Lunea trecuta, m-a dus fiica mea intr-o superexcursie. Avea ea niste intalniri in Bucuresti, iar eu am primit permisiunea sa o duc acolo, sa ma dau cu capul de orasul ala vreo opt ore si sa o aduc inapoi. Cu ocazia asta am remarcat inca o data cate catralioane de biciclisti are Bucurestiul. De toate natiile, profesiile, ocupatiile si temperamentele posibile. Si cand ii vezi ce relaxati trec prin locuri in care din tine, aflat la volan, se scurge viata, iti aduci aminte ca cele mai misto biciclete din lume se aduc in Romania printr-o firma din Ploiesti, pe ai carei owneri ii stii: Daniel si Sorin, de la CarbonBike.

Din 2015. Daniel face strategia si marketingul afacerii, iar Sorin se ocupa de operational si administreaza firma. Cei doi se stiu de ani buni. “Am avut noroc in facultate, am cunoscut o tipa si un tip care mi-au imbunatatit viata. Cu ea am facut doi copii, iar cu el am facut firma asta”, povesteste Daniel. Face vanzari de peste 15 ani. El si Sorin au vandut dube si camioane Iveco. Un domeniu greu, in care cel mai mic rahat costa o caruta de bani si care depinde mult de starea economiei, ca daca nu e business, nici de camioane nu e nevoie. Apoi si-au bagat banii intr-un business cu anvelope auto. Au intrat in morisca obisnuita: toata ziua pe drumuri sau la birou, stres, mancare aiurea. Pe Daniel s-a vazut, ca a inceput sa puna pe el. Dornic sa revina la o silueta rezonabila, si-a cumparat o bicicleta. Apoi alta. Si inca una, dupa ce l-a luat microbul. De fiecare data, experienta de shopping a fost nasoala. Dar nu venise inca momentul sa se bage in asta.

“Faceam spinning, la sala, cu un antrenor pasionat de ciclism. Si vedeam pe el, pe prieteni de-ai lui, tricouri speciale de ciclism Bianchi. Mi-au luat si eu unul, desi nu aveam idee cat de mare este brandul. Am mai vazut, la o cursa, cateva biciclete Bianchi si tin minte ca le-am remarcat culoarea. Declick-ul s-a produs cand am ajuns in Sicilia, intr-o vacanta, si am trecut pe langa un magazin de biciclete cu sigla Bianchi pe fatada. Am mai rulat 30 de kilometri si am intors masina si m-am oprit la magazin. Clar, acolo erau alte biciclete decat cele pe care le aveam eu. Am vorbit cu proprietarul si acolo, pe loc, am luat decizia. Cand am venit in tara, am inceput demersurile cu firma. Acum sunt importator Bianchi pe Romania”.

Eu nu ma pricep la biciclete. Dar dupa o zi in magazinul CarbonBike, am devenit fan Bianchi. Stiti cum arata bicicletele alea? Paralizezi!

“Italianii fac biciclete de o peste o suta de ani, iar Bianchi a fost mereu in Top5. Compania investeste masiv in tehnologie, in cercetare; uite, acum au niste cadre de carbon cu o tehnologie folosita si de NASA la reducerea vibratiilor. Practic, pierzi mai putina energie cand pedalezi, calatoria e mai confortabila...”. Daniel mi-a aratat si mie bicicleta-minune. Asta e.

Cu dotari de top pe ea (adica cele mai bune frane, schimbatoare, etc), un Bianchi OLTRE XR Celeste Countervail poate ajunge sa coste 55.000 de lei. A vandut una chiar luna trecuta.

“Cum pula mea sa dai 55.000 de lei pe o bicicleta?!” am strigat in gand, dupa care mi-am tras singur doua suturi in cur. Pentru ca si eu fac la fel, cand e vorba de Nikon, de serverul blogului, de lucrurile fiica-mii. Cand ajungi sa te pricepi la un produs si ai nevoie de el, incepi sa platesti cat iti permiti ca sa-l ai in varianta lui cea mai buna. 

Din 2015 pana acum, CarbonBike a vandut peste 500 de biciclete Bianchi. Cele mai multe direct, pentru ca nefiind niste biciclete ieftine, multe magazine de profil nu se inghesuie sa le expuna si sa le revanda. “Daca le compari cu ce gasesti in hipermarketuri, bicicletele Bianchi nu-s ieftine, pleaca de la 1.900 de lei. Avem si alte marci, incepand de la 900 de lei si imi place sa explic,  clientilor, ca poate pare ca bicicletele sunt niste chestii la moda, dar pretul lor nu e ca la bijuterii si ceasuri, unde platesti pentru brand. Noi vindem biciclete bune, in care nu bagi bani tot timpul, ca in alea de 400 de lei, pe care le gasesti peste tot si care, daca ai ghinion, te pot ucide. Pe de alta parte, nici nu vrem sa transmitem ca bicicletele noastre sunt doar pentru profesionisti, ci pentru oamenii care vor ceva de calitate. Daca vrei sa compari brandul Bianchi cu ceva, compara-l cu un BMW”.

Din ce-mi aduc eu aminte de cand eram jurnalist, China este tara de origine a celor mai multe dintre bicicletele din comertul romanesc, iar pretul reflecta de multe ori calitatea. Iei o groapa si ai indoit roata ca pe o felie de salam. Pinioanele se tocesc de zici ca-s din cozonac. Furca fata ti se cracaneaza la al doilea soc, vezi cum iti pleaca roata singura iar apoi iti rupi dintii de trotuar. Franele se tocesc complet la o singura coborare, dupa care mai opresti doar imbrastisand copacii. Brusc, devin atent la ce-mi spune Daniel, mai ales pentru ca as vrea sa cumpar o bicicleta pentru cineva la care tin foarte mult.

Daniel are si un service. “Primim orice fel de biciclete aici, nu ca in alte parti. Din businessul cu masini am luat niste chestii pe care le-am implementat aici. Clientul vede in timp real fotografii cu defectiunile gasite la bicicleta lui, este anuntat prin sms cand e gata reparatia”. Mici smecherii de customer relationship management, pe care Daniel le-a adus din businessul cu masini si care au fost extrem de bine primite. Acum service-ul lui e cel mai bine cotat din Ploiesti si probabil singurul cu mai mult de un angajat.

Fix cand discutam, la service apare cel mai biciclist prieten al meu. Bicicleta lui A. Stoica e fabricata in 1996, iar tizul meu s-a dus cu ea si la Varful Omu. Nu renunta la ea, ca merge ceas.

Si Daniel rupe bicla in doua cand are timp. Cel mai lung traseu: 200 de kilometri. Si l-a terminat cam asa:

Iese si cu nevasta, si cu fetele. Cu cea mica merge si la competitii. “N-o fac pentru business, desi trebuie sa recunosc ca au venit oameni in magazin dupa ce mi-au vazut bicicleta, acolo. Mergem sa ne relaxam, nu sa ne rupem capul ca sa castigam cursele cu orice pret. Fiica mea invata ce e aia o competitie, invata sa se murdareasca, isi face prieteni. Si eu am cunoscut oameni incredibil de misto la adunarile de bikeri, socializarea de dupa competitie este priceless”.

Magazinul CarbonBike e chiar la intrarea in Ploiesti cand vii dinspre munte. Treci de benzinaria Petrom, de Ploiesti Shoppping City, mai parcurgi cateva sute de metri si cand vezi un Kaufland pe stanga, incetineste. Carbon Bike e imediat pe dreapta, dupa restaurant.

“Vin o droaie de oameni din Bucuresti aici. Fiind importator, am preturile cele mai bune la bicicletele Bianchi. Si am stoc, ceea ce altii n-au. Am permanent peste 50 de biciclete, am frane, schimbatoare, roti, cauciucuri, accesorii, tot ce vrei. Aici configurarea unei biciclete asa cum ti-o doresti nu se face doar puna poze una langa alta. Vezi, pipai, testezi produsele, gasesti accesoriile...”.

Si casti, si manusi... Pentru ca si-a furat-o. “Am cazut rau cu bicla, o data, pe strada. Mergeam cu capul intors, ma uitam dupa cineva, si am cazut direct in cap, plus ca m-am julit bine de tot pe maini. De atunci port casca si manusi. Am mai cazut o data, treceam linia de sosire la o cursa. Am vrut sa bat cuba cu un organizator, dar cand am trecut peste pragul de finish cu roata fata, in viteza, cu o singura mana pe ghidon, am cazut iar direct in cap. Dar n-am avut nimic, datorita castii”.

Daniel povesteste, iar eu dau ture in jurul bicicletelor din magazin. E altceva cand vezi de aproape cat de sofisticata e mecanica de pe ele. Si cate optiuni ai, in functie de tipul de bicicleta, de stilul de pedalat, de buget. Aceeasi piesa poate costa de la 50 la 500 de lei.

Iar bicicletele de dama arata de mori, toate curbele si culorile designului italian, pe care le stii de pe Ferrari, Ducatti, Fiat, sunt aici.

 “Bicicleta de dama nu e un moft, fetele chiar au alta pozitie cand pedaleaza, iar geometria cadrului, forma seii si pozitionarea comenzilor trebuie sa fie diferite pe o bicicleta de dama. Ca daca tipa nu se simte bine, va ramane acasa si ajungi sa pedalezi singur”.

Daniel are tot timpul alta bicicleta, pentru ca i se intampla des ca oamenii sa-i spuna “cat iti dau pe bicicleta ta?” si nu vrea sa-i refuze, dar si pentru ca vrea sa testeze tot timpul noile modele Bianchi. Sotia lui are un Bianchi de dama, la fel si fiica cea mare. Fiica cea mica are o bicicleta custom, pentru ca merge la competitii.

Am testat si eu o bicicleta in magazinul lui Daniel. Una ceheasca, facuta pentru MiniCooper, cu roti mici, care se pliaza si incape si pe scaunul din fata al masinii, nu doar in portbagaj.

Usoara, pot sa fug cu ea in spate, nu sa merg. Rapida. Franele-s beton. Versatila, fiind scurta poti sa intorci cu ea in spatii mici. N-a fost rea deloc experienta pe ea, dar nu ma reped, nu vreau sa-mi iau bicicleta daca nu vrea si fiica mea una, si as vrea sa le iau diferite, plus ca mai sunt modele pe care as vrea sa le testez. Am din ce alege, la CarbonBike au si Merida, Cannondale, Cube, Giant, de toate felurile, culorile... 

"... si marimile. Probabil ca suntem singurii care avem toate marimile din fiecare model de bicicleta al fiecarei game".

A ramas ca revin, cu #magirl, sa vedem ce-i place. N-o sa cumpar biciclete de 12.000, 20.000 sau 50.000 de lei. Dar am inteles, in sfarsit, de ce merita banii bicicletele astea si de ce nu merita sa-ti cumperi una proasta doar pentru ca e ieftina. Dincolo de confort, siguranta mi se pare mai importanta.

Pe net, Carbon Bike e aici, iar pe facebook e aici, iar Daniel e aici. Magazinul doldora de biciclete e aici (waze)

Andreea mi-a pasat raspunderea rapid: "Ma, eu iti fac o dieta, desi evit cat pot sa fac asta pentru copii, ca na, copiii mai mananca pe furis o inghetata, un hamburger... Te mai intreb o data: esti sigur, nu e prea mica?"

Am dat din umeri. Dupa buletin, este. Biologic insa, fiica mea arata ca o femeie tanara. Nu doar ea, intreaga ei generatie a crescut spectaculos, devansandu-si cu mult varsta din certificatul de nastere. Apa, soarele, poluarea, alimentele, vaccinurile - habar n-am ce-a fost. A facut 1.60m inaltime inca din clasa a sasea. Acum trece a zecea si are 1.70. Plus ca nu urmeaza sa-i iau o dieta de slabit, plus ca ea a venit cu ideea, ca de cateva luni e in faza vegetariana, mananca doar avocado, lamai, mere, supe creme de legume cu rahaturi ca ghimbir si patrunjel, de care eu nu ma pot apropia. Carne, dulciuri - foarte rar. Inca ii plac lactatele, ca altfel o declaram prima vegetariana din istoria clanului Stoica, neam de tarani crescatori de vaci, gaini si porci pana la generatia mea de degenerat care sta la bloc si mananca cacaturi de la mega.

Fata care face dieta este Andreea Coman de la ZenDiet. Nutritionista. Acum cativa ani dadea credite intr-o banca si ii era foarte bine asa. Nu si corpului ei: stresul si stilul de viata de atunci au cadorisit-o cu un cancer agresiv, de care a scapat cu greu. De atunci, n-a mai vrut sa auda de munca stresanta si, dupa ce a discutat cu medicii din Austria, unde s-a tratat, nici de mancarea plina de chimicale. Doi ani a citit și învățat, dupa care si-a gasit furnizori locali si s-a apucat de gatit. Pe 7 iunie 2017 a implinit tot doi ani de cand a lansat ZenDiet, un serviciu de catering cu mancare sanatoasa impartita in trei diete: detoxifiere, slabit si vitaminizare, care pot fi tinute 1, 3, 5, 7 sau 14 zile. 

Andreea: "Detox e un termen controversat, dar eu le explic oamenilor ca singurul lucru pe care-l asigura este o vacanta digestiva. Cand consumi doar piureuri si sucuri, nu prea mesteci, stomacul digera imediat continutul, iar organele digestive se odihnesc, cumva. Dupa o dieta de-asta, te simti mai bine, mai odihnit, mai cu chef de viata". 

#magirl a vrut dieta scurta de detox si eu am acceptat pentru ca e complet inofensiva. Portiile sunt normale, caloriile sunt la locul lor si meniul nu include socuri alimentare cretine, gen azi carne, maine paine, poimaine morcov. Zilnic, timp de trei zile, Andreea mi-a livrat ditamai pungoiul de hartie cu sucuri, salate si supe crema si tot zilnic fiica mea s-a declarat si incantata, si satula. Pret: 360 de lei, adica ceva mai putin decat as fi dat de 20-30 de kilograme de fructe de n feluri, cu care sa scot fum din robotul de bucatarie, in 7-8 ore de munca. Acum #magirl vrea si dieta de vitaminizare. Pana mea, chiar ii place cum gateste fata asta.... 

Dietele de slabit functioneaza cam la fel. Primesti in fiecare zi cele 3-5-pula mea nu stiu cate mese pe zi, in recipiente marcate cu "masa 1, masa 2" etc. Nu doar sucuri.

Andreea: "Stiu ca sunt mai multe firme care livreaza asa ceva, dar eu cred ca serviciul meu e diferit. Nu am doua diete identice. Dupa ce omul isi alege dieta pe durata dorita, discut cu el si eliminam impreuna alimentele care nu-i plac sau la care are intoleranta sau alergie. Abia apoi ii fac meniul, personalizat dupa preferintele lui. Stiintific, ca de-asta am facut scoala de nutritionisti, nu fac dietele cum ma taie capul".

Ai zice ca poti face si tu asta, acasa, fara sa mai dai bani pe mancare. Ca o dai pe carne slaba, pe salate.... Poti o pula! Eu sunt cel mai bun exemplu. Acum doua saptamani am constatat ca am 88 de kile. M-am privat de paine, n-am mai mancat seara tarziu, am rontait mere ca un cal cand mi-era foame. Dar pentru ca nu mananc dupa un program stabil si pentru ca inca mananc aiurea (aia e, imi place porcul), am slabit, intr-o saptamana care mi s-a parut extrem de lunga si de paupera, doar 600 de grame.

Andreea: "Infometarea este cea mai proasta dieta de slabit. Doar te subnutresti si cand te reapuci de mancat normal, primul lucru pe care il face organismul tau e sa faca depozite de grasime. Trebuie sa mananci normal, dar nu mai mult decat consumi. Am clienti care rup sala, dar rup si masa. Pai cum sa slabesti cand tu consumi 2.000 de calorii pe zi si mananci 2.500?"

Si atunci, cum dracu' de te saturi si ti-e bine doar din sucuri si piureuri? "Conteaza din ce le faci. Exista legume si fructe care sunt medicamente naturale, iar daca le combini le poti amplifica efectul. Catina creste imunitatea, morcovul ajuta tenul, spanacul inhiba apetitul pentru dulciuri, sfecla rosie ajuta la anemie etc. Fac dietele urmarind si aceste efecte, nu urmarind doar caloriile. Iti scad retentia de apa, iti cresc oxigenarea celulara, iti reduc grasimea din jurul organelor si masa de tesut adipos. Nu te transform in vegetarian, dietele de slabit contin si carne, si carbohidrati, dar nu in cantitati mari. Poti pierde 1.5-2,5 kg in 3 zile, sau cinci kilograme pe saptamana, fara sa te infometezi, daca ai incredere in mine si nu trisezi", povesteste Andreea.

De ce sucuri si piureuri? De ce sa nu mestec si eu, ca omul, un morcov? "Cand esti cu sucurile dupa tine nu mai mananci gunoi chimic, pe unde te-a prins foamea. Iar cantitatea de legume si fructe in stare cruda din fiecare sticla de suc este mult mai mare decat ceea ce ai putea sa consumi in mod normal la o masa".

Cat discutam, Andreea mi-a dat un suc gros ca o crema, de o culoare dementiala. Mi-a spus abia dupa ce l-am baut ca avea si ghimbir si sfecla, adica ceva ce eu nu consum, pentru ca "sfecla e furaj" iar "ghimbirul are un gust de cacat" (am citat din mine). Sucul ala a fost, insa, delicios.  

Clienti? Destui, ca preturile sunt de la 100 la 1.500 de lei. Din toata tara. Si romani, si straini. "N-a fost oras mare in care sa nu livrez diete, in astia doi ani si nu am avut nici un singur feedback negativ. Am observat o chestie interesanta: femeile care tin dietele mele le recomanda si prietenelor, iar barbatii le repeta, tot pe ei. Tot mai des apar, mai nou, cererile venite de la cupluri. Adica tine si el dieta, sa nu-i faca pofta sotiei, sau invers. Am si comenzi de grup, gen 3-4 colege care tin dieta in acelasi timp, incurajandu-se una pe alta. Ca e altceva decat atunci cand tii singura o dieta si poftesti la ce mananca restul biroului.."

Evident, si familia Andreeei consuma tot asa ceva. La ei in casa nu gasesti niciodata sucuri din comert, mezeluri si dulciuri gata preparate. Fiica mananca doar hrana sanatoasa, sotul (il stiu, e genul ala de corporatist fit, fara burta), se aliniaza fara efort la dietele casei, iar Andreea tine dieta detox la debutul fiecarui anotimp. Si se cunoaste, din 2011 cancerul ala nenorocit nu a mai aparut deloc prin analize...

Pe Andreea Coman o gasiti pe zendiet.ro, pe facebook.com/zendiet.ro, tot pe facebook dar pe persoana fizica, dar si la telefon 0743 765 248. Sa n-o luati tare, ca e o mana de om, da?

UPDATE - sapte luni mai tarziu, Andreea e la schi, dar brandul ZenDiet o sa fie reprezentat, la lansarea volumului trei din Tipul din filme nu exista", de celebrele sucuri care fac bine. Detaliile intalnirii de sambata, 17 februarie, din Bucuresti, sunt AICI (link). Sa ne vedem cu bine. 

Pentru ploiesteni: noi ne vedem miercuri, 14 februarie, la cafeneaua 5 To Go Ploiesti. Nu pentru ca e Valentine's Day in ziua aia, ci pentru ca Alina si afacerea ei cu gust bun implinesc doi ani. Evident, vin cu carti si o sa stau acolo toata ziua. Daca nu e frig rau, vin si cu Ghena.

cine nu poate veni nici colo, nici dincolo, dar vrea cartile mele cu autograf, sa si le ia de aici:

   

Pachete-Cadou, numa' bune de dat tipelor misto de Valentine's Day, Dragobete, 1 Martie si 8 Martie. 

pachetul 1, dedicat celor care au deja unele din cartile mele - link

pachetul 2, dedicat celor nu au auzit inca de seria "Tipul din filme..." link

pachetul 3, dedicat celor care nici n-au auzit, vreodata, de mine: link

Fusesem la Galeria Alexandra's, sa discut organizarea unui curs de fotografie cu telefonul (iunie / care vrei, da un semn la contact @ bogdanstoica.ro). Eram de sase ore in Bucuresti (cam 15 ore in timp ploiestean) si cand Florin a zis "hai la Harbour", am acceptat pana sa zica ultimul "r", desi nu stiam ce e aia, atat eram de rupt de foame. Si-am ajuns imediat, ca zona aia e ca o garsoniera, iar mie imi place la nebunie inghesuiala aia de cladiri vechi, zeci de localuri si multi pietoni, Piata Amzei face ca Centrul Vechi sa arate ca o statie de autobuz din Vaslui.

In carciuma, șmaf, surpriza unu. Harbour are o terasa fix cum imi place mie. Cu bani putini, cu mult lemn si cu un designer bun, fix cum te invata intr-o tabara buna de afaceri, a facut baiatul ala un spatiu absolut perfect, te simti foarte inauntru, doar ca poti sa fumezi. M-am asezat la margine si m-am simtit perfect, era ca si cum as fi mancat langa o fereastra.

Surpriza doi: langa "fereastra" de la cotul meu incepe sa-si parcheze bicicleta o superpizda. In colanti si bustiera. Aplecata. Cu fundul spre mine. Cu greu imi dezlipesc retina de semnele obscene pe care mi le face lenjeria ei prin colanti si remarc o vietate, la doi pasi de superpizda. Focalizez si-mi dau seama ca e un tip. Treij'de kile cu hainele ude, privire de treij'de de neuroni. Era tipul tipei. Cum eu nu ... in trei, ma intorc la ale mele. Au intrat si ei in Harbour, la o masa din spatele meu.

Surpriza trei: Florin alesese deja mancarea: ciorba ruseasca si ficat de vitel. Si cat o ardem un pic la discutii, vine ciorba.

De fapt, a venit o farfurie maaaare-mare, cu un ghem de carne pe fund. Cand sa zic "coae, eu am comandat ciorba", o mana abila apare de peste umarul meu cu o chestie si-mi umple farfuria, peste carnea aia, cu o zeama rosie...

...DEMENTIALA! Pe bune, a fost cea mai buna ciorba mancata de mine, vreodata, in Bucuresti. Ca la Bucuresti nu prea stiti cu ciorba si am fost dezamagit in repetate randuri.

Zece minute mai tarziu, șmaf din nou: ficatul de vitel. Pe care, sincer, nu-l prea doream. Eu prefer ficatul de porc, cu mamaliga, usturoi, asta de vita e de obicei tare, fara gust, plin de chestiile alea care...

... CARE NU EXISTA. Babaiatule, era fraged ca ficaciorii de pui. Subtire, nu gros. Cu textura perfecta. Bine facut. Cu gust de ficat, nu de talpa de pantof.

Superpizda parcase bicicleta aia ca o pula, orice masina care incerca sa se strecoare pe gangul de langa Harbour dadea peste ea. O data i-a salvat-o un tip. A doua oara s-a dus singura sa o mute. Ma pregateam sa ma uit urat la lesinatul cu care venise. Nefericitul isi mulase fizicul de mutant pe un scaun, si asista impasibil la munca superpizdei. Am vrut sa-i zic ceva de genul "coae, misca-ti hoitul si poarta-te ca un barbat", dar cand mi-am dat seama ca superpizda vine iar cu fundul ala misto la nici un metru de mine, m-am oprit, pentru ca semibarbatul ala imi facea un favor. Asa ca am tacut si mi-am mestecat ultimile bucati de ficat de vitel cu ochii la fundul superpizdei. Excelenta combinatia, va spun eu.

Eram perfect constient ca ma uit ca vitelul la poarta noua. Nu ma dau niciodata la o tipa cuplata, plus ca mai aveam treaba, plus nu puteam sa beau alcool pentru ca eram cu masina in Bucurestiul vietii, ca daca n-ar fi Piata aia a Amzei asa misto, m-as fute in ele de combinatii la Capitala si as face ce fac de obicei cu bucurestenii cu care am treaba ("ia veniti voi la Baneasa, ca e la jumatatea distantei dintre Ploiesti si orice loc din Bucuresti"). Dar mi-era atat de bine asa. Mestecam privind fix si ma gandeam ca dupa ficatul ala perfect de vitel mergea un vin. Mergea si tipa aia, dupa vin. Undeva, confortabil, cu fraierul ala afara, pazind bicicleta...

Harbour e AICI. Sa cereti ficat de vitel, da? Si sa cititi.

Au fost Zilele Ploiestiului. Cu concert, cu jocuri, cu terase, cu tarabe. Tarabele pulii, evident. Nu pricep nici mort cum se face cacatul ala de caiet de sarcini, de in fiecare an vin vanzatorii de camasi China, papusi China, papuci China, bratari China si mileuri China. De ce mortii ma-sii nu facem Zilele Comertului cu Produse Chinezesti, macar sa stim o treaba? Ma rog... Nervos dupa o singura tura printre tarabele pulii, am sunat-o pe Vera. "Cand mai faceti targ?". "Joi", a venit prompt raspunsul. M-am linistit si joi, la prima ora, am dat o tura. Fetele erau deja acolo.

Vera e prietena Gabrielei si le cunosc pe amandoua de pe cand nu se nascusera multi dintre cititorii mei. Vera era PR la o companie mare de comunicatii, iar Gabriela lucra in administratie. In 2012 le-am intalnit, impreuna, la una din primele editii ale Targului cu Bunatati si tin minte ca am cumparat atunci un pepene murat de-am scris pe blog... Am scris si in 2013, cand fetele m-au bagat intr-o criza vestimentara cu cea mai buna sunca mancata vreodata care n-a fost preparata si afumata de tata. De fapt, daca stau sa ma gandesc, cred ca am cumparat cate ceva de la fiecare editie a Targului cu Bunatati din Ploiesti (si de la cateva editii desfasurate la Campina, ca fiicei mele ii place mult orasul ala). Si am zis sa va spun si voua sa mergeti la targ. Asa, pe fata. Nu in calitate de bloggerul si influensarul vietii, ci in calitate de mancator autorizat de chestii bune si detestator autorizat de alimente de magazin.

Nu stiu voi, dar eu ma simt otravit si in Mega, si in Carrefour, si in Cora si in Lid. Nu mananc mezelurile, nu suport branza, rar gasesc smantana care-mi place, rosiile n-au gust, ardeiul nu ustura, carnea pocneste in tigaie de zici ca e din plastic... Daca as putea, m-as lasa infiat de niste tarani, numai sa-mi trimita mancare cu gust din gradina si din bucataria lor. Cum asa ceva nu se poate, am ajuns sa vanez tot timpul prin magazinele si targurile de producatori. Si sa vezi chestie: cateodata, muia pe care mi-am luat-o a fost egala sau mai mare cu cea din magazine. Acum sunt deja satul de taranii care vand fructe cumparate de la Metro, de tiganii care aduc branza de la bulgari, isi pun un clop pe cap si se dau oieri din Marginimea Sibiului, de falsii macelari cu sunca si pastrama cumparate de la Selgros sau de mizerabilii care pun niste prafuri peste 15 kile de carne si fac 60 de kilograme de carne tocata (cifrele sunt pe bune, o sa revin).

Nu mi-am luat niciodata teapa la Targul cu Bunatati si Dichisuri. Niciodata, da?

Stiu ca si alte firme fac targuri in fata Halelor Centrale din Ploiesti. Tot cu "producatori" si cu "traditional" in coada. Fugiti, daca nu vedeti ca scrie pe undeva, pe vreun panou, "Targul cu Bunatati". Repet: va spun asta in calitate de consumator, nu de scriitor citit de multi. N-am facut-o niciodata pe jurnalistul cu javrele alea care vand false produse traditionale, desi ma tenteaza s-o fac. In schimb, am ales sa le promovez pe fetele astea misto, care organizeaza targul asta misto. 

"Noi lucram cu oameni foarte simpli. Foarte. Noi ii convingem sa vina cu produsele, noi le obtinem toate avizele si tot noi avem grija de ei. Am avut o data un cioban, venit cu niste branza. Mi-a zis ca are unde sa doarma si l-am gasit dormind pe iarba, in parc, complet relaxat. Evident ca nu stia ca nu ai voie sa dormi asa, in orase. Bine ca l-am gasit eu si nu politia, ca ii dadeau o amenda pentru vagabondaj, pe care, probabil, as fi platit-o tot eu, sa nu-l pierd".

Asta e Vera. Nu ma mir deloc ca imi povesteste acest episod, isi cumpara de fiecare data cantitati mari de branza. Gabriela, in schimb, ca o vegetariana ce este, e pasionata de zacusca. Prietene din facultate. Vera are studii de Drept si 15 ani de PR in spate. Gabriela a terminat Administratie Publica si a condus diverse entitati dedicate IMM-urilor. Satule sa le faca altii programul, au luat-o pe cont propriu. Prima editie a Targului cu Bunatati a avut loc pe 1 aprilie, fetele rad si acum cand isi aduc aminte ce "destepte" au fost. Pana acum, au facut cateva zeci de editii ale acestei adunari de producatori autentici. La Breaza, Buzau, Campina, Ploiesti si Sinaia. Asta desi nu le-a fost usor. Autoritatile nu le sprijina mereu, in sensul ca nu le spun din timp daca le pot da spatiul public dorit, sau le ofera acelasi teritoriu unde au venit si niste falsi producatori, iar locul ala capata o faima proasta. Au avut probleme si cu participantii, pentru ca atrasi de brand au venit si unii d-aia, pusi pe inselat sau pe vandut cacaturi din China. "Acum, insa, am ajuns in faza in care toti se stiu cu toti, noi doua ii stim pe toti si oferim cumparatorilor numai produse autentice. N-am mai dat pe nimeni afara din Targ de cativa ani", povesteste Vera. 

Cine/ce vinde la Ploiesti, anul asta, la Targul cu Bunatati:

• baietii cu magiunurile si dulceturile de Topoloveni
• nea Bangala de la Fundata, faimosul, ala care a primit premiul pentru Produsele Traditionale ale Anului 2014 (cumparat!)
• un nene-macelar de la Arges, care vine si cu produse din carne, dar si cu miere din stupina proprie (cumparat!)
• niste super-orientati, celebri si ei pe net, care fac doar baclava 
• un alt producator de branzeturi, tatal unui preot faimos din Bistrita (cumparat!)
• firma aia de ceaiuri sanatoase, de la Bacau, am uitat cum ii zice (cumparat, pentru mama)
• bijuterii facute manual din portelan cu aur si argint coloidal (cumparat una bucata inimoara, pentru o amica disperata dupa inimioare, si revin cu M, sa-si aleaga ceva)

Sa va luati si copiii, ca fetele au dat-o in diverse. Mai exact, in ateliere de handmade, magneti, quiling. Pentru copii. Moca, sub sloganul "fara tableta, telefon si calculator". Eu va recomand ziua de sambata, cand atelierele se tin nostop, de la 10.00 la 15.00, cate o jumatate de ora. Copiii o sa faca lumanarele, decoratiuni din hartie, ciucuri traditionali, bratari la gherghef si o sa plece cu ele acasa. Moca, cum ziceam.

Pe facebook, Vera si Gabriela pot fi gasite aici. Targul cu Bunatati si Dichisuri va fi deschis de joi 25 mai pana sambata 27 mai in parcul din fata Halelor Centrale. Sa va duceti, da? Sfatul e valabil si pentru bucuresteni, ca mancare mai de plastic ca la Bucuresti n-am vazut niciodata...

#fuckcarrefourcoralidlkauflandprofibillapennyauchan

Din capul locului vreau sa spun ca mi s-a parut o idee minunata ca trei milioane de oameni, astia din Coalitia Pentru Familie, s-au unit sub steagul unei idei. Ca ideea e o tampenie e mai putin important. Genul asta de organizare, insa, este salutar. Doar asa ceva ne mai poate scoate din cacat. Intr-o tara in care si mitingurile, si oamenii detestati de cei care participa la mitinguri sunt controlati si potentati de aceleasi servicii si grupari, doar lupta pe baza de lege mai poate aduce interesul public pe masa guvernantilor. Va dau un exemplu: daca cei 600.000 (not!) de participanti la mitingurile din Piata Victoriei ar fi semnat, in seara aia, pentru aceeasi idee, am fi avut o initiativa legislativa, nu doar cativa terra de poze cool pe net. 

Trebuie sa recunosc, de asemenea, ca eu nu sunt de acord cu casatoriile intre persoane de acelasi sex. Mi se pare o tampenie sa acorzi drepturi civile pentru niste preferinte sexuale. Ca maine-poimaine mi se pare foarte sexy masuta mea din sufragerie, o fut si apoi cer dreptul de a ma casatori cu ea, apoi cer locuri pentru ea in avion, nu la cala, apoi locuri de joaca pentru masute in parcuri, apoi dreptul de a infia niste taburete. Nu radeti, la ce tara avem, programul "Prima perna de scaun" poate deveni oricand o realitate.

Stiu, asta e un discurs homofob. Va asigur ca sunt un homofob de treaba. Sigura mea manifestare homofoba este ca, oricat as fi de beat, refuz sa fut tipi si nu-i las nici sa mi-o suga, iar in gaoaza mea n-a mai intrat nimic, de la ultimul supozitor (eram clasa a treia, cred). Asa lupt eu impotriva homosexualitatii: prin exemplul personal! :)))

Pe de alta parte, mie nici manelele nu mi se par utile si misto. Nici filmele indiene. Nici AntenaStars. Nici masinile visinii. Nici melcii. Nu-mi plac, de asemenea, fructele de mare si sparanghelul. Cum ar fi sa ma apuc sa lupt impotriva lor doar pentru ca nu-mi plac? In plus, stiu ca asa cum pot sa traiesc vazand ca unii oameni isi baga in gura caracatite si alte scarbosenii, voi putea trai si daca niste tipi isi baga pulele altor tipi in cur, casatoriti fiind. Pun pariu ca si gay-lor li se pare dezgustator momentul in care eu intru intr-o tipa. Dar pentru ca nici unul dintre gay nu mi-a strigat, vreodata: "huo, futu-ti mortii ma-tii, i-ai pus mana pe fund pizdei de langa tine, pe banca in parc, nu ti-e rusine, ca-s cu cainele meu gay, ne obligi sa vedem asa ceva, asa te-a invatat ma-ta acasa?", nu vad de ce as striga eu la ei. Eu ii consider anormali, ei ma considera anormal. Cat timp nu ne dam in cap unii altora (nici la propriu, dar mai ales nici la figurat), suntem bine.

In cheia asta, a acceptarii ca ceilalti sunt diferiti, cred ca este o greseala imensa ce fac zilele astea politicienii. S-au apucat, ca niste cretini, sa dea o definitie normalitatii. Asta desi pentru mine e normal doar ce-mi place mie, nu ce ne place tuturor.

• Ce-o sa urmeze? Definitia "violentei in familie"? Dupa standardele cui? Ale mele, ca n-am dat decat niste palme la cur (doamne, ce cur!), sau dupa standardele unui vasluian, care-i sparge dintii cu ranga sotiei?
• Definitia "telefonului"? Pai userii de iPhone nu vor sa auda de Samsung, si invers, la capitolul asta suntem normali/anormali grav, aud tot timpul "eu nu stiu cum poti tu sa stai pe android...."

Sau, hai sa o luam invers (nu in sensul ala, v-am zis ca nu-s interesat). De ce nu ne ocupam de chestiile care ne privesc pe toti? Hai sa definim, de exemplu, prin Constitutie, "calitatea aerului", "servicii medicale gratuite", "impozite" "manuale scolare", "vaccin", "cate E-uri pot sa fie intr-un salam". Ca si eu si gay-ul riscam sa murim la fel, intoxicati cu rahaturi care aparent sunt legale si tratati de-ampulea in spitalele romanesti dupa niste standarde care ba sunt, ba nu sunt.

Ca o paranteza, mai sunt curios:

• Cum definesc normalitatea aia care-si bat nevestele ca pe covoare. Barbatii aia care le umilesc, urla la ele, le trateaza ca pe niste suboameni si le lovesc ori de cate ori au chef. E bine, baieti? E normal?
• Dar aia care-si inseala nevestele in fiecare hotel in care ajung? Serios, eu am un amic care fute saptamanal ceva nou, de vreo 9 ani de zile, e hobby-ul lui. Cat de normala e casnicia lui dupa standardele Constitutiei?
• Cum ar fi corect sa voteze la referendum tipii care-si ard iubitele in fund? Ca daca ti se intampla frecvent sa-i iesi din pizda si sa-i intri in cur, n-are cum sa nu-ti treaca prin minte, macar asa, fugitiv, un gand de genul "babaiatule, daca imi place s-o fut in cur sunt gay?". Nu?

Inchei sperand ca toata mizeria asta cu definitia constitutionala a familiei sa fie o fenta, ca sa nu vedem ca guvernul s-a imprumutat deja 5 miliarde de euro, adica fix valoarea deficitului pe tot anul. Sau ca politicienii vor sa privatizeze ceva mare, gen Casa de Asigurari de Sanatate, si le trebuie o perdea de fum. Ca daca discutia asta despre ce e normal sa existe in proximitatea pulii e pe bune, suntem praf, iar Constitutia aia, saraca, va primi cu forta o portie de sex anal, fara lubrifiant, de-o sa sangereze ani buni. Si n-o sa poata sa se planga, pentru ca o sa fie normal, dupa ce niste cretini de politicieni si-au bagat pula in ea. La propriu.

gata. cat ma apuc eu sa-mi fut masuta, tu citeste ceva bun

Am mancat de cateva ori la bistroul ala smecher, din Victoriei. Mereu la ore aiurea, mereu pe fugă, si mereu fara sa pot sa gust vreun vin, pentru ca eram cu masina. N-am avut ocazia sa mananc la pranz, desi mi-au curs balelele ori de cate ori Ana (ownerita) mai distribuia pe facebook tabla aia cu meniul zilei. Si cum eu sunt un baiat de cantină, mă fut in ele de preparate sofisticate cand am cum sa le inlocuiesc cu ceva adecvat stomacului meu de țăran. 

Ieri, insa, am avut noroc. Am nimerit in zona la ora potrivita. Iar pe tabla aia apareau cuvinte magice, ca borș, porc, spanac, oua-ochiuri.

Am avut noroc si cinci minute mai tarziu cand am dat peste D., si ea prin zonă. Ca daca eram singur mancam și farfuriile, atat de bune au fost si borsul si spanacul. Dar na, cand ti se asează o pizdă misto la masă, care bea delicat dintr-o limonada, iti aduci aminte mai repede si că ai opt kile in plus și ce ti-a zis Andreea: "In localuri, orice ai comanda, nu mai manca tot ce ai in farfurie. Localurile bune fac portiile supradimensionate ca sa nu pară ca se zgarcesc cu mancarea".

Treizeci de minute mai tarziu, D. s-a dus la treaba ei, am fugit si eu la a mea, dar am revenit pe seara. Cu A&A și cu R. La un vin si-o discutie de business. Nu inainte de a gafa perfect.

[Paranteza. Mi-am facut un obicei, cand ajung intr-un local specializat in vinuri: cer vinul casei, la pahar sau la carafa. Stiu deja ca localul are vinuri bune, stiu si ca promoveaza niste branduri, ca detine cel putin un vin de care n-am auzit, iar angajatii acestor localuri te duc subtil in zona asta, ca sa ti se para wow. Asa, cand ceri vinul casei, dai localului un test de corectitudine. Ca daca e vreo porcarie de vin, stii cum e lista de preturi fara s-o deschizi: inutil de scumpa. Iar daca vinul "varsat" e decent de bun, știi ca te afli la niste oameni care nu vor sa se faca de ras.]

Dar s-a bagat A-tipul: "n-au, coae, vin la pahar, ca astia sunt importatori de vinuri frantuzesti". Era sa raspund cu "si ce pula mea? ce, francezii nu comanda vin la pahar?", cand a intervenit ospatarul, plin de umor: "Va desfac o sticla si va aduc la pahar..."

Bun tipul. Bun si vinul ales de A (tipul). "Arrogant Frog". Am lalait-o la vinul ala, relaxat, pana cand am cerut o cafea decofeinizata si brusc m-am umplut de emotii. Ca mi-am luat muie cu decofeinizata si la Hard Rock Cafe, si la Starbucks Baneasa si in n localuri cu ștaif. Adica am primit cafea normala, de n-am mai dormit toata noaptea. Aseara, insa, am dormit aproape ca un prunc. Aproape, da? N-am supt, n-am plans, n-am facut pe mine. Si azi, odihnit nevoie-mare, am intrebat-o pe Ana de ce n-are vin la pahar. Si ghici ce?

"Am o gramada! Tot meniul de vinuri e la pahar! Am 80 de vinuri, cred..."

Deci n-am gafat. Bou am fost doar ca m-am luat dupa A, care ori e bou nestiind ca localul are vin la pahar, ori m-a luat de bou ca sa bem vinul lui preferat. Trebuie neaparat sa discut asta cu A. Tot acolo. La The Wine Bistro Vinexpert. Mai ales ca Ana, cu bicicleta ei, mi-a adus aminte de ceva si mi-a dat o idee. Revin.

Mai stiti reportajul fara camera ascunsa, facut la Paint Atelier, salonul de unghii, beauty, muci si #pulameanumaistiu deschis de Alina de la 5 To Go? A fost primul text despre el si o sa fie si ultimul. Dupa trei luni, cateva mii de euro cheltuite si un alt credit bancar pe cap, Alina a inchis salonul.

Asta desi a procedat exact ca la 5 To, Go: si-a urmat ideea, si-a facut necesarul, s-a imprumutat la banca, a investit in dotari, s-a instruit in domeniu si a dat drumul la treaba. De ce n-a mers Paint Atelier, asa cum a mers 5 To Go?Pai, poate si din cauza ca a fost al doilea startup, si s-a purtat mai relaxat decat la primul, facand cateva greseli?

• La 5 To Go a studiat zona, concurenta, a facut un studiu de trafic pietonal, pe ore si pe zile. La Paint Atelier a fost atat de incantata ca a gasit un spatiu clasic, luminos, cu tavane inalte asa cum dorea, incat n-a mai tinut cont ca era intr-o zona fara vad.
• La 5 To Go si-a asumat munca in cafenea, ea cu sotul. La Paint Atelier s-a bazat pe angajati care n-au existat, in domeniul asta se lucreaza mult de-acasa, daca studia un pic problema ar fi stiut. N-a gasit manichiurista, cosmeticiana, stilist....
• Ar fi stiut si ca in Ploiesti sunt deja circa 40-50 de saloane de beauty, care concureaza intre ele prin tarife mici, dar si toate impreuna versus cele cateva sute de cosmeticiene care lucreaza de-acasa.
• Daca ar fi facut si un plan de business, ar fi stiut cat de mica e marja de castig cand tarifele sunt jos, si nu s-ar mai fi imprumutat la banca mizand pe incasarile din salon.
• Nici n-ar fi fost, cum este acum, dupa inchiderea salonului, cu aceleasi venituri ca inainte, dar cu o rata la banca mai mare.
• Singura investitie buna din toata aventura numita Paint Atelier a fost cursul de cosmetica pe care l-a facut si care ii confera acum dreptul de a practica o meserie. Dar a costat de-a uscat-o.

Alina nu e singura care s-a dus in gard cu afacerea proaspat lansata. Peste jumatate din firmele infiintate in Romania nu apuca sa depuna de trei ori bilantul contabil anual. Din restul, inca jumatate ingroasa lista celor aflate in insolventa sau in lichidare. Bancile sunt pline de active ramase din creditarea unor afaceri gandite prea optimist, iar firmele mari se reumplu de oameni care au plecat pe drumul lor, acum ceva timp, au esuat si acum se intorc la stabilitatea conferita de un salariu fix. Si nu e vina nimanui. E normal sa se intample asa, atata timp cat scoala romaneasca nu ofera aproape nici un fel de educatie antreprenoriala sau de economisire. Doar facultatile au asa ceva, si aceasta abordare exclude de la succesul pe cont propriu mii de oameni gen mecanici-auto, cosmeticieni, mici mestesugari, cofetari, maseuri etc, adica fix oamenii care in orice tara din lume constituie clasa de mijloc, coloana vertebrala a economiei. De-aia sunt atat de multi oameni in Romania care stiu sa faca ceva foarte bine, dar nu pot sa-si dobandeasca indepedenta financiara si prosperitatea.

Mediul privat ofera, sporadic, training de business. Unele solutii sunt, din pacate, doar tipare occidentale si nefunctionale in Romania. Altele sunt doar metode educationale de facut bani. Altele, cum e asta, sunt bune, si nici nu costa mult. Intrebati-o pe Alina, acum, dupa inchiderea Paint Atelier, daca ar fi dat 300 de euro pe niste consultanta de business care sa o faca sa evalueze corect potentialul salonului. Eu pun pariu ca ar urla DA, dupa ce a cheltuit peste 3.000 de euro ca sa invete cum sa NU deschizi un salon de beauty. 

Apropo: care vrei sa cumperi oje si alte cacaturi profesionale de unghii, masute, fotolii, covorase, o masa de masaj, niste veioze si niste lustre - toate aproape noi - te rog sa-i scrii Alinei. Dar dupa ce citesti si asta, da? 

Imagineaza-ti ca ai de ales. Ai de ales intre tipul de la ANAF care vrea sa-ti futa o amenda de 10.000 de lei pentru ca n-ai platit TVA-ul si furnizorul pe care-l doare'n pula ca ca nu ti-ai luat banii de la client si nu mai ai cu ce plati TVA-ul. E cam nasol momentul, nu? E ca si cum, fiind un tip profund religios, ai de ales intre o partida de sex oral si una sex anal in care trebuie s-o iei, nu s-o dai.

Eu, de exemplu, ca om de afaceri, mi-am luat-o prin toate gaurile.

• Am facut cu un amic un bistro atat de dragut incat era sa dorm pe strada dupa trei luni.
• I-am facut unui client vreo doua sute de mii de pliante gresite din cauza lui, pe care, sa vezi chestie, n-a vrut sa mi le plateasca, pentru ca n-aveam contract.
• Am cumparat pe firma o masina in conditii atat de proaste incat a fost aproape imposibil sa o inmatriculez.
• Am platit o amenda de 5.000 de lei pentru ca n-am stiut sa o contest.
• Numai un politist de treaba, care a crezut in inocenta mea, m-a salvat de cazierul aferent unei infractiuni economice grave pe care nici nu stiam ca o savarsisem.

Am gresit si in sens invers: am ezitat cand nu trebuia, nu am dezvoltat echipa cand trebuia si azi, in loc sa fiu tipul cu o suta de zile de vacanta pe an, platite de cele 45 de site-uri care fac bani singure, sunt tipul cu un blog si cu 70 de domenii punct ro pe care nu le mai stiu. Daca a fost un moment de dezvoltare in digital, l-am ratat cu brio, desi am fost in digital chiar de la inceput. Asa ca, daca as putea da timpul inapoi si mi s-ar cere 300 de euro pentru abilitatea de a anticipa toate problemele astea, as plati 310 si as cere un loc mai in faţa.

Faza e ca in 2004 nu stia nimeni nici pentru el cum se face un bussines corect, dar sa-mi si spuna mie... 

Tu, spre deosebire de mine, ai oportunitatea asta. Costa 300 de euro si se numeste StartUp Your Life. 

E o tabara de business, cu u numar limitat de locuri, care te va trece, in trei zile, prin tot ce e important pentru un antreprenor aflat la inceput de drum. Sa faci un PFA sau un SRL? Sa faci afacerea acasa in bucatarie si pe balcon, sau sa cauti un spatiu potrivit? Sa cumperi un soft sau sa te bazezi pe tanti Felicia si pe tabelele ei scrise cu pixul? Sa pui fly-ere in cutiile postale ca orice bou, sau sa inveti sa folosesti reclamele facebook si google? Sa dai share ca un disperat unei postari proaste sau sa inveti cum sa devii simpatic pe net fix pentru acei oameni care au nevoie de tine? Plus partea aia, de care iti e atat de frica: stii sigur ca daca ai avea utilajul X ai da lovitura, dar tipul de la banca nu intelege nimic din ce-i spui pentru ca nu vorbesti pe limba lui iar de fondurile europene nu te poti atinge pentru ca nu intelegi nimic.

Na, ca m-am enervat din nou, realizez ca tabara asta chiar mi s-ar fi potrivit de minune. Eu am gresit modelul de firma, fiind platitor de tva desi nu era nevoie. Primele doua sedii le-am ales gresit. Am avut si contabilul gresit la inceput. N-a stiut nimeni de mine, vreo doi ani, atat eram de ocupat sa investesc gresit in imagine. Promovare online nu stiu nici acum #bythebook, actionez intuitiv. Iar de discutat cu banca sau cu agenţiile de fonduri europene... cand faci atatea greseli pe firma, astia nu stau de vorba cu tine.

Asa ca,daca ai o idee de afaceri, daca ai pornit o afacere ca o vita ignoranta, daca tocmai ţi-ai prins urechile intr-un business in care ti-ai bagat aproape toti banii, daca ţi-ai dat seama ca nu intelegi ce fac concurenţii tai pe net, daca esti unul dintre cei care fac coada la Registrul Comertului zilele astea, facand o firma doar ca sa iei fonduri, fa-ţi socotelile si inscrie-te AICI. Ai fi un fraier sa n-o faci. De 300 de euro primesti nu doar sfaturile unei superechipe, ci si casa/masa timp de trei zile, undeva la munte. Ca s-a mai intamplat o data, in iulie, iar feedback-ul a fost de exceptie, din ce-am vazut eu pe facebook. Ia toata povestea asta ca pe o investitie, nu ca pe o cheltuiala. Cheltuiala e cand iti iei un telefon scump doar pentru ca au si ceilalti, sau cand dai banii pe un DSLR desi nu stii sa faci fotografii. In cazul meu, cheltuiala a fost atunci cand am dat 1.600 de lei pe o imprimanta la care refill-ul costa 2.000 de lei, futu-ţi morţii ma-tii, HP!

Prezentarea taberei e aici (vezi ca sunt doar 25 de locuri disponibile). Trainerii sunt aici. Inscrierea se face aici.

Nu ca m-am saturat... Adica, stiu exact ca facebook este tara cu cei mai multi prosti din lume, si nu scriu asta ca sa ma justific in fata lor, ci pentru ceilalti. Pentru acei oameni care au potentialul sa faca fotografii incredibile cu telefonul, dar au senzatia ca e ceva foarte greu. Or, nu e deloc. Trebuie doar sa faci fotografii, cu pasiune sau cu tenacitate, la orice iti suscita interesul, si o sa descoperi singur secretele acestei ocupatii. 

Cat despre fotografia de mai sus, discutata si contestata deja pe cateva grupuri de fotografie... Nu, nu e facuta pe o bucata de sticla pe care am asezat picaturi de apa. Nici nu e facuta in photoshop, eu nu am asa ceva nici pentru fotografiile facute cu nikonul, religia mea spune ca numai o fotografie proasta are nevoie de photoshop sau lightroom. E facuta pe bune, intr-un mediu banal, cu un telefon banal, in conditii de iluminat banale. Poti sa o faci si tu. Uite cum:

• Cauta, prin orasul tau, o fantana arteziana cu jeturi multiple. Una circulara e mai buna decat una rectangulara.
• Asteapta sa vina seara, iar lumina soarelui sa vina mai de jos, aproape orizontal. O sa ai nevoie de ea.
• Roteste-te in jurul fantanii (de-aia e mai bine sa fie una circulara) pana sa ai jeturile de apa ale fantanii intre tine si soare.
• Porneste camera telefonului si concentreaza-te.
• Cauta-ti un punct de statie bun, comod. Ideea e sa nu ai in cadru altceva decat stropi de apa si cerul cu soarele ca fundal si sa rezisti in pozitia aia cateva minute. 
• Incepi sa faci fotografii si rafineaza pozitia. Eu am stat foarte aproape de locul in care jeturile de apa verticale se curbeaza iar apa cade in fantana, pentru ca voiam sa prind o forma anume.

• Evident, erau prea multe jeturi in poza asta. Eu aveam nevoie doar de doua, asimetrice...

•  
• Ceva mai bine, nu?

Am tot miscat telefonul si mi-am mai schimbat pozitia pana cand am ramas cu doar doua jeturi in cadru. Sa obtin fotografia finala a durat doar cateva minute, dar banuiesc ca pentru unii pot fi foarte lungi. Eu, de exemplu, sunt obisnuit sa ignor rumoarea din jur, dar tu te-ai putea rusina ca lumea se uita fix la tine, cum te intinzi spre un jet de apa. 

Uite poza pe care mi-am dorit-0, in forma originala, asa cum a iesit din camera telefonului. 

In forma ei finala, cea pusa pe net, am taiat cladirea din dreapta si am rasturnat imaginea.

 Si gata. Am o inima facuta din picaturi de apa, intr-o pozitie ireala, care-i face pe prosti sa creada ca imaginea e trucata.

Nu e, dobitocilor. Zilele astea o sa faca o fotografie similara si o fetita de 10 ani, din anturajul vostru. Cum la ea n-o sa puteti urla: "jegoaso, faci trucaje ca sa te dai fotograf bun, huo, futu-ti mortii ma-tii", o sa simtiti nevoia acuta sa va canalizati ura asta stupida chiar asupra voastra. Perfect! Aveti grija ca, pentru un efect ireversibil, venele se taie pe lung. Retineti si ca un cuter costa doi lei si se gaseste peste tot. Daca n-ai doi lei, imprumuta-te, trimit eu banii, dupa, familiilor voastre. Si sa nu incepeti cu protestele, nu e nimic scandalos in mesajul asta, pentru ca voi sunteti deja morti pe dinauntru, doar faptul ca va miscati bratele si scoateti sunete impiedica societatea sa va ingroape.

In decembrie, sustin doua workshop-uri de fotografie cu telefonul, in Ploiesti si Bucuresti. Ai toate detaliile AICI.