Citeşte mai mult ...

Paul si Profesorii de Nota Patru – o poveste pe care merita s-o stiti

La umbra Casei Poporului pe care si-o construieste in sufrageria Vilei Lac 3 presedintele Iohannis, si acoperit sonor de scandalul din jurul premierului Victor Ponta, s-a stins, discret ca un fraier, un roman de vreo 18 ani. Paul cica il chema, si era din Bacau. Voia, nefericitul, sa dea la facultate de prestigiu din strainatate, una pentru care media lui la bacalaureat trebuia sa fie macar 8. Paul a luat 7,40, a depus contestatie dar pe urma s-a gandit mai bine si s-a sinucis. De ce sa riste umilinta unui 7,20 sau 6,10, ca stia saracul copil cum se corecteaza lucrarile in Romania? De ce sa stea in tensiune? Mort, esti linistit. Dar sa vezi ghinion: dupa contestatie, Paul a fost considerat un elev de 8.20. Va dati seama ca acum se rasuceste in mormant?

Ce urmeaza este doar pentru cei care, ca si mine, simt un acut sentiment de mila pentru acest copil, crescut suficient de gresit incat a ajuns incapabil sa-si asume o infrangere. Cei care au inteles pe dos ironiile mele de mai sus si cred ca Paul era un bolnav psihic de care e bine ca am scapat sa faca bine si sa se mute cu lecturile pe Libertatea. 

Nu vreau sa vorbesc despre lucrarea lui Paul. Nici despre Paul. Ci despre acei profesori implicati in corectarea lucrarilor lui de la bac. Nu stiu daca Parchetul Bacau a demarat vreo ancheta, pe tema asta, dar ar fi grozav sa o faca. Este suficient un singur om, care sa convoace pe cine trebuie la Inspectoratul Scolar si sa puna doua intrebari: “Cine i-a corectat lucrarile de la bac lui Paul? Cine i le-a corectat dupa contestatie? Hai, adunarea toti, v-am adus un microbuz, mergem si povestim la parchet pana vedem cine a gresit. Iar cine a gresit merge putin la puscarie, pentru neglijenta in serviciu cu consecinte deosebit de grave”.
N-am nimic cu profesorii din cazul Paul. Dar e timpul pentru un martiriu. E timpul ca cineva sa sufere pentru ca toata breasla dascalilor sa fie mai atenta la atributiile de serviciu. E plina tara de exemple de profesori care predeau in scarba, asculta in scarba, trec elevii doar daca cotizeaza la meditatii sau daca le rabda nervii acumulati in 20 de ani de predare pe bani putini.

Tocmai s-a terminat examenul de capacitate, cu o testare la limba romana de tot rasul, care a bulversat complet elevii cu cerinte nepotrivite. A aparut si un nou manual de clasa I, plin de erori si de prostii desuete, in loc sa fie mai bun. A trecut si examenul de definitivat, luat cu nota cuvenita de doar o treime dintre profesori. Adaugati si sutele de cazuri de abuz, umilinta si persecutie, raportate anual. Nu e clar ca o parte dintre dascalii anului 2015 nu mai au ce cauta in invatamant?

Da, stiu ca exista si profesori buni. Stiu si ca profesorii sunt platiti prost. Stiu ca sunt umiliti in fiecare zi de opulenta afisata de copiii cretinilor parveniti. Dar asta nu trebuie sa-i determine sa-si faca treaba prost. Esti profesor si nu-ti convine leafa si statutul? Iesi, nene, in strada si da jos Guvernul! Sau du-te, frate, si vinde haine la mall. Sau fa-ti o firma si vinde jucarii la obor. Fa ceva pentru tine, nu ne mai chinui noua copiii doar pentru ca tu n-ai reusit in viata, da?
E clar ca Romania n-o sa faca nimic pentru voi, dragi profesori. Parintilor nu le pasa de problemele voastre, atata timp cat le au si ei pe ale lor. Mai nou, parintii sunt fericiti cu putin. Daca fiul sau fiica nu si-au inceput viata sexuala la 12 ani, nu beau si nu fumeaza, si prin clasa n-a fost nimeni arestat pentru consum de droguri, parintii spun ca au copilul “la o scoala buna” si ca “se descurca bine”. Ca pustiul e semianalfabet nici nu mai conteaza…

Nici politicienii n-o sa faca nimic pentru voi, dascalilor. N-o sa vedeti lefuri decente in urmatorii 20 de ani. Pentru un partid e mai simplu sa bage bani multi intr-un drum si sa fure jumatate, decat sa va dea voua lefuri marite si pe urma sa va cheme la partid, sa platiti cotizatie. Nu e eficient pentru niste mafioti ca voi sa aveti un nivel de trai ok. Cu voi platiti prost si cu elevii batuti in cap, e mai usor sa minti si sa prostesti electoral.

Asa ca n-aveti decat doua variante, dragi profesori: in prima varianta, ramaneti in invatamant pe aceleasi lefuri proaste dar va faceti treaba bine. Cu responsabilitate, exact ca pompierul care nu stinge focul doar pe jumatate pentru ca are leafa mica. A doua varianta va apartine. Orice ati alege, Paul, nefericitul din Bacau, trebuie sa fie ultima voastra victima.

text publicat pe www.psnews.ro 



twerk training

Am asistat cu emotie la un antrenament al lotului national de cadeti la Twerk, viitor lot national de Boli Venerice. A fost o placere, pana m-au luat la pietre.

Ce sa zic? Temperament latin...

Fiica mea o sa fie un om mai bun decat mine. Stiu sigur.

“Ia, mă, două portocale. De-astea n-ai mâncat. Sau dă-i-le lu’ fii-ta, dacă n-ai chef”. Şi mi-a dat trei. Le-am luat, sa scap de nebun, desi eu mănânc portocale cam de două ori pe an. El, însă...

Prietenul meu a reuşit în viaţă. Pe bune. Adică, el nu-şi ia portocale de la Cora. Lui i le aduce cineva, special, din Grecia. Sunt portocale bio, nu de-astea obişnuite, cu uraniu.  Orice-si cumpara, îmi tot dă să “experimentez”. Am mancat, de voie de nevoie, si masline de-alea mari bio, si branza greceasca “de la mama ei”. Pana si ulei de masline presat la rece “in curte, ba, la grec in curte” m-a pus sa gust.

Şi azi, când am dus-o pe M la şcoală, am scos portocalele. În maşină, am rugat-o pe ea să desfacă una şi să-mi dea o felie. Era genială! Gustul ăla perfect, de fresh făcut acum cinci minute, iar zeamă în ea – de cinci ori mai multă decât într-o portocală obişnuită. Entuziasmat, o îndem să guste. Încă nu-i spusesem că portocalele erau atent selectionate si ca fusesera transportate in România si cu magarul, si cu avionul. 

Asteptam alta reactie cand am auzit „ce acra e”. Ceea ce era adevarat. Papilele mele detectasera gustul incredibil PESTE acreala suportabila, pe cand un copil reactioneaza frust la acru/amar/picant.

Noroc ca, in general, ma abtin de la critici cand sunt cu M. Pentru ca tentatia a fost sa-i zic „astea-s portocale cu P mare, mai bune decat ce cumparam noi de obicei, ar trebui sa apreciezi, blabla...”

Si-am rememorat rapid cum sarbatoream portocala, banana, cutia cu felii de ananas, ciocolata chinezeasca in forma de lingou, pepsi-ul si pufuletii cu ciocolata. Cum mancam bananele verzi si portocalele oricat ar fi fost de acre. Cat de bucurosi eram de deserturile astea, tocmai pentru erau atat de rare. Si, o secunda, recunosc, mi s-a parut ca avem o generatie de copii nerecunoscatori pentru vremurile minunate pe care le traiesc.  

De fapt, modul asta de a gandi e o prostie. Noi eram niste copii inutil-recunoscatori pentru ca venea „importul” de doua ori pe an, la alimentara aia saraca, din cartier. Si in loc sa ne revoltam ca n-aveam dreptul la fructe exotice tot timpul, noi eram cumva mandri de sistemul care ne asigura doua portocale pe an. Dovada? Recitam cu talent poeziile cu partidul la serbare, mandria aia ca purtam camasile albe de pionieri... Eram prosti de bubuiam.

Plescaind filozofic din portocala (frate, chiar e acra!) ramasa in masina dupa ce M a coborat in fata scolii, ma gandeam ca este foarte bine ca avem copii care nu ne sunt recunoscatori prosteste ca ii crestem cum putem noi mai bine, pentru ca este datoria noastra s-o facem. E bine si ca pun mereu, la indoiala, ceea ce noi le spunem ca e spre binele lor, pentru ca asta e un semn ca gandesc cu propriile lor creiere. Noi suntem generatia aia care intoarce capul pe strada in directia opusa, cand vedem pe cineva agresat. Noi, nu ei, suntem aia care acceptam sa votam pe un kil de ulei si ne miram ca se surpa orasele sub noi. Noi suntem aia care cumparam alimente fara sa citim etichetele, si apoi ne miram ca ne imbolnavesc. Sincer, chiar nu vad cu ce le suntem superiori copiilor nostri.

In alta ordine de idei, abia astept sa ma vad iar cu prietenul meu, si sa-i duc niste portocale de la Lidl. Sa vada si el ce bune sunt asa, coapte accelerat, cu chimicale, nu ca porcariile alea bio si acre...

text aparut pe www.catchy.ro 

Ma scuzati, domnu’ neamt si doamna blonda, dar eu nu votez un presedinte fara copii

Intr-o perioada a carierei mele de jurnalist, m-am confruntat cu un primar care se comporta ca un dobitoc ori de cate ori venea vorba despre siguranta copiilor. La inceput am crezut ca problemele ridicate de mine erau tratate asa pentru ca deranjam anumite businessuri cu termopane, garduri, locuri de joaca, sisteme de paza, catering. A trecut ceva timp pana cand mi-am dat seama de ce primarul ala reactiona asa: dobitocul n-avea copii. El nu pricepea de ce mi se parea mai importanta o centrala termica noua decat vopseaua de pe gardul gradinitei, sau de ce sustineam ca laptele si cornul nu pot fi inlocuite cu branza topita plina de chimicale.

Sincer, nici eu nu credeam ca o sa devin un membru in secta Martorii Copilului, pana cand nu s-a nascut fiica mea. Nu reuseam sa vad, pana atunci, diferentele colosale intre oamenii de peste 30 de ani care sunt parinti si ceilalti. Asupra mea, cel putin, fiica mea a avut un efect incredibil. Am devenit mai bun, mai eficient in munca, mai atent la comunitatea de dincolo de gard. Am inceput sa ma port cu copiii altora de parca erau ai mei si cu alti parinti de parca imi erau prieteni de-o viata. Si-am ajuns sa cred sincer ca oamenii care au copii sunt niste oameni mai buni decat ceilalti.

N-o sa va tin teoria parintelui, sunt convins ca multi dintre voi o stiti déjà. Teoria neparintelui de care depind copiii nostri merita, insa, dezbatuta.

Calin Popescu Tariceanu, Dan Diaconescu, Elena Udrea, Klaus Johannis, Monica Macovei, Teodor Melescanu, Victor Ponta. Astia sunt candidatii. Si, deocamdata, nu-i intreaba nimeni nimic despre familie, despre copii, de parca aceste aspecte ale candidatilor nu conteaza. Conteaza, frate! Conteaza enorm!

Calin Popescu Tariceanu este casatorit si are trei baieti. Dan Diaconescu este casatorit si are o fiica. Monica Macovei este divortata si are un fiu. Teodor Melescanu este vaduv si are o fiica. Victor Ponta este casatorit si are doi copii. Sa-i lasam deoparte, deocamdata. Elena Udrea si Klaus Johannis sunt singurii candidati la presedintie care nu au copii. Nici ai lor, nici de adoptie. Si asta spune tot. Pot intelege unele “defectiuni” fizice, care te impiedica sa procreezi. Dar in orice tara normala din lume, oamenii prosperi si cu adevarat interesati de binele public se indreapta asupra celor mai nefericiti dintre cetateni: copiii fara parinti. Iar daca esti si politician, adoptia este un element-cheie in profilul tau public.

Politicienii nostri insa nu se uita insa spre lumea civilizata. Sunt zeci, poate sute de inalti oficiali romani care nu au copii. Sincer, nu stiu cum le-a iesit. Cum isi duc viata spre final, fara niste picioare mici lipaind prin casa. Fara niste maini mici pe obraz, din cand in cand. Fara sa auda un ras necontrolat, ca un ton de apel funny. Cat de distrusi sunt oamenii astia pe dinauntru, daca au crezut ca un copil le va frana cariera, le va consuma resursele, le va distruge somnul si le va cheltui banii?

Din perspectiva mea de parinte, singurul lucru care ii impinge in viata pe Elena Udrea si Klaus Johannis este dorinta de a aduna, nu de a imparti. Astia doi vor sa fie iubiti, nu sa iubeasca. Sunt cel mai prost model de egoisti posibili. Si n-ai cum sa sa fii un lider bun si sa-ti duci oamenii spre prosperitate, daca nu-ti pasa de cel mai important lucru pentru oamenii tai: copiii.

NOTA – M-am uitat pe net, sa vad motivele pentru care astia doi nu au copii.

• De ce nu are copii Klaus Johannis: ”Fiindca eu nu pot sa am copii… E o chestiune strict biologica. Pot sa detaliez daca… Ne-am dorit copii. Ne-am dorit foarte mult, dar n-a fost…”.

Ce n-a fost, ma? Te-ai ocupat de adoptii! Cum se intampla, de fiecare data cand vedeai un copil adoptabil: “Ce sa facem nevasta, il tinem pentru noi sau mai facem niste bani?"

• De ce nu are copii Elena Udrea: “Imi doresc un copil si sper ca aceasta dorinta sa mi se indeplineasca in curand”.

Mda. Declaratia e facuta in 2011. Sa inteleg ca e o sarcina dificila, prelungita?

text aparut pe www.psnews.ro.