ce să-i cumperi pisicii de Paști ca să-ti folosească ȚIE toată vara?

Zilele trecute m-am întâlnit cu Gabriel, prietenul meu care face business cu zeolit și mi-am adus aminte de pariul pe care l-am pus, în noiembrie, când am umplut debaraua cu zece ( de fapt, nouă, că unul l-am dat) saci de Enviro Naturals Cat Liter. Nisipul lui de litieră pentru pisici, inventat de el și pe care eu îl consider cel mai bun produs românesc și străîn din toate timpurile. Mi-am adus aminte că eu am zis că cei nouă saci o să-mi ajungă până în aprilie-mai, iar Gabriel a zis că o să dureze mult mai mult. A avut dreptate el. Azi dimineață m-am uitat în debara: sub masa aia (de ce pula mea țin o masă în debara?) mai sunt patru saci (plus unul început). 

catsi2

Deci din 20 noiembrie (când am luat sacii și i-am adus acasă), până pe 20 aprilie, adică timp de 6 luni, eu am consumat 4 saci și jumătate de Enviro Cat Liter. Un sac de cinci kilograme mi-a ajuns, în medie, cinci săptămâni. Costul lunar cu [rezolvat problemă gravă rahat pisică mayday-mayday] a fost, deci, de vreo 40-45 de lei. Adică un leu cincizeci pe zi. Și nu mai e ca în noiembrie, când produsul lui Gabi era scump, iar eu (credeam că) o să cheltuiesc doi lei pe zi pentru confortul nasului meu, timp în care cei care puneau silicat în litieră cheltuiau doar jumătate din suma asta. Dacă vă uitați in magazine, o să observați că silicatul ăla s-a scumpit bine de tot. Sacul mic, care era 10-11 lei în noiembrie, costă acum 22-25 de lei, iar sacul mare e aproape la același preț cu zeolitul lui Gabi. Are logică scumpirea, mai toate produsele chimice s-au scumpit în ultimul an, e o conjunctură. Nu are însă logică să mai cumperi silicat, atâta timp cât în aceeași plajă de preț găsești un produs cu mult mai bun, care nu s-a scumpit, pentru ca e din rocă naturală, nu din chimicale. Și de parcă nu era de ajuns că are cel mai bun produs din piață, Gabriel a mai scos unul. Ieftin. Are aceleași proprietăți formidabile de absorbție a mirosurilor, dar nu și aceleași abilități de "magnetizare" a rahatilor. Altfel spus, produsul ieftin te scapa de mirosuri, dar nu face bulgări din ce face pisica în litieră și muncesti un pic mai mult sa o cureti. Produsul ieftin are prețul cu mult sub silicat, doar vreo 20 de lei sacul de 5 kilograme

catsi1

Dacă vrei să încerci Zeolit Madăfacăr ăsta, gândește-te, te rog, și la costul transportului. Altfel spus, ia mai mult de un sac, să merite. Sau, dacă ai vreun amic în București care ți-l poate aduce acasă cu proxima ocazie, comandă-l acolo, în București transportul e făcut de firma lui Gabi și e mult mai ieftin sau il poate ridica direct de la fabrica, fara sa mai achite nimic in plus. 

De ce-am pus titlul ăla? Pentru că eu am constatat, trăind cu Ghenă, autorul celor mai pestilentiali rahati din istoria pisicii, că dintr-o anumită perspectivă, traiul cu o pisică e similar cu traiul cu o nevastă: dacă o faci fericită nu-ți transformă viața într-un iad. Așa că, dacă tot incepe sezonul plecatului de-acasă câte 2-4 zile, asigură-te că atunci când o să revii nu o să găsești vecinii la ușă, intrebandu-te de unde ai procurat arme chimice, al căror mirosuri toxice trece prin ușă. Am pățit-o eu, acum doi ani, când încă nu-i cumpărăm lui Ghenă CatLiterul ăsta. Acum un an, însă, când am revenit de la Bistrița după cinci zile, la mine în casă mirosea foarte tare a ... nimic.

zeolit este o rocă vulcanică naturală cu o compoziție și o structură aparte ce funcționează ca un magnet chimic pentru metalele grele și diverse chimicale, pe care le încorporează în structura lui și nu le mai eliberează. Datorită acestor proprietăți, zeolitul e folosit în purificarea apei, în hrana animalelor și în agricultura bio. În fabrica amicului meu zeolitul este măcinat, încălzit și mixat cu dolomită, calciu și magneziu, pentru a ajunge material depoluant, supliment alimentar, produs de detoxifiere, catalizator industrial, etc. In varianta "nisip de litiera", produsul te scapa de mirosul specific caselor unde traiesc pisici, este sută la sută natural, paraziții nu se pot înmulți în el, nu provoacă alergii si nu este toxic, neexistând riscul de imbolnăvire al pisicii sau al oamenilor. 

Nu cauta produsul Enviro Naturals Cat Liter in marile magazine Zoo Center, ca nu-l gasesti. De-aia iti las linkul spre magazinul online Enviro Naturals. Si sa-mi aduci aminte sa iti povestesc, dupa Pasti, de alte cateva produse formidabile ale lui Gabriel, care ar putea avea un impact semnificativ asupra sanatatii voastre. 

Citeşte mai departe ...

cel mai bun nisip de litiera pentru pisici - reloaded

M-am uitat pe blog, sa vad cand s-a intamplat. Deci am desfacut sacul de nisip de litiera vineri, 2 noiembrie. Azi e marti, 20 noiembrie si am pus in litiera ultima cantitate de nisip din sac, adica un strat de 3cm. Probabil sambata sau duminica o sa fie nevoie sa desfac un sac nou. O sa fie, deci 22 de zile de cand "am trecut pisica pe zeolit". Daca n-as fi facut acele experimente, ar fi fost inca doua zile. 

Trei saptamani fara pic de miros de rahat pestilential, asa cum m-a obisnuit Ghena in ultimul an. Trei saptamani fara stresul "suna cineva la usa, du-te intai in baie si verifica daca nu cumva ai o bomba olfactiva". Trei saptamani de "am uitat de litiera, dar ma ocup de ea dimineata", fara frica de a deschide ochii intr-un mediu de-a dreptul toxic. Trei saptamani minunate din perspectiva asta, de crescator de pisici. Si totul a costat doi lei pe zi. Pai ce, nu merita fericirea nasului meu doi lei pe zi?

Si o observatie pe care n-aveam cum sa o fac inainte de utilizare: pana si Ghena este influentat de lipsa mirosului. Inainte, putea sa fie litiera plina ochi, daca mirosea mai nasol, mi se caca pe gresie. Asa, in semn de protest ca nu-i pun nisip curat. Acum se caca si cand in litiera mai e un strat de un centimetru de zeolit, pentru ca nu miroase deloc, deloc, deloc, nici macar pentru nasul lui fin, de pisica.

"Ti-am spus eu", a ras Gabriel Bruj, proprietarul companiei care a inventat nisipul asta de pisici, cand i-am zis "trec sa mai iau zece saci". Uite-i in poza (unul l-am dat pana am ajuns acasa). O sa ma faca fericit pana in mai-iunie 2019.

*****

Daca n-ai inteles despre ce scriu, aici, citeste acest text. Daca ai inteles, iti las doar locul de pe net de unde poti sa comanzi nisipul Enviro Naturals Cat Litter. O sa mai dureze un pic pana cand o sa-l gasesti in supermarketuri si in zoocenter-uri, pentru ca Romania nu e atat de deschisa la nou si de lipsita de birocratie cum pare. 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica