cea mai mișto ospătăriță pe care am văzut-o

Observ frecvent femei extrem de mișto care lucrează în localuri, dar foarte rar scap furculița din mâna când le văd. Iar cu tipa asta situația a fost foarte fun pentru că nu i-am văzut figura. Când am intrat in local, ea trecea pe o alee, prin fața noastră, cu capul mascat de un coleg care ducea o tavă. Am putut vedea doar bustul impecabil, mișcându-se leneș, sub tricou. Nu ea ne-a servit, ci un băiat cu burtă, atât de simpatic încât mai aveam să-i dăm și lui un scaun și un pahar de vin. Cat timp am mancat, tipa a trecut de inca două ori, înainte-înapoi, pe lângă foișorul nostru, dar paravanele alea de lemn i-au ascuns, din nou, fizionomia. S-au văzut din plin însă picioarele lungi, fundul misto, părul auriu și pielea de un bronz de-a dreptul comestibil. Arata atat de bine incat un comeseam de-al meu n-a rezistat psihic și a dat o tură să o vadă. N-a reușit. 

Eu nici n-am încercat.

Făcusem deja fotografia asta și am zis că e mai mișto să rămân doar cu amintirea acelui corp perfect, așa cum era sugerat de tricoul larg și de jeanșii aia rupți fix unde trebuie. Nu m-am gândit ca ratez o tipă posibil foarte frumoasă, pentru că mă speria mult prea tare gândul că ar putea să fie urâtă. 

Poza e facută prin paravan, cu telefonul. Apropo: ne vedem la workshop?

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica