Ursul. Și ce voiați să-i facă, mă?

Serios. Ce voiați să-i facă, mă? Au făcut ce fac tot timpul. S-a acționat conform procedurii românești în astfel de situații. Cum ați putut avea alte așteptări? Cum ați putut să vă enervați uitându-vă la știri, când știți exact în ce țară trăim?

L-au lăsat pe urs să agonizeze exact așa cum ne lasă și pe noi, în spitale. 

Să zică "mulțumesc" ursul că nu l-au infectat cu o bacterie, care să-i mărească suferința.

Că nu a venit la el o ambulanță de urși prost echipată.

Să zică "sărut mâna" familia ursului că nu i s-a cerut șpagă ca să-i aducă victimei o pijama, niște de-ale gurii.

Că nu s-a țipat la ei când ar fi venit în vizită. 

Iar durata mare a procedurii de eutanasiere (a se citi "scăparea de suferință") este și ea justificabilă. Știți ce complicat e să cumperi din bani publici o pușcă cu tranchilizante și un tranchilizant? Păi trebuie să faci referat de necesitate, expunere de motive, să vezi la ce filă bugetară te încadrezi, să te duci la șef să-ți aprobe, să-i dai măcar o ciocolată tipei de la Financiar, că iar îți zice "nu sunt bani". Apoi să vezi de unde dracu' cumperi pușca, să nu cumva să se supere șefu' că n-ai cumpărat-o de la amicul lui. Și să vezi cum introduci și punga puștii pe factură, ca să se justifice prețul dublu...

17 ore să-ți capeți liniștea și să mori? Eu zic că ursul a scăpat ieftin. Iar acum, dacă aș fi jurnalist, aș verifica ce se întâmplă cu carnea și cu blana lui. Pentru că:

#followthemoney

dacă ți-a plăcut să citești asta s-ar putea să-ti placă și cărțile de pe

https://bogdanstoica.ro/shop

© 2023 Bogdan Stoica