Completează formularul dacă vrei să primești mesaje de la mine. Promit să fie rare, scurte și cool, pentru că și eu urăsc mesajele lungi, inutile și cretine.

relaxați restricțiile că altfel ne paște o răscoală

Duminică, 21 martie, undeva într-o piață din România. Soare cu dinți, puțină lume, atmosferă calmă, se aude cum o femeie face mișto de soțul care se uita după o tânără în colanți. În zonă apar un polițist și un jandarm. Unul din ei poartă masca sub nas, dar asta nu-l împiedică să-i spună unui bărbat care tocmai își stinsese țigara cele patru cuvinte de care nu mai scăpăm:

"vă rugăm puneți masca"

Nu vă imaginați ce a urmat. Cum toți oamenii aceia relaxați s-au transformat în hooligans. Câte pule, mui și amenințări au zburat spre cei doi oameni ai legii, care au părăsit zona umiliți. N-a fost un spectacol mișto. Dar mie mi se pare normal. Când bați cu parul un câine, prin curte, și ajungi să-l înghesui într-un colț, știți ce o să se întâmple? Câinele ăla o să vă muște. Rău de tot. De frică, nu din răutate. Pentru că nu mai poate.

Dacă e să mă întrebi pe mine, om de teren în presă vreo 20 de ani, nu de redacție ca mulți din analiștii pulii, suntem la un milimetru de o revoltă populară. Deja semnele ei se văd. Ieri au fost proteste în mai multe orașe, iar pe ici pe colo lumea s-a încăierat cu forțele de ordine. Sigur, la tv am văzut cu toții doar Șoșoacă, de parcă femeia aia e relevantă în vreun fel. Dar semnele revoltei există, dacă nu ești cretin le poți vedea.

Si sunt normale, la cum decurg evenimentele. Restricțiile, așa cum sunt ele făcute, nu au nici un efect. Nici în Anglia, Franța sau Italia nu au avut nici un efect. Noua tulpină s-a propagat rapid prin țări închise aproape complet, cu oamenii băgați în case de la ora șase, cu toate mall-urile închise. Acolo, însă, statul a avut înțelepciunea să trateze oamenii bine în spitale și să sprijine cu bani oamenii sănătoși. La noi nu se întâmplă nici asta. Sute de mii de firme se pregătesc de insolvență sau faliment, iar în spitale județene jegurile în halate albe par că sunt într-un concurs nazist: care omoară mai mulți pacienți cu nepăsare și cruzime.Si am ajuns să vedem fenomenul Timișoara, oraș care a ieșit din carantică cu o rată de infectare mai mare decât când a intrat în carantină.

Iar la conducerea luptei anti-pandemie sunt cinci incompetenți:

  1. Klaus Iohannis, un om care nu pare că simte ceva, vreodată, pentru alți oameni.
  2. Florin Cîțu, analist bancar, specialist in transformarea emoțiilor și nevoilor în cifre seci, pe care le modifică cum vrea pula lui.
  3. Vlad Voiculescu, specialist în "dați-mi doi euro pentru Magic Camp ca să nu vă spun ce fac cu ei", cu zero competențe reale în management spitalicesc.
  4. Raed Arafat, specialist în ajuns repede cu ambulanța la locul accidentului și atât.
  5. Valeriu Gheorghiță, medic primar infecționist, care până în pandemie trata generali pe care îi durea burtica de la șhaorma.

Nu avem nici un virusolog în capul mesei. Nu avem nici un sociolog, nici un specialist în psihologia maselor, nici un strateg al logisticii și planificării. Pe cuvânt, dacă-l iei pe ăla de la Dezvoltare Rețele Vodafone, pe ăla de la Depozite Aprovizionare Kaufland și aduci un virusolog titrat de afară, se vor descurca cu mult mai bine decât cei cinci triști de mai sus.

Pe scurt, românii s-au săturat de restricții pentru că nu le văd folosul și pentru că simt că doar ei sunt terorizați permanent. Iar asta trebuie să inceteze rapid.

