Bai Klause! Nu te supara ca te intreb, esti cumva prost?

A venit Klaus Johannis la Ploiesti, marti. Si-am rabdat cu stoicism toata balaria aia de adunare de partid, penibila si toate discursurile alea de vanzari, in speranta ca voi avea cum sa-l masor. Sa vad din ce e facut, cum reactioneaza, ce mesaje transmite. 

Trebuia sa-mi dau seama ca-mi pierd timpul. Timp de doua ore, cat a durat evenimentul, Johannis a stat imobil, pe un scaun, intr-o pozitie usor feminina. Din timp in timp, mai schimba picioarele si mai zambea cand radea sala. Gura, ochii, sau mainile lui Johannis - nu sunt instrumente de comunicare, ca la majoritatea oamenilor. Omul asta ori e complet lipsit de emotii, ori e un controlfreak al manifestarilor nonverbale. 

Si dupa aia a urmat un scurt brief de presa, pentru care m-am pregatit regulamentar. Adica, nu urma sa-l capcanez cu niste tampenii sofisticate. Pregatisem zece intrebari scurte, la care se raspunde cu da sau nu, pro sau contra. Este celebrul - intre jurnalisti - set de intrebari de presedinte. Intrebarile alea, desprinse din agenda publica a oamenilor obisnuiti, si care segmenteaza electoratul. Uite-le:

  1. Exploatarea aurifera de la Rosia Montana - Da sau nu?
  2. Exploatarea gazelor de sist in Romania - Da sau nu?
  3. Casatorii gay - Da sau nu?
  4. O lege a lustratiei - Da sau nu?
  5. Pedeapsa cu moartea - Da sau nu?
  6. Vot pe liste sau vot uninominal?
  7. Autonomie pe criterii etnice - Da sau nu?
  8. Unirea Romaniei cu Republica Moldova - Pro sau contra?
  9. Eutanasierea cainilor comunitari - Pro sau contra?
  10. iPhone sau Samsung?

Intre noi fie vorba, sa mor daca vad ceva nepotrivit in intrebarile astea. Ca jurnalist, poti sa intrebi orice, dovada si titlul acestui text. Acum niste ani, l-am intrebat si pe Nastase daca e homosexual. Nu i-a picat bine, dar a raspuns....

Johannis a raspuns la trei intrebari, ale altor jurnalisti, in primele zece minute. Lalait, lung, neconvingator. Eu voiam doar raspunsuri de o secunda, dar n-am luat in calcul ca Johannis se va enerva ingrozitor doar pentru ca i-am spus ca sunt zece intrebari, nu una.

El: - Deci, vreti sa-mi luati un interviu.

Eu: - Nu. Daca raspundeti cu da sau nu, terminam in 30 de secunde, asta nu e interviu.

El: - Deci e prea mult, fata de colegi.

Eu: - Nu, colegii nu protesteaza, pentru ca n-o sa le consum timpul de brief.

El: - O sa raspund la una, probabil...

Eu: - Puteti raspunde la toate, fara detalii. Da, nu, pro, contra, nu vad ce v-ar deranja

A sarit Roberta. A sarit Blaga. Cica sa nu depasesc limita, sa nu insist.... Penibili, in grup. Zici ca insistam sa-mi spuna cum face sex  cu nevasta, sau cam ce cantitate de rahat iese din el dimineata. Si dupa aia s-au ridicat si-au plecat toti la masa. 

Bai Klause, e important pentru romani sa stie daca esti de acord cu exploatarea aurifera de la Rosia Montana. Unii cred ca acolo nu trebuie sa se faca decat turism. Altii se tem ca exploatarea gazelor de sist va aduce un val de cutremure in Romania, si ca vom ramane fara stratul acvifer atat de generos. Cu casatoriile gay, de exemplu, eu sunt de acord, dar Biserica Ortodoxa nu. Eu vreau si o lege a lustratiei, si pedeapsa cu moartea pentru pedofili, de exemplu. Eu m-as sterge la fund cu votul uninominal, pentru ca daca nu e insotit de o preselectie profesionala, va aduce, ca si acum, doar bogatasi in Parlament. Si as da fara probleme autonomia maghiarilor din Harghita si Covasna, sa vad ce o sa faca din ea. Nu sunt de acord cu unirea Romaniei cu Republica Moldova, vreau eutanasierea cainilor comunitari pe care nu-i vrea nimeni si cred ca userii de iPhone sunt mai prosti decat cei de Samsung. 

Si nu e vorba doar de parerile mele, si nu doar tu trebuie sa raspunzi la intrebari concrete. Si Ponta, si Udrea, si altii trebuie sa raspunda la intrebarile astea. Pentru ca pe noi, oamenii obisnuiti, ne doare in basca de enunturile voastre privind democratia, siguranta, nivelul de trai. Ati mintit si-o sa mintiti nonstop. Asa ca vrem sa stim chestii concrete. Vrem sa stim daca va putem deveni sau nu fani, fie si pe un singur subiect. Pe mine ma injura unii de trei ani pentru ca sustin eutanasierea cainilor prinsi si nedoriti de nimeni. Intelegi, acum, bai Klause, de ce e important sa stim ce e in capul tau?

Ori, sa refuzi sa comunici asa ceva, bai Klause, este jenant. Oficial, conform mesajelor ACL, tu esti alternativa luminoasa la intunecatul de Ponta. Tu trebuie sa fii pe atat de simpatic si de popular pe cat e el de arogant. Tu trebuie sa te porti ca o antiteza la Ponta, nu ca un neamt bosumflat ce esti.

Nu sa zici ca nu mai sunt intrebari dupa ce ai refuzat noua intrebari din zece, si sa pleci la masa. La masa, ma?! Pe bune, ai refuzat sa transmiti romanilor ceva important despre tine ca sa te duci sa bagi o ciorba in tine?! Pai ce fel de presedinte poti sa devii, daca tu pui fomica la asa mare pret?

Cum ar veni: bai Klause - esti prost, sau cum?

P.S. - Si, stai, bai, pe scaun, ca un barbat... Ce te alinti asa?

Citeşte mai departe ...

Branza frantuzeasca pentru presedintele Victor Ponta

Are relatii bune in diaspora, poate cele mai bune, dintre toti politicienii. In 2009, William Branza a fost factorul decisiv pentru victoria lui Basescu in fata lui Geoana, pentru ca pe teritoriul Romaniei, Geoana a avut mai multe voturi decat Basescu. A venit insa Branza, cu recorduri de tip "sase voturi exprimate pe minut in Ambasada Romaniei la Paris" si s-a rezolvat problema.

Asa, cu el candidat, controland autoritar voturile, Johannis va lua mai putine voturi din diaspora. Si, din cauza asta, vom vedea in curand atacuri furibunde ale jurnalistilor din secta Martorii lui Udrea, pe tema afacerilor necurate ale lui Branza. 

Nu ca n-ar avea, sau n-ar fi adevarate... Dar pana acum chiar nu l-a vazut nimeni? :))

Cum spuneam, jocurile sunt facute....

 

Citeşte mai departe ...

Ponta - presedinte, Udrea - liderul opozitiei

Domnu' Base s-a inteles cu americanii: o sa-l sprijine pe Ponta si i se garanteaza libertatea dupa alegerile prezidentiale. Iar Udrea candideaza ca sa piarda, urmand sa construiasca o opozitie in jurul PMP pana in 2016, dupa ce vor esua toti candidatii Dreptei. 

Cum ar veni, Udrea e pe mana cu Ponta, zilele astea. Urmariti jocul, ca e misto, aproape ca nu se cunoaste. O sa vedeti, de exemplu, cum Udrea ignora diaspora, un fief basist de exceptie. De ce? Explicatia e aici.

Considerati acest text un update la ASTA.

Citeşte mai departe ...

Băi Baconschi, te vaiți că ti-au cerut o sută de mii de euro să candidezi? Ți-au cerut puțin, mă!

"Organizatia mea, PMP sector 1, construita si ea de la zero, a obtinut, la europarlamentare, cel mai bun scor pe tara (14 %, fata de media nationala de 6,2). Mi-am dorit sa castig un mandat de eurodeputat, fiind convins ca experienta si CV-ul meu m-ar ajuta sa reprezint eficient si onorabil Romania. Nu a fost sa fie: plasat pe locul trei (pentru ca primele doua locuri au fost practic rezervate prin dictat), am ratat si acest obiectiv. (...) In acest rezumat nu intra mii de detalii: lovituri interne, nedreptati, abuzuri, umilinte. Nu intra nici tensiunile din PMP, dupa ce Florin Popescu iesise - la un prim scrutin intern - cap de lista, sau pentru cei 100. 000 de euro care mi-au fost ceruti, cu scandaluri si insulte, pentru a fi "tolerat" pe locul 3 (considerat eligibil) (...)"

Așa a scris Baconschi, mă. Pe Facebook, curajosul, nu în zecile de ocazii pe care le-a avut, la tv, să o facă de doi lei pe Elena Udrea. Şi e supărat nevoie mare.

Mor pe sclifosiţii ăştia. Cred că dacă ştiu să poarte un costum, au făcut o facultate şi doi sudori din Mizil i-ar vota oricand, sunt automat cei mai buni pentru orice functie posibila. Asta desi nu sunt. Nu se pregatesc pentru job, nu au relatiile necesare sa convinga pe cineva de ceva, nu aduc bani de acasa pentru o cauza comuna, buna. Nu, nene. Ei vor un post cu care sa dobandeasca putere, pe care sa o exercite in interes propriu.

Baconschi se vaita ca i s-au cerut o suta de mii de euro. Daca eram strategul PMP, ii ceream un milion de euro. Moaca aia de grasun infatuat, privirea aia libidinoasa, discursul ala gol de orice continut - au adus o droaie de nevoturi partidului lui Basescu. Unul ca Baconschi nu are niciodata un electorat al lui. Imagologic, Baconschi este doar o scandura perfect plana, intr-un gard de sute de scanduri identice. 

Cat despre tact, intelepciune, pricepere in a simti oameni... e de-a dreptul bou. Va spun si-o poveste adevarata, ca sa vedeti ca nu mint: dupa o conferinta de presa de-a Elenei Udrea, am iesit din cladire impreuna cu cativa membri din PMP cu care ma stiu de ani de zile. Si, cumva, cat si-au asteptat VIP-urile masinile, am ramas doua minute cu Baconschi si cu inca doi ziaristi. Imbecilul ne-a crezut membri PMP si ne-a spus un banc atat de rasist, incat, daca-l inregistram si difuzam povestea, acum Baconschi se vaita ca interlopii lui Udrea vor sa-l bata, pentru ca a distrus campania PMP cu un banc bine plasat.

[www.facebook.com/bogdanstoica.ro]

Citeşte mai departe ...

De ce propune Tariceanu suspendarea lui Basescu

De fapt, Tariceanu nu-l vrea demis pe Basescu. E doar un joc de imagine, care il obliga pe Johannis sa-si precizeze pozitia pro sau anti Basescu. Daca nu sustine motiunea, mesajele care spun ca Johannis este candidatul lui Basescu devin credibile, iar liberalii anti-Basescu pot fi dislocati mai usor si atrasi in PLR. Daca Johannis sustine motiunea, chiar sunt sanse ca Basescu sa fie demis, lucru care va afecta toti candidatii dreptei, inclusiv Monica Macovei.

Numai ca asa ceva nu se va intampla. Johannis chiar este candidatul lui Basescu. Iar Tariceanu nu este candidatul nimanui. Sau nu stiati ca PLR nu e gata, ca partid, si ca decizia oficiala se va lua dupa ce expira data pana la care pot fi depuse candidaturile la prezidentiale?

 

Citeşte mai departe ...

De ce intarzie Ponta cu ordonanta privind migratia primarilor

E intrebare grava, frate! Freamata primarii din toata tara, pentru ca si o chestie de-asta se face cu cap, nu asa. Adica, nu migrezi cand vrei tu!

  • Daca migrezi din prima zi, esti primit cu urale.
  • Daca migrezi pe la jumatatea termenului, esti felicitat ca ai dovedit ca esti rezonabil.
  • Daca esti atat de bou sa migrezi spre finalul perioadei legale, o sa fii primit cu "nu mai esti asa smecher, a?!".

Deci, de ce nu migreaza inca alesii? Si de ce n-a dat inca ordonanta?

Pentru ca principalul vehicul vizat in aceasta operatiune - partidul lui Tariceanu - nu e gata. Adica, e gata, dar juridic, PLR mai are de parcurs niste etape pana sa fie inscris in Registrul Partidelor. PLR a depus actele la Tribunalul Bucuresti pe 14 august. Tribunalul examinează cererea de înregistrare în sedinţă publică, verifica listele de semnaturi, da o decizie, se asteapta cinci zile poate face cineva apel, apelul se examineaza în 15 zile de la înregistrare... Dureaza, frate! 

Cum ar fi sa dea Ponta ordonanta si sa nu aiba primarii PNL si PDL unde sa migreze?! Va spun eu cum: romaneste suta la suta. :)))

Stiu, e haios sa citesti prostiile mele, cand atatia analisti seriosi mananca cacat la tv explicand cum se teme Ponta de ambasada SUA, cum s-a certat Dragnea cu Ponta, cum i-a amenintat Basescu si a zis Udrea ca nu's ce va face cu motiunea.... Sigur, lucrurile o sa devina mai clare dupa 10 septembrie, cand va fi gata ori PLR, ori partidul de rezerva. Sau nu stiati ca mai e un partid pe teava, gata sa fuzioneze cu PLR?! :))

Dupa lectura acestui text, stiu ce-o sa spuna:

  • - basistii: - Frate, ce bou e Ponta, a facut ordonanta dar n-are cum s-o dea, papagal prost si chinez ce e, huo!!!!!
  • - pesedistii - Frate, e genial Ponta, s-a pregatit din timp si cum e gata PLR, cum le-o dam la temelie la basisti, huo!!!!
  • fanii lui Fuego: - Cand apare al 74-lea album?!
Citeşte mai departe ...

Cele zece chestii pe care vreau sa le aud si vad in dezbaterea Ponta – Iohannis

As dori sa stiu ce planuri au, cei doi, pe urmatoarele teme:

1. Legalizarea prostitutiei – eu sunt pro. In momentul asta, curvele sunt doar niste sclave moderne, iar incidenta bolilor cu transmitere sexual este la un nivel fara precedent.

2. Legalizarea consumului de droguri – eu sunt contra. Legalizare ar insemna proliferare, iar scolile si liceele noastre nu sunt pregatite, cu oameni si cu logistica, pentru asa ceva.

3. Exploatarea aurului de la Roșia Montana – eu sunt pro. Am fost la Rosia Montana, am fi niste cretini sa nu scoatem aurul de-acolo. Sigur, in conditii financiare mai bune, nu ca acum.

4. Exploatarea gazelor de sist – eu sunt contra. Olandezii au facut o legatura intre cutremure si exploatarile de acest fel. Si americanii. Numai noi ne incapatanam sa credem ca fracturarea hidraulica a rocilor este ok.

5. Casatoriile gay – eu sunt pro. Sa se ia, sa se duca la biserica, sa se pupe pe gura, sa faca acte de credit pentru casa, masina, sa se gireze si sa se mute la mamele lor, cand se cearta. Nu dauneaza nimanui.

6. Adoptii de copii in cupluri gay – eu sunt contra. Ar fi si absurd. Daca vrei sa devii asistent maternal ti se pune conditia sa faci parte dintr-un cuplu barbat-femeie, pentru a nu afecta psihicul copilului. Pe logica asta, doi barbati sau două femei nu pot fi mama si tata unui copil adoptat.

7. Fiscalizarea averilor bisericesti – eu sunt pro. Bisericile au prea multi bani care sunt prea putin cheltuiti in folosul enoriasilor. Un 16% mi se pare bine-venit.

8. Reintroducerea pedepsei cu moartea – eu sunt pro. Unul care violeaza copii, care omoara cu sange rece si sadism, unul care secera cate zece vieti o data, mergand beat la volan, nu mai are ce cauta printre noi.

9. Control anti-drog – conditie obligatorie pentru cei ce vor functii publice. Sunt satul de cati functionari aud ca trag ceva pe nas intre doua licitatii.

10. Declararea afinilor – o sa radeti, o sa vi se para o prostie. Dar nu era bine daca stiam ca Bercea Mondialu si-a bagat in familie oameni ca Basescu sau Stolojan?

Si mai e ceva. As dori sa primesc raspunsurile in engleza. Serios. Nu de alta, dar eu ador minciunile spuse intr-o engleza corecta. Nu vreau un presedinte care vorbeste despre „ză madăr end ză fadăr of dă economi” si despre dacii care se trag din camioane. Putem mai mult, serios.

text publicat pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Cum a pierdut PNL presedintia Romaniei la euroalegerile de saptamana trecuta

In primul rand, din cauza lui Crin Antonescu. Ma doare-n cot de frecusurile lui cu altii, nici nu cred ca Tariceanu e o alternativa ok, nu-s nici liberal frustrat. Dar natie de om mai proasta decat baiatul asta nu exista. Conduce partidul asa cum isi bat unii nevestele: exclusiv pe baza emotiilor personale. N-are un plan, n-are profesionisti pe langa el. Plus ca s-a buhait, arata de parca mananca uraniu pe paine. Doua luni de fitness, niste poze cu familia, niste povesti cu omul Antonescu care e mult mai misto decat politicianul-țață Antonescu ar fi făcut minuni în campania asta.

In al doilea rand, pentru ca, atata timp cat au stat in USL, liberalii au comunicat mega-prost. Le-a convenit obtinerea de posturi influente, au folosit PSD-ul ca pe un paratraznet, dar n-au transmis nici un semnal notabil. Dupa doi ani de convietuire, se parea ca orice face USL-ul e facut de Ponta, nu de Antonescu. Inclusiv chestiile bune. Știu liberali care au făcut chestii foarte mișto pentru români, de pe funcțiile pe care le-au deținut. Știu primari PNL foarte șmecheri, știu câte chestii tari a făcut Adina Vălean prin Parlamentul European. Le știu numai eu, din păcate. Inclusiv Văleanca a comunicat prost, din 2012 până în 2014, deși e o tipă foarte deșteaptă. Nu mai zic că s-a făcut cât șifonierul... O dieta cu apa plata si varza cruda ar fi contat, de ce dracu' credeti ca s-a tras la fata Elena Udrea, de nebuna?

In al treilea rand, pentru ca toata campania de la euroalegeri a fost o gluma. Mesajele, grafica, clipurile - totul a fost prost ca intr-o corporatie care foloseste 5.000 de angajati necalificati in conditii de munca infernale, dar are pe site doar poze cu tipe hot la birouri. Vreun piarizd amator o fi aplicat un kit extern, de mesaje elitiste, si nu l-a adaptat deloc la populatia frusta si zeflemitoare a Romaniei. N-a existat decat un singur mesaj misto, ala cu renuntarea la ora Moscovei (ora de iarna), si trecerea Romaniei la ora europeana (ora de vara). O idee de senzatie! Nu stiu nici un amic care sa nu injure, cand se da ceasul inapoi, si cred sincer ca ar fi formidabil sa scapam de prostia asta care ne obliga sa ne trezim mai devreme 6 luni pe an. Ei bine, ce credeti ca au facut liberalii? Au retras mesajul, pentru ca au facut misto analistii de el. Pai de ce credeti ca au facut misto, ma? Nu cumva pentru ca functiona? Analistii politici, de la tv, nu sunt cumva toti platiti de niste partide, altele decat PNL? Daca lucram pentru opozantii PNL, ar fi fost prima mea grija sa distrug mesajul, pentru ca nu am cum sa-i fac un contra-mesaj. E mesaj de 1-0, fara posibilitate de egalare. Inca doua de-astea si rupeau piata.

Concluzii - liberalii Romaniei anului 2014 sunt niște prosti. Ăștia mici, pentru că suportă șefi mediocri, limitati, fricosi si dornici sa-i placa Antonescu. Iar Antonescu si echipa restransa de management sunt la fel de proşti, pentru că doi ani de zile n-au făcut decât ce li s-a sugerat să facă de agenda publică impusă de mediile de influenţă pontiană şi băsesciană.

Nu ma mir, asadar, ca liberalii se gasesc acum în poziţia şi 'utuţi, şi cu banii luaţi. Asa o sa si ramana, daca nu schimba totul. Păi cine îl votează pe cel mai prost din curtea şcolii?!

[www.facebook.com/bogdanstoica.ro]

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica