destul de paupere, de putin numeroasa si de greu de scos la plata in cazul gasirii unor indicii de evaziune fiscala? Pai asta e, ca vorbim doar de o poveste, nu de un plan. Si daca nu avem de-a face cu un subiect fabricat exclusiv de catre presa, in scopuri ce tin de audienta, inseamna ca avem de-a face cu un “magnet de imagine”.
Asa se numesc, in fotografie, acele elemente care sar in ochi, desi nu constituie subiectul principal al imaginii. Daca-i faci poze unei doamne in alb, pe strada, intr-o zi torida de vara, iar in spatele ei se vede o cutie de Coca-Cola pe o banca, toata lumea se va uita intai la cutia aia rosie ca focul, in cadrul ala dominat de albul si gri-ul prafos al unei zile de vara. Uneori, magnetul apare din din greseala, din cauza fotografului neatent. Dar alte ori, un publicitar de geniu aranjeaza poza aia astfel incat sa nu scape nimeni fara sa remarce cutia de cola.
Eu cred ca, in povestea manelistilor amenintati de ANAF suntem in a doua situatie, nu in prima. Pentru ca nu manelistii ameninta functionarea sistemului fiscal din Romania, ci marii evazionisti. Iar in Romania, marea evaziune se face din cereale, carburanti, lemn si flori.
Am mai scris pe PSnews, intr-un text dedicat ANAF:
“• Opriti in trafic toate cisternele intalnite pe toate drumurile. O sa vedeti cat de putine dintre ele contin benzina sau motorina cu acte in regula si intrebati la rafinarii unde este stocul de uleiuri minerale care ar acoperi necesarul Europei pe un an, dar care n-a iesit din tara.
• Mergeti si inconjurati silozurile de cereale. O sa vedeti cata marfa e acolo si cata apare si in actele detinatilor silozurilor. Intrebati taranii cati si-au vandut graul si porumbul cu bani la sacosa, fara un act. Numarati cate masini de paine ies dintr-o fabrica in care n-a mai intrat faina, pe acte, de trei luni.
• Duceti-va la toate fabricile de mobila din Romania si faceti evidenta furnizorilor de lemn ale acestora si-o sa dati, la trei firme in spate, de cei care taie fara mila si fara acte padurile Romaniei.
• Mergeti in vama, si numarati TIR-urile de flori care intra in tara. La frontiera, nu in biroul vamal de la Bucuresti, pentru ca nu toate remorcile alea ajung in Bucuresti.”
E vara. Se cara combustibil in prostie, se recolteaza cerealele, se taie lemn in nestire si se vand flori cu duiumul, iar ANAF anunta ca se va ocupa de manelisti. Spuneti si voi, n-ar fi mai misto sa se ocupe de manelisti la iarna?

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Mesajul lui Sorin Oprescu: bucuresteni, mutati-va din Bucuresti

“Sorin Oprescu, reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică de DNA, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce în cursul dimineţii a fost prezent la percheziţiile care au avut loc la casa lui de la Ciolpani, judeţul Ilfov”.
Ce, ma? Ciolpani?! Primarul Bucurestiul nu sta in Bucuresti?
Pentru mine, informatia asta a fost o noutate. Nu locuiesc in Bucuresti si habar n-am 90% din ce face Oprescu. Si nu-mi pasa de el decat atunci cand ajung prin Capitala si ma sufoc, pur si simplu, in schimbarile facute in trafic. Aproape fara exceptie sunt proaste, se circula tot mai greu.
Primari care nu stau in localitatea pe care o “primăresc” am mai vazut. Ploiestiul, orasul meu natal, a avut doi, si amandoi au pierdut alegerile. Devenisera niste primari antipatizati si din cauza asta. Dar nu ma asteptam ca si Sorin Oprescu sa aiba acelasi tip de tupeu jegoso-cretin.
Ganditi-va un pic:
• Ati mai bea Coca-Cola daca ati afla ca CEO-ul companiei considera ca bautura asta are prea mult zahar si din cauza asta el bea doar suc natural de fructe, facut de sotia lui?
• Ati mai pune benzina de la Petrom, daca v-ati intalni cu presedintele Petrom intr-o benzinarie Lukoil?
• Ati mai manca placintele preparate de bunica, daca ati vedea-o strambandu-se cand le gusta?
Cum sa locuiesti, nene, ca primar, in alta localitate decat aia pe care o conduci? Esti tampit, sau cum? Adica toate lucrurile pe care chipurile le faci bine nu sunt suficient de bune pentru tine? Cat de prost este produsul tau, daca nici tie nu-ti place?
Nu stiu de cand sta Sorin Oprescu la Ciolpani, si, pe fond, nici nu-mi pasa. Nu e treaba mea. L-am cunoscut acum cativa ani, la Ploiesti, cand, intr-o conferinta de presa, s-a apucat de niste misto-uri penibile, vizand o tipa careia i-a tras-o cand era tinerel. Pentru mine a fost un semn ca baiatului asta atat de smecher nu-i mai functioneaza jucaria si ca foloseste functiile publice ca pe un mecanism de compensare a frustrarilor personale. L-am sters de pe radar, in ziua aia, pentru ca era limpede ca nici un gand nobil, privind binele comun, nu-i trece prin cap.
L-am mai vazut o data, la tv, bocind de mila copilului sfasiat de caini si am ras. Mi-am dat seama ca de fapt plangea de frica, sa nu-l omoare bucurestenii furiosi pe strada. Scancea exact ca un caine, amenintat de niste dulai mai mari.
Si-acum, informatia asta. Primarul Bucurestiului nu sta in Bucuresti. E un oras nasol, care nu-i place. Sorin Oprescu il conduce atat de nasol si asta e solutia lui: mutati-va toti.

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Ministerul Interlopilor are buget mai mare decât Ministerul de Interne

Ştiu că sunt teme importante pe agenda publică. Ştiu şi că urmărim pasional, ca pe un film poliţist, războaiele surde dintre Ponta şi Iohannis, dintre Germania şi SUA, dintre România şi Ungaria, dar şi cel dintre Guta şi nevastă-sa. E o greşeală, după părerea mea. Unele din aceste războaie nu ne privesc, iar altele sunt perdele de fum. Există războaie mai importante. Vă povestesc, pe scurt, unul dintre ele.

Un poliţist iese de la serviciu. Era la câteva sute de metri de sediul Poliţiei când este lovit din spate. Cade şi mai primeşte câteva picioare. Când agresorul oboseşte, omul suna la 112.

Aţi sesizat enormitatea? Un cetăţean suna la 112 pentru că a fost bătut când ieşea de la muncă, iar munca lui este să intervină când alţi oameni suna la 112.

Poliţistul se numeşte Rareş Onica şi este, după părerea mea, un martir modern. Acum un an, când a fost bătut de un interlop temut, nu s-a lăsat intimidat şi a mers cu plângerea şi cu dosarul până la capăt. Zilele astea, interlopul a fost condamnat la un an de închisoare pentru ultraj. De nervi, interlopul a venit să-l mai bată o dată, lucru pe care l-a şi făcut.

Pe fond, problema pare rezolvată: onoarea victimei a fost "spălată" de decizia instanţei, agresorul va merge la puşcărie.... În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Nu garantează nimeni pentru securitatea poliţistului, a familie va trăi de acum în teroare, cel puţin un an de zile, pentru că interlopul are clan. Nu garantează nimeni nici ca după executarea pedepsei, ori de câte ori bea un şpriţ, interlopul nu se va urca în maşina să vină iar la sediul Poliţiei şi să-l căpăcească pe agent. Şi ştiţi de ce nu exista o asemenea garanţie? Pentru că poliţiştii romani nu ştiu să tragă cu arma.

Nu ştiu să tragă corect, pentru că nenorocitul de buget al MAI nu prevede decât o şedinţă de tragere lunar, cu câteva gloanţe.
Nu ştiu când e cazul să tragă, pentru că regulamentul privind uzul de armă este scris în anii 90 şi e făcut parcă în ciuda posesorilor de arme.
Nu ştiu în cine să tragă, pentru că instanţa romana se uita după tâmpenii, gen dacă agresorul tău a avut un pistol mai mare sau mai mic decât al tău, dacă nu cumva puteai să fugi în loc să tragi, sau de ce ai tras în braţ când trebuia să tragi în picioare.

Ce vreau să spun este că, în acest moment, poliţia este a doua forţă coercitiva din România, nu prima. Prima e formată de forţele Ministerului Interlopilor, o "instituţie" bugetata din plin. Sunt băieţii ăia cu ceafa lată şi cu avocaţi buni, care speculează cele mai mici portiţe din legile noastre de doi lei şi fac ce vor, când vor, unde vor, cu cine vrea muşchiul lor.

Daţi-le poliţiştilor dreptul să scoată arma oricând sunt ameninţaţi sau dezarmaţi-i complet. Investiţi în pregătirea lor fizică şi în cea militară sau puneţi-i să facă poezii. Protejaţi-i când e nevoie sau faceţi-le publice şi adresa de acasă. Luaţi o decizie, cât de repede puteţi. În prima variantă, băieţii răi se vor teme de poliţie, aşa cum o fac în alte ţări. În a doua, oamenii în uniforma vor avea şansa să-şi dea demisia şi să-şi caute meserii mai puţin riscante. Ca acum, însă, lucrurile nu mai pot rămâne, pentru că distrug încrederea oamenilor buni în ideea că poliţia îi apăra de oamenii răi. Cum să mai cred aşa ceva, când un poliţist este bătut de două ori în fata sediului Poliţiei?!

Şi încă ceva: forţa reţelelor interlope din România nu sta în pumn, ci în banii făcuţi din activităţi ilegale. Cu banii ăia îşi cumpără avocaţi şi mituiesc oficiali. Puneţi ANAF-ul să le verifice averile şi să le confişte, dacă nu le pot justifica. Dacă s-a putut face pentru Bercea Mondialul, se poate pentru oricine.

Sentința: ” Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PLOIEŞTI, împotriva sentinţei penale nr. 166 din data de 26.01.2015, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, pe care o desfiinţează în parte, şi în consecinţă: Înlătură dispoziţiile art. 91 – 94 cod penal şi art. 404 alin.2 c.pr.penală, cu referire la art. 96 alin.4 cod penal. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului CONSTANTIN OCTAVIAN, de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare pentru infracţiunea de ultraj în formă agravantă, prev. de art. 257 alin.1 şi 4 cod penal, faptă din data de 4.02.2013, persoană vătămată Onica Rareş Aurelian, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul Rutier. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1.10.2015.”

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Planul meu pentru pe cei sapte violatori din Vaslui. Vi-l dau si voua

Am o ruda care locuieste intr-o localitate “libera de statul roman”. Pe bune, acolo legea nu exista si nu se aplica. Filipesti de Padure se numeste comuna, si acolo, daca iti cumperi ceva ce nu porti pe tine, in maxim trei luni ajunge la o familie de romi. Ruda mea a devenit atat de obisnuita cu furturile din curte si din casa, incat nu-si mai bate capul deloc. Nu mai este indignata, nici revoltata, nu mai vrea sa afle pe unde au intrat hotii, sau la ce ora, nu se plange la Primarie sau la Politie. Stie ca e degeaba. Pur si simplu isi cumpara alte lucruri si-si aloca pasiunea si interesul pentru alte cauze.
Sesizez, de cateva zile, aceeasi stare de spirit la aproape toata populatia Romaniei. Hotii din Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului si Palatul Victoria nu mai sunt interesanti pentru nimeni, iar furturile lor nu mai scandalizeaza. Exact ca ruda mea, ne-am obisnuit ca politicienii sa ne fure tara. Nu ne putem obisnui, insa, cu gandul ca sapte violatori nenorociti care au distrus o femeie se bucura de libertate, in frumosul judet Vaslui.
Pentru mine e clar ca astia o sa ramana in libertate pana se termina procesul. Si ca unii dintre ei o sa scape cu niste pedepse mici. Acesti nenorociti se simt nevinovati si acum, va dati seama cum o sa se simta atunci? Parca-i aud, in studioul unui nevertebrat de la vreo televiziune care vrea sa faca rating, cum suspina: “Ne-am platit datoriile fata de societate, gata, iertati-ne”.
Dragi nemernici, nu. Eu, de exemplu, nu-s dispus sa va iert nici daca va sinucideti in grup. Bine, daca va violati si ucideti unul pe altul cu salbaticie, s-ar putea sa va iert.. Pana atunci, raman la parerea ca pedeapsa voastra trebuie sa fie lunga, continua si neplacuta. Cum nu-s nici judecator nici vigilante, solutia mea de pedepsire este una perfect legala si tine doar de simtul meu civic. Planul meu, care urmeaza mai jos, are ca obiectiv un mod de viata atat de neplacut pentru voi toti, incat viata sa vi se para groaznica in tara asta.
Am sa sa spun tuturor prietenilor mei cu business in zona aia de tara unde locuiti sa nu va angajeze niciodata. Nu e greu deloc: le scriu un email cu numele voastre (Alin Dumitru Rotaru, Ioan Surleac, Ionuţ Bogdan Boicu, Paul Burlacu, Petrica Bolboceanu, Silviu Avădanei, Silviu Burada) si ii rog sa le scrie pe un Post-It pe care sa-l lipeasca pe monitoarele directorilor de HR din firmele lor.
Am sa incerc sa aflu ce masini conduceti, si am sa-mi rog prietenii politisti sa fie foarte atenti la voi, cand va opresc in trafic. Nu sa incalce legea, Doamne Fereste! Doar s-o aplice cu strictete pana treceti la trotinete.
Am sa incerc sa aflu cu ce se ocupa parintii vostri. Banii lor au platit avocatul care v-a redat libertatea. Pai banii aia sunt facuti ori la un loc de munca, ori intr-o firma pe care o detin babacii, nu? Aveti idee cate firme fac concedieri, pe criza asta? Si cate se trezesc ca nu-si mai pot vinde produsele, pentru ca nu le mai vrea nimeni? Cunoasteti semnificatia cuvantului “boicot”?
Daca voi ajunge vreodata prin Vaslui, si as afla ca voi mergeti frecvent intr-o cafenea, sau intr-un pub, mi-as concentra atentia sa pot sa reclam localul ala macar de trei-patru ori pe zi la Protectia Consumatorului si ANAF. Asa, sa se bucure patronul ala ca-i sunteti clienti…
Sigur, eu sunt din Ploiesti, iar treaba am prin Vaslui foarte rar. Probabil ca planul meu in ce va priveste va esua. Partea misto este ca site-ul asta este citit de cateva sute de mii de oameni in fiecare luna, si ca oricine va poate face ce vreau eu sa va fac. Planul meu n-are copyright, il poate aplica oricine.
De fapt, chiar recomand tuturor celor care citesc acest text sa devina mai atenti, pe termen lung, la cei sapte violatori din Vaslui. Cine afla ceva despre ei sa impartaseasca cu altii, iar aceia sa dea de veste si altora. Pentru mine nu e deloc important ca cei sapte sa faca puscarie, stiu din statistici ca violatorii recidiveaza in proportie foarte mare dupa executarea pedepsei. Eu vreau ca cei sapte sa sufere toata viata pentru ce-au facut, nu doar un an, doi, trei. Si daca ne iese Planul cu astia sapte, sa-l aplicam si pe alti nenorociti. Sa fim prima tara care-si pedepseste nenorocitii fara ajutorul statului, mai ales ca la noi statul este atat de ocupat cu furatul…..
Apropo: voi ati auzit o vorba despre cei sapte violatori la Iohannis, la Ponta, la Gorghiu, sau la Oprea? Nici eu!

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Domnu’ Basescu, cand vorbiti de mafia universitara, vorbiti si de aia care le-au dat diplome Elenelor dumneavoastra favorite?

C. e un amic de-al meu, extrem de enervant. A facut si el niste bani vanzand niste terenuri lasate de parinti si de atunci se caca pe el ca e “antreprenor” si “om de afaceri”. De cand a venit criza, nu mai vinde terenuri, deci nu mai face bani, si e revoltat pe politicieni pentru ca au distrus mediul de afaceri. Intelegeti? Omul refuza sa creada ca, de fapt, nu este un business-man, ci un norocos. Si ma scoate din sarite.

Asa si Basescu, cu discursul privind studiile superioare. Nu stiu cum va simtiti voi cand il auziti pe Traian Basescu vorbind despre educatie, in general. Eu unul, insa, stiu ca ma apuca nervii aia mari. Si asta pentru ca Basescu e doar un taranus istet si tupeist. Daca-i citesti biografia, iti dai seama ca studiile au trecut pe langa el cum trec dirigintii pe langa elevii care au nevoie de un sfat. Sigur, a invatat sa conduca o nava, sa foloseasca o terminologie tehnica, si, ulterior, sa citeasca un buget si o factura. Dar astea le invati exersand, fara studii superioare. Basescu nu e genul ala de navigator care isi poate imagina un nou model de nava, sau genul de politician care poate creiona un set de politici publice de avangarda.

Si stiti de ce? Pentru ca n-a invatat nimic serios, sistematic, la scoala. Mintea lui, considerata “brici” in mod abuziv, este doar mintea lui Moromete. Da, Basescu are instincte bune. Da, Basescu se pricepe la oameni. Nimic din ce-l defineste azi nu provine din studiu. Si se vede pe el ca educatia nu l-a influentat: inca nu stie sa vorbeasca sau sa scrie corect, se poarta ca un grobian in situatii de protocol inalt si este inapt sa foloseasca tehnologia moderna. Basescu are succes doar in situatiile in care ii este permisa abordarea frontala, brutala, direct la decidentul-cheie. Imaginati-vi-l pe Basescu incercand sa va vanda un telefon, sau o asigurare: tabloul ar fi grotesc.

Ori, in conditiile astea. sa-l auzi pe Basescu vorbind despre bacalaureat, facultate, sau despre mafia universitara este jenant. Daca profesorii n-ar fi fost tributari acestui mod de a face educatie – ascultand de partid, inainte de Revolutie, si bucurandu-se de spagi, dupa – Basescu era acum marinar sau docher. Sa ai promovabilitate suta la suta era sarcina de partid, la fiecare scoala, liceu sau facultate. Sa se uite cine are chef, daca are: a fost vreun repetent in liceul sau in facultatea unde a terminat Basescu studiiile?Punem pariu ca nu?

Sa adaug ca toata liota lui de supusi, de la Udrea la Branza, are studiile facute de-am'pulea, pe bani si pe influenta? Uitati-va pe CV-ul oricarui ministru PDL, notati studiile facute si incercati sa le puneti o intrebare din aria de competenta aparent dobandita, sa vedeti cat de jalnic le va fi raspunsul. Apropo: stiati ca favorita lui Basescu, Elena Udrea, are un master in securitate si aparare nationala? Nu in manichiura-pedichiura, sau in fashion. cum am fi crezut. Nu, nene: in tancuri, rachete, comunicatii criptate, informatii tactice, de-astea. Pai cum sa vorbesti, frate, ca Basescu, cand esti inconjurat de semidocti cu studii la misto, despre mafia universitara? Cat tupeu sa ai?

Si inca ceva. Incerc sa nu fiu rau, sa nu uit ca si eu sunt tata, dar n-am cum, este dincolo de orice limita a tupeului sa strigi “invatamantul superior nu e pe bune” cand fiica ta are dificultati de exprimare si conjugare in limba romana specifice clasei a patra. Domnu’ presedinte, asta mica unde a facut facultatea? Ce note a luat? Cate dintre ele sunt pe bune? Cate telefoane s-au dat ca sa-si ia diplomele? Ati numarat vreodata situatiile jenante in care ne-ati pus ca popor, incredintandu-i cu japca fiicei dumneavoastra un post de reprezentare internationala?

Sigur ca nu-i bine ce se intampla. Sigur ca era mai bine ca liceele sa organizeze acele cursuri post-liceale, nu universitatile. Dar este culmea penibilului sa apari si sa critici sistemul, dupa ce sistemul ti-a acoperit cu sclipici tot jegul din anturaj.

“Imi cer iertare. De 25 de ani, de cand fac politica la nivel inalt, n-am facut nimic bun pentru invatamant si am profitat de el cat am putut. Azi dimineata am vorbit cu Elena Udrea sa renunte la diplomele obtinute prin aranjamente oculte, e timpul sa avem un presedinte care nu are diploma obtinute aiurea. Am vorbit si cu fiica mea, sa faca o declaratie de scuze publice pentru modul in care si-a parcurs mandatul de europarlamentar si sa se dedice, de azi inainte, cresterii copiiilor. De pe aceasta pozitie, de om care este dispus sa renunte la multe pentru integritatea unei declaratii politice, afirm cu toata responsabilitatea: mafia din universitati egal Victor Ponta egal bla-bla…”. Asa trebuia sa incepeti declaratia despre universitati, domnu’ presedinte. Sau sa taceti.

NOTA: Elena Basescu a absolvit Facultatea de Relații Comerciale Financiar Bancare Interne și Internaționale, și are o diplomă de master în Comunicare Politica. Elena Udrea a absolvit Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Colegiul Național de Apărare, Colegiul de Management al Resurselor Apărării, Educațional și al Achizițiilor și are o diploma de master în Securitate și Apărare Națională.

cartile mele sunt aici...

w1w2w3 w5w4w6 w00

... si pe Amazon.

Citeşte mai departe ...

Băi ăștia care-i susțineți pe violatori: voi i-ați băgat la închisoare, fraierilor!

 “Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat. “Ține dinții strânși, că altfel adio mandibulă”, mi-a zis unul, mai omenos. Unul din ei mi-a tras un pumn in cap, din spate, de mi-am auzit dinții rupându-se. Era sa lesin de durere. M-au lăsat sa-mi treaca sângerarea, vreo două zile, după care m-au anunțat că ei sunt vietasi, ca au omorat oameni dar ca ce-am facut eu e mai grav. Mi-au spus  ca-i doare-n pula daca o sa-i reclam sau nu, ca de azi sunt femeia lor si ca mi-au rupt dinții ca să nu mușc cand o sa-mi dea muie. Si asa a fost. Care cum voia, eram obligat sa fac sex anal si oral. Cand era ziua cuiva, si era bautura in celula, ma mai puneau „sa racesc becul”, adica sa le suflu aer rece spre coaie, de jos in sus, cate o ora. Ajunsesem sa-i apreciez că nu mă dădeau și la alții pe bani sau pe țigări, că nu mă băteau, ca ma fereau de munca grea sau că nu m-au insemnat cu cuțitul inrosit, ca pe altii. Ma crezi ca atunci cand am terminat pedeapsa, simteam ca ma despart ca de familia mea?”. (Interviu cu un violator – nepublicat)

La mine in oras are loc un viol la fiecare doua saptamani. Asa spun statisticile. Habar n-am cine-s victimele si habar n-am cine-s violatorii. De cele mai multe ori, politia ascunde informatiile astea, pentru ca nu “da bine la rezultate” sa se afle ca Ploiestiul nu e un oras asa sigur. Cumva, efectul dorit apare. Nestiind nimic, nu ma pot infuria, nu am motive sa pun intrebari sau sa protestez in strada. Pun pariu ca asta s-ar fi intamplat si la Vaslui, daca cei sapte violatori ar fi facut ce fac 90% dintre violatori: isi recunosc fapta, si cer scuze victimei, promit s-o despagubeasca, dispar din spatiul public si roaga politia sa nu-I includa in buletinele de presa, ca sa nu devina celebri.

N-am fost niciodata intrebat, de prietenii implicati in fotbal, cum mi s-a parut un meci. Ignoranta mea in domeniu e de notorietate, iar pararea mea n-ar fi fost relevanta pentru nimeni. Daca m-as exprima, totusi, din oficiu, as genera cel mult un moment amuzant, iar daca momentul ar fi filmat si difuzat pe o televiziune, as genera, probabil, acelasi nivel de hohote de ras si un material jurnalistic cu valoare zero. Dar ar merge facut, totusi, pentru ca s-ar incadra in normele de responsabilitate profesionala: o stire de 40 de secunde, pe tv, cu ce crede Fido despre un meci, nu face rau nimanui. 

Violatorul scapa mai des cand violul are loc "in grup": avem, de o parte, o declaratie, de cealalta - trei, patru, iar instanta e  obligata sa tina cont de pondere, atunci cand alte probe lipsesc. Un numar cu mult mai mare de violuri este ascuns, uneori, pe motiv ca cei apropiati victimei n-o cred pe aceasta ca n-a fost ea de vina. E o prejudecata istorica, mai vizibila in mediul rural, din cauza lipsei educatiei si informarii. Daca nu tinea coada sus.... 

Apropo, stiti ce inseamna cuvantul “bulău”? Acum inseamna “inchisoare” sau “penitenciar”, dar pe vremea cand a aparut insemna altceva. E un cuvant care vine din era comunista, cand homosexualitatea era ilegala, iar homosexualii dovediti faceau inchisoare in sectii bine delimitate din inchisori, carora ceilalti detinuti le spuneau “bulău”. Cu timpul, chestia asta a disparut. N-a disparut insa, din codul de conduit nescris al puscariasilor, procedura de “ardere in bulan” a violatorilor. 

 

 

Citeşte mai departe ...

Despre refugiatii sirieni, la rece

E jale mare cu subiectul asta. Va spun, in maxim trei luni o sa ne impartim in doua tabere, exact ca vremea cand CDR se batea cu PDSR care sa fure in sezonul politic urmator. Si n-o sa ajungem nicaieri.

Romanii nu-i plac pe arabi. Ii tolereaza cand le sunt patroni sau angajatori, ii accepta ca parteneri de afaceri si-i vorbesc de rau pentru ca “stau cu fundul pe petrol si le vine totul de-a gata”. Dar de placut nu-i plac. E ceva in ortodoxia romana destul de asemanator cu fundamentalismul islamistilor: intoleranta pe criterii religioase.

Deocamdata avem noroc cu imigrantii. N-avem autostrazi si trenuri rapide! Si daca treci granita in Romania si scapi neprins printr-un noroc chior, vei fi prins la interior. Faci opt ore de la Giurgiu la Timisoara, cu masina, daca ai noroc ca microbuzul tau sa nu se sleiasca pe un cap de pod. Iar cu trenul, cu liniile noastre ferate care se blocheaza de la temperaturi de 25 de grade, poti sa faci si 24 de ore de la Constanta la Satu Mare. Apropo, stie cineva, mai exista vreo tara cu sinele de tren facute din plastilina, ca ale noastre?

E foarte haios ca multi cred ca sirienii astia ajung la noi pentru ca sunt prea multi si Europa nu mai face fata. De fapt, nu-s atat de multi. Daca ar dori cu adevarat, grecii, bulgarii sau sarbii ne-ar putea opri si randunicile venite din migratie. De fapt, ii lasa sa treaca pana la noi, pentru ca problema sa devina globala. Daca devine globala, poate pica niste bani de pe undeva…

Iar reactiile publice sunt fabuloase.

Politicienii, mai ales, au niste figure smerite si o mila in ochi, de te doare sufletul. L-am vazut azi pe un ministru cum gesticula cu patos vorbind despre “umanism” si fluturand la mana un ceas de vreo 10.000 de euro. Cu ceasul ala, asiguri hrana a 100 de sinistrati pe vreo doua luni, domnu’, ca ora ti-o arata si telefonul…

Avem si politicieni care urla avertizand asupra riscurilor imense de securitate. Ii recunoasteti usor, sunt cei cu partidele pulverizate la ultimile alegeri. Nationalismul e singura optiune politica cand n-ai oameni, logistica si bani, si o sa incerce multi sa se urce pe calul sirian ca sa ajunga unde vor.

Imi plac foarte mult si romanii militanti. Cei care trec printre oameni saraci in fiecare zi, printre copii fara parinti care traiesc in strada, pe langa batrani care se imbolnavesc de la mizeria in care dorm, si care se duc acasa sa scrie pe Facebook ca trebuie sa facem ceva cu sinistratii astia din Siria, care traiesc o drama.  Ca nu se mai poate asa!

Si astia se cearta de mama focului cu romanii-patrioti. Aia care n-au sunat o data la politie, in viata lor, sa reclame ceva. N-au dat o data o mana de ajutor vreunui roman, nici macar unei babe intepenita in zapada. Dar stiu ei sigur ca sirienii astia sunt teroristi si ca trebuie sa ne aparam tara de ei. Toti sunt teroristi, inclusiv copiii! Iar argumentele sunt geniale, gen “n-ai vazut ce fac in filme?”.

De fapt, suntem bolnavi, ca societate. Ne lipsesc complet vocile ratiunii. Nu mai avem pe nimeni care sa emita o parere  la care sa achiesam cu totii pe simplul motiv ca domnul respectiv a mai nimerit-o si ca ar fi bine sa-l ascultam. Si-o sa ne luam de par cel putin 4-5 ani de acum inainte pe subiectul sirienilor de pripas, pana cand acestia o sa constate cu uimire ca suntem la fel de dusi cu capul ca oamenii aia de care au fugit din Siria, doar ca nu avem atatea arme si atata libertate sa ne luam gatul unii altora. Desi ne-am dori-o…

Citeşte mai departe ...

Taxa pe cetatenia romana – un rateu marca Iohannis

Am ras cand am aflat ca presedintele nu promulga noul Cod Fiscal. Eram sigur ca e doar o procedura de imagine, sa nu se vada ca Ponta a facut singur ceva bun. Ce s-a intamplat dupa aceea mi-a confirmat suspiciunea: Codul Fiscal a fost promulgat exact asa cum a ajuns la presedintie. Adica, inclusiv cu prostiile din el.

N-o sa scriu despre prevederile care vizeaza mediul de afaceri. Am fost socat sa vad tacerea complice a marilor organizatii patronale, care de anul viitor o sa planga in pumni, chiar daca se reduce TVA-ul. Ma leg doar de ceva ce vizeaza persoanele fizice. Mai exact: articolele 180-182.

Acolo scrie ceva de genul: persoanele fara venituri, cu domiciliu si rezidenta fiscala in Romania, vor fi obligate la plata unei sume egale cu contributia de sanatate aferenta salariului minim pe economie, respective 67 de lei/luna, adica vreo 14 euro. Prevederile se vor aplica si tuturor romanilor aflati in strainatate care nu au un contract de munca legal, dar si celor care muncesc legal, dar nu si-au declarat la ANAF noua rezidenta fiscala.

Repet: oameni fara nici un fel de venituri vor fi obligati sa plateasca 14 euro pe luna doar pentru ca sunt cetateni romani de peste 18 ani. Nu conteaza ca unii nu mai folosesc de ani de zile infrastructura publica a statului roman. Ca nu primesc nici o lingura de mancare de la stat. Ca n-au alta vina decat sa fac un ban la negru, muncind te miri unde. Toti vor fi taxati. Fisa lor fiscala de la ANAF va incepe sa inregistreze datorii, din ianuarie 2016 incolo si cand vor dori sa incheie cel mai banal act, se vor trezi ca au de dat.

In Romania nu mai sunt multi astfel de romani. In nemarginita sa intelepciune, statul ofera venitul minim garantat, de 125 de lei de persoana, atata timp cat persoana nu se angajeaza nicaieri. Este una din cele mai proaste masuri de asistenta sociala, care a incurajat somajul. Esti un betiv cu doi copii? Primesti vreo 400 de lei ca venit minim garantat, inca vreo 350 de lei ajutor social de la primaria ta, plus alocatiile copiilor vreo 200 de lei… O incropesti de 1.000 de lei lunar, stand acasa si chinuindu-ti copiii cu munci fizice prin sat.

In strainatate viata e ceva mai grea. Daca nu muncesti, nu mananci si dormi sub poduri. Nu e vina acelor romani ca n-au un contract de munca legal. N-a vrut patronul sa le faca, iar ei trebuie sa manance. Sunt acolo pentru supravietuire, nu pentru distractie. De ce i-ai taxa? Cum sa ceri ceva oficial cuiva care nu castiga nimic oficial?!

Curios e ca betivul care ia 1.000 de lei lunar de la statul roman nu are de dat nimic inapoi, iar cel care nu ia nimic, are de dat. Ca betivul satului va ramane betivul satului, pe cand zilierul din Spania se poate trezi cu contul din care trimite bani familiei blocat de ANAF. Nu stiu cum ar numi chestia asta un consultant fiscal si sunt curios la culme sa vad ce-ar spune Ponta, Gorghiu sau Oprea despre ea. Sunt sigur ca o sa mor cu curiozitatea nesatisfacuta. Pe liderii nostri politici nu-i intereseaza nedreptatile sistemice pe care le promoveaza in fiecare an. Le mai descopera prin presa, cand raul a fost deja facut…

N-am avut niciodata asteptari prea mari de la Victor Ponta, un nepriceput magistral in economie si un ranchiunos. Nu-i exclus ca masurile astea sa fie o razbunare la adresa diasporei care i-a suflat presedintia.  Dar nu pot sa nu-l salut plin de admiratie pe presedintele Iohannis. A avut sansa, cand a retinut Codul Fiscal pentru reevaluare, sa scoata din el prostiile alea de articole care nu sunt altceva decat o taxa pe cetatenia romana. N-a facut-o, insa, girand cu semnatura lui cel mai mare atac la buzunarele romanilor din diaspora. Adica fix acei romani care l-au facut presedinte.

N-a vazut-o? Nu-l intereseaza? A primit ceva pentru ea? O sa vedem.

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Dragă Samsung România – scrisoare deschisa

Am văzut azi, în Ziarul Financiar, afirmația lui Cristian Cojocaru, directorul vostru de telecomunicații. Băiatul ăla care crede că “este de preferat s[ avem întâi tablete în școli și pe urmă să rezolvăm problema toaletelor din curte”. Și am câteva rugăminți la voi.

Prima ar fi să nu-l mai lăsați pe băiatul ăsta să mai zică ceva, măcar câteva luni. A dovedit că este un samsungist vrednic de pachetul salarial, că e devotat firmei, că face orice pentru a-și atinge targetul de vânzări, dar și că nu știe nimic despre România profundă. Nu știe că dacă satul e sărac și școala e praf, cel mai probabil și părinții sunt săraci, iar tabletele alea, chiar dacă vor fi date elevilor, vor fi convertite în lemne, haine sau chiar țuică, în cel mai scurt timp. N-a înțeles nici că nu poți face în România o dezvoltare tehnologică a societății de tip indian. Românul nu e împăcat decât în rare cazuri cu traiul mizerabil al copiiilor lui. Dotarea școlilor cu tablete este o idee bună, dar nu atât de bună ca o baie încălzită, în care un copil ajunge fără să se umple de noroi pe bocanci și fără să se apere de câini. Iar dacă o să-i placă la baie, o să-i placă și la școală, o să învețe, o să ajungă cineva și o să cumpere și tableta aia nenorocită.

A doua rugăminte ar fi ca următorul teambuilding al Samsung România să fie organizat într-o pensiune aflată foarte aproape de un sat sărac, unde școala este de-asta, fără toalete. Ar fi minunat să țineți acolo ședința de vânzări. Măcar 4-5 ore, să-i vină omului măcar să urineze și să se ducă la wc-ul din fundul curții școlii. Și pe urmă să se gândească cât ar fi de mulțumit dacă propriul lui copil ar merge la o școală de-asta, infectă, dar cu o tabletă în ghiozdan.

După două iPhone-uri, am două telefoane Samsung de care sunt mulțumit. Am și un televizor Samsung. Am deținut și o tabletă Samsung, bunicică și ea. Nu mă faceți să-mi fie rușine de ele, vă rog, și aveți grijă să prindeți în bugetul de CSR pe anul viitor reamenajarea a câteva toalete, în câteva școli.

Iar dacă vă costă prea mult, nu-i problemă: opriți-i banii din leafă, acestui băiat. La câte deservicii v-a făcut cu afirmația asta, n-o să se opună să vă facă și un serviciu.

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica