Pune "La Plită" pe waze, dacă mergi în Vamă sau în 2 Mai
Mie nu-mi place marea. Adică îmi place, dar n-o găsesc niciodată cum îmi place mie. Mereu sunt niște melteni peste ea, dându-i muie cu știuleții de porumb pe care tocmai i-au mâncat, plus ăia care urlă ca oligofrenii, plus ăia care își arată burdihanurile prin tricouri mulate, plus că n-am văzut nicăieri în lume, jur pe Nikonul meu, petarde mai nasoale ca la mare. Din perspectiva asta, marea pierde puncte în fața mea în competiție cu orice pensiune minusculă, fără atracții turistice, de oriunde.
Pe de altă parte, mă mai duce viața la mare. Cu treabă, cu pozele, cu pisi, (cum pula mea le brodește viața așa, nu putea să-mi dea și mie o stătătoare în loc de o călătoare?) care e moartă după mare. Așa că am mai ajuns pe acolo. Am două locuri preferate - unul în Mamaia, unul în 2 Mai. Cum la cel din Mamaia nu am ajuns anul ăsta, vreau să vă dau un pont legat de cel din 2 Mai.
Iar pontul este: băbăiatule. Cei pasionați de gustul bun al mâncării, ca mine, au înțeles la ce mă refer. Pentru ceilalți, povestea urmează, mai pe larg. Cum intri in 2 Mai, mai încolo și mai pe stânga, chiar până la intrarea spre plaja nudiștilor, o să vezi o construcție la stradă, bleu-verde-turcoaz, deasupra căreia scrie "La Plită". Parchează pe undeva, spune-i lu' pisi: "iartă-mă în avans pentru cât o să mă băs la noapte, dar o să mănânc aici până se rup jeanșii pe mine", și apoi intrați amandoi.
Stai un pic. Nu intrați. Nu intrați dacă vreți termopane, aer condiționat, gresie porțelanată pe jos și mahon cu inserții de pula mea la baie. La Plită n-a fost nevoie de fentele astea care ascund, în 99% din cazuri, o mâncare mediocră sau de căcat. E un local normal, cu o terasă normală, cu mese și scaune normale, cu specific pescăresc, adică în care un pescar n-o să se simtă jenat că n-a venit cu un Bigotti pe el. Doar mâncarea nu e normală aici, ci fenomenală. O fi din cauză că patronul e un pic scafandru și recunoaște un pește neproaspăt după semne doar de el știute și știe să prepare scoici în paișpe feluri? Sau din cauză că în bucătărie lucrează o tipă care a gătit în Anglia și în Germania de s-a săturat plus un madăfacăr în sushi? Dracu" știe. Știu doar că tot ce-am băgat sub nas acolo a fost demențial la gust, de la varză călită la zargan. La Plită este singurul loc de pe planeta asta în care am avut curaj să gust o supă de scoici (eu nu mănânc mizerii din mări și ocoane dacă nu-s pești). Pe de altă parte, mai mult de jumătate din clienții localului vin pentru scoici, creveți, sushi. Nu le-ar comanda repetat dacă ar fi de căcat, nu?
La Plită este, probabil, localul cu cea mai bună mâncare din 2 Mai și Vama Veche. Dacă ești prietenul stomacului tău și vrei să-i o faci o surpriză plăcuă, du-l și pe el, o dată, acolo.
Ai mai jos, în galeria foto, pozele cu ce-am mâncat noi acolo, într-un weekend prelungit. Băutura n-am fotografiat-o, dar te asigur că lista de vinuri e așa cum trebuie. Pe facebook, restaurantul pescăresc La Plită este AICI.
Poftă bună.
Galerie de imagini
https://bogdanstoica.ro/blog/item/22633-pune-la-plita-pe-waze-daca-mergi-in-vama-sau-in-2-mai#sigProIdd56432ce58