mici și tragice asemănări între Ludovic Orban și mareșalul Ion Antonescu

greșeala nr 1: Guvernul a comunicat bine în perioada de lockdown, insistând pe distantare și mai puțin pe mască, dar fără să facă o testare masivă a populației, care ar fi dus la identificarea rapidă a tuturor cazurilor și menținerea sub control a infectărilor. Eram toți acasă, eram speriați, credeam toți în povestea covidului cum cred copiii în Moș Crăciun și am fi ieșit la ușă sau la poartă, să ne bage bețișorul ăla în nas fără să ne opunem.

greșeala nr 2: Apoi a venit perioada de relaxare parțială, în care guvernul a făcut să dispară forțele de ordine din decor. Au judecat greșit bisericile ca fiind potențial focar dar a lăsat oamenii să se înghesuie și să se atingă prin magazine, piețe, autobuze. Din nou, a omis să testeze masiv deși aveam pcr-uri și teste cât cuprinde, s-au cumpărat milioane de seturi de care nu se mai știe nimic. 

greșeala nr 3: Iar apoi s-a relaxat complet totul. Nouăzeci la sută dintre terase, magazine și piețe au fost lăsate să nu respecte nici o regulă, iar campania de comunicare, plătită scump, a omis și ea să vorbească despre distanțare. S-a vorbit doar despre mască: "poartă mască, deși nu te controlează nimeni cum o porți / poartă mască și înghesuie-te printre oamenii / poartă mască și pune-ți mâinile peste tot / calcă în flegme și du-le acasă pe tălpi / poartă mască și bea din paharul atins de cinci ospătari".  

Nu am chef să vă povestesc și despre a patra greșeală: abandonul sistemului sanitar. Despre lipsa materialelor (s-au cam furat), despre lipsa oamenilor (s-au cam cărat), despre politizarea cretină a actului medical prin controlul asupra sumelor de bani cuvenite personalului medical. Pentru că ar însemna să-l compar pe Ludovic Orban cu mareșalul Ion Antonescu. Să-l evaluez ca pe un foarte prost conducător pe timp de criză. Antonescu a fost cel mai incompetent mare patriot român, care a decimat armata tolerând achizițiile de mărfuri proaste și dotarea precară a soldaților, s-a aliat cu cel mai mare criminal al lumii moderne deși Occidentul ne arăta bunăvoință, a omorât evrei când situația politică spunea că trebuie să le câștige încrederea și, la final, a refuzat negocierea cu rușii a capitulării, făcându-i extrem de ostili. Urmarea: timp de 13 ani după război, trupele ruse au rămas să administreze România (a se citi jefuind-o de sute de miliarde de dolari), iar țara s-a scufundat  în comunismul de care, uite, nu am scăpat nici azi. 

Iar acum începe faza George Orwell. Demența administrativă. Puteri absurde date unor luzeri locali care își vor desăvârși răfuielile meschine. Vom trăi epoca controlului asupra sănătoșilor (denumiți suspecți de infectare) sau rezistenți la boală (denumiți asimptomatici), de către niște cretini de la partid, în numele unei strategii, nu a unei soluții. Un plan extrem de prost, exact cum ar fi făcut mareșalul Antonescu. 

pentru bucățele de istorie foarte mișto apasă AICI sau AICI

 

Citeşte mai departe ...

Ludovic Orban, intre bad photography și EPIC FAIL

Sunt acasă, răcit. Cu chiu cu vai am terminat un text început de vineri și o ard light, pe net. Și jur că mi-a zburat cafeaua din gură pe laptop, când am văzut fotografia postată de Ludovic Orban pe Facebook. Ce să zic, nene? Că, dincolo de râs, mă deprimă îngrozitor lipsa de cunoștințe e le men ta re de comunicare publică a unor băieți care se vor la butoane?

Cine-i ține pagina de facebook lui Orban? Cine a fost cu ideea de a fideliza așa iubitorii de animale? Cine a asigurat execuția fotografiei? Cine a postat-o? Cine a scris textul?

Hai, acasă, toți!

  • Nici unul dintre voi n-a văzut că Orban arată de parcă își fute câinele?
  • Nici unul dintre voi n-a văzut cât de trista si resemnată e privirea câinelui, care parcă spune "here we go again, it's gonna hurt..."?
  • Cum să-l votez pe unul care îmbrățișează un câine în cea mai nepotrivită postură ever? Și ce pula mea caută amandoi înghesuiți lângă gard, in curtea aia? Că nici unul nu se uită la magnolie, asta e clar...

"Impreuna cu Lance, ne bucuram de primavara langa mica noastra magnolie inflorita". Greșit, băieți. Corect era:

  1. fie "Impreuna cu Lance mă bucur de primavara, langa mica noastra magnolie inflorita"
  2. fie "Eu și Lance ne bucuram de primavara, langa mica noastra magnolie inflorita"

Trec peste folia aia, de pachet de țigări, din iarbă... Trec și peste faptul că Orban stă în costum  și acasă, când se bucură cu Lance...

Bad Photography? Nu doar atât. Epic Fail? Daaa, d-ăla mare, de pădure! Cu fotografia asta (cred că e postarea anului), Ludovic Orban dă un sens nou și profund expresiei: iubitor de animale

epilog: se pare că am fost prea tehnic :))))

epilog

 

epilog reloaded: doar mie mi se pare că sună ciudat discuția asta? :))))))))))

epilog02

 

 vrei sa faci fotografii bune cu telefonul? se poate, coa'e.

apasa AICI.

