Piața Nord Ploiești sucks

Nea' Ilie, am fost la piața Nord, după șase luni de absență. Mă duc atât de rar pentru că am de fiecare dată senzația că sunt expus celor mai mari nenorociri ale lumii. De fapt, e vorba de unele destul de mici: furtul la cântar, mărfuri de căcat, tupeu, oameni care miros urât. 

Ieri, insa, din motive de burtă în creştere, m-am dus la piaţă să-mi iau nişte legume, cât mai pline de apă şi mai goale de calorii. Întâi am dat de vânzătoarea de roşii care mai avea să se jure pe mă-sa că roşiile sunt din grădina ei. Ei bine, rosiile au celebrul gust de pvc turcesc. Cred că le-a murdărit ea cu pământ, ca să fie mai credibilă.

A urmat vânzătoarea de mere. Deşi pe partea mea, cântarul afişa 6,8 lei. mi-a spus cu tupeu "8 lei". Pai sa n-o dai cu dintii de cantar?!

Apoi m-a tocat unul la cap cu cartofii lui româneşti. De unde are ăsta cartofi româneşti, IN FEBRUARIE, nea Ilie?! Cartoful are nevoie de 80-90 de zile ca sa se faca, iar in Romania s-au semanat cartofi in februarie. La sfarsitul lui mai apar primii cartofi romanesti, nea Ilie, intreaba orice ruda de la tara! Cartofii noi din piete sunt din Grecia.

Am traversat sa-mi iau paine, si peste drum de piata, am inceput sa calc in lighenele, sacosele si borcanele pline cu legume, radacini, branza, smantana, cacat si muci. Vanzatori: numai tigani! Iar tu, nea Ilie, ai jumatate din mese goale, in piata. Esti prost, sau ce?

Nea Ilie, n-ai gasit inca solutia de a civiliza pietele din Ploiesti. De-a scapa de javrele astea care ne escrocheaza, de cantarele manarite si de tiganii speculanti. E la fel ca pe vremea lui "sa ma pis pe el de V, cu Pusarica lui cu tot".

* Nea Ilie este Emanuel Ilie, directorul companiei Hale si Piete din Ploiesti. Un baiat pe care-l stiu ca fiind ok, dar care, ori s-a tampit, ori sta mult prea mult in birou si se ia dupa trepanatii din firma, care sustin ca fac treaba. Fac pe dracu' nea Ilie! Pietele sunt la fel ca atunci cand ai zis tu ca sunt de cacat, dar le faci misto.

Citeşte mai departe ...

Unilever si-a dat cu Cif in ochi pe Facebook...

Unilever vinde, probabil, un milion de bidoane de CIF, anual, in Romania. Daca n-ar vinde, n-ar cheltui 8-10 milioane de euro, anual, ca sa tina pe ecranele televizoarelor cele mai tampite reclame la Cif, Domestos, Coccolino, Dove, Rexona, Axe, Clear si Signal. Ei bine, cand vinzi un milion de produse, dar ai doar 12.000 de fani pe Facebook, se cheama ca inregistrezi un esec. Inseamna ca produsul tau pare prost. Inseamna ca 988.000 de cumparatori de Cif nu dau doua parale pe produs. Il cumpara cum cumpar eu hartie igienica, ma uit pe ambalaj doar la numarul de straturi de hartie, nu la marca.

Cat despre premiul campaniei de pe Facebook - un bidon de Cif si o agenda, la fiecare 24 de ore - nu vad ce-as putea scrie. Cel mai ieftin premiu pe care l-am dat eu, un parlit pe langa corporatia Unilever, a valorat 12 euro. Al lor valoreaza 4.

Complicat cu Facebook-ul asta....

Citeşte mai departe ...

Domnule Manea, domnule Toader, domnule Badescu, băi băieți...

Vă anunț cu regret că taximetriștii din Ploiești s-au pișat și azi, 18 aprilie 2013, pe Primăria Ploiești, Poliția Locală Ploiești și Poliția Municipală Ploiești. Locul în care băieții își duc la îndeplinire ritualul zilnic: strada Sinăii. De fapt, s-ar putea să mai fie niște temple în care taximetriștii se pișă pe instituții, dar nu le știu eu.

Nu pricep, nici în ruptul capului, de ce arătați așa de palizi și de inofensivi în fața taximetriștilor, o breaslă profesională de 900 de persoane care fac zilnic peste o mie de contravenții și infracțiuni. Vi le reamintesc, în caz că le-ați uitat:

  • încalcă reguli de circulație in trafic, conduc agresiv, ameninţă şi agresează alţi participanţi la trafic, în special femei, parchează aiurea, blochează străzi, parcări, scuare.
  • conduc maşini neomologate, nebranduite corect pentru activitatea de taximetrie, le repară la negru, le alimentează cu carburanţi de furat, le deterioreaza sistemele de plata pentru a incasa mai mult
  • şoferii sunt împuţiţi, prost îmbrăcaţi, prost crescuţi, nu au atestate profesionale, nu au contracte de munca, nu-si platesc amenzile, sunt complici cu proxenetii care alimenteaza hotelurile cu prostituate.

Evident, nu toti fac asta. Dar daca ii luati la mana pe toti, veti descoperi ca numarul soferilor in regula din toate punctele de vedere este sub 90. Adica, sub zece la suta.

Sper din toata inima sa va faceti treaba. In paralel, am sa incerc sa aflu si sa povestesc tuturor care sunt legaturile dintre taximetristi si oamenii pe care ii conduceti.  N-o sa va faca cinste, sunt sigur de asta.

 

Citeşte mai departe ...

Twerk? Pai manelistele noastre dau asa din fund de 20 de ani

A aparut o noua tampeala, pe net. Dupa oligofrenul ala gay din Coreea, cu gnamgam style, si retardatii care s-au ocupat de harlem shake, de pe youtube pleaca, vertiginos, in sus, twerk. Adica, un dans in care iti misti fundul, cat poti tu de penibil si de excitant pentru un sofer de basculanta.

Aici, din pacate, americanii si-au furat-o. Exista atestari istorice care arata ca manelistele din Romania au facut twerk cu mult inaintea americanilor. Nici nu e nevoie sa cauti pe net, ci in memorie. Eu am vazut prima femeie facand asa din fund acum vreo 20 de ani. 

Citeşte mai departe ...

Baumax

V-am zis că l-am cunoscut personal pe patronul Baumax? E un neamț la vreo 40 de ani, la a treia generație de vândut scule, scânduri și tufișuri, care a mâncat doar decență, de când era mic. Hobby-ul acestui tip este fotografia, și imi spunea jenat că are un aparat scump, de două mii de euro! Același papagal, după standardele unui patron român, a donat un milion de euro unei case de copii din Ploiești. Da, am scris suma corectă: un milion de euro. 

Pentru Martin Essl, folosirea sexului în marketingul Baumax nu exista, acum doi ani. De-aia au reclamele Baumax un nene mic și simpatic, pe post de expert. "intreaba-l pe Baumax" inseamnă "noi, familia Essl, vindem scule, scânduri și tufișuri de doua sute de ani. Suntem oameni seriosi, nu te pacalim"

Uitându-mă însă la cracii de pe pliantul Baumax pe luna asta, realizez că la Baumax Romania a fost numit, în sfârșit, un manager roman. Unul care știe cum bălim ca proștii la tipe. Unul care ar bea cu noi coniac Unirea, numai să cumpărăm ceva, să facă și el targetul. Un băiat considerat asset pe vremurile astea, și care are mână liberă, inclusiv la încălcat tradiții. El spune acestor chestii: "modernizarea companiei".

Așa că aștept, in pliantul din mai, o brunetă în costum de baie, și in iunie - niște țâțe mari, cu tot cu sfârcuri.

Eventual, o colaborare a Baumax cu FHM, pentru un calendar, cu 12 tipe mișto, m-ar face să-mi reevaluez ciocanul. Și chiar să-mi mai cumpăr unul! 

Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Crown Club

N-am fost un fan Puff Club. Prea multi marlani, pentru gustul meu, plus niste prafuiți celebri, pe care-i detest și pe care nu ştiu cum de  nu-i saltă ăștia de la AntiDrog. Dar Puff Club era o alternativă la Sky Club, până a apărut Trip 301. Era de luat in calcul, când faceai planuri de ieşit în oraş.

De ce n-a rezistat Puff Club? Pentru că nu s-a adaptat.

In Crown Club, adică pasărea Phoenix care a ieşit din cenuşa Puff Club, n-am ajuns. Si, la cum arată campaniile lor de marketing, nici n-o să ajung prea curând.

Free shots la primii 20 de clienti? Da Mask? DJ Scânteie? Belly Dance? Oriental Party? Pe bune?!

Poate ca e foarte misto la Crown Club. Din cauza mesajelor, mie mi se pare ca e doar un club de manele prespălate. O harfă semiurbană, pe sistem turbo. O vrăjeală de gen s-o ardem house, ca ţăranii. 

Aşa că nu mă duc. 

UPDATE - gata, e oficial

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica