Cum să arunci o carte la gunoi, Teodor Baconschi?

Undeva, în București, am doi prieteni, Gică și Ion. Împreună au peste 10 boli serioase, peste 120 de ani și sub 20 de lei bani de trăit în fiecare zi. Periodic, trec pe la ei, să mai pun ceva peste suma asta cumpărându-le cărțile pe care ei le găsesc la gunoi. De obicei au cărți vechi, murdare, un pic ude, un pic pătate, și am fost foarte surprins să văd o carte aproape nouă la ei. 

- Asta (din poză de mai sus) de unde e?

- De un'să fie? Tot de la gunoi.

"50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene", de Marinela Ardelean, este o bijuterie de carte. În afară de faptul că-ți prezintă 50 de vinuri bune, te învață și cu ce mâncăruri fine să le combini. Și dacă o citești relaxat, în viteză, tot rămâi cu ceva cunoștințe folositoare când scoți pe cineva la masă sau când te duci la raftul de vinuri din supermarket. Cum s-o arunci la gunoi? Cum s-o arunci la gunoi, Teodor Baconschi? A fost cartea ta, ai primit-o cu dedicatie.

Sigur, acum săvârșesc delictul de a arunca anatema pe cineva fără să fiu sigur că am dreptate. Poate că Teodor Baconschi a dăruit cartea, la rândul lui, cuiva, iar ăla e cel care a aruncat-o la gunoi. Păi atunci înseamnă că fostul ministru de Externe are o problema cu bunele maniere. Nu se daruiesc cadourile personalizate. E o ofensa pentru cel de la care ai primit asa ceva. Sau poate Baconschi nu se pricepe la oameni și le dăruiește lucruri pe care aceștia le disprețuiesc și le aruncă. Oricum ar fi, când la gunoi ajunge o carte care poartă o dedicație pe numele tău nu ești bine.

Închei acest text rugându-te să nu arunci niciodata la gunoi cărțile care nu-ți plac.

  • Poți să le dai unui copil sau unui amarat care să le vândă sau să le ducă la un centru de reciclare.
  • Poti sa le donezi unei biblioteci sau unui muzeu.
  • Poți să le sortezi în loturi copii/adulți și să le donezi unor așezăminte sociale dedicate.
  • Sau poți să mi le trimiți mie, de unde vor ajunge fie în niște biblioteci școlare, fie în pachetele de cărți ale cititorilor mei, fie vor fi convertite în decorațiuni.

Nu le mai arunca. Să arunci o carte care nu-ți mai place e că și cum ai spune "da' de ce s-o citească altul gratis, pe bani mei?". Adică ești mai prost chiar decât cel care a spus, prima oară în istorie, "mi-a murit capra și aș vrea să moară și capra vecinului". Fă ca mine. Anul ăsta am dat peste 500 de cărți și fiecare dintre ele a fost dorită

Pentru o mare parte din soluțiile de mai sus nu ai nevoie de ajutor. Pentru altele, scrie-mi la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

* cartea "50 de vinuri romanesti intalnesc 50 de preparate culinare italiene"a plecat, azi dimineata, la unul din cumparatorii de carti de ieri. I-am scris si s-a bucurat foarte tare, pentru ca nu se mai gaseste in librarii. 

** Pentru toți proștii cu funcție: când aruncați la gunoi daruri personalizate cu numele vostru, faceți cumva și anonimizați-le. De exemplu, în cazul unei cărți, rupeți pagina cu dedicația. Și aveți grijă să nu vă vadă nimeni când aruncați o carte care a costat peste 100 de lei. O să păreți nepotrivit nu numai cu funcția, ci și cu averea pe care o aveți. 

 

dacă ți-a plăcut să citești asta s-ar putea să-ti placă și cărțile de pe

https://bogdanstoica.ro/shop

 

© 2019 Bogdan Stoica