de ce nu se uită multă lume la Digi

Sunt acasă, frec la o nebunie de statuetă din lemn, scăpată și julită de o persoană neatentă, pe care am s-o fut în gură cu prima ocazie. Televizorul e pe Digi și aud ceva de genul "urmărești singura emisiune de pe urma căreia poți face profit". Taci, frate, că digioții au învățat ceva din experiența Moise Guran, și că au reușit să facă o emisiune de business autentică, cu tips&tricks...

Cumva, mie îmi place foarte mult Digi. Nu mă uit des, dar prefer știrile și talkshow-urile lor, pentru că sunt ceva mai consistente decât ale altora. Îmi plac emisiunile lor de investigații, îmi place că au campanii editoriale tot timpul. Pun audiența lor mică pe seama politicii de dezvoltare cretine, care nu ține cont de comportamentul userului final, și pe lipsa de promovare. Nici prin cap nu-mi trece, acum, la debutul emisiunii Business Club, că e o problemă și cu formatele stupide.

Emisiunea începe bizar. Tipul e de-a dreptul furios că pesediștii au votat azi, în Senat, ca pensiile să nu mai fie impozitate. Cică pensiile sunt un venit, iar veniturile se impozitează. Las un pic statueta și mă uit urât la tv. Ăsta o fi tâmpit? Sigur că pesediștii fac asta din populism. Pentru voturi. Dar demersul e corect... Eu știam că mama a dat vreo 40 de ani niște bani statului ca acesta să-i chivernisească și să îi returneze când n-o mai putea munci. Banii ăștia, reprezentând pensia, nu au fost și nu sunt ai statului. Sunt bucățele din leafa mamei mele și au fost depuși la stat pe numele ei. Statul doar i-a păstrat, să nu cumva să-i dea biata femeie pe Vuitoane comuniste și să moară de foame la bătrânețe. Cum să fie normal să-i impozitezi iar? Păi i-ai mai impozitat o dată, când i-a câștigat și i-a virat la buget.... Adică dacă eu îi dau împrumut acestui ciuri-buri de la Digi 1.000 de lei, e în stare să-mi dea înapoi doar vreo 800, și să-mi spună că el nu-mi returnează nimic, doar îmi dă un venit, care a trebuit impozitat? 

Brusc, judecata acestui băiat mi se pare stupidă. Așa că devin atent. Vorba aia, azi chiar vreau să fac profit...

  • A doua știre: Parlamentul obligă Guvernul să cumpere Cumințenia Pământului. Așa, și? Cum pula mea fac eu profit din asta?
  • A treia știre: Indemnizația de creștere a copilului de 35.000 de euro a tipului din Sibiu. Nici o explicație, nici o simulare. Doar știrea, fix aia care a rulat mai devreme, la știri.
  • A patra știre: Ponta, Ghiță, Blair, DNA. Din nou, aceleași fraze și imagini ca la știrile de mai devreme, lipsește doar tipa aia cool de la știri. Unde pui că nici ăsta e un subiect de emisiune de business...
  • A cincea știre: Bucureștiul va rămâne fără apă caldă, pentru că Elcen, Radet etc. Sec, fără mecanisme, fără explicații, fără posibile consecințe de business. Pe bune?! 
  • A șasea știre: S-au ieftinit apartamentele în august. Daaaa! În sfârșit, tipul și-a luat pastilele. De fapt, nu. Nu vine cu nimic pe subiect. Din nou, e doar știrea de mai devreme. 
  • A șaptea știre: Pe fondul reducerii numărului celor care iau bac-ul, numărul de studenți a scăzut serios, dar numărul de profesori angajați în universități n-a scăzut chiar la fel. Nici asta nu e o știre de business. Unde pui că e o tâmpenie, în cheia asta. Păi ce, la facultate ai un raport de om la om student-profesor, astfel ca dacă-ți dispar 100 de studenți să nu mai ai ce face cu 100 de profesori?!

M-am enervat suficient, schimb canalul. Fuck Business Club! Dacă asta e emisiune de business, eu sunt cel mai mare fan al lui Florin Salam. Nu văd de ce s-ar uita la știrile astea de social, politic și fapt divers un om de business sau un tip care vrea să facă business, dar nu știe ce și cum. In cel mai ironic mod cu putință, tipul de la Business Club ar putea fi subiectul unei emisiuni de business, iar reportajul s-ar putea numi cam așa: cum să distrugi audiența Digi TV, pe un tronson întreg, fără să-ți dai seama.

Realizatorul putea să facă știri economice din tot ce-a vânturat, ca un ecou al știrilor, dar nu se pricepe. Putea să-mi explice cum s-ar putea mări bugetul asigurărilor sociale, prin investiții ok și cum pot eu profita de asta, ca intreprinzător. Plecând de la Cumințenia Pământului, putea să mă învețe câte ceva despre business-ul cu obiecte de artă. Putea să ne învețe pe toți cum să obținem o indemnizație mare de creștere a copilului, de ce merită, pe fondul crizei Radet-Elcen, să investești acum în comerțul cu boilere și instant-uri de apă caldă din București și să-mi spună să nu-mi vând niciodată apartamentul vara, pentru că prețurile scad. 

Sau putea să nu mai ia conținut de la știri și să producă conținut. Să intervieveze un om de business și să stoarcă de la el informații utile și pentru alții. Să explice ce business merge acum, noile clenciuri de la ANAF, care sunt noile metode de păcălire practicate de bănci sau se face un plan de business în cutare domeniu.

Putea, dar de fapt, nu putea. Fie pentru că omul nu e mobilat pentru așa ceva, fie pentru că producătorul lui nu se pricepe la așa ceva. Cert este că amândoi toacă banii postului, aiurea. A făcut-o și Moise Guran, mai subtil ce-i drept, cu subiectele lui care interesau un public de 10-15 persoane, acum o face el. Probabil că după dispariția acestei emisiuni (apropo, eu am prevăzut și dispariția lui Moise de pe sticlă), Digi o să mai facă un format de emisiune de business complet neinteresantă. Pare să fie o politică editorială în sine, se vede și din audiențele altor emisiuni de pe acest post. Cum reușește Digi să facă asta cu oameni bine plătiți, cu scule de top și cu bani căcălău, nu pot să pricep nici mort... 

p u b l i c i t a t e

UPDATE - Au aparut cretini care cred că textul ăsta e un atac subtil la fostul meu coleg Dragoș Pătraru, care prestează la Digi. Păi, băbăieți, Pătraru nu se află în situația invocată de mine pentru că el chiar face audiență. Nu l-am băgat în text tocmai ca să nu creadă alt tip de proști că Pătraru are ceva cu Digi și mă folosește pe mine pentru asta. Boilor. 

Citeşte mai departe ...

Facebook a ajuns mai valoros pentru politicieni decat toate televiziunile de stiri din Romania

220.000 de telespectatori pe minut are Antena 3, in medie. Adica 1% din populatia Romaniei. Adica 10% din bugetarii Romaniei. Sociologic vorbind, cifrele astea inseamna zero influenta electorala. Restul cifrelor: Romania TV are 160.000 de telespectatori pe minut, B1 - 100.000 de telespectatori pe minut, Realitatea - 85.000 de telespectatori pe minut, iar Digi 24 - 34.000 de telespectatori pe minut.

Cifrele de mai sus, oferite de Kantar Media, reprezinta o veste trista pentru lumea consultantei politice. Va dati seama? Toata desfasurarea asta de forte, cu rahaturi si cacaturi, cu limbisti si injuristi, ajunge, in total, la nici jumatate de milion de romani?! Stiu, adunarea corecta da mai mult, dar alea sunt valori medii, va spun eu ca o cota importanta din cifrele de mai sus reprezinta un public comun, la care se mai adauga, din cand in cand, publicul hot issue, chemat pe un post sau pe altul, exclusiv de cate un subiect anume.

Nici n-au cum sa fie mai mari cifrele la televiziunile de stiri. Avand, toate, patroni preocupati sa-si injure adversarii politici, si Antena, si RTV-urile, si B1 si Digi ignora complet agenda publica. Azi, luni 7 aprilie, romanii sunt preocupati de preturi, de violurile din Ploiesti si de incendiul comandat de la Constanta. Nu de Ponta, nu de Crin, nici macar de Ucraina. 

Incercati sa urmariti o singura zi CNN. O sa vedeti cel putin 100 de subiecte diferite, nu cinci, ca la televiziunile noastre de stiri. O sa vedeti cultura, sport, politica, economie, fapt divers, new media, istorie, tehnologie, burse. Cu alte cuvinte: stiri. Si asta pentru ca patronii de la CNN stiu ca daca nu fac audienta, nu intra nici Obama in direct. Liderii nostri insa, fiind mai prosti, isi consuma o groaza de timp pentru a aparea in fata unei audiente mici si nerelevante sociologic. Se mint si ei ca au expunere, ne tampesc si pe noi. Iar televiziunile de stiri ii cultiva pentru ca sunt la fel de valorosi ca niste cartofi pentru masa unui sarac: de ce sa investesti in timp, bani, oameni, logistica, pentru niste stiri bune, cand poti sa aduci un prost d-asta, in costum, in platou, sa-ti umple doua ore din grila si sa-ti mai dea si niste bani?

Punem pariu ca televiziunile de stiri n-o sa conteze in urmatoarele alegeri? Cum justifica, in acest moment, un PR-ist politic, necesitatea prezentei clientului sau, pe o televiziune care atinge doar 1% din fiecare public in parte? Are vreun politician curaj sa-si deseneze o campanie electorala ignorand toate cele cinci platforme de voma tv plictisitoare? Cata expunere cumperi pe Facebook cu banii economisiti din nepromovarea pe televiziunile de stiri?

Va spun eu: o droaie.

Orice ar spune contracandidatul X despre tine, la orice televiziune de stiri, poti raspunde unui public de zece ori mai mare folosind o singura retea sociala. Si ai nevoie doar de niste baieti destepti, nu sa cumperi trei realizatori tv.

Traim vremurile in care un viral bun e mai valoros decat orice kit de comunicare televizat. Mai trebuie doar ca politicienii sa-si dea seama de asta.

...............

Daca vrei sa comentezi ceva la acest text, intra AICI.

Citeşte mai departe ...

Pentru toti cei nemultumiti de programele televiziunilor din Romania

"As vrea sa vad si eu doua exemple de emisiuni care promoveaza valorile", se vaita o prietena, pe Facebook. O sa astepte mult si bine. Nici o televiziune nu promoveaza valori. Nu e asta rolul lor. Televiziunile difuzeaza programe care pot gazdui, in conditii de audienta mare, spoturi de publicitate. Sunt niste firme, care fac profit, nu institutii de interes public. Valoarea sociala a unei televiziuni este egala, in mod normal, cu cea a unei fabrici de ciorapi. Si contabilitatile seamana, intre cele doua tipuri de firma. Numai in capul nostru este altceva.

Raed Arafat n-a ajuns "o valoare" dupa ce a fost promovat la tv. Nici Doroftei. Cei doi au avut doar norocul sa fie "valori" care fac si audienta. Dar din perspectiva unei televiziuni, Oana Zavoranu e o valoare mai mare chiar decat Arafat, pentru ca Zavoranca face ca spoturile de publicitate sa fie vandute pe bani frumosi. Si asta s-a intamplat dupa ce noi, poate chiar prietena mea care se afla in dilema expusa mai sus, ne-am uitat la emisiunile cu aceasta mahalagioaica profesionista. 

Publicul face grila televiziunilor, nu patronii. Adica noi. Cum a disparut muzica clasica de la televizor? A decis cineva - Sarbu, Voiculescu, Paunescu, Ghita, ca nu face audienta? Nu. N-a mai facut, pentru ca publicul nu s-a mai uitat la concerte simfonice. Iar patronii televiziunilor n-au vrut sa piarda publicul, adica banii.

Nu va mai uitati la ce nu va place. Da, e atat de simplu. Eu, de exemplu, am decis sa nu ma mai uit la Rares Bogdan. 

Nu e prost cine apare la tv. E prost cine se uita.

...............

Ai chef sa comentezi? Fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro 

Citeşte mai departe ...

Adevarul despre audientele din noaptea de Revelion

Foarte misto taraboiul facut de Antena 1, mandra ca a câștigat războiul audiențelor de Revelion, cu un share de 34,4%, fata de Pro TV, care a avut doar 6% share. Dar cifrele sunt irelevante.

E ca si cum ai spune ca Dacia Logan a luat fața Land Rover in topul achizitiilor prin Programul Rabla. De fapt, e foarte simplu: publicul ProTV nu sta acasa de Revelion.

Iar daca va uitati la programe, o sa vedeti ca Antena a cheltuit o tona de bani pentru toate vedetele din studiouri, pe cand Pro TV a difuzat doua filme si concertul Loredanei, toate de pe dvd.

De-aia, s-ar putea ca de Revelion ProTV sa fi facut un profit mai mare decat Antena 1, chiar cu audienta mai mica.

Citeşte mai departe ...

De ce nu prinde ROMÂNIA DANSEAZĂ ca ROMÂNII AU TALENT?

Show-ul Antenei are audientele atat de mici in comparatie cu programul difuzat de Pro TV, incat intrebarea din titlu e legitima. Ce-are, ma? Nu-i tot dracul ala? 

Nu, nu e. Si nu pentru ca show-ul este atat de fals ca niste silicoane (exista si silicoane puse misto, la femeia potrivita). Nici pentru ca e un format mai prost decat Romanii Au Talent (e chiar mai bun). Nici pentru ca are un juriu aiurea. Exista prosti mai mari decat Bendeac sau Connect-R  si vorbitori mai prosti decat Cerebel. Apropo: balerina e cea mai dementiala doamna din cate au aparut la tv).  De fapt, totul e foarte simplu: Romania Danseaza este un esec doar pentru ca este difuzat de Antena 1, tot asa cum iPhone este considerat smartphone-ul suprem, desi Samsung e mai bun.

Exista un tip, la cartile caruia ma intorc cand am chef sa devin mai destept. Al Ries il cheama. Ries spune ca intr-un domeniu de activitate poti fi primul sau cel mai bun, si ca sunt foarte rari cei care detin ambele pozitii, pe o nisa de piata. Pro TV le detine. Le detin si altii, in alte domenii. Le-am detinut si eu. 

Revin la Romania Danseaza. Daca Cerebel si compania ar fi fost difuzati de Pro TV, in exact acelasi format, cu aceleasi replici dezlanate si acelasi umor nereusit, ar fi fost lideri de audienta. Asta pentru ca, de 15 ani, romanii se intorc spre Pro TV cand vor sa vada ce e mai bun. Pentru ca Pro TV n-a copiat niciodata un format de la Antena 1, dar Antena a copiat tot de la Pro TV, si lumea a sesizat asta. 

Daca as fi managerul Antena 1, as implementa o politica in care obiectivul final sa fie locul 2 permanent. Si as munci la un kit de imagine care sa faca din Antena 1 ce este Volkswagen pentru grupul Volkswagen-Audi: a doua marca din punct de vedere a importantei, dar marca responsabila de sloganul "calitate germana". As face in asa fel incat telespectatorul mediu sa creada ca Pro TV are cele mai mari audiente, dar Antena 1 are cele mai bune programe.

Sigur, nu sunt manager la Antena 1, nici n-o sa fiu vreodata. Si cine o sa fie manager acolo, pana moare Voiculescu, o sa incerce doar sa copieze Pro TV. Iar locul 2 va fi ca o replica de geanta Prada pentru o femeie frumoasa: un motiv de jena, nu de mandrie.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica