www.bogdanstoica.ro

jurnal de Ghena pentru parinti - CUM S-A SCRIS CARTEA

Era vineri. O zi de-aia de vineri, perfecta, care rade la tine, dupa o saptamana la fel de buna. Terminasem cu bine un proiect foto, aveam ceva bani in buzunare, scosesem masina din service, #magirl era plecata, aranjasem ceva nou si bun pentru sambata seara, luni urma sa bat palma pe inca un proiect foto misto, era soare, cand...

Se auzea ca o sirena in miniatura. M-am dus spre usa aia metalica, miscata de vant. Jos, cat un iaurt, un pisoi gri. El era sursa zgomotului.

M-am ferit tot timpul sa tin un animal in apartament. Sunt atat de mult timp plecat intr-o zi, incat orice animal, in afara de un peste d-ala solitar, s-ar sinucide de plictiseala. Plus ca-s usor neatent si distrat. Am primit o planta rara, candva, de la cineva, si am udat-o prima oara trei luni mai tarziu.

In ziua aia, insa, am decis, pe loc, ca dupa o saptamana atat de buna, nu pot lasa un pisoi atat de mic la ghena. “Il iau, il tin weekendul asta si luni il scot la adoptii, pe net”, mi-am zis.

L-am luat. Ca in filmele bune, am gasit, in primul magazin, si litiera, si nisip, si castroane, si mancare. Cand am urcat in bloc pisoiul era echipat impecabil.

N-a scos un sunet, dupa ce l-am luat in brate. Cand am ajuns la opt incepuse deja sa toarca. Am intrat, l-am pus jos si a disparut imediat sub canapea.

L-am revazut a doua zi, dimineata. Iesise, manat de sete si de foame, probabil. L-am bagat cu botul in castronul de apa, apoi in cel de mancare, l-am mai mangaiat un pic si l-am eliberat. Smaf, sub canapea. Duminica nu l-am vazut deloc. Duminica seara, cand m-am intors, apa era neatinsa, dar lipsea un pic de mancare si mirosea ciudat. Am fost nevoit sa-i invadez intimitatea macar ca sa elimin sursa mirosului.

A fost atat de cuminte incat am zis ca-l mai tin cateva zile. O decizie proasta. In cateva zile am inceput sa gasesc cate un rahat la patru ore, pe peste tot, numai in litiera nu. Era, insa, mai sociabil. Am inceput sa-l pun in litiera cum il vedeam.

I-a luat trei zile sa nu mai stea doar sub canapea. Cinci zile sa gaseasca litiera. O saptamana sa bea din castronul cu apa. Bobitele, insa, l-au cucerit imediat. Cred si acum, la patru luni de cand l-am gasit, ca este cel mai lacom pisoi in viata. Probabil zilele alea grele, de la ghena, si-au pus amprenta definitiv pe comportamentul lui.

Adaptarea lui la noul mediu a fost spectaculoasa, in sensul ca n-a facut multe concesii. Nu se mai caca unde vrea el, in rest, toate concesiile sunt facute de mine. Gaura aia, de vizitare, de de sub cada, e acum obturata cu un pantof sport. Nu mai las capacul wc-ului deschis, ca sare in el. Nu mai tin hartia igienica pe suport, nu mai las role de servetele la vedere, iar cablurile subtiri, de casti, usb, alimentare pe care mi-am permis sa le las pe langa computer au fost inlocuite de cateva ori, pentru ca le-a ros. Imi distruge periodioc cartile si fotografiile, mi-a distrus haine, perdelele arata ca dracu'...

Ma scoate din minti, am momente cand urlu la el ca la un om, cand il alerg prin casa, cand il injur ca in trafic. Cumva, insa, reuseste de fiecare data sa faca ceva atat de amuzant sau de inocent incat il iert. Intr-un mod absolut cretin, mi-e drag de el tocmai pentru ca este atat de versatil si de distructiv. Nu ma plictisesc niciodata, are momente cand se poarta ca un soarece, ca un caine, ca o nevasta, ca o soacra, ca un ceas potrivit gresit sau ca un asasin platit. N-o sa-l uit niciodata, de exemplu, cand mi s-a babat intre picioare exact cand imi trageam tricoul pe cap. M-am impiedicat, am dat cu ambele brate intr-o lustra care a pocnit, am oprit curentul in tot apartamentul si in bezna aia eu alergam pe intuneric, printre cioburi de bec, urland “unde esti, in pizda ma-tii, ca te omor”...

Au fost atatea momente in care pisica asta a interactionat cu mine de parca este o fiinta inteligenta (si rea), cu rationamente, strategii si etica, incat am inceput sa ma gandesc la perspectiva lui asupra oamenilor. De ce cateodata ma musca si cateodata se alinta maxim, desi eu fac cam acelasi lucru? De ce pe unele tipe le musca si altora le toarce in brate? De ce miauna cateodata la televizor si alta data nici nu-l observa? Ce e, de fapt, in capul lui? Si de ce pula mea se bucura de atata simpatie, din doar cateva poze postate de mine pe net, desi e plin netul de pisicile tuturor? Ce e asa special la pisoiul asta?

Pentru raspuns, cautati pe net, va rog, “jurnal de Ghena”. Ca asa il cheama, Ghena.

© 2017 Bogdan Stoica