aia mică, de-a dat tonul la cafenele mici, revine
Da, mă. Alina. Aia mică cu cafenele mici. Am mai scris despre ea. Au mai scris și alții. De când a deschis prima cafenea a devenit o mică mare celebritate a Ploieștiului și ambasador de brand al rețelei de cafenele 5ToGo, categoria Pionieri. Nu, nu acei pionieri. Ăia originali. Până la apariția comunismului, pionieri erau cei ce făceau pentru prima oară un lucru sau cei care ajungeau prima oară într-un teritoriu. Iar Alina poate fi considerată, fără nici o exagerare, unul din pionierii cafenelor mici, simpatice, pe care azi le găsești la tot pasul și din care îți iei zilnic o cafea. Când a deschis ea prima cafenea, nici pomeneală de așa ceva în oraș. Voiai o cafea? La benzinărie, la bar sau la restaurant. Azi – situația nici nu se compară, sunt zeci, din care șase îi poartă amprenta.
Am scris despre Alina la prima cafenea, în 2015, impresionat de imensa ambiție din ființa asta de un metru jumate cu mâna-n sus. Pe vremea aia era doar unul din ingineri petrolisti disponibilizați de OMV Petrom pentru că scăzuse prețul țițeiului. Am scris și când a deschis a doua cafenea. Am scris și când și-a aruncat banii pe geam cu un salon cosmetic care a funcționat doar două luni. N-am mai scris când a deschis a treia și a patra cafenea, dar am scris din nou când a mutat cafeneaua centrală mai după colț accesorizând-o cu niște cereale care costă cât o friptură și pe care le detest. Am acceptat că produsul ăla nu-mi era destinat. Mixul ăla ce cafenea - cereal bar nu mă mai viza pe mine, ci puștani de liceu, mămici tinere cu copii, corporatiști aflați în tranzit zilnic pe acolo.
Iar azi scriu din nou, pentru că micuța cafegioaică deschide a șasea locație. Într-un loc prin care trec zilnic mii de mașini și zeci de mii de oameni. Știți Metro-ul ăla, din nordul Ploieștiului, unde niște imbecili au făcut un sens giratoriu care acum sufocă traficul de pe ruta București – Brașov? Fix în fața Metro e o benzinărie Petrom. Acolo e noua cafenea. Un container drăguț, decorat mișto, cu niște plante, cu niște dude, cu niște treaba ei, eu sunt doar un consumator de cafea.
Acum e momentul în care destui cititori ridică o sprânceană. Ăștia doi și-o trag. Nope. Ăsta e acționar din umbră la cafenea. Nope. Ce tot insistă cu cafeneaua asta, se deschid zilnic zeci de cafenele în România, nu e nimic special. Ba este.
Sincer, eu am crezut că Alina o să-și rupă gâtul cu afacerea asta. La prima cafenea a pornit cu bani extrem de puțini, crezând că munca ei și a partenerului o să suplinească asta. Faza e că în scurt timp Alina s-a trezit mamă singură, cu tot ce înseamnă asta, iar cafeneaua avea nevoie de angajați care nu au apărut ușor. La a doua cafenea, cea de la Sala Sporturilor, n-a avut nici o șansă în prima fază, acolo erau mâncători de semințe, de gogoși și puștani cretini care-și turează mașinile pentru că nu li se scoală pula. La a treia cafenea, cea de pe Republicii, s-a trezit că bruma de clienți inițiali s-a dus pe copcă la primul lockdown al pandemiei. Creditele veneau din urmă, Adam trecuse la grădiniță, cheltuielile creșteau, vânzările mergeau în jos, așa că atunci când am auzit-o că mută cafenea centrală într-un spațiu mai mare, cu o chirie mai mare, dar speră în mai bine pentru că îi face un guler din cereale americane nuștiucum, mi-am zis: "ok, acum chiar că o s-o culeg de pe jos".
Azi e 29 iunie 2022, au trecut 7 ani de la prima cafenea. 5TG centru rupe cu cerealele alea, au rămas și clienții de cafea, iar alte trei cafenele deschise în zonă s-au închis, neputând să-i fure Alinei șunca din fasole. 5Tg Sala Sporturilor rulează sume mici, dar constante, nu iese în pierdere. 5TG Gheorghe Doja și 5TG Republicii merg bine sub managementul lui Georgian, care a preluat de la Alina cele două cafenele. 5TG Bricodepot merge și ea binișor, lucru care mă termină psihic, eu nu mi-am cumpărat niciodată șuruburi cu cafea. Iar asta mică deschide vineri, 1 iulie, încă o cafenea. Una care promite să fie un booster al rețelei. Benzinăria Petrom/Metro este a doua, ca vânzări, în rețeaua națională Petrom. Ai DN1 pe o parte, centura Ploieștiului pe alta, o parcare generoasă în spate. Zeci de autocare cu turiști și zeci de dube cu colete se opresc zilnic în parcarea aia mare. N-am cifre oficiale dar pun pariu că pavelele alea văd zilnic 7-10.000 de tălpi. Zilnic, da?
Am împănat textul ăsta cu mai multe poze cu Alina, în mai multe ipostaze. Muncitoarea de la cafenea, aiurita care ia decizii greșite, femeia de afaceri cu instincte bune, mămica bunăciune, tipa liniștită în spațiul ei privat. Să vezi în care din atitudinile ei te regăsești și care te inspiră să faci și tu ce face ea. Să începi să faci ceva, să-l scapi pe jos și să se facă țăndări, și în loc să iei fărașul să alegi cioburile și să faci altceva cu ele astfel încît să ajungi la succesul dorit. Că asta mică a ajuns acolo. Cafenelele pe care le mai deține merg bine, la fel și cele cedate partenerilor de franciză (apropo: dacă vrei să deschizi un 5TG în Prahova trebuie să vorbești cu Alina, este master franchise). Încă are credite de plătit, încă muncește la cafenea, încă mișună toată ziua, dar acum are o casă mișto, o mașină mișto, copilul la o școală bună, bani de haine, concedii, poșete. Nu e rău, nu?
Vineri, 1 iulie, o să mă găsești și pe mine, în câteva intervale orare, la noua cafenea 5ToGo de la Petrom/Metro/nordul Ploieștiului. În semn de susținere. Vino dacă ai chef s-o susții și tu. Vino și dacă ești un puștan cu sinapse instagramice, dornic de selebritii end șit, pentru că la ora 16.00 vine și cântărețul ăla, lansat de Alex Velea, care-i e combinat cu fii-sa lu nu știu cine, mi-a zis Alina dar am uitat. Mai vine o tipă cu niște prăjituri demențiale, vine și inventatorul francizei 5TG. Și Alina, desigur. O să fie fun.
**********
Dacă vrei să citești zilnic ce scriu, fără să mai intri pe blog, abonează-te la newsletter. LINK NEWSLETTER. Iar dacă-ți place ce citești susține demersul accesând următoarele linkuri: carțile mele obiecte de colecție rețete vechi românești canalul meu youtube
***********
Mario, mă. Mario Fresh îl cheamă pe ăla care vine la ora 16.00. Bono de la U2 n-a putut ajunge, așa că vine Mario.