Acum patru ani, când am scris primele rânduri despre fotografia cu telefonul, notam că fotografia va fi nouă dimensiune socială a fiecăruia, că abilitatea de a face fotografii bune va fi echivalentă cu abilitatea generației mele de a folosi un computer sau de a putea vorbi în engleză. Am avut dreptate. Vânzările au explodat în online unde fotografia produsului a luat locul experienței personale. Relațiile debutează în online pornind de la fotografiile celor doi. Influencerii sunt în proporție de 90% creatori de imagini, nu de text sau video. Politica, trendurile sociale, campaniile umanitare, emoțiile colective - totul pleacă de la o fotografie. Și ca un corolar al faptului că am avut dreptate, toate reclamele la telefoane mobile vorbesc acum doar despre luminozitatea camerei foto și despre megapixelii ascunși după ea. 

Cu toate astea, primul meu manual de fotografie cu telefonul s-a vândut bine și nu prea. Asta deși era făcut ca ebook, "ca să-l ai în telefon, la indemana", mi-am zis eu. Cifrele nu-s rele, s-au contorizat câteva mii de download-uri, dar dacă împart totalul de descărcări la numărul de zile trecute de la lansarea lui, reiese că s-au vândut 1-3 manuale pe zi. Noroc ca am aflat recent că nu e vina mea. E vorba de specificul pieței. În România se vând doar 150.000 de cărți electronice în fiecare an. În Polonia se vând două milioane. În Germania - dublu față de Polonia. Cumva, românii nu se dau în vânt după cărțile electronice atunci când trebuie să le cumpere.  

Așa că am adus manualul de fotografie cu telefonul în lumea printului. Acum e o carte ca toate cărțile. Are două sute de pagini, toate color.

Cartea este doldora nu doar de sfaturi privind fotografia cu telefonul, ci și de grafică menită să te ajute să faci fotografia cea mai bună, din locul cel mai bun, cuiva care stă în cea mai bună poziție posibilă.

Tonul a fost accesibilizat la maxim, astfel încât cartea să poată fi citită și de un copil de zece ani.

Nu copiii sunt, însă, targetul meu, ci adulții în a căror profesie fotografia bună a devenit o necesitate. Agenții imobiliari. Proprietarii de mici afaceri de comerț online. Micii meșteșugari, artizanii, artiștii independenți. Oamenii de PR. Responsabilii de conținutul vizual în social media. Politicienii. Jurnaliștii. Oamenii legii. Profesorii și educatorii. Oameni care-si folosesc telefonul la serviciu, pentru ca trebuie. Le recomand tuturor aceasta carte, ca pe o investitie in viitorul lor. 

Nu în ultimul rând, recomand cartea tuturor celor ce se consideră prea puțin atrăgători. Celor cu respectul de sine la cote scăzute. Am auzit de sute de ori, după ședințele foto pe care le-am făcut sau după workshop-urile de fotografie cu telefonul pe care le-am susținut, replici de genul: "știi, acum nu mai mi se pare că sunt urat(ă), îmi dau seama că mă fotografiam sau mă lăsam fotografiat(ă) greșit, e incredibil ce bine mă simt acum, mulțumesc". 

Manualul de fotografie cu telefonul se poate cumpăra de AICI. 

La un preț mai bun, alături de alte cărți de-ale mele, o găsești AICI.

Lansarea cărții are loc miercuri, 30 octombrie, la Ploiești. Ai toate detaliile AICI.

"Să te fut în gură. A luat cartea și într-o juma de ora ne-a închis televizorul și ne-a invitat la joacă. Patru ore! Pe urmă ne-a făcut orar de joacă cu el până în decembrie. Să nu uit: nevasta-mea îți mulțumește din suflet".

"Băăăăăăi, m-am uitat pe carte, până să ajung acasă la aia mica. Este foarte tare, câteva o să le iau, modific și folosesc la următorul teambuilding de la firmă. Nu te superi, nu?"

"Felicitări. Sor'mea e educatoare și deși are niște probleme cu tonul, mi-a zis că selecția de jocuri e senzațională. Ai comis-o mișto".

Am mulțumit la fiecare mesaj, dar nu m-am bucurat atât de tare. Cumva, eu știam deja că Ghenă a nimerit-o. De la începutul anului lucrează pisica la lista asta de jocuri pentru copii, care a ajuns la câteva sute. În "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi" sunt vreo 40, fără ca printre ele să fie mai mult de trei-patru pe care le-am jucat și eu în copilărie. Din toata lista, a ales jocurile cele mai necunoscute, care merg jucate în aproape orice fel de mediu și care nu necesită vreo logistică specială. Pentru că aici este problema, de fapt.

Copiii de azi se joacă aproape exclusiv singuri cu jucării, sau stau cu orele privind câte un device din cauza noastră. Nu numai că i-am lăsat să facă asta, dar nici nu am jucat cu ei jocurile copilăriei, nici nu le-am "tradus" acele jocuri pe limba lor. I-am încurajat să nu se cunoască prin joc, să nu lege prietenii, să nu simtă la comun bucuria unei victorii sau ciuda unei înfrângeri, să nu aibă nici un cucui pe cap și nici o julitură pe corp până la 15 ani când se îmbată și și-o fură în vreun club. Si-o sa ajunga, daca lasam lucrurile asa, ca locuitorii din Tokyo care m-au speriat vara asta: niste adulti complet autizati de tehnologie.

Ideea e ca putem să ne salvăm copiii de digitalul care da dependență dacă le dăm pe mână niște jocuri nici prea grele dar nici ușoare, nici foarte complicate dar nici simple-simple. Jocuri care să le stimuleze nu doar două degete, ci și inteligența, creativitatea, viteza de reacție, motricitatea, ambiția, spiritul de echipa, modestia, rabdarea, rezistenta la efort, la durere, la foame si la sete. Sau ai uitat ce bine era când nu mancai toată ziua pentru că te jucaseși toată ziua?  

Ce vreau să spun este că sunt megasigur că "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi" nu contine 40 de jocuri, ci 40 de prilejuri de a petrece timp de calitate, dacă ai sufletul cu varsta între 5 și 35 de ani.

* Cartea "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi"  e de găsit doar aici.

** La un preț mai bun si insotită de alte carti destinate copiiilor ce nu prea vor sa citeasca o găsești aici.

*** Pentru cei generosi, care se gandesc de Craciun si la copii altora, cartea este la un superpret aici.

Reține și că miercuri, 30 octombrie, te aștept la o dublă lansare de carte.

Ai toate detaliile pe facebook.

Din capul locului, trebuie sa spun doua chestii:

• A. Eu o sa-mi anulez buletinul de vot. Ma duc regulamentar la vot, dar o sa pun pe buletin mai mult de o stampila. Fac asta pentru ca nici unul dintre candidati nu intruneste nici unul din criteriile mele de eligibilitate. Doua la numar: sinceritate si patriotism. Eu sunt genul ala de om care da unui politician si a doua, si a treia si a patra sansa, daca e sincer cu mine si-mi arata ca are intentii bune, chiar daca e un nenorocit. Or, toti candidatii au probleme de integritate despre care nu vorbesc si niciunul dintre ei nu pare sa vrea, cu adevarat, binele tarii. Deci bine pa next.  
• B. Dintre toti candidatii, Dan Barna imi place cel mai mult. Cam de varsta mea, cult in cap, cu cuvintele la el, colectionar. Pare sa fie genul de tip cu care as munci si as bea un vin, deopotriva. Mi-e insa imposibil sa votez cu candidatul Dan Barna, autorul celor mai mari erori de strategie din toata campania asta. M-as simti pedaland pe o bicicleta fara lant. 

Eroarea nr. 1 - Pentru binele partidului, Dan Barna nu trebuia sa candideze. Daca am fi avut in campania asta o voce critica si obiectiva, care sa demanteleze toti candidatii, sa puna presiune pe ei sa se pronunte pe subiecte cu adevarat importante la nivel national si international, sa ii oblige sa joace pro-romania (tara, nu partidul), am fi avut o campanie mai buna, nu parodia actuala, USR ar fi continuat sa urce in preferintele electorale iar Dan Barna ar fi fost candidatul perfect pentru alegerile de peste cinci ani.

Eroarea nr. 2 - Daca tot a candidat, nu vad de ce Barna nu si-a aranjat dezvaluirile in avans. De ce n-a lansat el, primul, propria varianta asupra afacerilor cu fonduri europene. Sa fi spus sincer: "am fost un dobitoc, eu nici n-am stiut ca n-am voie sa dau fonduri firmei surorii mele, m-am luat dupa un oficial care m-a indus in eroare". Si asta era. N-ar fi existat nici un recul electoral atunci cand Rise i-ar fi tras cu internetul peste bot. Fanii l-ar fi crezut pe el, nu pe ceilalti. 

Eroarea nr. 3 - Validarea electoratului de tip stadion. E plin internetul de remarcile legionaroide si fascistoide ale fanilor lui Dan Barna. Nici macar o data omul nu a lansat vreun apel la calm, la ratiune, nici macar o data nu a anuntat sanctiuni pentru acesti oameni care se comporta ca nucleele dure de fani de pe stadioane. Din asta nu poti intelege decat ca Dan Barna e de acord cu ei. Si e nasol. Acesti oameni vor genera un vot pro-PSD ca vot negativ la adresa USR. Si va asigur ca vorbim despre o premiera istorica, nici un alt partid de dreapta n-a mai generat vot negativ fara sa fi guvernat vreodata. 

Eroarea nr. 4 - Absenta USR din posibila guvernare rezultata din votul motiunii. Sa conduci un partid numit "salvati romania" si sa eziti sa salvezi Romania cand poti sa o faci, de teama ca partidul va avea de suferit, este mai mult decat o greseala. Cum ar fi daca un soldat ar analiza asa ce are de facut, pe timp de razboi? Sau un chirurg, cand ii vine un pacient grav bolnav? Daca si-ar spune "e cam riscant pentru mine, mai bine las lucrurile asa"? Cum sa pui, la vedere, interesul personal inaintea interesului national, Dane, cand candidezi la presedintie, esti cumva tampit? 

dacă ți-a plăcut acest text deschide și unul din aceste linkuri:  cărțile mele      vechituri salvate      bijuterii mișto      ponturi utile      vintage cât cuprinde      muzeul brandurilor      un podcast cool

Am avut ocazia, luna asta, să vizitez un Cernobâl românesc. Așa spun eu locurilor pe care le distrugem prin abandon. Sunt cu zecile în orașul meu, cu sutele în București, mii în toată țara. Sunt urmele unui genocid cultural pe care eu îl consider fără precedent în Europa. Unele țări și-au șters trecutul sub conducerea unor lideri autoritari. Altele și l-au îmbrățișat și modernizat. Noi, însă, suntem cei care nici nu ne distrugem trecutul metodic, nici nu-l punem prezervăm sau punem în valoare. Doar îl abandonăm. Îl închidem și așteptăm ca timpul, frigul, factorii de risc să-și facă simțită prezența. Uite, acum realizez ce ar trebui să scriem pe ușile acestor locuri: "închis pentru distrugere".

Revin. Am fost într-un loc care stă închis și abandonat de mai bine de zece ani. Un loc deopotrivă vechi și nou, anacronic și util, cu un potențial cultural, social și economic fabulos. Dacă doi oameni din două instituții s-ar așeza la masă cu intenții bune, n-ar dura mult până când acel loc ar fi un punct de reper al orașului, un must-see. Din păcate, orașul meu nu are doi astfel de oameni. Sigur, sunt niște politicieni care susțin că sunt cei doi, dar nu sunt. Dacă erau, locul acesta nu ar fi arătat așa iar eu n-aș fi avut cum să filozofez la catafalcul din cărămizi al unei sobe absolut superbe.

Era o sobă de secol 19. Făcută până în anul 1900. Adică pe la o mie opt sute și ceva. Nu mai sunt multe ca ea. De fapt, mai sunt foarte puține. Valorează enorm, și cultural, și istoric, și material. Nici o instituție de cultură din orașul meu nu are o asemenea sobă. Nici un bogătaș din oraș nu are prin casă o sobă de 10.000 de euro, cât ar fi valorat soba asta. 

Născută din iubirea dintre un sobar instruit la Paris si un mal lutos al Teleajenului, soba a trăit în jur de 110-120 de ani. Anul trecut încă trăia si arata superb. Domina incăperea, cu cei doi metri saptezeci de NeoClasic impecabil realizat, Clădirea în care se afla ceda, însă, puțin câte puțin. Adica puțin podeaua, puțin tavanul, puțin scara.... Câțiva oameni de bine au încercat să ajungă la ea și să o salveze. Era prea riscant. Dacă oamenii ăia doi, de care am scris mai sus, ar fi existat și s-ar fi întâlnit, un restaurator, un sobar și o mașină ISU cu scară ar fi făcut minuni în câteva ore. Am fi avut azi, undeva prin Palatul Culturii, în Muzeul de Istorie sau în Muzeul de Artă o sobă demențial de frumoasă, valorând vreo zece mii de euro. Mii de oameni ar fi venit să o vadă. Până și Libertatea ar fi scris despre ea. 

Din păcate, frumoasa sobă s-a trezit că locul în care a trăit o frumoasă poveste de dragoste, de peste o sută de ani, cu niște lemne, a fost declarat Cernobal. Pe ușă s-a pus panoul pe care scria cu vopsea invizibilă "închis pentru distrugere". Clădirea n-a mai fost folosită, încălzită, curățată, geamurile sparte n-au mai fost înlocuite, acoperișul găurit n-a mai fost reparat, ploaia și frigul și-au făcut treaba iar podeaua pe care era soba a cedat. Frumoasa a căzut de la zece metri înălțime, pe un morman de cărămizi și a suferit, precum se vede, leziuni incompatibile cu viața. Eu am găsit-o exact așa cum o vedeți în poza de mai sus. 

Și acum vă spun un secret: am luat-o acasă. Nu pe toată, că nu aveam cum și nici de ce, nu știu să restaurez o sobă spartă în cinci sute de bucățele. Am luat ce se vede în poză. Cu detergent de vase și cu o periuță de dinți am spălat-o. Acum arată

Oscilez între "să-i fac un stativ din lemn vechi care să o țină verticală" și "să o decupez cu un flex ca pe o efigie si să-i fac o agățătoare de perete". Deocamdata nu mă pot decide. Din cauza ei. Mă face să mă simt prost, cu privirea aia. Pare că mă întreabă, acuzator, ca ecologista aia adolesciudată, "hau der iu?". Pare că mă acuză că fac parte din poporul asta atât de tâmpit încât își aruncă la gunoi istoria, cultura și motivele de mândrie. 

pentru alte lucruri (cam la fel de) vechi apasă pe ultimul din următoarele linkuri:
argint   branduri   cărți   podcast   ponturi   upcycling   vintage

Am văzut, ca ziarist, sute de evenimente dedicate copiiilor, de Sărbători. În general, de trei feluri: A. un grup de copii amărâți vin și cântă/colindă într-o instituție/firmă și la final primesc cadouri; B. copiii dintr-un așezământ special sunt vizitați de diverse persoane care le dăruiesc cadouri. C. la petrecerea de Sărbători a companiei, angajații sunt rugați să-și aducă copiii care primesc daruri. 

Și de fiecare dată, în pungile alea nenorocite erau dulciuri. Ieftine. A se citi "nocive". Ciocolate, bomboane și prăjituri doldora de E-uri și de alte căcaturi toxice, sau cu un conținut de zahăr menit să distrugă, pur și simplu, ficații copiilor. Ultima oară când am scris despre asta, ca jurnalist, am calculat că fiecare copil primise, la serbarea aia nenorocită, circa 28.000 de calorii pe care le-a consumat, în medie, în două zile. 

De fiecare dată am avut senzația că citesc despre conchistadorii spanioli care le ofereau cioburi de sticlă colorate incașilor și aztecilor, în schimbul aurului, pământurilor și vieților lor. Și anul asta am zis să nu mai critic fenomenul asta fără să ofer o alternativă. Asta:

Un pachet de cărți pentru copii la care prețul a fost redus de la 1.400 de lei la 600 de lei. Nu pierd bani, dar nici mult nu mai am. Pe de altă parte, mi se pare că plătesc foarte puțin pentru a face să dispară, cel puțin parțial, odiosul obicei de darui otrăvuri in ambalaje colorate. 

Oferta este AICI. Și chiar dacă nu ai de gând să profiți de ea, te rog să nu mai dăruiești dulciuri otrăvitoare copiiilor. Crăciunul nu e despre omorât copiii altora. 

restul cartilor mele sunt aici:

https://bogdanstoica.ro/shop

Dacă s-ar organiza un concurs "Miss Factura", tot podiumul ar fi ocupat de concurente în vârstă de cel puțin 80 de ani. Pe bune. Uitați-vă la ultima factură primită, fie pe persoană fizică, fie pe firmă, și apoi, dacă vreți, treceți pe la Galeria Alexandra's, de Noaptea Albă a Galeriilor. Să vedeți cum arată o factură frumoasă. Să vedeți sigle, fonturi și alinieri mișto pe o banală foaie de hârtie.  

Asta ar fi latura artistică a evenimentului. Există și o latura istorică. Facturile alea vorbesc despre nivelul de trai ai românilor din perioada interbelică. Poți să-ți imaginezi în voie, văzând prețul unei paste de dinți Colgate la borcan, cam cine și-o permitea, într-o țară în care cele mai mari salarii, de 17 dolari pe lună, erau în industria petrolieră. Asta ca nu mai zic de un parfum Bourjois sau de o crema Nivea... 

Facturile din expoziția asta îmi aparțin. Le-am cumpărat și/sau le-am primit, de te miri unde, în încercarea de a face o documentare consistentă a cărților de istorie entry-level pe care le scriu (colecția Străbunicii). Și cum o parte din conținutul lor apare acum și în cărțile de istorie a stomatologiei românești (una pentru oameni mari și una pentru copii - care se pot cumpăra de aici), Galeria mi-a permis să fac și o sesiune de lectură a celor două cărți. Pentru dentiști, stomatologi, tehnicieni dentari, owneri de clinici stomatologice etc. Veniti, asadar, să rasfoiți.

Ce vreau să zic este că dacă te ocupi cu design grafic, stomatologie sau contabilitate, n-ar fi rău să treci să vezi Expozitia de Facturi Interbelice. O să-ți placă. Au scris, deja, despre ea, Galeria Alexandra's, Wall-Street.ro si Kudika.ro. O sa fie deschisa doar in aceasta noapte.  

dacă ți-a plăcut să citești asta s-ar putea să-ti placă și cărțile de pe

https://bogdanstoica.ro/shop