In format audio aproximativ, găsești acest text și pe youtube. Abonează-te.

 

 

Citeşte mai departe ...

Sfârșitul Conspirației - podcast

Din lipsă de timp, dar și pentru că mulți dintre cititorii acestui blog mi-au spus că ar prefera să mă asculte, am făcut un podcast. Din mașină, de la volan, în condiții de maximă siguranță. Dacă aeest episod îți place, îți recomand să te abonezi la canalul Youtube pe care pun, de altfel, și chestii legate de istorie și de branduri românești din toate timpurile.

Deci, ne vedem pe Youtube

Citeşte mai departe ...

Cum ajungi jurnalist

Din capul locului, trebuie spus ca parerile sunt impartite. Predicatori de teoria jurnalismului spun ca n-ai ce sa cauti in profesia asta daca nu ai studii indelungate, temeinice si constante in domeniu. Altii cred ca poti sa ai studiile facute in Tara Jurnalismului, daca ti-e lene si nu esti dispus sa pleci din redactie la 12 noaptea, poti sa te duci acasa. Si, eventual, sa te impusti. 

Toti cei care sunt mandri ca practica meseria asta la un nivel peste medie gresesc la fel de mult cand se uita la incepatori. Nu studiile te fac jurnalist, ci spiritul de observatie, cheful de scris,  cheful de a-ti citi confratii de meserie si capacitatea de a discerne intre bine si rau. Nici munca de ocnas nu ajuta: poti sa stai peste program in fiecare zi, daca esti inapt pentru meseria asta, stai degeaba. 

Si atunci, de unde stii daca esti bun de jurnalist? Raspuns: nu stii pana nu incerci. Asta chiar daca ai facut studiile de profil in prealabil. Exista, totusi, cateva indicii care te pot ajuta sa-ti dai seama daca merita sa-ti bati capul. Mai exact, daca in lista de mai jos, poti sa raspunzi numai cu "Da", esti pe drumul cel bun.

1. Esti dispus sa faci asta gratis? Adica, sa nu fii platit deloc, vreo doua luni, si alte doua sa iei bani cat o cusatoreasea dintr-un infern metalic si calduros, la Mizil? 

2. Ai curaj sa semnezi ce-ai scris? Adica sa-ti asumi niste epitete mai tari, niste comparatii mai dure, sau niste concluzii deloc bune pentru altcineva?

3. Esti cat de cat la curent cu ce se intampla in jurul tau? 

4. Exista vreun domeniu de interes public in care tu sa fii macar un mini-expert? Orice, de la medicamente la cauciucuri de iarna? 

5. Te face ceva sa vibrezi, in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie)?

Ai raspuns cu da? Atunci continua sa citesti. Si cand termini, intra pe toate site-urile de stiri, cumpara-ti ziare, asculta posturile de radio si urmareste posturile tv. Cand termini asta, sa stii ca esti inca un nimic. Mai ai de descoperit blogurile, site-urile institutiilor, lumea culturala, politicienii, sportivii, vedetele mondene, curvele si interlopii. O sa-ti ia minim un an sa ajungi sa vezi orasul in care locuiesti prin ochii unui jurnalist. 

Partea buna, in aventura asta profesionala, este ca dupa cateva saptamani, iti iei nasul la purtare. O sa incepi sa vezi fracturile de logica din relatarile de presa si minciunile din discursul public al vedetelor zilei. O sa stii, intr-o zi, ca tu puteai sa spui cutare chestie mai bine. Sau s-o scrii. 

De fapt, despre asta este vorba. Despre modul in care asimilezi informatie si o difuzezi mai departe, prin filtrul tau, personal. Cu cat citesti si te informezi mai mult, cu atat filtrul tau va deveni mai performant, iar textele tale mai bune. 

Asadar, apuca-te sa scrii. Daca scrii bine, cineva te va citi. Iar cand numarul celor care te citesc este de macar 50 de ori mai mare decat numarul de persoane pe care le citesti tu, esti jurnalist, desi nu vei fi, neaparat, in avantaj. Din pacate, in multe redactii locale se face inca jurnalistul ala de lemn, stupid, centrat pe institutii. Asta pentru ca, fie sefii tai din redactie sunt genul de cretini crescuti pe acolo, fie de acolo vin banii de salarii. Iar colegii tai - ei bine, la fiecare patru ani, cand se schimba sistemul, oamenii, contactele - ei sufera de lipsa de stiri. De prosti, evident. Stirile sunt pretutindeni, dar ei nu le mai vad.

Toti pleaca de-acasa, spre serviciu, surzi la dramele care se aud dintre peretii blocului in care locuiesc. Apoi traverseaza cate o bucata de oras, mustind de viata si de lucruri care se intampla, pe care nu le mai vad. Petrec timp intr-un trafic de cacat din motive pe care ei le-ar putea afla, destul de usor. Apoi ajung in redactie si se apuca sa sune - unde dracu'in alta parte - in Casa Alba. La ei, simtul stirilor s-a atrofiat complet. Nu-ti vor fi nici buni colegi, nici indrumatori. Te vor trage inapoi, spre visul lor meschin, de a deveni, dupa cateva zeci de agende umplute cu prostii, purtatori de cuvant. 

E un trend specific romanesc. Afara, jurnalistul nu mai este o "rasa" de muncitor in comunicare, ci o specie in sine, cu zeci de rase. Diversitatea de titluri de presa a generat o concurenta uriasa si a facut loc diversitatii de nişe, ocupate, tot mai frecvent, de specialisti, care se adreseaza unui public tot mai avizat. Medicii ajung sa scrie anchetele despre sanatate, nu jurnalistii care au frecat usile institutiilor publice din domeniul sanatatii. Bloggerii, alesi de public, si nu absolventi de Facultati de Blogging, sunt cei care testeaza produsele noi, chiar inaintea presei specializate. La CNN sunt preferate filmarile video facute de amatorii prezenti in zona de conflict, pentru ca sunt mai credibile. Mass-media s-a intors, cumva, ca un ciorap, pe dos: publicul este rugat sa se specializeze in ceva si sa foloseasca platformele consacrate de jurnalism pentru a deveni cunoscuti, dar si pentru ca platforma sa-si pastreze prospetimea si relevanta. 

In toata schema asta, trebuie doar sa scrii cu onestitate, despre lucrurile la care te pricepi. Iti va face placere, si, cel mai probabil, nu va conta ca o faci gratis, la inceput. Apoi, incurajat de feedback-ul pozitiv, vei avea curajul sa semnezi, si vei incerca sa fii cat mai la curent cu ce se intampla in jurul tau. Si, daca nu cumva te plictisesti, vei ajunge sa vibrezi si la altceva in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie). 

podcastul facut cu Dragos Patraru e aici: VIDEO

cartile mele sunt aici...

w1w2w3 w5w4w6 w00
... si pe Amazon.
Citeşte mai departe ...

ești prost de bubui dacă ai trimis o carte și aștepți 36 - podcast

Din lipsă de timp, dar și pentru că mulți dintre cititorii acestui blog mi-au spus că ar prefera să mă asculte, am făcut un podcast. Din mașină, de la volan, în condiții de maximă siguranță. Dacă aeest episod îți place, îți recomand să te abonezi la canalul Youtube pe care pun, de altfel, și chestii legate de istorie și de branduri românești din toate timpurile.

Deci, ne vedem pe Youtube

Citeşte mai departe ...

Festivalul Untold e pistol cu apă pe lângă un concert Fuego - podcast

Din lipsă de timp, dar și pentru că mulți dintre cititorii acestui blog mi-au spus că ar prefera să mă asculte, am făcut un podcast. Din mașină, de la volan, în condiții de maximă siguranță. Dacă aeest episod îți place, îți recomand să te abonezi la canalul Youtube pe care pun, de altfel, și chestii legate de istorie și de branduri românești din toate timpurile.

Deci, ne vedem pe Youtube

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica