Istoria Schiului Românesc - a cincea carte din seria Străbunicii

Eu nu știu să schiez. M-am urcat o dată pe niște schiuri, la Cota 2000. Nu cu un instructor, ci cu niște amici. Era să-mi rup gâtul, coloana, schiurile și m-am speriat de moarte. Pe vremea aia nu mi s-a părut grav că n-o să schiez, făceam drumeții montane în fiecare weekend, iar pârtiile de schi mi se păreau prea mondene și prea colorate. 

Au trecut anii (vreo 15) și am reajuns, accidental, în zona pârtiilor de schi. Prin Poiana Brașov. Altceva. Tot colorat, tot monden, dar cool. Oameni mișto, nu cocalari cretini. Și am văzut o droaie de oameni care coborau calm, lent, privind muntele. Se vedea că sunt doar ei cu gândurile lor. Și mi-am dat seama că am și eu senzația asta când îmi conduc mașina pe drumuri goale, prin păduri. Sunt câteva cotloane rutiere verzi pe lângă orașul meu, o nebunie, când simt că pocnesc de stres dau o tură pe acolo. Iar seara am inteles de ce pârtiile de schi sunt StupidLess. Am fost la un party outdoor pe un frig ca-n Siberia. Neputând să-și afișeze arsenalul de club, respectiv bijuteriile și hainele de firmă, proștii și cocalarii au lipsit. Și ghici ce? A fost megamișto fără ei. 

Mi-au rămas în minte oamenii ăia mișto de pe pârtia de schi și am trecut la "to do" în colecția Străbunicii și o istorie a acestui sport. Și am descoperit ceva minunat pentru un pasionat de istorie: ciuciu informații. Acum o sută de ani, când a apărut la noi, sportul asta s-a numit "săniuș de-am'picioarele". Pe urmă s-au adunat niște oameni minunați care au făcut cluburi montane, au amenajat pârtii și au început să-i învețe și pe alții cum să schieze. Cum statul pe vremea aia nu era un agresor bătut în cap, i-a sprijinit și s-a ajuns la sporturi de iarnă în toată regula. De deasupra tuturor, o familie regală de excepție avea zilnic un reprezentant pe pârtie: Carol, Ileana, Nicolae, Mihai schiau cu drag și cu pricepere. Normal, au început să vină la munte și curioșii, iar unii dintre ei au început să schieze, apoi publicul s-a împărțit între cei doi poli de interes, Poiana Brașov și Sinaia. 

s1

Așa am ajuns unde suntem. Să țineți minte, da? De la câțiva iubitori de munte și de la o familie regală iubitoare de schi. 

s3

Povestea acelor ani spectaculoși, plină de imagini pe care n-o să le găsiți pe internet, cu sfaturi de schi, echipamentele de schi, bunele maniere la schi, unde te cazai când mergeai la schi, unde mâncai, cum te distrai și multe-multe alte lucruri interesante este acum în "Cum învățau străbunicii tăi să schieze", a cincea carte din seria străbuniciiCartea este disponibilă la vânzare AICI (link), iar la preț mai bun o găsiți AICI (link) sau AICI (link)Fie să vă încapă în rucsac când ieșiți pe pârtie și să vă bucurați de ea în telescaun sau la un/o ceai, vin fiert, cafea, rom, între coborâri. 

Citeşte mai departe ...

about my shop la șase luni

Se fac, zilele astea, șase luni de când cărțile mele se vând pe acest site și am făcut, in acest timp, câteva observații.

Prima este că o firmă de curierat perfectă nu poate exista. Serios. Poți întâlni niște profesioniști, cu care să semnezi un contract bun, doldora de proceduri eficiente, dar dacă unui curier îi tună mintea într-o zi să-și bage pula în ea de muncă, toate procedurile devin inutile, iar cititorul nu primește coletul. Mi-am dat seama ca nu avem o problemă serioasă de salarizare in România cât de productivitate, curierul român nu vrea să fie la fel de atent, bun, eficient, toată ziua. Și nu pricep de ce. Eu, de exemplu, îi las șpagă dacă se poartă ok cu mine. Și alții o fac. După mintea mea, dacă esti curier si vorbești frumos cu clientul poți câștiga mai bine decât un ospătar bun. 

A doua ține de plata cu cardul. E ceva mai prezentă decât pare. Și dacă în prima fază am preferat să las firmei de curierat sarcina colectării banilor, va trebui să fac ceva în sensul ăsta, anul viitor. Oricum, ca să știți, dacă nu sunteți fanii plăților cash ramburs la curier, scrieți în comandă, la observații, că vreți soluția de plată x. Se va rezolva, punctual. 

A treia se referă la promoții. Unele, cele de preț, s-au dovedit a fi de-a dreptul nefuncționale. Altele au mers de minune. În cele șase luni, la mine pe blog si la evenimentele organizate s-au dat cadou peste o mie de lucruri vechi, de la cărți la timbre, decorațiuni și obiecte de mobilier.  Eu am înțeles din asta că am cititori care nu vor neapărat să obtina o reducere (de 10-30 de lei), preferând să se bucure, exact ca mine, de amintirile generate de vreun obiect pe care nu l-au mai avut/atins din copilărie, sau cum au mai văzut numai la muzeu. 

A patra este despre partea mai puțin frumoasă a vieții. Despre țepe. De oamenii care comandă cărți și apoi refuză coletul. Am și d-ăștia, mi s-a explicat că e fix din cauza mea, pentru că am insistat să includ transportul în prețul cărților. "Oamenii știu, astfel, că nu riscă nimic, returnand coletele, iar noi trebuie să-ți facturăm serviciul de două ori, ca să-ți aducem cărțile înapoi", mi-au explicat cei de la firma de curierat. Cum cei mai mulți dintre tepari sunt cei care au comandat o singură carte, o să rezolv asta foarte simplu: de pe 1 decembrie 2019, nu mai accept comenzi de o singură carte. O să fie "minim două cărți, sau minim 70 de lei"; o să mă gândesc zilele astea.

A cincea ține doar de mine. Instinctiv, am luat la un moment dat o decizie genială: să livrez chiar eu cărțile în Ploiești (tot timpul) și în București (când pot). A fost atât de valoroasă fiecare întâlnire cu cei care mi-au cumpărat cărțile încât n-am de gând să povestesc nimic despre nici una. Doar să recomand, oricărui creator de conținut, să se întâlnească periodic cu cei care-i "consumă" munca. O sa-i faca bine la spiritul critic și la inspirație.

A șasea este de mediu. Serios. M-am străduit să las o amprenta de poluare cât mai mică și sunt mândru de ce-am făcut. Toate cărțile mele sunt tipărite pe hârtie reciclată sau din import, nici un copac din România nu și-a pierdut vreo frunză din cauza mea. Fac semne de carte din cărți poștale, decorațiuni de perete din ambalaje, tipărituri și picturi vechi, iar alte cărți vechi au devenit ascunzatori exact cum are Mihai Sora in infamia aia de spot eMag. Toate au fost pe larg apreciate, iar dacă socotesc că dintr-un copac se fac cam 32 de seturi de cărți de-ale mele, estimez că, undeva pe Terra, o pădurice mică încă mai există pentru că eu m-am purtat responsabil. Și-mi place la maxim sentimentul ăsta, că am reusit să devin publisherul cu cea mai mică amprentă de poluare. 

A șaptea ține de bunătate. În aceste șase luni, au fost o droaie de oameni care mi-au oferit diverse lucruri vechi, de la cărți la .... orice, necesare fie în documentarea unor viitoare cărți, sau care au ajuns în secțiunea de lucruri care merg gratuit la cititori. Lucrând în medii ostile, mereu înconjurat de jurnaliști și de oameni politici, m-am dezobișnuit de generozitatea dezinteresată, pentru că mereu mi se cerea ceva meschin la schimb. Acum, de când tot ce fac este să scriu cărți, să fac fotografii și să salvez lucruri vechi, am cunoscut și oameni incredibil de mișto, cărora le mulțumesc, cu această ocazie, cum pot eu mai bine. 

Anunț, cu acesta ocazie, că în curând, adică până în Sărbătorile de Iarnă, vor mai fi gata două noi titluri Străbunicii, dar și că până în primăvară o să vă prezint doi noi autori Străbunicii. O să vă placă, promit.

Închei rugându-vă două chestii:

1. Nu mai faceți cadou dulciuri copiilor. Nu sunt bune. Cărțile sunt.

2. Duminică, 1 Decembrie, fluturati un steguleț tricolor, cât de mic, măcar două secunde.

Să ne vedem cu bine pe https://bogdanstoica.ro/shop

P.S. poză aia, de mai sus, e acolo pentru că am câștigat un concurs cu ea. 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica