www.bogdanstoica.ro

nu cumparati rochii de la Delia

Stiu, e urat. Incerc sa va folosesc pe voi, cititorii acestui blog, pentru "rafuielile mele personale". Dar n-am alta varianta. Nu pot sa-i trag una in figura, ca e fata. Nu pot nici sa o injur, ca sa ma racoresc, din acelasi motiv. Nu pot nici sa nu-i cumpar rochiile, pentru ca oricum nu port rochii. Da, trebuie sa recunosc: nu am picioarele drepte, genunchii mei poarta urmele cazaturilor de pe munte, nici nu prea ma epilez, de 46 de ani ma ascund in jeansi. 

Acum ar trebui sa va povestesc ce-am patit, nu? Bine. N-am nici un chef, pentru ca o sa ma enervez iar, dar...

Acum ceva timp, i-am facut un serviciu unei tipe. Delia. Nu ne stiam foarte bine: vag imi aminteam ca tinuse si ea un microfon in mana, in presa, luand niste declaratii oficialilor. Dar nu o percepusem ca pe o Satana, asa ca, peste ani, cand am putut sa-i fac un bine, i l-am facut. Nu un cacat oarecare: mi-am pus reputatia la bataie pentru ca ea si munca ei sa fie vazute intr-un mediu in care n-ar fi ajuns singura niciodata. Adica: ni! cio! da! ta! Daca a confirmat asteptarile nu stiu: cum ziceam, nu port rochii. Stiu despre rochii doar trei lucruri:

  • 1. ca pot costa foarte mult, chiar daca arata ca o carpa de sters pe jos
  • 2. ca se desfac in mai multe feluri si ca e bine sa le stii pe toate.
  • 3. ca foarte rar ai voie sa le rupi de pe tipa pe care vrei s-o futi. 
Revin. Cum nu sunt genul care-ti scoate ochii cu serviciile facute, n-am mai vorbit cu tipa. Nici ea nu s-a obosit sa-mi multumeasca, nici eu n-am cautat-o. Cateva luni mai tarziu, i-am mai facut un serviciu. Voia sa cumpere, de la cineva pe care nu-l cunostea, iar eu da, o chestie. Nu avea, insa, banii necesari. "Da-i-o in rate, daca poti", am zis eu, atunci, vazandu-i Deliei moaca de tip puppy eye. Cineva a acceptat, Delia a scos cam 15% din total din buzunar, urmand sa-i achite Cineva-ului si alte cins'pelasuta-uri, lunar, vreo sase luni. 

Au trecut cinci luni, pana am pus intrebarea magica Cineva-ului: "ti-a dat Delia banii?". Raspunsul a venit sec: "nu". "Si de ce nu i-ai spus sa o faca? De ce nu mi-ai spus mie, pana acum?", m-am enervat eu spontan. "De rusine. Mi-e rusine sa-mi cer banii", a venit raspunsul.

[PARANTEZA 1: Bai, si eu am aceasta problema. Din cauza ei evit sa mai fac business cu prietenii. Chiar saptamana asta am renuntat la o colaborare pe bani cu un prieten bun pentru ca omul nu mi-a dat niciodata banii la timp. Bai, niciodata, daca nu sunam eu, cateva zile dupa ziua stabilita... ma rog! Vreau doar sa spun ca inteleg perfect rusinea asta. Mi-e rusine, de fapt, de un refuz, mi-e rusine ca par un nenorocit care ia cuiva ultimii bani, mi-e rusine de starea de jena pe care provoci rau-platnicului, sau de ... pula mea, urasc sa-mi cer banii in loc sa-i primesc cand stabilisem ca-i primesc. Asa ca am renuntat la colaborare, sperand ca va intelege ca mi-l doresc in continuare drept prieten.INCHID PARANTEZA]

M-am uitat pe profilul de facebook al Deliei. "Hai sa vad, poate i-a luat foc casa, poate a lovit masina, poate s-a imbolnavit...." De unde, nene. Calatorii, check-in prin carciumi, noua colectie... Pozele transmiteau ca Delia se descurca financiar foarte bine, nu ca ar avea o problema care-i consuma si ultimile sute de lei din cont... Asa ca o sun. Incepe direct cu manevra de evitare "nu prea am semnal, sunt la metrou". Ii explic scurt: "Te rog plateste ce ai de plata, ca mi-am pus obrazul in joc pentru tine, Cineva nu te cunostea, deci nu ti-ar fi vandut niciodata in rate chestia aia daca nu-i ziceam eu sa o faca, hai sa ne purtam normal, ma afecteaza ca lucrurile arata de parca dai tepe in numele meu, bine, pa". Si inchid, convins ca orice problema ar fi fost se va rezolva imediat, ca Delia o sa ceara Cineva-ului ibanu' ca sa marce banu'...

Eeee, si credeti voi ca face Delia?

Ca plateste? Nu.

Ca suna sa se scuze ca n-a platit nimic sase luni? Nu.

Delia ii scrie Cineva-ului ceva gen: "am inteles ca te temi ca nu-ti mai primesti banii, asa ca ia produsul inapoi si vreau avansul inapoi".

Cineva imi arata mesajul, iar mie imi pica pata si port cu dialog imaginar cu Delia, pe care nu l-as purta niciodata, in viata reala, cu vreo femeie: "Pai baga-mi-as pula in stilul tau, despre asta e vorba? Folosesti, de sase luni, nu de doua zile, in pula mea, munca cuiva, si dupa aia o returnezi? Ia du-te la Altex, cu televizorul luat acum sase luni, neplatind nici o rata, si vezi daca ti-l mai primesc inapoi. Ia fa smecheria asta cu banca, cu Electrica, cu tipa care te epileaza, cu cine vrei tu"

O sun. Nu raspunde. Ii dau un mesaj decent, in care ii multumesc ca-mi completeaza reputatia cu atribute gen "escroc". Imi raspunde megaobraznic. Bai, parca era Contesa de Pula Mea iar eu Ignat ala micu' a lu' Vasile de la grajduri! Renunt la dialog, pentru ca eram gata sa-mi bag pula in toti mortii si ranitii ei.  Si incerc sa ma calmez. "Ok, il sun pe ta'su, ca-l stiu. Stiu si de unde sa-l iau pe iubitul ei....". Dar asta nu rezolva problema: femeia asta, in loc sa faca retur in 2-10 zile, pe un motiv decent, gen "nu e ceea ce credeam", sau "am o problema financiara, nu cred ca-mi permit ratele astea", a tacut ca un soarece in cascaval si s-a bucurat de produs sase luni! Acum, privind in urma, pun pariu ca nu a vrut niciodata sa plateasca. Poate are casa plina de lucruri pe care le-a luat cu aceasta japca. specifica unor oameni pe care ii urasc din suflet: samsarii.

[PARANTEZA 2: Eu merg des prin targuri, si vad, mai des decat as vrea, urmatoarea imagine: un nene stirb si imbracat prost vinde cu 15 lei o bormasina. Dracu' stie de unde o are, dar privirea spune ca e lihnit. Bai, si fix la el apare un nemernic d-asta, pe care l-as calca cu masina, si incepe: "15 lei? Muuuult. Hai, ia cinci lei si taci din gura, nu mai comenta aiurea, ca nu-ti mai dau nici un ban, tu nu vezi ca nu face 15 lei?!" Mizeaza pe faptul ca ala e rupt de foame si o sa accepte oricat, doar sa-si o paine"O data m-am bagat. Elegant, ca un domn: "Da-i, ma, cat cere, futu-ti mortii ma-tii, ca face de cinci ori banii, ce mortii tai te zgarcesti la zece lei, pe amaratul asta te-ai gasit sa-l prostesti, baga-mi-as pula in gatul ma-tii?!". Alta data l-am haituit pe unul pana l-am scos din business. Cand punea mana pe ceva si incepea cu "nu face 20 de lei, iti dau 8", spuneam vanzatorului "iti dau eu 20, ma, da-l incoa". Ma evita si acum, la ani de zile de la luna aia de cosmar (pentru el).INCHID PARANTEZA]

O saptamana, nu doua ore sau doua zile, a durat pana cand Delia a returnat ce a cumparat si folosit sase luni fara sa plateasca. Si cand a facut-o, a pus obiectul in ceva ce amintea de boli de ficat, nu in vreo cutie neutra. Si a folosit o firma de curierat, cu plata ramburs, ca sa fie sigura ca-si ia cacatul de avans inapoi. Credeti ca a platit macar transportul? Nu. Cei 40 de lei au fost platiti tot de vanzatorul de buna credinta. Pe care l-am impacat cu urmatorul sfat: "Te-a costat 40 de lei sa scapi, din jurul tau, de un om meschin si rau, de un frustrat si un amoral, care oricum se pisa pe munca ta. Ai scapat ieftin". 

Eu, insa, sunt neimpacat.

Delia s-a folosit de buna mea reputatie in fata Cineva-ului ca sa-l escrocheze. M-a facut partas la o mizerie pe care eu n-am facut-o niciodata. Si, cum ziceam, e fata. Nu pot sa matur cu ea pe jos. Nu pot nici sa-i folosesc tot numele, futu-i gedepereul ma-sii. Nici de brandul ei de rochii nu e ok sa scriu, ca, tehnic vorbind, rochiile ei n-au dat teapa nimanui. Am voie, insa, sa va rog, sa nu cumparati rochii pe comanda de la o tipa care se numeste si Delia. Pentru ca daca e Delia mea, este un om rau si meschin care nu merita nimic bun in viata. 

Si ca sa vedeti ca nu-s dement, si ca demersul asta e constructiv, menit doar sa pedepseasca un tepar, va propun si urmatoarea chestie: sunt gata sa promovez, gratuit, cum ma pricep eu mai bine, zece branduri de rochii de seara si de mireasa pe comanda, apartinand unor designeri-fete din Bucuresti, timp de zece zile. Adaug si ca orice tipa care se numeste Delia, face rochii si nu este Delia mea va primi, pe acest blog, o bucata de vizibilitate consistenta. Trimiteti-mi linkuri, folosind mijloacele pe care le stiti, sau postati-le la comentarii pe fb, si o sa le adaug in acest text. Pentru ca in momentul asta imi doresc ca toate tipele sa-si cumpere rochii de la toti designerii romani in afara de Delia cea Rea

UPDATE: au inceput sa vina recomandari de creatori de rochii din Bucuresti, altii decat Delia cea Rea. 

  1. Kikilou: www.facebook.com/kikilou.artwear
  2. Crosetate Delia www.facebook.com/Crosetate-Delia-1590519831262825
  3. Mariana Ciceu: www.facebook.com/MarianaCiceuCouture
  4. Sensorium Fashion: www.facebook.com/sensorium.fashion
  5. Shika Hand Prints: www.facebook.com/fashion.by.shika/
  6. Wish Concept Atelier www.facebook.com/WishConceptAtelier
cartile mele sunt aici...

w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.

 

 

Read more...

Artsani - Nu ma mai duc niciodata

Aseara, s-a rupt un racord flexibil, la mama acasa. La baie. Din fericire, stiu procedura: oprit apa, demontat racord din perete, pus dop special pentru situatii din astea. Apoi am demontat lavoarul si bateria, ca sa am acces la cealalta prindere a racordului flexibil deteriorat. E ca ma pricep? Din pacate, n-aveam ce-mi trebuia, sa repar, si trecuse de noua seara. Asa ca am amanat reparatia pe azi-dimineata.

Si pentru ca locuinta mamei mele e foarte aproape de Artsani, m-am dus acolo, vineri dimineata, sa cumpar racorduri flexibile. Avea. Opt lei bucata. Chinezesti. Recunosc, am avut asa, un fior, cand am vazut pe eticheta scris "Fi-Xiao", dar mi l-a spulberat vanzatoarea: "Parerile sunt impartite. Unii spun ca sunt bune, altii ca nu". Eu, in general, sunt optimist. Asa ca am luat trei. Unul sa-l inlocuiesc pe cel defect, unul - sa fie ambele noi, si unul de rezerva.

M-am dus la locul faptei, sa execut montajul. Cheia de 11 pe racord, relaxat, pana cand filetul racordului se rupe in baterie. S-a rupt ca o grisina, nici macar nu eram in zona de strangere. Din ce ma pricep eu, in zona filetata a racordului flexibil, chinezii au folosit un material mai prost decat plasticul. Un fel de antimoniu, ca la bijuteriile de plastic ale papusilor Barbie pe care i le cumparam lui M cand era mica. Pun pariu ca daca racordul ar fi dus intr-un laborator de incercari, nu ar trece testele de calitate standard. 

Ocazie cu care m-am uitat lung la bateria de 300 de lei, nemteasca, cumparata acum doi ani. De nefolosit. Stiu, daca iti faci la polizor un profil rectangular usor conic, pe care-l introduci cu forta in teava filetata rupta in baterie, si rotesti usor in sensul desfacerii unui surub, o scoti si poti folosi din nou bateria. Din pacate, nu am un atelier de lacatuserie acasa, cu polizor si bare de fier de diverse marimi. Asa ca am plecat din nou, la cumparaturi: de data asta si o baterie.

Ce vreau sa spun? Este ca, din cauza racordurilor Xiao-Pula-Mea, cum le-o zice, am cheltuit azi vreo 400 de lei, in loc de 24. Iar racordurile vinovate le-am luat de la Artsani. 

Paranteza: Vara trecuta, cand mesteream la summer-room-ul lui M, am cumparat niste chestii de la Artsani. Cand am ajuns in "santier", am constatat ca nu le aveam, in sacosa, tot ce aveam pe bonul fiscal. Cum il stiu pe patronul de la Artsani, l-am sunat si i-am spus. Bineinteles, ca mi-a cerut sa ma intorc, sa-mi completeze cumparaturile, sa-i spun cine este vanzatorul care mi le-a adus de la raft, etc. Am refuzat. Riscam sa am pe constiinta o femeie, care, cel mai probabil, a numarat aiurea, ca nu cred ca si-a dus acasa piesele mele. Am trecut peste poveste, mi-am cumparat ce-mi lipsea, tot de la Artsani, a doua zi, si aia a fost. Toti gresim, nu?

De data asta, nu-l mai sun pe Marius. Voi considera cheltuiala de 400 de lei, de azi, taxa de scolarizare in intelepciune. Iar intelepciunea imi spune sa nu ma cumpar, niciodata, nimic chinezesc, si sa nu mai duc la Artsani, pentru ca angajatii magazinului te mint cu tupeu. Auzi, "parerile sunt impartite" la cacatul ala de racord...

Read more...

Ţeapă mare de tot, in parcarea Metro. Atenţie mare, da?

N-am mai fost la Metro de un an. Ce dracu' sa caut acolo? Acum mancarea din Metro se gaseste peste tot in oras, nu mai au tehnica foto la preturi competitive... Ma mai duc la Praktiker, aflat in aceeasi parcare, de cand cu mania bricolajului.

Azi eram in zona. Mi-am cumparat din Praktiker niste lac incolor, pentru cufar, si-apoi am intrat in Metro de curios. In trei minute ieseam; chiar in fata intrarii, niste tipe, intr-o casuta de lemn, vindeau prajituri de casa.

Hm.... Eu imi plimb burta destul de jenat, sa stiti, chiar daca nu ma duc la sala s-o dau jos. Si-am ocolit casuta cu prajituri, la fix sa dau de alta, cu branza si cas afumat. 

Madărfacăăăr.... Eram rupt de foame, nemancat de 10 ore, dar am rezistat eroic si am mers mai departe. Din pacate pentru mine, exista si a treia casuta de lemn, unde se vindeau sandwich-uri. Cu balele curgandu-mi din gura, l-am cumparat pe cel mai mic - cu sniţel, m-am urcat in masina si-am plecat.

A fost de ajuns sa musc o singura data din el si am sesizat ţeapa. Şniţelul era făcut parcă de Gordon şi Jamie, cot la cot. Curcubeu pe cerul gurii, pe bune! Iar pâinea era de-aia brună, de casă, pufoasă şi gustoasă de-mi părea rău de firimiturile care-mi cădeau in poală. A fost atât de intensă senzaţia de intoarcere la copilărie, când furam de pe masă un şniţel, un coltuc de pâine şi fugeam pe poartă strigând "mie nu mi-e foameeee, mâncaţi fără mineee", incât mai aveam un pic şi-mi pedalam maşina in loc s-o conduc.

Iar ţeapa este imensa.... Cum să vinzi, mă, cel mai bun şniţel din oraş cu doar cinci lei? Cum să faci o asemenea prostie? Ce ţeapă îşi ia patronul căsuţei cu şniţele din parcarea Metro, pe cuvântul meu.....

Ştii tu un şniţel mai bun?

Read more...
Subscribe to this RSS feed
© 2017 Bogdan Stoica