www.bogdanstoica.ro

Bistrita Reloaded: si mai misto decat prima oara.

Nu stiu ce sa va mai zic de Bistrita. Am plecat pregatit pentru un program aglomerat, despre care credeam ca o sa ma doboare, si-am reajuns acasa, dupa patru zile, ca din concediu. Obosit sunt, dar nu cum credeam. Mi-a obosit spatele de la paturile bune in care am dormit, mi-a obosit ficatul de la palinca si sistemul digestiv de la mancare, si aproape ca, neobisnuit cu asa ceva, mi-am intins nervii la maxim cu amabilitatea bistritenilor.

Pentru ca la Bistrita nu e ca in alte parti. 

Bistritenii sunt, probabil, cei mai misto romani din cati cunosc. Cetateni romani, poftim, ca am avut de-a face si cu sasi, secui, unguri, si nu se cunoaste diferenta. Daca li te adresezi ok si nu faci figuri cretine, vei primi, de la fiecare dintre ei, tot ce are de dat. Sunt calzi, amabili, atenti, seriosi, iau ospitalitatea ca pe un examen pe care vor sa-l ia cu zece. Pe de alta parte, nu recomand Bistrita prostilor, arogantilor, celor ce inventeaza probleme ca sa obtina discounturi sau ca sa se amuze. Vor manca, acolo, probabil ultima bataie la inceputul careia mai puteau merge in doua picioare. Pentru ca bistriteanul are ceva ce nu vezi peste tot: demnitate. Cand esti la Bistrita esti pe pamantul stramosilor lor, nu intr-un poligon de umilit oameni.

La Bistrita nu merge nici sa epatezi cu banii tai, pentru ca, cel mai probabil, bistritenii au ceva mai multi decat tine. Nu-i sparg, ca prostii de noi, pe masini foarte scumpe si ceasuri la care nu stim sa folosim toate butoanele. Dar au case superbe, isi fac concediile in locuri misto, sunt plimbati prin toata lumea si investesc in educatia copiiilor lor de nu-ti vine sa crezi, e plin de cursuri de balet, pictura, pian etc, si nu vezi o tipa prost imbracata decat daca joaca vreun rol, in vreo piesa de teatru. 

Mancarea de la Bistrita este beyond orice. E ca o forma de tortura. Cand crezi ca esti cu gura plina de ceva foarte bun, auzi, la bistriteni, ceva de genul: "ma bucur ca-ti place, dar daca o sa mananci asta in localul X o sa vezi ca e si mai buna". Pai cum sa fie ceva mai bun decat cel mai bun? Plus ca-s creativi, amesteca ardeii copti cu branza, cu zacusca si cu fasolea batuta de mori mancand, sau te lasa fara reactie oferindu-ti inghetata de orez cu lapte... 

Iar orasul ala este perfect. Stiu ca bistritenii ii vad defectele, dar, din perspectiva mea de ploiestean, defectele alea nu exista. Nu-i sufocat de masini, de cladiri urate, de chioscuri, gropi, maidane, nu e plin de cocalari si de oameni mirosind urat. Plus ca e frumos asa cum mi se pare normal sa fie un fost oras-stat, vechi de aproape o mie de ani si facut cadou, candva, unei pizde misto. 

recomandari pe bune:

  • Am dormit/stat/mancat, in ultimii ani, in trei hoteluri de cinci stele. Dintre ele, Hotelul Metropolis din Bistrita este de depaaaaarte cel mai misto. N-am ce sa va povestesc, daca va uitati pe net va prindeti singuri care-i faza. Doar vi-l recomand pe bune. 
  • Am tinut un workshop de fotografie cu telefonul la Roser House si mi-a picat fata, oamenii aia au construit, in creierul muntilor, ceva comparabil cu hotelurile de lux din Alpii elvetieni. Chiar nu stiu cum sa le multumesc ownerilor ca au intors hotelul ala cu susul in jos doar ca sa-mi iasa mie workshop-ul. 
  • Am mancat in mai multe locuri din Bistrita, si pot sa va recomand sa nu va duceti la Taverna Dogarilor si la Casa Doamnelor decat daca aveti in plan sa descoperiti ca nu stiti sa gatiti, sau sa va ingrasati grav sau sa aflati ca sunteti lacomia intruchipata.
  • Nu ocoliti nici pensiunea Colibita Arinis, de pe malul lacului Colibita. E genul rustic si linistit, cu camere calduroase, paturi gigantice si - din nou! - o mancare de exceptie. Am mancat ca un porc (desi eu evit deserturile, aici am cerut o portie dubla) si am dormit ca o vita (desi unii oameni aveau alte asteptari de la mine, asta e, promit sa ma revansez zilele astea).

Nu ocoliti Colibita, in general. E o gura de rai, cu un lac frumos foc, amplasat intr-o caldare montana ferita de gerurile din jur, cu multe pensiuni, hoteluri si localuri misto cu preturi de la $ la $$$. Locul se bucura deja de succes. Mi s-a spus ca cineva a vrut sa testeze cat de mult succes are pensiunea lui si a cerut, pentru trei zile de Revelion, 6.000 de euro. I-a obtinut. 

Nu in ultimul rand, va recomand sa va duceti la Bistrita cu trenul. Locurile dintr-un vagon de dormit pentru doua persoane, chiar daca nu ofera confortul vietii (ca CFR tot CFR ramane, pana nu da cu mucii in fasole nu se simte bine), ofera o experienta misto si decat sa conduci sase ore cu un plin de motorina mai bine dormi 8 ore cheltuind fix aceiasi bani. Bonus, primesti dreptul de a bea palinca, vin, tot ce vrei, de la 8 dimineata la 10 seara, pentru ca nu esti cu masina.

  • Pentru oportunitati de business, de turism sau de promovare in Bistrita, va rog sa luati legatura cu Claudia Andron. Nu este doar proprietara celui mai misto site de stiri din zona (Bistriteanul.ro), nu este doar organizatoarea celui mai misto eveniment din zona (Festivalul Usturoiului), dar este si cea mai bine conectata persoana pe care am intalnit-o, o stiu si copiii, si batranii, si oamenii de afaceri, si oficialii, fata e un fel de Doroftei al Ploiestiului. Nu ma mir deloc ca tot ea sustine Produs in Bistrita-Nasaud, chestie despre care o sa va scriu, mai multe, cat de curand.

 In concluzie: o sa ma duc la Bistrita cat de des pot. Orasul ala bate si Ploiestiul si Bucurestiul la bucuria vietii, iar mancarea si cazarea cu mult sunt peste Valea Prahovei.

© 2017 Bogdan Stoica