Leii lui Nuţu Cămătaru primesc prăjituri cu ciocolată?!

Eram la Zoo când a venit nenea ăla cu roaba inscripţionată LEI. Si nu m-am mirat să văd cremvuşti, carnaţi. M-am mirat când am vâzut ananas si portocale. Iar când am văzut şi prăjiturile, am rămas paf. Eu ştiam că felinele se îmbolnăvesc de uşor dacă mănâncă dulciuri.

Mă rog, poate leii lui Nuţu sunt mai şmecheri....

Mai multe poze, aici.

Intrebarea zilei: Fetiţelor din Romania le place cocoşelul neascultător?

Acum, eu n-am nimic cu arta teatrala. Sa fie si opereta pentru copii, că rochii cu decolteu pentru fete de 7 ani am vazut deja. Pe de altă parte, ce marketing şmecher iese cu numele ăsta. Ce virale pe Facebook.... Ce titluri o sa gaseasca presa locala la asta...

- "Incredibil! Copii invitati sa se uite la ... Cocoşel"

- "Ce faci când te întâlneşti cu Cocoşelul Neascultător? Apasa AICi sa afli".

- "Tu cu cine ţii: cu Motănelul sau cu Cocoşelul Neascultător?"

- "O fetiţă din Ploieşti vrea la cocoşel!"

- "Fetiţelor din Romania le place cocoşelul neascultător"

Kitul real este ăsta: Marţi, 19 martie, la Teatrul Toma Caragiu Ploieşti se desfasara spectacolul de opereta pentru copii ”COCOŞELUL NEASCULTĂTOR". Autor: Constantin Ungureanu. Dupa o poveste de: Ion Lucian. O productie: Teatrul National de Opereta Ion Dacian Bucuresti. O poveste muzicala pentru copii, jucată cu succes de 50 de ani, în Europa, despre prietenie, despre lupta între bine şi rău, ilustrată de aventurile celor trei buni prieteni - Cocoşelul, Ursuleţul şi Motănelul.

Eu, la Alpha TV? Nope.

M-au sunat si de la Telegrama, si de la Observatorul. Daca ma duc  director la Alpha TV. Nu, nu ma duc director la Alpha TV. Singura oferta de management de presa careia i-as da curs ar trebui sa inceapa cu "3.000 euro lunar si libertate editoriala completa". Nu de alta, dar mie imi iau foc masinile, cateodata, si trebuie sa le pot inlocui. Si chiar daca cineva innebuneste si imi da banii aia, o sa se impace foarte greu cu partea a doua a pretentiilor mele. In presa locala, din ce stiu eu, asa ceva nu se practica... :))

Multumesc pentru atentie. Nu ca ar interesa pe cineva, dar daca cititi ceva, pe undeva, sa aveti si versiunea corecta a raspunsului meu. 

Păduchi la LMV. Mulți!

La faimosul, mult-titratul si sofisticatul colegiu national Mihai Viteazul din Ploiesti, unii elevi au paduchi. E normal, va spun eu. Si eu am avut, o data, in scoala generala, si mama m-a dat cu gaz. Si copilul meu a avut o data. Oriunde se aduna mai mult de douazeci de copii, dintre care doi-trei locuiesc in case nu foarte curate, apar si paduchii; fie toamna, fie primavara. Si, pe fond, mai da-i dracului de paduchi, ca acum scapi de ei cu o solutie de 20 de lei, de gasit in orice farmacie. Problema e ca cei de la Mihai Viteazul nu vor sa recunoasca problema. Si parintii s-au plans altor oameni. Si oamenii astia mi-au spus mie.

Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica