afară cu oamenii politici din stradă

Pentru cei care au deschis mai târziu blogul: nu am simpatii politice. Antipatii am însă cu duiumul. M-ar durea în pulă de toate partidele din România, dacă unele dintre ele n-ar fi de-a dreptul nocive, cum sunt, în acest moment, PSD-ul lui Dragnea și Tudose și ALDE'Tăriceanu. Pe de altă parte, nu sunt nici suficient de dobitoc să cred că orice alt partid în afară de PSD si ALDE este bun doar pentru că PSD este rău. Eu sunt în faza aia în care cred că nu există nici un partid bun, ci mai multe partide rele, unele având o imagine mai bună decât altele.

Pe acest considerent, nu văd de ce aș vorbi/scrie de bine de niște partide care n-au alt merit decât că nu sunt la putere și nu fac rău direct. Și în această oală bag, cu tupeu, pentru că așa cred eu, nevertebratii de la PNL, USR și Ro100. Știu, cu nume și prenume, oameni din aceste partide care s-ar pune pe furat și mâine, dacă li s-ar permite. Știu că acești oameni sunt bine văzuți în partidele lor, și asta mă face să fiu sigur că standardul de calitate la oameni care pot fura bani sau voturi pentru partid este același și pentru Dragnea, și pentru Tăriceanu, și pentru Nicușor Dan și pentru Ciolos.

La PSD e simplu ce mă enervează: guvernează țara asta extrem de prost pe partea economică și o fură cu atâta tupeu pe partea juridică, încât nici nu mai am chef să discut pe subiectul asta. Partidul e complet viciat și stricat, și nici chiar dispariția lui Dragnea din fruntea lui nu ar mai salva ceva. Nu puscaria o sa-i opreasca pe acesti baieti, desi ar fi binevenita pentru unii dintre ei. Până nu s-o sparge în măcar patru partide (unul de stânga, unul naționalist, unul ecologist și unul religios), despre PSD nu o sa existe motive să vorbești/scrii de bine, decât dacă ești complet trepanat.

La partidele de opoziție nu sunt multe lucruri care să mă enerveze momentan. Că nu prea fac nimic. Tot aștept o idee liberală, o lege atât de mișto în sprijinul capitalului încât nici PSD să nu aibă ce să zică, sau niște poziții publice pe niște teme liberale autentice. Aștept degeaba. Conduse de trei băieți care n-au muncit o zi din viața lor în mediul privat (Ludovic Orban e bugetar de mic, Ciolos e tot bugetar, dar internațional, iar a lu' Dan și-a luat permanent leafa din zona ONG), cele trei partide asa-zise de dreapta au consistența unui căcat. Or, să aștepți ceva autentic de dreapta de la ele e ca și cum ai încerca să apuci căcatul de partea lui curată.

Dar este, totuși, ceva ce mă enervează maxim la partidele astea: prezența politicienilor lor în stradă.

Deeeci, de când s-au inventat politica modernă și democrația reprezentativă, se joacă așa: oamenii simpli își văd de joburi, de afaceri, își fut nevestele și își cresc copiii, iar politicienii se adună la partid, la primarii, la ministere și la parlament și fac lucrurile astfel încât oamenilor simpli să le placă să-și vadă de afaceri, joburi, neveste și copii. In conditii normale, oamenii simpli fac politica o data la patru ani. Daca nu le merge bine, oamenii simpli doar ies in strada, nu se duc peste politicieni sa le ia capul, desi uneori o merita. Și așa cum în orice țară prezența fizică a oamenilor simpli în forurile politicienilor este de natură a perturba lucrurile și considerată anarhie și nesupunere față de ordinea de stat, eu cred că și prezența politicienilor în stradă ar trebui să fie combatuta si chiar interzisă.

Pentru că e normal sa faci un miting doar când esti un nene oarecare iar reprezentantul tău în zona Puterii, adică Politicianul, nu face ce vrei tu. Când ești Politicianul nu ai ce cauta in strada: du-te în pula mea la serviciu și rezolvă problema.

Pentru că strigătul e al oamenilor simpli. Politicianul este plătit (gras, mult prea gras), ca să asculte ce zice strada și să rezolve problema. Nu toți o dată. Pe rând, după cum s-a votat. Când ești la putere, trebuie sa faci ce vrea lumea. Când ești în opoziție, trebuie sa faci galerie celor de la putere și sa le atragi atenția că nu fac ce zice lumea. Nu ai ce caută în stradă, niciodată-niciodată. Niciodată! Nici măcar când faci perversa de pe Târgul-Ocna, cum au făcut ieri Ciolos, Dan și Orban. Adică, înainte să vină la miting, s-au dus la o discuție moderată de unii care-și spun "societatea civilă", deși nu sunt. Societatea civilă e aia din stradă, nu toți trepădușii care-și caută locuri în viitorul Parlament și vând permise de-astea, de acces la marele public. Iar Ciolos a facut doua manevre de-astea, nu una. Ignorand complet decenta impusa de moartea regelui Mihai, s-a grabit sa anunte, de sambata, ca el si partiduletul lui sunt gata de lupta. De fapt, s-a gandit ca daca mitingul de duminica are anvergura necesara, si guvernul Tudose zboara, asa o sa aiba si el un loc la masa unde se va imparti cascavalul. A vrut sa fie reprezentativ.

Logic, ieri seară, când i-am văzut la miting pe liderii PNL, USR și Ro100 m-am enervat. M-au salvat însă - culmea! - chiar Dacion Ciolos și fesul său.

Paranteza: eu port fes doar la minus 20 de grade sau cand merg la munte. Am doi prieteni, militari, care prefera sa-si vada urechile pe jos, in zapada, decat sa traga caciula peste ele. Plus ca toate pizdele misto pe care le stiu nu poarta nimic pe cap, indiferent cat ar fi de frig. In conditiile astea, cred sincer ca un barbat care poarta fes, in orase, in alte situatii decat cele care tin de stilul personal (stiu hipsteri care nu mai ies din casa cand au bocancii rosii murdari, sau cand si-au terminat uleiul de mustati), transmite despre el doar este un papagal sensibil inutil. Cand vorbim despre un barbat din zona publica, care apare frecvent la tv, si care ar trebui sa dea un exemplu personal - situatia devine de-a dreptul hilara.

ciolo

Nu era așa frig aseară, la miting, dovadă că majoritatea oamenilor erau cu capul descoperit sau cu o glugă trasă, așa, de vânt. Nici reporterița Protv care l-a intervievat pe Ciolos nu purta nimic pe cap. Ciolos, însă, n-a uitat să-și ia cu el unul din fesurile lui dragi, de tocilar, un fes potrivit pentru orice băiețel de clasă a a 6-a. Și mi-a plăcut mult că a ales unul de culoarea kaki. Parcă-i văd, la partid, pe consultanți: "Sefu', culoarea asta transmite că ești gata de luptă! Wow, ce dur arăți, șefu, nu te mai uita așa la mine!!!"

Practic, până la finalul știrii, m-am spart de râs, lucru pe care ti-l urez si tie. Că altceva nu avem de facut. Cum sa ne scape, de răii de la PSD, acești snobi delicați și sensibili, mai preocupati sa dea bine, in haine de firma, decat sa faca ceva bun?

Uitati-va si la poza asta, de mai jos.

amba3

Nu era mai misto, domnu' Ciolos, sa porti un fes romanesc, daca tot esti asa disperat de frig de binele Romaniei? Si sa fie unu' de treij'de lei, nu de 42 de euro? Si daca fesul e 42 de euro, pe jeansi cat ai dat? 500 de euro?

 

cumpără o carte mișto pentru o tipă mișto:

w1 w2 w3 w4

Citeşte mai departe ...

Liberalii nu vor Agentia care sa vaneze averi de politician

Cu ochii la Parascheva, n-ati vazut ca marti a ajuns in Senat proiectul de lege pentru înfiinţarea Agenţiei care sa recupereze banii din marile ciordeli descoperite de DNA. Aia care s-o lase pe Udrea fara vuitoane si pe Mazare fara cait. Aia dorita de toate partidele si de presedinte, a carei existenta e ceruta chiar de DNA, care poate doar sa constate furtul, nu sa si recupereze prejudiciul.

Cand s-a votat, erau 85 de senatori de fata. Legea trecea cu 84 de voturi, pentru ca e lege organica.

36 de senatori au votat impotriva. Nu ma mir deloc, cred ca asta e procentul de mari hoti in Parlamentul Romaniei: 30-35%.

34 dintre ei erau de la PNL. Proiectul a fost respins.

Cum, ma?! Iohannis si Alina stiu?.

Daca se intampla asa ceva in SUA, tara aia sarea in aer. In Franta le-ar fi dat foc la cladire. In Germania partidul ala s-ar fi lins pe bot de voturi la urmatoarele alegeri.

La noi, insa... e minunat. V-am tot spus ca eu nu mai cred in insanatosirea aceste tari. De-aia, vreau ca toata lumea sa devina atenta la politicieni, pentru a fi cat mai multi oameni de acord cu mine. Cand o sa stim toti ca politicienii sunt toti la fel, o sa ne fie mai bine si-o sa fim pregatiti pentru urmatorul nivel: meritocratie. Cu democratia ne-am lamurit: daca furi si dai un ban unde trebuie - esti bine.

Cat despre PNL... Vor ajunge in situatia PSD muuuult mai repede decat cred. Chiar rog pe cineva sa le dea o grenada, sa nu se mai chinuiasca atat....

p u b l i c i t a t e

Citeşte mai departe ...

Amintiri cu telefonul spioanelor, niste picioare superbe si un parfum de exceptie

Toamna lui 2010. Mai erau doua saptamani pana cand M implinea 8 ani. Isi dorea un pudrifon, un telefon disimulat intr-o pudriera, cum aveau trei spioane mici si simpatice  din niste desene animate. In momentul ala, Vodafone vindea un telefon in genul asta, numit Modu, dar pe care n-am putut sa-l cumpar pentru ca cei de la Vodafone nu reusisera sa-i puna si un pret. Serios! Telefonul aparea in site, era expus in magazine, dar nu avea un cod in aplicaţia angajatilor. Nici jacket-uri nu aveau la vanzare, desi, in pachetul de baza, un Modu venea cu doar cinci butoane. 

Asa ca am cautat pe net, si-am gasit un Samsung mic si roooz, o nebunie, dar comerciantul nu a reusit sa-l livreze in timp util. Pana la urma, i-am luat Mirunei un telefon mic si roz, obisnuit, dar si un set de accesorii de spionaj performant, ca sa poata afla oricand ce fac, in camera cealalta, bunica-sa sau pisica.

Cum ar veni, cu telefonul spioanelor mi-a trecut si mie, i-a trecut si ei...

Tin minte, insa, ca dupa vreo saptamana de la ziua ei, am ajuns la un congres PNL, la Palatul Parlamentului. Si ca pe randul din fata mea statea o tipa care mi-a atras atentia cu trei chestii:

  • - avea niste picioare absolut senzationale; doua, exact cum imi place mie...
  • - mirosea perfect; cand se misca si ii simteam parfumul, uitam, pentru o secunda, unde sunt;
  • - avea un telefon cum isi dorea M: un Motorola roz, in forma de pudriera.

Mi s-a parut deplasat sa o intreb cum s-a pricopsit cu picioarele alea superbe si ce face cu ele in timpul liber. Sau ce gust are parfumul ala, consumat de pe piele, nu din sticla. Asa ca am intrebat-o doar de unde si-a cumparat telefonul ala. Mi-a spus ca l-a primit cadou si ca ii place la nebunie. Dupa care a ras intr-un fel fermecator si si-a vazut de ale ei.

Sincer, i-am tinut minte doar picioarele, telefonul si parfumul, nu si numele. Dar am vazut-o aseara la televizor. Acum e presedinte de partid, si, cel mai probabil, va face un Guvern in perioada imediat urmatoare.

Si ma sacaie ceva: acum, Alina Gorghiu are un iPhone in forma de pudriera, pe comanda, roz? Si ce-a facut cu acel Motorola adorabil? Ca i-as da vreo 200 de lei pe el, sa-l am ca amintire...

ce bou sunt. povestea asta merita băgată în carte...

Citeşte mai departe ...

Cum a pierdut PNL presedintia Romaniei la euroalegerile de saptamana trecuta

In primul rand, din cauza lui Crin Antonescu. Ma doare-n cot de frecusurile lui cu altii, nici nu cred ca Tariceanu e o alternativa ok, nu-s nici liberal frustrat. Dar natie de om mai proasta decat baiatul asta nu exista. Conduce partidul asa cum isi bat unii nevestele: exclusiv pe baza emotiilor personale. N-are un plan, n-are profesionisti pe langa el. Plus ca s-a buhait, arata de parca mananca uraniu pe paine. Doua luni de fitness, niste poze cu familia, niste povesti cu omul Antonescu care e mult mai misto decat politicianul-țață Antonescu ar fi făcut minuni în campania asta.

In al doilea rand, pentru ca, atata timp cat au stat in USL, liberalii au comunicat mega-prost. Le-a convenit obtinerea de posturi influente, au folosit PSD-ul ca pe un paratraznet, dar n-au transmis nici un semnal notabil. Dupa doi ani de convietuire, se parea ca orice face USL-ul e facut de Ponta, nu de Antonescu. Inclusiv chestiile bune. Știu liberali care au făcut chestii foarte mișto pentru români, de pe funcțiile pe care le-au deținut. Știu primari PNL foarte șmecheri, știu câte chestii tari a făcut Adina Vălean prin Parlamentul European. Le știu numai eu, din păcate. Inclusiv Văleanca a comunicat prost, din 2012 până în 2014, deși e o tipă foarte deșteaptă. Nu mai zic că s-a făcut cât șifonierul... O dieta cu apa plata si varza cruda ar fi contat, de ce dracu' credeti ca s-a tras la fata Elena Udrea, de nebuna?

In al treilea rand, pentru ca toata campania de la euroalegeri a fost o gluma. Mesajele, grafica, clipurile - totul a fost prost ca intr-o corporatie care foloseste 5.000 de angajati necalificati in conditii de munca infernale, dar are pe site doar poze cu tipe hot la birouri. Vreun piarizd amator o fi aplicat un kit extern, de mesaje elitiste, si nu l-a adaptat deloc la populatia frusta si zeflemitoare a Romaniei. N-a existat decat un singur mesaj misto, ala cu renuntarea la ora Moscovei (ora de iarna), si trecerea Romaniei la ora europeana (ora de vara). O idee de senzatie! Nu stiu nici un amic care sa nu injure, cand se da ceasul inapoi, si cred sincer ca ar fi formidabil sa scapam de prostia asta care ne obliga sa ne trezim mai devreme 6 luni pe an. Ei bine, ce credeti ca au facut liberalii? Au retras mesajul, pentru ca au facut misto analistii de el. Pai de ce credeti ca au facut misto, ma? Nu cumva pentru ca functiona? Analistii politici, de la tv, nu sunt cumva toti platiti de niste partide, altele decat PNL? Daca lucram pentru opozantii PNL, ar fi fost prima mea grija sa distrug mesajul, pentru ca nu am cum sa-i fac un contra-mesaj. E mesaj de 1-0, fara posibilitate de egalare. Inca doua de-astea si rupeau piata.

Concluzii - liberalii Romaniei anului 2014 sunt niște prosti. Ăștia mici, pentru că suportă șefi mediocri, limitati, fricosi si dornici sa-i placa Antonescu. Iar Antonescu si echipa restransa de management sunt la fel de proşti, pentru că doi ani de zile n-au făcut decât ce li s-a sugerat să facă de agenda publică impusă de mediile de influenţă pontiană şi băsesciană.

Nu ma mir, asadar, ca liberalii se gasesc acum în poziţia şi 'utuţi, şi cu banii luaţi. Asa o sa si ramana, daca nu schimba totul. Păi cine îl votează pe cel mai prost din curtea şcolii?!

[www.facebook.com/bogdanstoica.ro]

Citeşte mai departe ...

ziua in care opozitia si-a dat singura muie

In mod previzibil, guvernul Grindeanu a cazut. In mod hipsteresc, opozitia PSD, respectiv PNL, PMP si USR au ratat sansa de a deveni importanti in ochii electoratului. Mai mult, si-au tras singuri o muie care le va curge pe obraji mult timp de acum inainte.

Sa explic la un nivel la care pricepe si Ludovic Orban:

Sa zicem ca e un interlop in cartier. Liviu ii zice. Va terorizeaza pe toti prin Sorin, omul lui de incredere. La fiecare sedinta a asociatiei de locatari, Ludovic, Cristi&Nicusor si Traian promit ca imediat ce vor avea cu ce, vor face o plangere la politie pe numele lui Liviu si Sorin, si vor scapa cartierul de probleme. Surpriza: Liviu se cearta cu Sorin si ii face chiar el o plangere. Lumea se bucura, ca scapa de probleme dar sa vezi chestie: intrebati de sectorist daca stiu ceva, Ludovic, Cristi&Nicusor si Traian se dau niznai si refuza sa semneze plangeri similare. Cu chiu, cu vai, politia accepta singura plangere, cea a lui Liviu. La final, Sorin dispare, cu o duba a politiei. Lumea adunata pe strada se uita chioras la ai lor. De azi incolo, Ludovic, Cristi&Nicusor si Traian nu mai sunt demni de incredere.

De sase luni, USR, PNL si PMP critica guvernul Grindeanu pentru proasta prestatie. Criticile sunt justificate, guvernul chiar merge prost. Dar cand vine momentul sa arunce guvernul asta la tomberonul istoriei, cele trei partide o dau subit in noncombat.

  • "Nu-i facem jocurile lui Dragnea", au zis unii. Sa muriti voi ca asta faceati, daca votati motiunea? Dragnea si PSD ies mai sifonati ca niciodata din demiterea propriului guvern si voi nu vreti sa profitati de asta?
  • "E o problema interna a PSD", au zis altii. Sunteti prosti. Un guvern care baga tara in gard e o problema de securitate nationala. Erati datori fata de propriul vostru electorat sa votati impotriva acestui guvern prost.
  • "Daca Grindeanu ramane, Dragnea e pa", s-au bucurat cativa. Da, imbecililor. Dar oricum Dragnea e pa. Si daca guvernul Grindeanu scapa, credeti ca va avea loc o migratie de voturi in demografice? Nu. Cei care ar fi fost dezamagiti de Dragnea-perdantul s-ar fi mutat cu intentia de vot la Grindeanu-castigatorul. Nu la voi, papagalilor.

O bila neagra in plus pentru Ludovic Orban: instinctul i-a spus ca noncombatul nu e bun si a vrut s-o dreaga cu acea declaratie aiuritoare, cum ca Grindeanu ar trebui sa-si dea demisia de onoare. Va dati seama ce imbecilitate? Ar fi ca si cum, la un meci de fotbal, atacantul trece de portar, are poarta goala, dar nu marcheaza, spunand ca portarul trebuie sa-si bage singur mingea in ate, din onoare, ca a vazut tot stadionul cum l-a facut printre picioare.

Si un vot pro-Grindeanu, impotriva motiunii, tot ar fi fost mai bun decat acest noncombat. Stiti de ce? Pentru ca de-aia v-a trimis electoratul acolo: sa faceti ceva, orice, atunci cand noi, cei multi, de acasa, nu avem ce face. 

Prostilor, prostilor, prostilor! Daca mai traiau Take Ionescu si Corneliu Coposu va bateau la fund, cu nuiaua, imbecili imaturi politic ce sunteti.

Citeşte mai departe ...

Conferinta de presa a murit, mai trebuie doar ingropata

"Nu e nici o chestie, pur si simplu mergem si pescuim, bem o bere, povestim", mi-a explicat E., fost coleg de breasla, in prezent purtator de cuvant al liberalilor. Si m-am dus, desi eu si pescuitul nu suntem prieteni deloc. Cu Eugen, insa, ma stiu de 20 de ani, si am incredere ca nu m-ar baga intr-o capcana penibila, cum vor, cateodata, unii politicieni. 

N-am pescuit decat 20 de minute. Am gasit o creanga de salcam de vreo doi metri, am curatat-o, i-am pus trei metri de guta, mi-am facut carligul dintr-un ac de siguranta si plutitorul dintr-un pai. N-aveam plumb, dar am gasit un crampei de fier-beton de cinci, care a servit foarte bine cauzei. Cum pe râme nu pun mana treaz, am folosit ca momeală niste muschi delicios de caprioara. 

Evident, n-am prins nimic. Dar si cand am stat, o jumatate de zi, pe alta balta, cu o lanseta profesionala si cu momeala pu*ii mele, tot n-am prins nimic. Asa ca eu nu dau deloc vina pe sculele folosite azi. Mai degraba cred ca n-a fost crapul ala obisnuit cu stilul meu... 

Am baut bere (doamne, din cauza masinii, n-am mai baut o bere, ziua, in cursul saptamanii, de ani de zile!), am mancat un bors pescaresc demential si un peste prajit cu malai absolut fabulos. Sincer, daca pe balta aia ar fi si un local cu mancare de-asta, m-as duce cel putin o data pe luna, chit ca e la 40 de kilometri de Ploiesti. 

Am facut si cateva fotografii. Ofertanta la maxim balta, dar n-am nimerit ora corecta. Am ajuns prea tarziu ca sa prind rasaritul, si-am plecat de acolo prea devreme ca sa prind apusul. Dar e o balta misto, va spun eu, desi ma doare-n cot de principala activitate de acolo. E un loc in care nu vezi la orizont nici macar un stalp de telegraf, si nu se aude nimic in afara de ce spun/fac prietenii tai. Din perspectiva asta, chiar mi-a facut bine minitrip-ul asta de o zi...

Si-am mai facut ceva: am stat la taclale cu liberalii. Noi eram vreo opt, ei vreo sase. Am discutat despre pescuit, copii, vreme, plus politica si niste chestii din oras... Cred ca toata lumea s-a ales cu ceva din discutiile astea relaxate. Si mi-am adus aminte de conferinta de presa de ieri. Tot cu liberalii, dar la partid. Cum stateam noi plictisiti de mesajele politicoase, dar care nu spuneau nimic, si cum incerca sa para relaxat tipul de la pupitru, cu cravata aia stransa la gat, venit acolo sa ne asigure ca o sa colaboram bine. "Bine. Si?"

In massmedia s-au schimbat multe, in ultimii zece ani. A disparut presa tiparita, au disparut corectorul, secretarul general de redactie, fotograful, a disparut pana si redactia in multe cazuri. Partidele, insa, au ramas cam la fel, si incearca sa mentina relatia cu presa fix in acei parametri pentru care au logistica si pregatirea. A ajuns complet ineficient acest mod de lucru si pentru politicieni, si pentru jurnalisti. 

Poti sa te pregatesti demential pe un subiect, ca politician - va fi degeaba. Pot sa vin la conferinta de presa si sa-ti f*t directia de nu te vezi cu intrebari neplacute sau la care nu te-ai gandit, exact cand tu esti filmat de zece telefoane mobile avide de "sincron". Pot sa fac ca informatia pe care doreai sa ne-o "vinzi" sa nu mai valoreze nimic, dupa ce te silesc sa spui cu totul altceva. Stai ca o rata pe lac, adica imi oferi ocazia sa-ti fac pe indelete fotografii care sa te dezavantajeze. Stiri? Alea nu-s stiri. Eu tin, de obicei, ca stirile alea la care m-am gandit sa ramana doar ale mele, nu ale tuturor celor prezenti.

Pentru mine, o conferinta de presa a ajuns doar un prilej de a testa nervii politicienilor antipatici si de a-i vedea abordand subiecte care ma intereseaza pe mine, nu pe care le vor ei promovate. 

Plus ca eu nu mai cred in politicieni buni si rai, ci doar in rai. Asa ca foarte rar mai dau verde, pe site-ul de stiri, la publicarea gratuita a vreunei stiri politice. Daca tot se poarta ca niste detergenti, politicienii sa faca bine si sa plateasca difuzarea informatiilor pe care le vor diseminate in spatiul public. Nu vor? Nu-i nici o problema, lumea nu-i iubeste, iar fara ei in sumar, site-ul meu si-a crescut audienta. In iunie, de exemplu, era pe locul 4, cu vreo 115.000 de unici. Ce s-a ales de stirile politice venite din conferinte de presa, publicate de colegii mei? Praful, chiar de a doua zi dupa difuzare. Cine dracu' mai citeste stiri politice, in afara de activul de partid?

Ce vreau sa spun este ca azi am avut revelatia ca e timpul sa dispara si conferinta de presa. Afli mai multe in discutii libere, si relatiile se sudeaza mai bine intr-un cadru neoficial. Si noi, si politicienii stiam deja asta, dar pana acum nu era climatul pentru asemenea schimbari. Acum, insa, de cand politicienii au ajuns la sub 10% incredere la nivelul populatiei instruite, iar cele doua &*^()_] din spatele lui Iohannis schimba atat de profund clasa politica, am putea renunta la prostia asta consumatoare de timp si distrugatoare de exclusivitati. 

Nu i-am dat, in titlu cuvantului "trebuie", sensul extrem. Spun doar ca partidul care va converti primul conferinta de presa in alta forma de comunicare cu jurnalistii va castiga foarte mult.

Ai o alta parere? Scrie-mi pe www.facebook.com/bogdanstoica.ro 

Citeşte mai departe ...

CV-ul meu politic

Azi am descoperit ca exista oameni care ma asimileaza cu PSD, PNL, USL etc, doar pentru ca l-am tocat pana la distrugere și pierderea alegerilor pe fostul primar al Ploiestiului. Gresit! Ca specie politica, sunt ultraliberal, adica prea liberal pentru PNL. Cred intr-o tara unde oamenii produc ceva, nu o freaca opt ore la serviciu si pe urma se uita la Capatos. Dar pentru ca mi-a placut ideea cretinilor, am decis să-mi fac CV-ul politic. Am fost membru PNTCD pe la 18 ani, pentru ca mosii aia aiuriti lasau rockerii sa se adune in sediul lor. Tot in sediul PNTCD Prahova era si un bar, Atena, unde vodca era foarte ieftina. In acelasi sediu isi tinea echipamentele si clubul montan din care nu faceam parte, dar cu care ieseam pe munte. Am fost membru UFD, dupa armata. Am tras niste baute pe cinste cu Vosganian, care venea des (sotia lui e din Ploiesti) si am futut o secretara cu niste sani cat capul meu. Era sa fiu exclus, din invidie, de restul barbatilor, dupa aia... Din PNL n-am facut parte, dar de aici am avut cei mai multi parteneri de discutii despre imaginea unui politician. Tot aici am, teoretic, cele mai bune relatii. Nici in PDL n-am fost inscris, dar in acest partid am avut cei mai multi prieteni. Iti faci si prieteni, in presa, nu doar dusmani. De-aia l-am si eviscerat imagologic pe primărelul ăla agresiv, cand a vrut muschiul meu, cu ce-a vrut muschiul meu: pentru ca niste oameni n-au uitat ca suntem, intai de toate, prieteni... Nici în PSD n-am fost înscris. Nici n-aveam cum, pentru că 90% din ce-am scris ANTI, in cariera mea de mazgalitor de articole de presa, a fost ANTI-PSD. Asta desi, in PSD, sunt acum cativa oameni foarte misto. Inca n-am curaj sa ma imprietenesc cu unii dintre ei, iar cu altii sunt prieten de dinainte sa devine niste pesedisti nenorociti....

Dovezi incriminatorii: exista niste poze cu mine intr-un tricou cu Adina Valean, ca eram amici si n-am vrut sa se bosumfle. Am mai facut, o data, niste poze la misto, cu Rovana Plumb si nu stiu ce cacat de balon rosu, pesedist. Alta data, tot la misto, cu Mirela Limboseanu, in biroul Robertei de la Vest... si cu o vestă portocalie, pe care ulterior am purtat-o o zi întreagă să verific ceva.... Da, Mirela si-a pastrat hainele pe ea, porcilor!

Și, dacă-mi aduc bine, aminte, cred că i-am făcut un partid, unui tip. A fost fun, aș mai face unul, dacă aș avea bani și timp. Încă nu știu cum o să se numească, dar acronimul ar fi, sigur, PLM...

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica