Amintiri din viitor: Romania experimentului bine facut

Incep prin a-i felicita pe actualii proprietari ai puterii politice din Romania, pentru faptul ca in curand, numerosi elevi de clasa intai din Romania vor termina primul semestru fara sa fi vazut vreun manual. Pai asta e un record mondial! E debutul unei noi ere la nivel planetar, in care Romania traseaza, cu curaj, primele tuşe. Sunt convins ca, daca micutii s-au descurcat un semestru intreg fara manuale, se descurca ei, cumva, si in semestrul doi. Vor fi prima generatie educata fara un suport educational.

Si asta este un semn foarte clar ca acesti copii se pot descurca si fara invatatori. In fond, nu-s tampiti: stiu sa foloseasca o tableta, sa programeze inregistrarea pe mediabox-ul televizorului, stiu ca banii aia albastru-mov sunt de 500 de lei, recunosc bancnotele euro…. Daca ii trimiti singuri la cumparaturi, vor primi restul corect, pentru ca sunt camere video la casele de marcat din supermarketuri. Hai, ma, ca merge….

Cu premisele astea doua la indemana, este ca schimbarea destinatiei salilor din scoli in care invata cei de clasa I pare rezonabila? Ganditi-va cate chestii se pot face in salile alea: boutique-uri, baruri, case de schimb valutar, farmacii, sucursale de banci… O sa fie exact ca la mall, locul unde se duc elevii de la clasa a sasea in sus, in tot timpul lor liber. Pai nu-i mai bine sa-i tinem in scoala, decat la mall?

Unde pui ca si elevii astia mari sunt pe terminate, ca specie… Pai daca astia de a I-a nu au manuale, nu au invatatori si nu merg la scoala, de unde o sa mai avem noi elevi mai mari in anii viitori? In 5 ani, vor putea fi scoase la licitatie cateva milioane de metri patrati de scoli si licee, unele in pozitii foarte bune. Sigur, manevra o sa afecteze putin piata hotelurilor si spatiilor de birouri, dar ganditi-va: o sa avem o droaie de bani la buget, plus infrastructura necesara pentru investitorii straini. Sigur, astia o sa vina cu tot cu muncitori dupa ei, pentru ca ai nostri o sa fie atat de tampiti incat sa se joace cu alfabetarele si cu betisoarele pana cand sunt vanduti si folositi drept cobai pentru experimente cosmetice.

Si-o sa fie normal: de ce sa chinuiesti un pechinez cu teste dermatologice si sa-ti pui politia animalelor din Europa in cap, cand poti sa faci injectii cu noul botox unor romani care scot sunete dezarticulate si de placere, si de foame, si de bucurie? Si de care, oricum, nu pasa nimanui?

Da, stiu, am mers cu scenariul prea departe…. Sau nu?

NOTA – In anul scolar 2014-2015, semestrul I are cursuri pe durata a 17 saptamani, dintre care 12 au trecut, fara ca elevii de clasa I sa fi primit manualele scolare digitale promise. In unele scoli, se invata dupa manualele scolare vechi. In altele, acestea nu au sosit nici acum.

text publicat pe www.psnews.ro 

 

© 2023 Bogdan Stoica