Ce n-a înțeles Iohannis

„În România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituțiile statului.”

Aceasta este noua perlă a președintelui României, și una din cele mai clare dovezi că omul nu a înțeles nimic din rolul pe care îl are.

Deci, dacă ești învinuit de ceva, nu mai ești credibil când acuzi, la rândul tău, ceva? Păi după logica asta, toți evreii transformați în cenușă de Hitler erau lipsiți de credibilitate” când acuzau atrocitatea care se săvârșea, pentru că statul nazist „era funcțional”, iar Hitler „era încrezător în ceea ce făceau instituțiile statului”.

Ce n-a înțeles președintele României este că fix el trebuie să intervină atunci când climatul democratic pare să fie afectat de ceva. Ăsta e rolul lui: garant al statului de drept. Ori de câte ori apare ceva dubios, sau suspiciuni că lucrurile nu merg cum trebuie, președintele trebuie să intervină. Trebuie să acționeze ca atunci când i-a chemat pe Kovesi si Ungureanu să-i împace, sau ca atunci când a primit o delegație a tinerilor frumoși care manifestau după #colectiv.

Nu țin cu tot dinadinsul să-l contrazic pe președinte. Nu cred în nevinovăția lui Tăriceanu sau Băsescu și nu zic că statul de drept nu funcționează. Dar nu poți să-i acuzi de lipsă de credibilitate pe unii care au fost foarte prezenți în culisele puterii, doar pentru că nu-i placi. Nu vorbim despre țața Floarea, de la Bolintin, care spune că Iohannis este vândut nemților. Clar, femeia este necredibilă. Băsescu, însă, nu e deloc lipsit de credibilitate, pentru că el chiar știe cum funcționează instituțiile de forță ale statului.

Un ultim exemplu, pentru că am senzația că președintele nostru învață mai bine prin exemple: să zicem că ANRE face un raport superb despre centrala de la Cernavodă, de tip all good. Un angajat cunoscut și cu vechime al centralei nucleare postează pe facebook câteva informații care vorbesc despre probleme grave în funcționarea Reactorului 1. Ce faci? Verifici dacă ce acuză omul e adevărat iar raportul oficial e mincinos, sau declari senin că tu ai un raport oficial și că orice alte declarații sunt lipsite de credibilitate?

text aparut pe www.psnews.ro 

© 2023 Bogdan Stoica