Tokio - orașul celor ce nu știu că sunt zombie

Stiti expresia aia, "sa vezi Napoli si apoi sa mori"? Si despre Tokyo se poate face un citat in cheia asta. Eu l-as formula asa: "sa vezi Tokyo e ca si cum ai muri un pic". Eu am murit un pic in fiecare zi petrecuta acolo, iar cand am ajuns pe aeroportul Haneda, pentru zborul spre casa, eram nerabdator ca un adolescent satul de laba, in fata usii de la caminul unde sta studenta aia care i-a spus ca-l fute de mila. As fi fost dispus sa aterizez si la Vaslui sau la Alexandria, numai sa scap de acolo. Asta desi Tokyo ne-a primit ok. Civilizat. Curat. Nu ne-a deranjat nici o secunda. Nu ne-a furat, nu ne-a pacalit. Dar totul e atat de .... gresit. 

Azi incep sa scriu povestea zilelor petrecute in Tokyo. Nu cronologic, ca nu cronologic am fost afectat emotional de orasul ala. O sa scriu pe baza fotografiilor pe care le-am facut acolo. Le-am aplicat tuturor imaginilor efectul de cartoon, si o sa intelegeti, citind, de ce. 

to01

Taxiurile din Tokyo sunt senzationale. Cea mai importanta parte a spectacolului strazii. Curate, dichisite, colorate. Japonezii nu si-au dus masinile vechi la "programul Rabla", ci le-au convertit in taxi-uri (nu stiu cum dracu', ca la noi si in multe alte tari nu poti face taximetrie cu o masina mai veche de 5 ani, din motive de siguranta). Am vazut un Mercedes vechi de minim 70 de ani convertit intr-un taxi de lux. Am vazut Honde care imita Cadillacurile americane, Daihatsu pline de ornamente de crom, Toyote care imita taxiurile londoneze si multe alte marci si modele de masini japoneze pe care nu le-am mai vazut niciodata. Nu m-am urcat in nici unul. In primul rand, din cauza tarifelor. Imense. 3-5 dolari pe kilometru, iar Tokyo e un oras de cateva ori mai mare decat Bucurestiul, la o simulare pe care ne-am facut-o, sa vedem o atractie/a (pulii) turistica, am realizat ca ne-ar fi costat vreo 200 de dolari dusul, 200 de dolari intorsul. In al doilea rand, pentru ca am vazut, in toate, tetierele acoperite cu mileuri albe. Serios, mileuri de-alea, cum are ma-ta mare pe servanta, au astia pe tetiere. Am inteles ca asa transmit clientilor ca taxi-urile sunt curate la interior. Mie mi s-au perut penibile. Ca un Logan cu sigla de Mercedes pe grila. Ca o sticla de vin fara alcool. Ca o femeie care nu suge pula. 

to02

Ai zice ca un popor care-si adora masinile vechi cat sa le tina in trafic 50 de ani isi iubeste istoria. Fals. Japonezii si-au uitat traditiile, valorile, istoria. Am vazut intr-un material publicitar local confuzii intre ninja si samurai. Am gasit un singur magazin de antichitati. Pestii koi nu mai sunt omniprezenti in acvarii si iazuri, ci mici raritati. Nu ai de unde sa-ti cumperi suveniruri istorice autentice, daca pui mana pe un kimono sau pe o sabiuta le vezi vezi eticheta made in China. Zona celui mai mare templu budist din Tokyo este de fapt doar un targ cat Vitanul, in care se vand o droaie de plasticuri chinezesti. Templele care impanzesc orasul, fie ele budiste sau shintoiste, sunt goale, putinii vizitatori care platesc 5 dolari pentru o rugaciune (va dati seama ce urlete hashtagiene ar fi in Romania daca Biserica Ortodoxa ar vinde rugaciuni?) sunt strainii. O spun si statisticile, au confirmat-o si oamenii cu care am stat de vorba in Tokyo: japonezii nu mai cred in religie si in traditii, tot ce-i pasioneaza e pe net si in magazinele cu jucarii si articole de colectie. Sa vezi o droaie de adulti care cauta abtibilduri cu sclipici intr-un magazin de abtibilduri cat un Altex e de-a dreptul deprimant. 

to03

Noaptea, Tokyo este un oras sigur, poate cel mai sigur in care am fost vreodata. Unele cartiere, ca cele dedicate businessului sau ca cele destinate distractiei, sunt megaaglomerate, iar altele, ca cel in care aveam noi hotelul, aproape pustii. Te poti plimba linistit pe strazi mari si mici, pentru ca nici un caine, interlop, drogat, pustan prost sau imbecil beat n-o sa te deranjeze. Faptul ca in majoritatea localurilor se fumeaza te impiedica sa vezi, din strada, locurile cool, usor de reperat la noi dupa numarul mare de fumatori din strada. Au cabinete de masaj (a se citi sex mascat) cum avem noi farmacii si diverse localuri cumva similare localurilor noastre de striptease. Aici sunt praf, la nivelul la care eram noi in anii 90. Daca iau doi japonezi care n-au iesit niciodata din Tokyo si ii duc in doua locuri de pierzanie de la noi, o sa faca infarct, vazand ... provocarea. Am fost la un spectacol de japanesque dance, un mix intre dansurile traditionale si un show burlesque, si am ramas profund dezamagit de coregrafia specifica unor fetite de clasa a 7-a care vor sa devina majorete. Noroc cu cele patru (patru, si e 20.000 de euro unul!) ecrane led din spate, ca altfel as fi izbucnit in ras de cateva ori. A fost mai fun dupa ce am vazut apa de gura la baie si am remarcat ca una dintre pizdele de pe scena avea un mar al lui Adam la fel de mare ca al meu. Nu stiu voi, dar eu ma simt foarte bine cand refuz sa dau si sa iau muie, desi pot. 

to04

Referitor la muie: n-aveam cui. Mie nu-mi plac femeile exotice, n-am comis-o niciodata cu o asiatica, sau cu o negresa, sau cu vreo capra tibetana dar sunt sensibil la frumos. Or, nu am vazut, in cinci zile de haladuit prin Tokyo, nici macar o bunaciune. Una, nene, sa fie acolo, la amintiri. Japonezele nu sunt niste femei frumoase cum imi plac mie. Sunt imbracate si machiate foarte misto, nu vezi nici o patachina stridenta, nici o machiata ca un semafor, si au grija de par si de ten cum avem noi de pula. Dar sunt... cum sa zic, sa nu par un nasol? N-au fund, n-au sani, dar as trece peste asta daca restul e ok. Nu e, din pacate. Japonezele merg cracanat, au posturi corporale bizare, cu mainile atarnand, se aseaza ca un copil intr-un puf si au tendinta de a se miorlai cand vorbesc si de a rade mai sonor decat le permite laringele. Par megafalse, desi nu-s. Si le lipsesc, complet, gratia si feminitatea. Or, eu sunt de moda veche: daca ai vreun atribut pe care l-am vazut in vestiar la colegii mei de pe vremea cand eram mecanic inseamna ca nu esti femeie, deci plec acasa. 

to05

Daca femeile se imbraca bine, barbatii din Tokyo nu au nici o treaba cu hainele. 90% dintre ei poarta camasa alba cu pantaloni negri. Si acasa, si la serviciu, si in timpul liber, si in excursii. Am gasit o explicatie. In mediul lor profesional da prost sa iesi in evidenta prin stilul vestimentar. Si cum petrec atata amar de vreme la munca..... Dar i-am inteles. Cultura sociala care pun dialogul si interactiunea pe ultimul loc, cultura organizationala a muncii, faimosul kaizen care ucide costurile, toate astea ii fac sa se refugieze la serviciu, nu sa mearga la serviciu. In fond, acasa ce sa faca? Sau nu v-am zis cum e acasa la un japonez?

to06

E mic. Megamic, daca pot spune asta. O locuinta din Tokyo nu e nici pe departe cat una din Romania, iar intr-un bloc romanesc ar incapea un numar aproape dublu de locuinte japoneze. Camere mici, baie mica, bucatarie mica, hol ciuciu. Fiecare petic de teren mai mare de 5m x 5m a fost folosit pentru a ridica un bloc cu 4-10 de etaje. Pe terenuri mai mari se ridica blocurile de 40-50 de etaje. Japonezii sunt megaingeniosi, au facut optimizari de spatiu pana in cele mai mici detalii, tablia patului e doldora de prize si veioze, intrerupatoarele sunt mici si plate, bateriile de la baie sunt unite cum n-am mai vazut, cada e mai degraba adanca decat mare, dar totul e perfect utilizabil, nu te simti agresat de pereti decat cand te misti cu inca o persoana in aceeasi incapere. Orasul poarta amprenta locuintelor mici, blocurile sunt apropiate unul de altul pana la limita dementei, e plin de ferestre care nu se pot deschide complet. Iar cand vezi, in oras, o locuinta veche, rablagita, cu un singur etaj, sa fii sigur ca e detinuta de un tip care poate deveni, oricand, foarte foarte bogat. Si o ultima precizare: Tokyo este singurul loc din lume unde am vazut macarale montate pe blocuri.

Pozele din Tokyo sunt AICI (link)

Sponsorul deplasarii este AICI (link).

(va urma)

 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica