Neamtule, vrei sa te votez? Ghinion!

De fiecare data, din 1990 incoace, am votat Dreapta. Primari, parlamentari, europarlamentari, presedinti… Nici un pesedist n-a vazut vreun vot de la mine, chiar daca unii pareau simpatici. “Un pesedist, chiar daca e simpatic, ramane un pesedist, iar Romania poate fi un loc misto pentru fiica mea daca aia de dreapta vor avea cum sa se dezvolte”, mi-am spus de fiecare data, si-am pus stampila fix pe oponentul pesedistului. Uneori, am facut-o ca dobitocul, ignorand ca tipul de dreapta este un dobitoc patentat. Cel mai bun exemplu: unul din fostii primar al orasului in care locuiesc. Un tip de dreapta, pe care l-am votat, si care a babardit atat de dibaci vreo 20-30 de milioane de euro, incat a facut pesedistii sa para niste naivi hoti de buzunare.

Am scapat si de primarul hot, dar si de naivitate. La alegerile generale din 2012, am scris, frumos, M^^E, pe buletinul de vot. Ii stiam foarte bine pe candidatii din colegiul meu; oamenii aia merita fie un post de fochist, fie un mandat de 29 de zile. Cum nu sunt abilitat sa le reorganizez viata, nu mi-a ramas decat protestul asta, al injuraturii.

Ce credeti ca o sa fac, acum?

Am de ales intre un candidat de stanga despre care eu cred ca va iesi presedinte si fara votul meu, pentru ca asa vrea licuriciul cel mare, si trei candidati de dreapta dintre care, teoretic, trebuie sa aleg unul. Sa fie dreapta mare, nu? Sa scapam de neocomunisti. Sa fie bine, ca sa nu fie rau.

Udrea. Tariceanu. Iohannis.

Udrea – nu, multumesc. Dincolo se faptul ca ma dezgusta faptul ca joaca rolul tipei care pare curva dar nu e, dupa principiul “hotul neprins e negustor cinstit”, Udrea reprezinta un cerc de interese cu adevarat mafiot, despre care stiu cate ceva.

Tariceanu – nu, din nou. L–am vazut cum conduce. A dublat aparatul bugetar, in conditiile in care Romania are deja doi functionari publici la fiecare calculator, iar dezvoltarea economica pe care chipurile a asigurat-o a fost doar un efect al bulei imobiiare globale care a busit, apoi, economia.

Iohannis – frate, asta era! Teoretic, avand in vedere trecutul meu la vot, trebuia sa pun stampila pe neamt. E tipul de dreapta cu cele mai mari sanse. Dar nu am cum sa fac asta, ar contrazice aproape tot ceea ce este important pentru mine.

Iohannis este  un om rau. Un tip care s-a ocupat cu adoptii de copii si n-a dus macar un copil acasa este rau, orice ati spune, oricat v-ati agita, oricat ati scrie tampenii in comentarii la acest text. Pentru cine acumuleaza avere, pentru cine si ce traieste, mi-e foarte greu sa inteleg, in absenta copiilor.

Iohannis este un om arogant. L-am prins la Ploiesti, si am incercat sa-i pun niste intrebari serioase. S-a enervat** doar pentru ca erau mai mult de una, iar el trebuia sa manance. Si-a plecat la o ciorba.

Iar acum, cu celebrul raspuns “ghinion”, recunosc ca nu nu numai ca nu l-as vota, dar i-as trage si doua palme. Pentru ca Iohannis e nesimtit.

Da, se castiga binisor din mediatii. Stiu o profesoara de romana care face meditatii, in doua serii, in fiecare zi de weekend, cu cate opt elevi, la 50 de lei sedinta. 50 x 8 x 2 x 2 inseamna 1.600 de lei pe weekend, adica vreo 20.000 de euro pe an. Cu leafa ei si a sotului ajunge la vreo 30.000 de euro pe an. Daca ar economisi jumatate din suma – ceea ce mi se pare enorm – ar putea sa-si cumpere sase locuinte in vreo 10 ani, ceea ce face rezonabil modul in care Iohannis isi justifica averea.

Dar aceasta doamna e o meditatoare de top. Putini dascali din Romania au un asemenea business colateral. Ceilalti, majoritatea, traiesc mizerabil pentru conditia lor. Si pe astia, pe toti, i-ai jignit, bai neamtule, ca un nesimtit ce esti.

Si sa mor daca pricep de ce ai facut-o, neamtule…

-          Ai sondaje care spun ca profesorii nu te-ar vota oricum, si ai vrut sa le dai una peste nas, de nervi?

-          Ai sondaje care spun ca electoratul tau astepta un mesaj negativ la adresa profesorilor, si ti l-ai fidelizat astfel?

-          Sau, pur si simplu, esti doar prost de gura?

Pentru ca, uite, cu raspunsul asta nefericit, ai pierdut un vot, de la un bou ca mine, care vota dreapta in orice conditii. Cel mai probabil iar o sa scriu M&&E pe buletinul de vot. In conditiile date, cel mai probabil o sa fac asta fix in caseta dedicata candidatului de dreapta cu cele mai mari sanse. Din cauza ta, neamtule.

Stelute pentru aia care cred ca mint:

  • * - am pe blog poza cu buletinul de vot.

** - am un fisier audio cu discutia mea cu Iohannis

- text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Cum a pierdut PNL

 Alegerile s-au terminat și avem niște cifre. O parte sunt îngrijorătoare, iar altele sunt de-a dreptul superbe. Dintre toate, se detașează cifrele PNL, care a pierdut o treime din electoratul pe care îl avea în vară. Cum a fost posibil? Păi e foarte simplu...

În primul rând, rezultatul de ieri este cel mai bun argument că Alina Gorghiu nu are ce căuta la conducerea partidului și că artizanul succesului de la locale n-a fost ea, ci Vasile Blaga. Ori acum, cu un dosar de șpagă agățat de fălci, buldogul a fost inutilizabil.

În al doilea rând, avem și dovada că Vasile Blaga nu este vreun guru al campaniilor electorale, ci un tip mediocru, cu o singură metodă de adunat voturi. Una ilegală pe care acum n-a mai putut s-o folosească. Confruntat cu spectrul pușcăriei, Blaga n-a mai mișcat în front, iar partidul a intrat în cursa alegerilor ca o găină fără cap.

În al treilea rând, trebuie să vorbim despre mesaje. PNL n-a avut niciodată mesaje atât de proaste. Nu slabe, proaste! Îmi aduc aminte de clipul în care România e „o femeie hoață și rea”, de tipa aia în costum popular care își rotea capul ca o posedată, sau de acel afiș care spunea că datorită lui Cioloș am scăpat de ... copiile legalizate de la notar.

În al patrulea rând, PNL a pierdut războiul din online în favoarea USR, care îi era aliat, nu inamic. Nu știu cine conduce  departamentul de imagine al partidului, dar omul nu s-a prins, încă, care sunt subtilitățile facebook și cât de ușor este să targetezi eficient oameni. Orice fătucă de 15 ani, care administrează pagina de facebook a unei cafenele ar fi obținut rezultate mai bune.

În al cincilea rând, liderii PNL au o problemă de percepție publică. Altfel nu se explică cum de a luat partidul un scor atât de mic fix acolo unde în capul listei trona câte un guru național al partidului.

Nu în ultimul rând, remarc și proasta conversie din online în offline a mesajelor. PNL n-a reușit să iasă de pe net și să se ducă în România profundă, acolo unde unul din doi români n-a mers la vot. Din perspectiva asta, partidul e pe traseul PNȚCD. Și asta e bine, chiar dacă pare foarte nasol în acest moment. România are nevoie de altceva, pe partea dreaptă a politicii. Avem nevoie, toți, de un partid format din oameni deștepți și practici, pricepuți la tehnologie, finanțe și macroeconomie, care șia-u demonstrat deja competența. Ori, PNL este în acest moment singurul partid liberal din lume unde toți liderii sunt niște nenorociți de bugetari.... 

 

Citeşte mai departe ...

Cu ceasul Montblanc și eșarfa Vuitton, din penthouse în Mercedes S. Și noi cică să-i votăm!

Cand e soare, Ponta poarta ochelari Maybach. Iohannis se da cu ultimul model de BMW, iar Udrea cu un Mercedes de 150.000 de euro. Am vazut-o pe Roberta Anastase cu un inel Chopard, de 3.000 de euro, si pe Ungureanu cu un sacou de 900 de euro, facut pe comanda in Belgia. In vara, Marian Petrache a venit la Ploiesti cu nevasta purtand o geanta Channel din ultima serie. Saptamana trecuta, Udrea s-a dus la o statie salvamont cu o esarfa Vuitton care costa cat echipamentul unui alpinist. Iar vineri, la Ploiesti, Blaga si Falca agitau, pe maini, niste Montblanc-uri si Tissot-uri de mii de euro, la doi pasi de geanta Burberry a Adrianei Saftoiu.

Mereu, cand ii vedeti pe astia si pe altii ca ei, la tv, mancand cacat despre criza, saracie, patrie, uitati-va la haine, la bijuterii, la ceasuri. N-au nimic romanesc pe ei, nimic ieftin, sau din sectorul mediu al pietei. Totul este de un lux pe cat de opulent, pe atat de stupid.

Ce-aveti, ma?! Pe bune, ce-aveti? De ce simtiti nevoia sa va demonstrati prosperitatea intr-un asemenea hal? Cat de tare vi s-au deteriorat functiile sexuale daca simtiti sa va recuperati statusul prin afisarea de haine si bijuterii? De ce dracu’ le purtati si cand va intalniti cu cei mai parliti dintre romani, aia care au acceptat 30 de lei ca sa va aplaude la un miting? Apropo: va dati seama ce prapastie va separa de niste oameni pentru care o oferta de 30 de lei pentru o dupa-amiaza pierduta este rezonabila?

Si sa stiti ca va intreb de sex pentru ca nu gasesc alta explicatie la comportamentul vostru cretin. Nu vad cum ar putea folosi, unui politician, o demonstratie de putere financiara. Romanii cred ca politicienii sunt niste hoti. Daca ati umbla in haine obisnuite, i-ati pacali pe o parte dintre ei ca nu e asa. Ca fix voi sunteti o exceptie. Ca va doare de Romania in suflet, nu in cur.

Dar asa, cand va vad cu un ceas de mii de euro, cu un accesoriu care costa 30 de lei la H&M sau cu o masina care costa cat o scara de bloc dupa criza, ce impresie credeti ca faceti? Va spun tot eu: ca mai aveti, furate si pitite, sume de bani zece ori mai mari decat valoarea pe care o afisati.

Cum sa rezoneze un parlit cu voi, cand sunteti atat de diferiti? Cum sa te creada cineva care vede ca porti o haina cat datoriile lui la intretinere? Ce sa creada despre interesul tau pentru sanatate o femeie a carei tinuta valoreaza cat suportul tau de chei? Si tot voi va mirati ca romanii va considera niste paraziti ipocriti? Pe bune, atat de prosti sunteti?

Nu e nimic in spatele vostru care sa justifice luxul. Nu sunteti nici nepoatele lui Tiriac, nici fetele lui Patriciu. Cei mai multi dintre voi aveti de povestit numai chestii incredibile, cu matusi milionare si ateliere de reparat biciclete care au generat dividende de milioane de euro. Dosarul ala de la DNA e “vrajeala politica”, iar acuzatiile de furt din presa – doar “niste atacuri”. Mars, ma, de-aici…..

Ma uit si la Iohannis, cu mutatul lui stupid intr-un penthouse de lux. Nu puteai, ma, sa stai la hotel? Sa faci si tu PIB in industria hoteliera, cu campania ta? Asa, mutandu-te pe o chirie subevaluata, ai facut-o iar de oaie. Daca Schmit de la BMW voia sa te ajute in campania asta, trebuia sa-ti ia o chirie corecta, de 2.500 de euro pe penthouse, si sa-ti dea 2.000 de euro inapoi, ca donatie de campanie. Transparent, cu contracte, facturi, etc. Cum adica, ti-a facut tie o chirie modica? Pai asa merge, sa ne alegem un presedinte care se indatoreaza pe un rahat de doua mii de euro, fiind inconjurat de tipi care dau doua mii de euro pe trabucuri, saptamanal? Ce mesaje transmiti, mestere, ca nu mai pricep nimic?

Mergeti in mall weekend-ul asta, va rog. O sa remarcati, intre magazinele unde un rahat de agrafa costa 500 de euro, unele un pic mai aglomerate. Le veti recunoaste mai usor: au romani in ele. Cumparati-va macar o tinuta-doua, cat sa va ajunga in campania asta. Iar de Craciun, cand o fi sa va intoarceti la hainele voastre de mii de euro, povestiti-va amuzati, unii altora, cum a fost prima voastra experienta in Zara, si ce funny e sa-ti iei si o bluza si o fusta cu doar o suta de euro: “Mi-era o rusine, fata, am zis ca mor…..”

text publicat pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Buna ziua, sunt un cetatean din Romania si am cateva intrebari pentru TOTI candidatii la presedintie

Bunaoara, as dori sa-mi spuneti, toti, ce aveti de gand sa faceti cu RCA-ul. Anul trecut plateam 400 de lei la fiecare sase luni. Anul asta, desi n-am provocat nici un accident si n-am luat nici o amenda, si am aceeasi masina, ma costa 500 de lei. Cum vine asta? Cat o sa se mai scumpeasca aiurea nenorocirea asta de RCA? Ce aveti de gand sa faceti pe subiectul asta, presedintilor?

As mai vrea sa aflu cine ma apara pe mine, ca cetatean, de executorul judecatoresc care vrea o mie de lei onorariu pentru o taxa de drum, cica neplatita in 2010, si pentru care CNADR zice ca mi-a trimis atunci o amenda, desi n-am primit nimic in sensul asta si-mi cumpar, mereu, rovigneta. Cum vine asta, presedintilor? Adica, pot sa va trimit si eu un executor judecatoresc pe cap, pentru ca n-aveti sapca? Sa stiu si eu…

Mai am o problema, cu o retea de supermarketuri care vinde, periodic, carne de cal in loc de carne de porc. I-au prins de vreo trei ori numai anul asta, si de fiecare data au insistat sa o faca din nou. Ce-aveti de gand sa faca pe tema asta? E vreunul din voi capabil de o idee buna, sa scapam de tupeul jegos al acestor Kapitalisti? Apropo: a inteles vreunul de ce am scris “capitalisti” cu “K”?

Ma mai deranjeaza foarte tare ca jumatate din apa imbuteliata din magazine este o nenorocire, nu ceva sigur, de baut cand nu bei de la robinet. Am documentat niste anchete jurnalistice in sensul asta, va garantez ca buna parte dintre antreprenorii din domeniu trebuie sa-si inchida fabricile.

Am ajuns sa nu mai suport oligofrenii din trafic, gropile facute in asfaltul nou, rahatii de caini din parcuri, manelistii din cimitire, boarfele prezentate ca vedete, continutul mic de ingredient active din medicamentele anti-gripale, tampeniile din manualele scolare ale fiicei mele, agramatii din parlament, hotii din guvern, interlopii din business-ul de infrastructura. Ce aveti de gand sa faceti, doamnelor si domnilor candidati?

Stiu, toate intrebarile mele sunt niste tampenii. Un presedinte nu se ocupa cu asa ceva. “Preşedintele României reprezintă statul roman, este garantul independenţei nationale, al integrităţii teritoriale, veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Dar nici voi, candidatii, nu prea va luati in serios. In loc sa veniti cu un proiect de tara, o ardeti aiurea cu autostrazi, masuri fiscal, planuri sociale, promisiuni de pensii. Eu vreau idei care sa ramana valide in timp, nu promisiuni. Asa ca daca tot o ardeti in promisiuni, as dori sa batem campii impreuna. Macar ma mai racoresc si eu….

Uitasem: mi se pare ca e prea multa publicitate la X-Factor, Vocea Romaniei si Masterchef. Ce aveti de gand sa faceti in sensul asta, dupa ce veti ajunge presedinti?

- text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Președintele meu e o babă comunistă

Nu știu cum ați privit voi meciul Dragnea-Iohannis. Poate că unul vă e profund antipatic iar pe celălalt îl vedeți ca pe garantul mersului înainte al României, sau poate că v-ați pus speranțe în primul, că vă va merge mai bine, iar pe al doilea îl vedeți ca pe dușmanul prosperității voastre. Nu e treaba mea, oricum v-ați simți. Dacă e ceva minunat într-o societate, fix asta e: că mie îmi place ceva, ție nu, dar nu ne luăm gâții unul altuia din cauza asta. De-aia și țin să vă spun cum am văzut eu finalul anului politic 2016.

Pentru mine, a fost ca la la Serviciul de Înmatriculări Prahova, locul unde angajații se mișcă lent, în scârbă, fără pic de respect pentru noi, cei de la coadă, care și-au luat liber de la muncă o zi, două, trei să-și rezolve o problemă care în alte țări se rezolvă în două ore.

Când președintele Iohannis a refuzat să semneze numirea lui Sevil Shaidehh ca premier fără să motiveze a fost ca atunci când tipa aia blondă de la ghișeu i-a luat dosarul tipului din fața mea, l-a deschis și i l-a aruncat înapoi cu dispreț, spunându-i că hărtiile nu sunt puse în ordine. Erau toate, dar nu în ordinea pe care tipul nu avea de unde s-o știe. Umilit, omul s-a dus jos, la un birou de copiat acte, să i le aranjeze cineva așa cum trebuie. Am fost și eu cu el, din precauție, și vă asigur că au fost cei mai bine cheltuiți cinci lei din viața mea.

Iar atunci când președintele Iohannis l-a acceptat pe Sorin Grândeanu ca premier printr-un sms, a fost ca atunci când șefa Serviciului de Înmatriculări, sătulă de aplauzele mele (așa am protestat, la coadă, timp de câteva ore, față de comportamentul jegos al echipei ei), m-a invitat la ea în birou, să rezolvăm problema. I se părea normal ca toată gașca ei să o frece aiurea în loc să se miște cu talent, iar protestul meu trebuia doar înăbușit rapid, nu înțeles. Evident că nu m-am dus...

La  Serviciul de Înmatriculări Prahova, ca și în multe alte locuri unde statul ne așteaptă la ghișee, lucrurile merg prost pentru că e profitabil. Dacă ai coadă, ai și oameni care vor să scape de coadă, adică dispuși să dea ceva în plus, cui trebuie, ca să scape. Coada este cel mai propice mediu pentru corupție, iar oamenii corupți de la ghișee, ca să câștige tot mai mult, ajung să optimizeze birocrația în sens invers, astfel încât coada să fie tot mai mare iar șpaga să pară singura soluție rezonabilă.

Pe lângă șpăgari, mai există o categorie de funcționari de stat mizerabili. Eu le zic babe comuniste, și mă refer la cei pentru care nenorocita aia de legitimație de slujbaș la stat înseamnă zeificare. Sunt cei care vin din timp, n-au învățat nimic în ultimii 20 de ani, încă mai caută pe tastatură fiecare literă a numelui tău, refuză să facă lucrurile altfel decât vor ei și se enervează îngrozitor dacă le pretinzi respect, amabilitate, sprijin. Fix cu ăștia seamănă, din perspectiva mea, președintele României. Da, a parcurs corect procedura constituțională a numirii unui nou prim-ministru, nimic de zis. Dar a făcut-o cu atâta lipsă de respect și cu atâta scârbă pentru oameni...

 

 

DISCLAIMER – Nu sunt fanul programului guvernamental al lui Liviu Dragnea, pentru că dacă guvernul  nu oprește evaziunea din petrol, cereale și lemn și nu dislocă mafia din construcția de infrastructură rutieră, nu vor fi bani pentru mai nimic. Nu sunt fanul lui Sevil Shaidehh, mă îndoiesc sincer că a stat 10 ani pe lângă mafiozzo Nicușor Constantinescu și n-a văzut muntele de corupție de la Constanța. Nu dau doi bani nici pe actualul premier Sorin Grândeanu, pe care-l suspectez de apartenență la niște grupuri de interese deloc social-democrate și de lipsă completă de competență în conducerea executivă  a unei țări.  Așa că vă rog frumos, măcar anul ăsta nu mă mai faceți pesedist dacă mă iau de președinte...

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica