Curtea Berarilor Timisoreana (iar!)

De data asta, am fost unul dintre clienti, nu ca data trecuta. Si nu e rau deloc. Un pic de frig, dar cica e normal cand ai o instalatie gigant care scoate fumul din local (de fapt, nu era atat de frig, dar n-am baut alcool). Iar mancarea e un pic buna, daca ai habar ce comanzi. De exemplu, pastele cu parmezan n-au prea avut parmezan. Pastele cu nume cu M erau picante ca pentru mine, desi nu le comandasem eu. Tocana mea vieneza (adica fara sos, inteleg eu), putea fi servita si unui copil caruia ii faci trecerea la "alimentatia diversificata", atat erau de fragezi si de bine facuti si cartofii, si carnea de vita. Ce vreau sa spun este ca daca ne trecea prin cap sa rotim comenzile intre noi, am fi primit fiecare exact ce-a dorit. Plus maioneza, in loc de smantana, si care, pana la urma, a fost aproape la fel de buna.

In schimb, cand vine nota de plata, uiti de micile probleme. 90 de lei pentru patru portii de mancare si sase bauturi reprezinta un cost incredibil de mic pentru centrul Ploiestiului, in conditiile in care am fost intr-un local in care si lingurile sunt noi-noutze, nemaivorbind despre aspectul general, care este de nota 10.

Astept cu nerabdare ca patronii sa nu umple peretii de televizoare date pe meciuri, asa cum gresit le-a sugerat un cretin, joi seara. Fara meciuri si, implicit, fara urlete dezarticulate, Curtea Berarilor Timisoreana o sa fie o berarie si pentru cei ca mine. 

Si sa nu uit: sa se cumpere un clopot, va rog. Cunoscatorii stiu de ce.

Incredibil si senzational: gunoaiele fac curatenie!

Comitetul Biroului Executiv al PP-DD Prahova protesteaza fata de maniera lipsita de barbatie prin care presedintele Radu Socoleanu incearca sa puna piedici celorlalti candidati ai PP-DD Prahova. In stilul caracteristic, Radu Socoleanu incearca sa ascunda gunoiul sub pres. In loc sa incurajeze toti militantii partidului sa se mobilizeze pentru alegerile de duminica, Radu Socoleanu face anchete pentru a intimida ceilalti candidati ai PP-DD Prahova. Comitetul Biroului Executiv al PP-DD Prahova informeaza mass-media ca sedinta convocata pentru joi, 6 decembrie 2012, ora 17, la sediul organizatiei judetene, va avea loc.Facem apel pe aceasta cale la Radu Socoleanu sa nu incuie sediul la acea ora, asa cum a amenintat. La sedinta sunt invitati sa participe si reprezentatii mass-media. Radu Socoleanu nu mai reprezinta, la aceasta ora, pe nimeni.Comunicatele de presa trimise in numele Biroului de presa al PP-DD Prahova sunt redactate in afara partidului si nu reprezinta pozitia Comitetului Biroului Executiv al PP-DD Prahova. Comitetul Biroului Executiv al PP-DD Prahova

Băi ăștia care-i susțineți pe violatori: voi i-ați băgat la închisoare, fraierilor!

 “Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat. “Ține dinții strânși, că altfel adio mandibulă”, mi-a zis unul, mai omenos. Unul din ei mi-a tras un pumn in cap, din spate, de mi-am auzit dinții rupându-se. Era sa lesin de durere. M-au lăsat sa-mi treaca sângerarea, vreo două zile, după care m-au anunțat că ei sunt vietasi, ca au omorat oameni dar ca ce-am facut eu e mai grav. Mi-au spus  ca-i doare-n pula daca o sa-i reclam sau nu, ca de azi sunt femeia lor si ca mi-au rupt dinții ca să nu mușc cand o sa-mi dea muie. Si asa a fost. Care cum voia, eram obligat sa fac sex anal si oral. Cand era ziua cuiva, si era bautura in celula, ma mai puneau „sa racesc becul”, adica sa le suflu aer rece spre coaie, de jos in sus, cate o ora. Ajunsesem sa-i apreciez că nu mă dădeau și la alții pe bani sau pe țigări, că nu mă băteau, ca ma fereau de munca grea sau că nu m-au insemnat cu cuțitul inrosit, ca pe altii. Ma crezi ca atunci cand am terminat pedeapsa, simteam ca ma despart ca de familia mea?”. (Interviu cu un violator – nepublicat)

La mine in oras are loc un viol la fiecare doua saptamani. Asa spun statisticile. Habar n-am cine-s victimele si habar n-am cine-s violatorii. De cele mai multe ori, politia ascunde informatiile astea, pentru ca nu “da bine la rezultate” sa se afle ca Ploiestiul nu e un oras asa sigur. Cumva, efectul dorit apare. Nestiind nimic, nu ma pot infuria, nu am motive sa pun intrebari sau sa protestez in strada. Pun pariu ca asta s-ar fi intamplat si la Vaslui, daca cei sapte violatori ar fi facut ce fac 90% dintre violatori: isi recunosc fapta, si cer scuze victimei, promit s-o despagubeasca, dispar din spatiul public si roaga politia sa nu-I includa in buletinele de presa, ca sa nu devina celebri.

N-am fost niciodata intrebat, de prietenii implicati in fotbal, cum mi s-a parut un meci. Ignoranta mea in domeniu e de notorietate, iar pararea mea n-ar fi fost relevanta pentru nimeni. Daca m-as exprima, totusi, din oficiu, as genera cel mult un moment amuzant, iar daca momentul ar fi filmat si difuzat pe o televiziune, as genera, probabil, acelasi nivel de hohote de ras si un material jurnalistic cu valoare zero. Dar ar merge facut, totusi, pentru ca s-ar incadra in normele de responsabilitate profesionala: o stire de 40 de secunde, pe tv, cu ce crede Fido despre un meci, nu face rau nimanui. 

Violatorul scapa mai des cand violul are loc "in grup": avem, de o parte, o declaratie, de cealalta - trei, patru, iar instanta e  obligata sa tina cont de pondere, atunci cand alte probe lipsesc. Un numar cu mult mai mare de violuri este ascuns, uneori, pe motiv ca cei apropiati victimei n-o cred pe aceasta ca n-a fost ea de vina. E o prejudecata istorica, mai vizibila in mediul rural, din cauza lipsei educatiei si informarii. Daca nu tinea coada sus.... 

Apropo, stiti ce inseamna cuvantul “bulău”? Acum inseamna “inchisoare” sau “penitenciar”, dar pe vremea cand a aparut insemna altceva. E un cuvant care vine din era comunista, cand homosexualitatea era ilegala, iar homosexualii dovediti faceau inchisoare in sectii bine delimitate din inchisori, carora ceilalti detinuti le spuneau “bulău”. Cu timpul, chestia asta a disparut. N-a disparut insa, din codul de conduit nescris al puscariasilor, procedura de “ardere in bulan” a violatorilor. 

 

 

Curtea Berarilor Timisoreana

S-a deschis sâmbătă, dar n-am ajuns până azi. Şi mi-a picat faţa. Cand treci pragul înăuntru, parcă ieşi din ţară. Un pub senzaţional, cu tavanul înalt, pereţi, duşumea, mobilier din lemn şi cu două feluri de bere: Ursus şi Timişoreana. 

Eu nu prea beau bere iarna. Dar azi as fi baut cu butoiul. Sau cu halba de 0,5. Sau cu halbele alea mici, care par a fi din lemn. 

Nu stiu voi, dar mie imi place la nebunie focusarea, pentru ca duce la perfectiune. iar astia de la Curtea Berarilor Timisoreana s-au focusat la maxim pe bere. Meniul e plin de smecherii care merg cu bere, de la carnati vienezi, ciolan la coaste de porc. 

Gaselnita misto: zona "autonomilor". Un "post de lucru", cu patru "bancuri", unde bei pana cheaunesti. Nu te serveste nimeni, pentru ca nu e nevoie: iti pui halba dupa halba de la dozatorul tau de bere, prevazut cu contoar. Si e 4 lei halba de 0,5 litri. Macel, nu? Sa vezi ce se aduna deshidratatii Ploiestiului..

Alta gaselnita: Ursus nefiltrat. Asta e unicul loc in care poti sa bei asa ceva, in Prahova.

N-am fost in toalete, dar presupun ca sunt ok. Asta pentru ca tot conceptul apartine celor de la Timisoreana, care asa cum se vede din poze, tin la detalii. Mai sunt doar trei astfel de localuri in tara, in afara de cel din Ploiesti: la Timisoara (logic!), Iasi si Bucuresti. Noua luni s-au chinuit sa ia franciza cei trei proprietari ai localului, respectiv Stefan Radulescu (K'S, sau Rothmans), plus "fratii brothers ai food-ului din Ploiesti", adica Mihai Stefanescu si Radu Oprea (Urban, Vienna Cafe, Angelo D-Oro. 

Locuri: 170. Mai sunt in plan inca 130, la subsol, plus cele 200 de pe terasa. Terasa la vara, nu acum. In weekend o sa fie cu muzica live. Weekendul asta, de exemplu, e cu folk in coada. 

Rezervari: nu fiti cretini, aici nu se merge cu rezervare. Exista un numar de telefon daca vrei sa organizezi vreo petrecere. In mod absolut rarisim in Ploiesti, aici nu se organizeaza nunti, botezuri si parastase.

Unde e Curtea Berarilor Timisoreana Ploiesti? Adresa "str. Mihail Kogalniceanu nr. 52" va spune ceva? Nici mie. E fostul teatru de papusi, de langa Hotel Prahova. Sau, ca sa priceapa si politicienii, langa Double Tree by Marriot - Prahova Plazza Hotel. 

 

Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica