de ce fac lansarea la Blues Cafe Ploiești

Prin alte țări, o clădire-simbol e o mare chestie. E clădirea aia pe care o recunoști și dacă vezi doar două geamuri din ea, și dacă e făcută din turtă dulce, și dacă e abia schițată pe o bucată de lemn. New York avea turnurile gemene, Parisul avea Notre-Dame, Bucureștiul are Casa Presei (știu că e odios, dar e cea mai cunoscută clădire din capitala), Brașovul are Biserica Neagră... Din fericire, Ploieștiul are drept clădiri emblematice Hotel Central și Halele Centrale, ambele fiind opera unor (stră)bunici de-ai noștri. Înțelegeți, acum, de ce lansez colecția Străbunicii la Blues Cafe, acel local mic și cool, doldora de lucruri vechi, de la parterul Hotelului Central. 

Hotelul și-a dobândit faima sub numele "Berbec". A fost cel mai tare local din istoria orașului. Amplasat inițial undeva în spatele Palatului Administrativ de azi, restaurantul Berbec s-a mutat la parterul hotelului Central și i-a schimbat destinul. Brandul era atât de notoriu când au venit comuniștii la putere încât nu au avut curaj să-i schimbe numele în ceva idiot, de genul "Avântul Comunist", cum au făcut în alte orașe. Așa că au schimbat numele "Central" în "Berbec". Și a fost cu noroc. Pe timpul lui Ceaușescu, mii de străini s-au cazat, au mâncat, s-au îndrăgostit și s-au odihnit sub semnul Berbecului de pe firma. Revoluția din 89, cu schimbările și cu privatizările aferente, au dus complexul în patrimoniul privat, unde i-a fost schimbat numele înapoi în Hotel Central. Câțiva ani mai târziu, la butoane a venit un tip pe care-l știu de 20 de ani. Busy all day, conduce prudent hotelul asta în lumea digitală, unde un review nedrept pe tripadvisor îți poate strică previziunile privind încasările. Și îi merge bine, hotelul e full, notele de pe net sunt bune... Apropo, nu știu cât sunteți de conștienți că turismul a devenit prizonierul online-ului. Eu, de exemplu, nu dau două parale pe review-uri. Știu cât de ușor se pot comanda/plăti unele negative, știu cât de cretini pot fi unii clienți, știu cum se cumpără review-urile pozitive... Nu m-am dus și nici nu m-am mai dus în vreun hotel sau local abia după ce am citit review-uri pe net. Iar dacă nu mi-a plăcut într-un loc, am renunțat să mai calc pe acolo. Alții, însă, nu mai ies din casă până nu citesc așa ceva. 

La Blues Cafe, însă, cafeneaua unde ne vedem joi, 25 aprilie, mă duc periodic (nu atât de des cât aș vrea). Pentru că mă bagă în niște filme. Am un loc preferat, in colt, cu fața spre local. Imi iau o cafea si, cateodata, o "ora12" sau "amandina" (scuze, eu le incurc pe astea), care au fix gustul de cand eram eu mic. Stau acolo, ca un securist fara serviciu, și ma uit in jur. Dimineața, de exemplu, când bate soarele în jaluzelele alea orizontale (urasc jaluzele verticale), e o lumină înăuntru de nu-ți vine să crezi.

blu2

Și e foarte cool ca, in lumina aia, să auzi italiană la o masă, engleză la alta și doi oameni discutând cu niște hărtii în față. Dacă e ceva ce nu vezi niciodată în localul asta, sunt puștanii numeroși și sonori, gata să-și pună un film pe telefon cu sonorul la maxim. 

Seara, povestea se schimbă. Muzica din boxe e veche de cel puțin 30 de ani, adică e bună. Vezi perechi care se sărută, auzi pahare ciocnindu-se, iar tumultul intersecției de afară schimbă lumina din cafenea la fiecare 10 secunde. Poți știi dacă e o perioada aglomerată a anului sau una în care sunt toți plecați din oraș doar uitându-te la umbrele de pe pereți. Câteodată se mai așează cineva la pian, și toată lumea tace, ascultând. Rar, foarte rar, auzi discuții sonore, tipice consumului excesiv de alcool. Cumva, localul asta și-a selectat clienții dintre cei care savurează o băutură, nu zece.

Apropo: joi, sa va uitati pe pian. O mica colectie de imagini vechi si rare cu Berbecul de alta data va asteapta. 

blu9

Și cu toate lucrurile alea vechi de pe pereți, nu ai cum să nu te gândești la ce se întâmplă aici pe vremea când comunismul era doar o ciudățenie, iar locul era înțesat de petroliști milionari, afară erau parcate nu doar Rolls-uri, ci rarități că Officine Meccaniche, pe mese cânta goală Ioana Radu, femei superbe își etalau bijuteriile somptuoase iar jurnaliștii de modă stăteau la ușa să vadă ce amantă mai dă tonul la cine știe ce noutate vestimentară, despre care scria presa pariziană. Am mai scris-o o dată: la Bucureșți făceau figuri politicienii bogați și familiile nobile. Șmecherii cu bani adevărați, nu doar cu reputația unor tipi bogați, erau la Ploiești. Sigur, Casa Vernescu sau Capșa erau niște locuri foarte cool, dar Nuba, Fratelli și Loft-ul acelor vremuri era Berbecul. 

blu0

Să nu uit: la lansarea de joi, 25 aprilie, ora 18.00, pe lângă primele cărți din colecția Străbunicii, va așteaptă vouchere cu care va puteți cumpără megapantofii de la Giesswein, bijuterii etnice de la SalbaMariei, dietele-minune de la ZenDiet, mega-cursurile de la Clever Children, obiecte de artă de la Galeria Alexandra's și, nu în ultimul rând, momente magice la Blues Cafe, cel mai frumos loc vechi al Ploieștiului.

blu10

Să ne vedem cu bine.  

Citeşte mai departe ...

Când a mai citit copilul tău două ore?

Proiectul este absolut cretin, recunosc. De ce ar citi un copil istoria stomatologiei românești? În ce alt mediu se întâlnește el cu informații controversate, care trebuie cercetate, verificate, despre dinți, pastă de dinți, masele, aparate dentare? De cand e asta interesant pentru el, in conditiile in care, in 9 cazuri din 10, copiii iau dentistul ca pe un must impus de părinți, iar spălatul pe dinți ca pe o corvoadă.

Străbunicii la dentist, adică versiunea pentru copii a Atlasului amuzant de istorie a stomatologiei, este un pariu pe care-l pun cu mine. După 16 ani de interacțiune cu propriul copil, încă mai cred că un copil citește orice dacă acel orice este scris atractiv, într-o manieră care-i place. Cred că această generație de copii care nu citește este eșecul nostru, ca părinți și profesori, nu al lor. Noi n-am știut cum să le scriem și sa vindem cărțile pe care le-am dorit citite de ei. Le-am făcut ca pentru noi, uitând că vietățile astea, crescute în alt mediu, sunt diferite de copiii care am fost.

Am tot scris-o pe acest blog de pare că mă laud, o scriu și acum: poți face orice copil să citească. Trebuie doar ca lectura aia să fie despre ce-l interesează pe el, nu pe ține. Dacă e mort după jocuri, da-i să citească despre jocuri. Dacă e fun Justin Bieber, fă rost de biografia disperatului și dă-i-o. Nu-i mai da copilului să citească ce vrei tu, ce vrea școala sau societatea. Fuck toate astea. Tratează-l ca pe un gras la sală: da-i întâi ganterele mici, de jumătate de kilogram, să se obisnuiască. O să ajungă și la haltera de 50 de kile, mai târziu.

Eu sunt pasionat de istorie și cred că cine n-o știe face greșeli majore în viață. Am vrut să-i transmit și fiicei mele pasiunea asta. Nu am aruncat, însă, cu cărți groase și plictisitoare în ea, ci i-am povestit atâtea istorioare mișto de demult până a prins-o și pe ea microbul. Acum rupe în două anticariatele. Sâmbătă mi-a arătat mândră o carte de juvenologie (știința tinereții), scrisă în anii 30. O tâmpenie, o știe și ea. Dar tot mi se pare că e pe plus amuzându-se citind o tâmpenie scrisă acum o sută de ani, decât dacă s-ar amuza ascultand glumele lui bordea, bendeac și alte forme ale mediocritatii contemporane

Cât despre această carte.... copiii nu sunt proști. S-au prins și ei că dentistul la care merg are un cabinet frumos, haine mișto, un telefon de ultima generație, o mașină scumpă în parcare. Fără să-l poată denumi, recunosc succesul în viață, știu că dentistul îl are și vor să-l aibă și ei. Eu am întâlnit deja, doi-trei copii, care vor să fie medici stomatologi "ca să aibă bani". Alți copii se simt atât de bine la dentist încât au dezvoltat o relație bună cu el. Când era mică, #magirl era de-a dreptul îndrăgostită de Raluca de la Officedent, unde mergea periodic. Și dacă i-aș fi dat, atunci, o carte din care ar fi aflat lucruri pe care le-ar fi putut discuta cu Raluca, ar fi fost megainteresată de ea. Iar dacă ar fi fost o carte scrisă de o pisică, n-ar fi lăsat-o până nu o termina, pentru că pisica-scriitor este, pentru un copil, ce sunt sănii unei tipe care aleargă pentru un bărbat.

Și fix asta e rețeta pe care o propun eu: o carte pentru copii de 8-14 ani, cu ilustrații vesele, scrisă de o pisica absolut cretină, într-o manieră amuzantă. O carte în care conținutul este vărsat în creierul copilului tău cum ni se dădeau pastilele cu gust nasol, când eram mici: cu dulceață. O carte din care fiul/fiica ta va rămâne cu cel puțin câteva subiecte de discutat cu dentistul. Da, știu, sună ciudat să auzi că piticul tău discută cu un om mare. Dar nu sună nasol deloc, nu?

Am testat-o pe copii: cartea "Străbunicii la dentist" se citește în maxim două ore.

Când a mai citit copilul tău două ore? 

Cele două cărti despre istoria stomatologiei romanesti, pentru oameni mari si pentru copii, sunt aici: https://bogdanstoica.ro/shop.

Despre lansarea lor citeste aici: www.facebook.com/events/315422995769855/

 

 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica