ce se întâmplă când duci un bou ca mine la balet

Nu la balet-balet, adică nu am fost obligat să port tutu și să flutur picioarele, ci la balet-spectacol, unde stai cuminte, sobru și aplauzi ca o divă, nici tare, nici încet. Am fost. Dus. N-am zis "nu", că părea obligatoriu. Și nici n-am dezaprobat, pentru că, sincer, eram curios. Nu mai văzusem niciodată un spectacol de balet. Iar când i-am văzut în sală pe amicii G și pe R, aduși și ei cu forța la balet, mi s-a părut chiar ok. 

Pe o scară de la 1 la 10, mi-a plăcut cam de 7. Dacă nu mă duceam nepregătit, mi-ar fi plăcut cam de 9. 

Mi-a plăcut pentru că balerinele și balerinii (din Ucraina) erau wow la mișcări. Până și eu a trebuit să recunosc, în anumite momente, că-mi venea să aplaud. Grația, lejeritatea în mișcare, modul în care se desprindeau de sol în săritură, lent, de parcă musculatura lor funcționează după altă gravitație.... Iar despre mersul, țopăitul și săritul pe poante nu am nimic de zis, pentru că nu este nimic de zis, doar de privit. 

Mi-a plăcut la maxim să mă uit la "atârnători'. Așa le zic eu acelor balerini care sunt pe scenă, dar nu sunt implicați în povestea principală și fac un fel de dans minimal. Râd unii la alții, își arată scena unii altora, și dau din mâini așa, cu grație, dar fără rost. La prima pileală, când mi s-o incleia limba'n gură, promt să fac la fel. O să fiu grațios ca un bidon de Dorna.

Mi-a plăcut să văd câteva femei excepțional de frumoase prin mers și postură, mai ales după ce afară, înainte de spectacol, am văzut o tipă care trăgea flegme pe trotuar cu dexteritatea unui sudor. Serios, chiar dacă sunt un urangutan deghizat in om normal, prefer feminitatea aia delicată, pe stil vechi. Si nu vad des o femeie care să meargă cu capul drept și cu umerii trași un pic înapoi, sau care sa facă doar gesturi feminine cand se află si lume in jur. 

Nu mi-a plăcut că n-am citit libretul înainte. Povestea Lacul Lebedelor o știu, i-am citit-o fiicei mele de patru sute de ori. Și desenul animat îl știu, cap-coadă. Aici, însă, unde se punctau prin dans doar anumite momente, mă uitam ca rața la muci. De unde era să știu că "datul din mâini lateral" însemna ruperea blestemului sau că "datul din mâini înainte" însemna legământul de iubire? Păi ce, eu sunt cititor în dans?!

Nu mi-a plăcut că am nimerit lângă un puști de 12 ani care mai avea un pic și se sinucidea de plictiseală. Din când în când, se uită pe furiș pe Instagram. Tot din când în când, râdea, făcând lumea să se uite la el, deci și la mine, lucru care mă băga un pic în panică. 

Nu mi-a plăcut nici de mine, pentru că în loc să beau apă înainte de spectacol, mi-am luat o sticlă cu mine. Minerală, nu plată, ca un bou. Am vrut să beau la un moment dat, dar când sticla mea a făcut "fâssss" și s-au uitat 30 de oameni la mine, am pus-o în stânga mea, pe partea unde era puștiul, gata să dau vina pe el. 

Și-a mai fost ceva. Ceva de care mi-e groază. Era să mă ia râsul pe nepregătite. Eu nu am antrenamentul ăsta, de a rămâne serios în mod fals, eu sunt o persoană relaxată și veselă. De trei ori era să mi-o fur și tot spectacolul am fost terorizat de gândul că aș putea vedea ceva ce m-ar face să izbucnesc în hohote. 

Prima oară a fost când am remarcat, în aliniamentul de lebede care stăteau cu privirea spre podea, una care privea fix, înainte. Intamplarea, desigur, face să nu fi avut o față care să trădeze o inteligență remarcabilă, ba dimpotrivă. "Cum o fi ajuns asta aici, frate?", m-am întrebat, ca un exeget exigent al baletului. Două minute mai târziu, când lebedele au trecut la proba de "sărituri mici în lateral", am remarcat că lebăduța cu privire fixă era singura cu niște sâni cât capul meu. "Deci așa a ajuns aici...". mi-am zis, iar gândul că și la balet, care ar trebui să fie o meritocrație fără cusur, poți strecura o balerină tâmpită doar pentru că te joci cu sănii ei mari din când în când, m-a înveselit un pic. Cât să icnesc, discret, de râs, de vreo două ori, ocazie cu care am încasat și două coate în coasta dreaptă. 

A doua oară a fost când am remarcat că vrăjitorul nu purta protecția aia inghinală, care face ca toți balerinii bărbați să pară dotați ca niște actori de filme pentru adulți. Era un tip înalt, cu o moacă de dur, îmbrăcat tot în negru, cu o privire pătrunzătoare. Ei bine, după ce am remarcat că vrajitorul are o pulă cam cât puștiul de 12 ani de lângă mine, toată mimica lui agresivă mi s-a părut foarte funny, și în loc de "vă vrăjesc pe toate cu puterea mea magică" mie mi se părea că omul transmite "nu pleacă nimeni de aici până nu-mi crește și mie pula". (sigur, eu vorbesc, dacă m-ați vedea după duș...)

Iar a treia oară....Băi, a treia oară a fost grav. A trebuit să mă gândesc la războiul din Siria ca să nu râd. Pentru că a fost...

Scenă era plină. O ceată de balerine pe dreapta, alta pe stânga. Lebădă-solistă (care părea să fi mâncat foaaaaarte mult pește în ultimile șase luni) făcea niște piruete complicate în fața scenei, balerinul-solist dădea muștele afară cu brațele, în spate. Din lateral au intrat patru balerine, ținându-se de talie, care au continuat să meargă lateral țopăind și dând din cap într-un mod adorabil. Toată sala zâmbea, nu numai eu. Pe urmă, însă, când s-au separat și au venit în fața scenei, fix în fața mea era una a cărei privire... Cum să zic, ca să nu pară aiurea?  Simțeam că se uită Traian Băsescu la mine. La mine sau undeva prin sală, că nu puteai să-ți dai seama...

Și mi s-a părut megaamuzant să văd the big picture: tipul cu pula mică e cel mai furios dintre toți, tipa cu curu' mare se crede cea mai mișto, iar micuța asta de 35 de kile, cu ochii ei picior peste picior, dând din căpșorul ăla într-o parte ca un girofar stricat....Pula mea, e ca în stația de metrou Universității, la doi pași de anticariatul meu preferat...

Da' n-am râs. Bine, recunosc, am râs, da' decât pe dinăuntru. Pe dinafară eram doar roșu si cu ochii in lacrimi....

Dacă ți-a plăcut să citești asta iti recomand acest pachet de carti pline de intamplari similare. 

Restul cartilor mele sunt [e https://bogdanstoica.ro/shop

 

© 2019 Bogdan Stoica