Jurnal de Officedent - episodul 5

Am ezitat mult până să scriu asta. Este de departe cea mai jenantă amintire de-a mea de la Officedent. Întâlnirea cu Mihai. Madăfacăru' clinicii. Ăla care are și bisturiu, nu doar clești, cleme, oglinzi și oglinjoare. Daca e sa rezum totul la cateva cuvinte, m-am simtit ... o specie inferioară.

Il mai intalnisem pe holuri. Il recunoscusem de pe site, părea un tip ok.

mih1

Insa abia la câteva minute după întâlnirea cu el am înțeles de ce m-au deparazitat și curățat în gură, inainte să mă vada el, ca niște geologi când vine Jacques-Ives Cousteou în vizită intr-o peșteră. Omu' e pe treaba lui, nu are timp/chef de fleacuri. Și-are o atitudinea de-aia stranie, de nu înțelegi cu cine ai de-a face. De la doi metri, așa, nu-ți faci probleme. Zvelt spre slab, doar un pic mai înalt ca mine. Când se mișcă, însă, înțelegi că face mai multă sala decât tine și că nu fumează. Vorbește destul de puțin, într-un registru de amabilitate germană, fix cât trebuie să nu-i zici "coaie" sau "moșule". Privirea, însă, e principala problemă. Mihai se uită la tine cum mă uit eu într-o cutie cu timbre vechi: focusat pe câte un detaliu, nu așa, o privire de-aia generică. Hai să zicem că dacă l-aș întâlni într-un mediu controversat, ostil, eu băut și el băut, eu cu un tac de biliard rupt în mâini și el cu o bilă, n-aș ridica mâna să dau. Că nu m-aș teme doar că ratez iar el o să-mi spargă fața cu bila aia, aruncată fix la baza nasului (apropo, acolo se dă, că spargi și nasul și buza și dintii), ci și că o să-mi ia tacul din mâini și o să mi-l infigă în toate găurile. 

Ce vreau să zic este că Mihai e serios ca un polițist care arată copiilor, de ziua poliției, cum funcționează un pistol. E amabil, zambește, dar să nu cumva să încerci să-i iei pistolul, sau să faci o glumă de căcat, că pleci acasă cu tata tuns

mih2

Mi-ar fi fost jenă de întâlnirea cu chirurgul oricine ar fi fost el, să fiu sincer. Că după ce mi-au curățat dinții, dezastrul din gura mea se vedea și mai clar. Înainte, părea că am ceva ca niște dinți prin gură. Acum, însă, se vedeau toate nuanțele, spațiile, lipsurile și pula mea. Gura mea arăta ca o mireasă care s-a bășit când dansa valsul mirilor. Chiar îmi făcusem un speech, gen: "scuze, doctore, eu nu că n-am avut grijă de gura mea, dar am fost și bolnav când eram mic...". N-am mai avut, insa, curaj, sa-l rostesc, pentru Mihai a intrat direct in subiect. #Căcutare, că stai jos, că ia să văd. Învățat cu cei de dinaintea mea, delicați și plini de compasiune față de frica mea de dentiști, mă așteptam cam la acelasi lucru. De unde, nene. Parcă eram cu un Ferrari la vulcanizare, să-mi facă presiunea, și mecanicul, în loc să admire frumusețea mea de mașină, zicea ceva de genul "dă-o n pula mea, că roțile au tot atâtea atmosfere cât un Opel". M-a scotocit prin gură, s-a uitat și pe computerul cu poze dezgustătoare cu gura mea, și a început: "ăla nu mai e, ăla e praf, acolo e varză, dincolo ciuciu, ăștia trebuia trași înapoi, facem loc aici, aaa, lalala, bla-bla-bla, deci e nevoie de cinci extracții și o operație. Le punem pe toate 'ntr-o zi? Să scapi?

Eu, să mă scap pe mine. Cinci extracții? Operație? Eu?!

Ca să înțelegeți: mie nu mi-e frică de durere. Acum doi ani, eram cu M în curte și mesterind ceva mi-am băgat în deget o așchie de lemn groasă cât  un creion. Nu exagerez. Mi-am acoperit mâna care brusc avea șase degete si i-am zis, suav, "iubita, îmi aduci și mie o forfecuță din casă?". Cu spatele la ea, mi-am extras așchia aia, apoi mi-am băgat degetul în gură zicând "s-a julit un pic tati, nu e grav", și mi-am înghițit sângele vreo cinci minute, ca un dement, atent doar să nu-mi sperii copilul cu o imagine atroce și să nu mă vadă vulnerabil. Pentru că tații sunt puternici și nu pățesc niciodată nimic, clar? Dar să simt durere cu acordul meu nu sunt de acord, mai ales când mi-o provoacă altcineva, nu soarta. Iar Mihai vrea să accept cinci extracții și o operație în aceeași procedura, facută de el, nu de mine? "Niciodată!!!"

Dar am zis "da". Pula mea, nu puteam să zic "nu". Ce era să zic: "mi-e frică de mă cac pe mine numai când te vad cum te uiți la mine?"

- "O să fii sedat, n-o să simți nimic"

A, deci o să fie ca atunci când eram beat de-am dormit pe stradă. Super.

- "Săptămâna viitoare?"

- "Bine."

Bine o pulă. Ghici ce mi-a zis saptamana viitoare, cand am ajuns relaxat cum ajunge la Therme o pisi fără celulită:

- "Hai să fie fără anestezie generală. Nu ți-e frică, nu?"

Să-mi trag una. 

Să-mi trag două.

Să-mi trag nouăzeci și nouă, sigur că mi-e frică, în pula mea, dar tu mă intrebi dacă mi-e frică, în pula mea, și nu pot răspunde altceva decât nu, în pula mea de nu... 

Ce era sa mai fac? Sa fug? M-am asezat pe scaunul ăla, injurandu-mi soarta. Mihai si echipa mi-au făcut anestezia. Câteva injecții, nu mai știu câte, că nu-mi mai păsa. După care, ignorând că-l văd ce face, Mihai s-a repezit cu bisturiul spre cerul gurii mele, a scos și un fel de flex mic (timp in care eu am facut o preafrumoasa regresie, aveam cinci ani si mă alerga un caine foaaalte maleeeee...) cu care m-a operat (ceva cu un dinte care in loc să crească rămăsese in gingie, fix pe locul unde o să fie nevoie să se introduca un implant)... Apoi mi-a extras măselele paradite una câte una, calm si eficient, de parcă era un șoim care scoate puii de veveriță din scorbură cu mă-sa deja eviscerată prin iarbă. Din când în când, încercând să-și apuce cât mai bine "victimele" de gât, Mihai îmi mai smulgea, cu dosul mâinii, câte un fir de par din barbă, eu tresăream, el intreba dacă mă doare, iar eu negam tot mai furios urlând în gând: "cine pula mea m-a pus să-mi las barbă / de ce pula mea nu mi-ai făcut anestezie și la păr".

Mihai și-a terminat treaba în #nustiucate minute timp in care, recunosc, nu am simtit nici o durere fizică. M-am ridicat să plec, să pot să plang linistit, acasă. "Unde plecati, nu se pleacă neînsoțit după operație". "O făm fem ieu un facsi", am gângurit eu, jenat de saliva care-mi curgea din gură. "Vă chemăm noi un taxi, vă dăm si un insoțitor, stați cateva minute acolo".

Cât așteptam eu pe canapeaua de la recepția Officedent, a trecut Mihai spre zona de odihnă a medicilor. Zambea, avea mâinile în buzunare și m-a privit relaxat până am ieșit din câmpul lui vizual. Deloc glorios, gen: "uite ce chestie tare am făcut". Părea mai degrabă in starea: "ce să zic, mare smecherie, incă o operatie reusită, next!". Or, pentru mine sunt foarte greu de suportat siguranța de sine si competența cuiva intr-un domeniu in care eu sunt un novice. Asa că m-am ridicat si am plecat. Am coborât scările cu grijă, ținandu-mă de balustradă, ca orice altă fetiță speriată care abia așteaptă să ajungă acasă și să facă pipi si apoi să molfăie, cu lacrimi pe obraji, o banană foalte moale.

(va urma)

Officedent, una din cele mai performante clinici de stomatologie din Romania, e AICI. Uita-te sa vezi cat de misto e.

*********

Episodul 1: "Cică dinții migrează dacă au loc pe gingie. Și dacă las lucrurile așa, o să fiu singurul român cu 8-9 strungarețe si un zambet ca Fernando de la Caransebeș". (citeste integral episodul 1 din Jurnal de Officedent AICI)

Episodul 2: "...italianul si-a băgat un deget în gura mea cum bag eu degetul mic în supă, să văd dacă frige. Să-l mușc? Să-l sug? Să suflu rece? Ce pula mea face asta cu degetul în gura mea, în pula mea, că...." (citeste integral episodul 2 din Jurnal de Officedent AICI)

Episodul 3: "... a făcut în gura mea cum face un meșter pe care l-ai chemat să-ți scoată gresia aia veche, ca să pui parchet. N-am izbucnit în plâns decât în gând". (citeste integral episodul 3 din Jurnal de Officedent AICI)

Episodul 4:  "... le-am mesterit un panou de lemn cu (ceea ce credeam eu că sunt) niște scule vechi de stomatologie. Veri polait, Raluca mi-a mulțumit. Nu mi-a spus, draga de ea, că dobitocul de mine făcuse panoul ăla nu doar cu scule de stomatologie, ci și cu unele de ginecologie" (citeste integral episodul 4 din Jurnal de Officedent AICI).

© 2019 Bogdan Stoica