de ce e bine că Officedent a redeschis clinica pentru urgențe stomatologice

"Nu te iei de căpitan în timpul furtunii", spune unul din proverbele - puține, ce-i drept - după care mă ghidez în viață. De-asta n-am prea scris despre balbaielile administrației locale din Ploiești în timpul pandemiei. Primul motiv și cel mai serios este că am o oarecare audiență iar textele mele ar fi dus sigur la bâlbâieli și mai mari. A doua este că, în timp de criză, ca și la război, nu scoți din luptă un soldat doar pentru că e prost sau fricos. Ai nevoie de fiecare om. De-aia, în timp de război, soldații care făceau greșeli erau trimiși direct în linia întâi, nu la inchisoare sau acasă.

N-am scris, așadar, că timp de vreo trei săptămâni, județul Prahova, unul din cele mai mari din țară, și unul bogat cât cuprinde, nu ca Teleorman, nu a avut DELOC urgențe stomatologice. Cabinetul de urgențe era la județean, spital dedicat COVID19, de-acolo l-au mutat la spitalul Boldescu, unde ciuciu amenajări. Se anunțase pandemia de două săptămâni iar la Boldescu încă se dădea cu lavabilă, nici vorba de scaun, instrumentar, dentist, etc, în pana mea...

Nu mă credeți? Ei bine, aflați că în București, oraș cu două milioane de fuckin' locuitori, capitala unei fuckin' tari europene, nu s-au făcut nici un fel de lucrări stomatologice, nici măcar urgențe, până pe 22 martie, când a fost validat pentru urgențe stomatologice Spitalul Dan Teodorescu. Nici nu vreau să mă gândesc cum a fost, pentru oameni cu dureri de dinți, să privească neputincioși la televizoare...

Pe de altă parte, măsura restricționării serviciilor stomatologice a fost utilă. Într-un cabinet stomatologic riscul de infectare există pe bune. Când ți se pun în gură un jet de apă și freza aia pe dinți, încep să zboare prin aer stropi de salivă care pot ajunge pe tot mobilierul din încăpere, nu doar pe mâinile și pe masca doctorului. Era nevoie de proceduri noi, safe, astfel încât toată lumea să rămână în siguranță.

Și sunt mândru să va anunț că la clinica mea preferată, Officedent Ploiești, aceste proceduri sunt îndeplinite și de ieri se pot face proceduri stomatologice de urgență: hemoragii postextracționale; dureri acute; alveolite postextracționale; abcesele, fracturi de maxilar/mandibulă, fracturi dentare, etc. E o lista întreagă, pe care o poți află sunând la 0720582319.

Faza e că o tarifele o să fie mai mari. Nu ca în București, unde prețurile au sărit și cu 400 sau 500 de lei, dar o să se simtă. Sunt două practici, în perioada asta. Cei care au mărit tarifele, pur și simplu, mizând pe cererea mare, și cei care au păstrat tarifele vechi aplicând o taxă care include toate costurile noi, specifice condițiilor de pandemie. Din fericire, la Officedent s-a ales varianta a doua, cea transparentă.

"Toată "distracția" asta, cu acreditarea de către Direcția de Sănătate Publică pentru servicii stomatologice de urgență, o să ne coste câteva sute de lei în plus pentru fiecare pacient. Unele consumabile pe care înainte le cumpăram ieftin acum s-au scumpit și de 3-4 ori, iar altele, cum sunt combinezoanele speciale, sunt complet noi în activitatea noastră. Am cumpărat aparatură nouă de dezinfectare cu virucide, un nebulizator pentru dezinfectarea aerului și o lampa UV. Folosim cele 5 cabinete prin rotație pentru fiecare pacient, am făcut un punct de triaj și circuite speciale (intrare / ieșire separate) și lucrăm strict cu programări pentru a reduce contactul cu alți pacienți. Aceste costuri nu se vor regăsi integral în facturile pacienților, noi le subvenționăm destul de mult, cu peste 60%, pentru pacienții cu vechime ai Officedent, și ceva mai puțin pentru pacienții noi care nu ne-au trecut pragul decât în această perioadă" (dr. Raluca Drăghici, managing partner Officedent (și doctoriță preferată a fiicei mele).

Clinica Officedent e de gasit, pe net, aici: https://officedent.ro/. Pe facebook o gasiti aici: https://www.facebook.com/officedent/. Programarile pentru urgente stomatololgice se fac la 0720582319.

Din fericire, in perioada asta eu nu am nici o urgență stomatologică. De circa doi ani, de când mă duc la Officedent, noile mele măsele stau în gingii de parcă m-am născut cu ele și nu mai am nici măcar banalele sângerări gingivale care apăreau când mă spălam pe dinți. Am senzația că la Officedent sunt cei mai buni medici stomatologi pe care i-am întâlnit și știu că, dacă o fi să-mi trag un ciocan în dinți mesterind în garaj, Raluca & Co o să găsească o soluție să mă repare.  Am atâta încredere în oamenii ăștia încât, până pe 15 mai, dacă îți comanzi cărți sau bijuterii de pe https://bogdanstoica.ro/shop si scrii la observatii "sunt client Officedent", primesti cadou acea carte din colectia Strabunicii care contine istoria stomatologiei romanesti. 
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica