el greco

El Greco e genul ala de local pe care-l gasesti dintr-o prostie. E in centrul centrului, dar pitit la maxim. Eu mergeam spre masina parcata, cand m-am intalnit cu un amic. M-am rotit sa-l salut si atunci am vazut firma. Mai aveam 24 de minute pana la urmatoarea intalnire, deci mi-am zis ca pot suporta marketing grecesc minimal cat beau o cola.

Si-am gasit un loc ff misto. Unul dintre putinele localuri care n-au tinut mortis sa-si puna terasa la strada, sa se vada cocalarii din trafic si sa miroasa fiecare esapament, in parte. Are terasa interioara, cu liniste cat cuprinde. Si cu niste flori plantate ici-colo, si cu niste ...

Stai, ca nu merge. Mi-a placut atat de tare terasa de la El Greco, incat m-am apucat sa fac poze. Nu deranjam, credeam eu, pentru ca eram singurul client. S-a deranjat insa patroana, care mi-a spus ca nu e ok sa fac poze. Am mai schimbat doua vorbe, a venit vorba si de preturile mici, dar nici pe alea nu le public, ca mai mult ca sigur nu e ok nici asta.

O chestie tot v-o spun. Daca in alte locuri mergeti sa va vada lumea, asta e locul in care puteti merge sa nu va gaseasca nimeni. Daca as fi proprietarul acelui loc, as instala cinci-sase hamace si as cumpara vreo suta de carti la mana a doua. Si pun pariu ca s-ar umple cu tineri ok, nu cu cocalarii care vor sa stea pe o terasa la strada.

Nici unde e localul nu va spun. Sigur nu e voie nici asta....

Si inca ceva: in era retelelor sociale, e o prostie crunta sa nu permiti sa se faca poze in localul tau. Crunta de tot.

© 2023 Bogdan Stoica