Citeşte mai departe ...

Mesaj pentru cei sase - dati-l afara pe Ludovic Orban din PNL, va rog

Gata, PNL si-a asumat politic denuntul facut de Ludovic Orban. Ca asta este hartia aia, un denunt, nu o plângere penală. Din ce stiu eu, nu poti face o plangere penala daca nu ai fost, direct, victima unei infractiuni. Acum, ca partidul si-a asumat denuntul, procurorii nu-l mai pot ignora. O sa trebuiasca sa dea curs denuntului si sa inceapa o ancheta care sa plece - asa e logic, nu? - de la premisa ca statul Israel desfasoara actiuni ostile Romaniei. O asemenea premisa o sa duca la niste consultari internationale deloc placute, pentru ca Romania este membru NATO si UE si avem tratate care obliga statele membre sa ia si ele masuri impotriva Israelului. Unele dintre ele sunt aliati strategici cu Israelul, dar ce mai conteaza asta pentru Lodovico? 

Va fi la fel de logic sa fie dati afara toti sefii de servicii secrete care ar fi trebuit sa prevada tradarea de tara prezumata. Si asta e bine, nu?  In plus, o sa atragem atentia intregii lumi arabe, care o sa creada, pe buna dreptate, ca unii dintre noi sunt megafani Israel iar altii megaostili evreilor. Logic, o sa faca cum fac peste tot in lume, si o sa ne ajute sa ne organizam, cu niste pachetele foarte dragute, care fac poc. 

Iar in paralel, logic ar fi si ca toti alesii PNL din Romania sa respecte linia de la centru, cum fac de fiecare data, si sa inceapa sa depuna denunturi similare impotriva omologilor lor din PSD: parlamentari, consilieri judeteni, locali, primari, viceprimari, directori de deconcentrate. Cum orice actiune se bucura de o actiune similara dar de sens contrar, o sa inceapa sa faca asta si PSD, si ALDE si toate celelalte partide. Iar procurorii DNA si DIICOT o sa raspunda acestor plangeri dupa cum au chef, avand astfel o mega-parghie de control asupra clasei politice. Toti o sa aiba denunturi, dar numai unii o sa fie cercetati, suspendati, trecuti prin malaxorul presei obediente serviciilor. Ceilalti o sa serveasca intereselor unora, nu interesului national.

Ar putea sa fie minunat. Nu minunat ca-n China, Cuba si Coreea de Nord, ci ca-n Afghanistan, Gagauzia si Osetia. Cu victime nevinovate, instabilitate, pula afaceri si un regim autoritar si dement. Cum e in Turcia, dar fara banii si forta lor. Si mi se pare important sa nu uitati ca totul a plecat de la Ludovic Orban, un baiat care a uluit toate serviciile secrete si a aflat, singur-singurel, ca anafabeta aia de Viorica Dancila a facut un targ oneros cu Israelul. Cum a aflat, la ce chitara sau sticla canta cand a aflat asta, nu mai conteaza. Stie el, iar partidul il sustine.

"decizia de susţinere a demersului liderului PNL a fost luată cu 23 de voturi favorabile, trei împotrivă şi trei abţineri, în şedinţa Biroului Executiv al partidului".

Deci PNL inca mai are sase lideri sanatosi la cap. Restul par sa fie prea prosti sau prea servili ca sa inteleaga gravitatea demersului lui Ludovic Orban. Si mi-ar placea foarte tare ca cei sase sa se organizeze si sa inceapa, in partid, demersurile pentru suspendarea acestui nauc. Sa redea partidul oamenilor misto, destepti, cu bani si cu carte, asa cum au fost mereu, niste baieti, in istoria dreptei romanesti. 

Evident, vorbesc despre oamenii care nu au chef sa voteze niciodata cu PSD. Niciodata. Cei ca mine. N-am votat niciodata cu PSD, ci doar cu PNL, pana in epoca Crin Antonescu, care-si pusese la PNL Prahova un asemenea oligofren corupt, incat imi curgea sange din ochi cand il priveam. Iar dupa Crin a fost si mai rau. Va mai amintiti tandemul Alina Gorghiu-Vasile Blaga? Dar de iubita lui Stolojan? Si totul a culminat cu acest iubitor de caini langa magnolie, dispus sa arunce Romania in cel mai negru scenariu numai sa-si salveze libertatea amenintata de propriile fapte de coruptie. 

Pentru cei ca mine, PNL trebuie salvat de Ludovic Orban si prostii lui. Pentru ca m-am saturat sa-mi anulez buletinul de vot. Cum sa votez cu vloggerii politici ai USR, care doar filmeaza prin parlament, dorm la dezbateri si mananca de pe jos, in loc sa scrie proiecte de legi privind dezvoltarea economiei si educatiei? Cum sa votez cu somerii dezorientati din jurul somerului Ciolos, incapabili sa-si achite singuri macar chiria sediilor? Si de ce mortii ma-sii de treaba trebuie sa nu am eu ce vota? 

Oricare ati fi voi, cei sase, adunati-i in jurul vostru pe cei care gandesc ca voi si apucati-va de treaba. Nu pentru ca va zic eu, ci pentru ca nu aveti cum sa pierdeti voturi dand afara din partid un asemenea om. Puteti, in schimb, sa castigati voturi? Sigur. Uite, va promit ca daca nu mai e Orban la butoane si nu aduceti un baiat de paie ca Busoi in locul lui, va adun eu, cu blogul asta, de la zece la o suta de mii de voturi. 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica