Completează formularul dacă vrei să primești mesaje de la mine. Promit să fie rare, scurte și cool, pentru că și eu urăsc mesajele lungi, inutile și cretine.

Ce să-i cumperi copilului? O grădiniță sigură

Trecuse o saptamana de la #colectiv cand mi-a spus M: "Tati, vezi ca ma duc la film, cu niste colegi". Noroc ca m-am autoeducat sa nu mai raspund imediat, ca sa nu-mi tradez intentiile, pentru ca prima replica ar fi fost "nu te duci nicaieri!!!".  Aveam inca memoria plina de imaginile cu parinti plangand, in spitalele din Bucuresti. "La film? Poate ia foc cinematograful!!" Dar sunt rational. M s-a dus la Cinema City. Cel mai cool si scump lant de cinematografe din Romania. Cu sprinklere, extinctoare, culoare largi de evacuare, scari de incendiu, angajati instruiti... 

Nu stiu cu ce imagini ati ramas voi, in minte, din tragedia din Bucuresti. Pentru mine, cele cu parinti plangand sunt cele mai crunte. Nici nu stiu daca as plange, daca M ar pati ceva. Cel mai probabil, as fi prea ocupat sa-i omor pe toti cei responsabili de tragedie. Stau prost cu plansul, ultima oara am plans din senin, singur acasa, la vreo luna dupa ce-a murit tata. Am pus-o pe seama faptului ca n-am plans in zilele in care el s-a dus.

Am ramas si cu gandul - bun, de data asta - ca M stie ce sa faca in caz de .. diverse. Am discutat cu ea, de prin clasa a cincea, ce sa faca in diverse situatii, de la agresiune stradala la incendiu, cutremur, inundatie. Stie sa opreasca gazele, lumina, apa de acasa si stie unde sa se duca si ce sa faca cand se intampla o nenorocire. Stie si ce sa nu faca. Sau, ma rog, asa cred eu, ca stie. Am mai "ascultat-o", cateodata, dar n-a trecut prin situatii critice..

Si mi-am adus aminte cu groaza de momentele in care nu stia sa faca asta. Cand era mica si se apropia, inocenta, de aragazul pornit, de marginea balustrazii. Cum traversa, Dumnezeule mare... A fost cea mai neagra perioada a mea din perspectiva asta, a riscurilor. Cum venea lovita de la gradinita aia unde pardoseala era extrem de alunecoasa, pragurile erau pretutindeni, mobilierul plin de colturi stupide, iar curtea era plina cu pietroaie decorative cu muchii ascutite și gardul era de psihopati, plin de țepușe. Sună idiot, dar bine că nu m-am gandit, pe vremea aia, la riscuri de tip "incendiu" sau "cutremur". Cel mai probabil, aș fi ținut-o acasă...

Zilele astea, insa, am vazut ceva misto. O gradinita in care s-au bagat minim 400.000 de euro. O vila cat toate zilele, făcută special pentru această activitate, cu toata curtea acoperita de iarba si tartan, cu mobilier special pentru copii, cu niste camere spatioase, cu peretii pictati in niste combinatii de culori demențiale. Este cea mai mișto grădiniță în care am intrat, in viața mea. M-as fi tavalit prin iarba aia, sa fiu cinstit. Eram acolo, insa, pentru fotografii, nu ca sa eliberez copilul din mine...

Si mi-a placut la nebunie ca, dupa #colectiv, pe pagina de facebook a gradinitei a aparut o postare cum nu prea vezi:

  • Cladirea are autorizatie emisa de Inspectoratul Situatiilor de Urgenta.
  • Cladirea are scenariu de securitate la incendiu.
  • Cladirea este noua, instalatiile electrice si de incalzire sunt noi, certificate.
  • S-au folosit materiale ignifugate asa cum spune legea.
  • Toate usile sunt semnalizate prin luminoblocuri de evacuare.
  • Toate usile se deschid spre exterior asa cum spune legea.
  • Avem scara de incendiu asa cum spune legea.
  • Avem un cabinet medical asa cum spune legea.
  • Avem toate dotarile necesare combaterii unui posibil incendiu.

Gradinita unde a mers M, acum 8 ani, nu avea nimic din toate astea. Si, cel mai probabil, 99% din gradinitele din Romania nu au nici azi, lucrurile astea.... Sigur, un incendiu nu e un eveniment frecvent intr-o gradinita. Dar un cutremur este. Iar piticii sunt cu mult mai vulnerabili la catastrofe decat adolescentii, tinerii, adultii...

Asa ca-ti recomand, sa verifici, la gradinita unde merge copilul tau, macar aceste lucruri:

  • Ce risc seismic are clădirea?
  • Gradinita este dotata cu extinctoare si hidrant?
  • Cladirea are scara de serviciu și o a doua iesire functionala?
  • Usile cladirii se deschid spre exterior?
  • S-a făcut vreodată un exercițiu de evacuare?
  • Există o autorizație de la ISU? 

Intreaba cu tupeu! Iti duci copilul la ei, sunt responsabili de siguranta lui si obligati sa-ti spuna tot ce am insirat eu mai sus. Iar daca ti se raspunde cu nu, sau in doi peri, rezolvă problema. Nici macar eu n-am asteptari uriase de la gradinitele de stat, stiu in ce locatii insalubre isi desfasoara, de multe ori, activitatea, si cat de mică le este alocarea bugetara. Dar dacă îți duci copilul la o grădiniță privată, care costă de rupe, ești client. Poți emite pretenții sau te poți deveni clientul altei grădinițe. Așa că, te rog, fă-i copilului tău cel mai mișto cadou posibil: o grădiniță în care are șanse mai mari să prindă vârsta primei zile de școală.

- pozele făcute de mine la grădinița-minune sunt aici -

© 2019 Bogdan Stoica