scaune de Bistrita
N-am obosit sa tot spun/scriu ca daca ne-am cheltui banii unii cu altii atunci cand putem, in loc sa-i bagam in buzunarele cui are marketingul mai agresiv, am duce-o cu totii mai bine. Si azi, Claudia, prietena mea de la Bistrita, a venit cu una dintre cele mai frumoase dovezi in acest sens: la Bistrita, o asociatie a persoanelor cu dizabilitati face niste scaune absolut dementiale. Desi e posibil ca modelul asta de scaun sa se foloseasca si in alte regiuni ale tarii, eu n-am mai vazut asa ceva, asa ca le-am botezat "scaune de bistrita". Suna bine, ca brand, nu?
Dupa ce m-am uitat pe fotografii, curios, am cercetat un pic piata scaunelor. Am gasit doar la Dedeman taburete simple de lemn. Doar ca:
- *taburetele Dedeman sunt fixe, nu pliante
- *taburetele Dedeman sunt din lemn de brad, nu de stejar
- *taburetele Dedeman nu sunt pictate
- *taburetele Dedeman costa 59 de lei bucata, nu 35
Deci oamenii astia, cu dizabilitatile lor, fac nu doar un produs cool, ci si cu un bun raport calitate-pret. Buuun, un brand are nevoie de asa ceva, ca sa creasca.
Va mai ofer o perspectiva: daca nu vand scaunele alea mai urate, mai proaste si mai scumpe, magazinele Dedeman tot o sa vanda cazi de baie, ciment, scanduri, cuie, covoare, detergenti, becuri, etc. In schimb, oamenii speciali de la Bistrita pot face si pot vinde doar scaune si asta e singura lor sursa de venit asupra caruia au controlul, nu ca mizeriile de ajutoare financiare care vin de la statul roman. Si-au asumat cu luciditate ca singura sansa de trai decent vine chiar din mainile lor si o astfel de atitudine trebuie sprijinita intotdeauna.
N-o sa va indemn pe toti sa va cumparati scaune de Bistrita. Dar daca aveti de gand sa cumparati asa ceva in vara asta, pentru bucatarie, pentru curte sau pentru casa de la munte, faceti achizitia ca niste oameni cu scaun la cap: cumparati-va niste scaune ieftine, rezistente si frumoase. Poate chiar astea. Eu, de exemplu, stau la bloc, nu la casa, si am deja prea multe scaune, pe care le tin unul peste altul. Dar ceva-ceva tot pot sa fac. Pot sa folosesc blogul asta, al carui server a rezistat la sute de mii de afisari pentru cauze mai putin nobile. Si mai pot sa fac si sa cresc, pana cand oamenii de la Bistrita vor invata (de la Claudia) s-o foloseasca singuri, asta: