Coffeol Ploiesti Coffeol Ploiesti © bogdan stoica

Coffeol Ploiesti

Ca regula generală, când vă duceți la o cafea la mall-ul de la Carrefour, nu stați la terasă. La cele din zona de sud, spre Cinema, vei asculta vânzătoarele ieșite la fumat povestind cât de prost sunt plătite și niște țărani cu mașini scumpe povestind cât de ușor au "incleiat-o" pe proasta aia bună pe care fix toți ceilalți de la masă n-au putut s-o. In zona de nord, spre Metro, aveți un rahat de fast-food și o stație de autobuz fix lângă terasă. Cu alte cuvinte, miros de tocătură prăjită și de subțiori nespălate. [Paranteza 1]

Revin la Coffeol. Trec cu pași mari de terasă și intru. Motivul: niște emailuri urgente. [Paranteza 2] Intru, si descoper poate cel mai misto spatiu din toata chifla asta de mall [Paranteza 3]. Fara culori stridente, fara mese inghesuite, fara celebrele scaune de lemn de la I, cum si-au luat toti carciumariii orasului. Niste fotolii senzationale, cu niste masute perfecte. Si muzica e cool, dovada ca n-am retinut ce s-a auzit, timp de 20 de minute. Nu m-am mai simtit atat de bine de cand am fost in cafeneaua din Muzeul Antipa, de la etaj.

Ca sa fiu cinstit, n-am avut timp sa apreciez cafeaua. M-am lasat pe mana baristei care mi-a indicat ceva  cu "berry" in coada, "foarte aromat". Am baut de vreo trei ori din acel espresso lung, si mi-am dat seama despre ce ingredient minune era vorba: cardiacberry! Niste alea, care iti opresc inima, daca esti mai bleg din fire. Cred ca a fost cea mai strong cafea bauta anul asta. Dovada? Scriu fara pauza, de doua ore! Semn bun, zic eu, confruntat zilnic cu "espresari" care au redus doza de cafea din aparate de la 7 la 4 grame... 

Pana la urma, mi-a placut la Coffeol si pentru ca nu e in zona mondena a mall-ului. Cand iesi din Tuti Capo, sau din Aroma, dai nas in nas cu cel putin un oligofren in slapi care-si zornaie cheile sau cu o wannabe semidezbracata, uimita ca nu te uiti in decolteul ei. Cand am iesit din Coffeol, eram intre un tatic cu fiul sau, care turuia ca-i trebuie si carioci si acuarele, si o femeie care se ducea sa-si cumpere carti la reducere.

Altceva, nu?

-----------------------------------------

Paranteza 1: Cât de proști sunt cei de la mall, dacă au amestecat in nici o suta de metri patrati, atracții pentru: a) public spălat, cu bani; b) public cretin, care mănâncă cârnat pe asfalt; c) public fără bani, care așteaptă autobuzul? Pentru că ceva atât de eterogen mai întâlnești doar în jegul de obor al Ploieștiului...

Paranteza 2: Oricat ai fi de bun, ca sofer, nu poti sa scrii corect si mult pe tableta, in trafic.

Paranteza 3: De s-ar deschide o data AFI Ploiesti...

 

Mai multe din această categorie: « Băi bucureştenilor! lovebike »
© 2023 Bogdan Stoica