după 40 de ani, am din nou 32 de dinți

Știu, atâția are orice om normal. Eu n-am fost normal, până vineri. N-am avut 32 de dinți decât până la vârsta de 8 ani, când un imbecil angajat ca dentist mi-a scos doi dinți de lapte într-o manieră specifică unui recuperator. De atunci am zis adio stomatologiei, n-am mai putut fi convins să mai ajung în vreun cabinet până la 40 de ani, când o durere atroce m-a doborât. Tot atunci am primit și diagnosticul: "ai probleme mari, dacă nu faci ceva o să arăți ca Fernando de la Caransebeș".

Aveam, ce-i drept. Un dinte de lapte care a refuzat să cadă mi-a blocat un alt dinte în gingie. Trei măsele sparte, trei cariate. Un incisiv lateral crescut în spatele încisivului principat. Dinții mei n-au arătat niciodată așa cum trebuie, și probabil că decizia de a purta barbă și mustață a fost influențată, în subconștient, de modul în care arăta dantura mea. Și asta n-a fost tot. Acum doi ani, căderea, cu 40 de ani mai târziu decât trebuia, a acelui dinte de lapte, a făcut loc pe maxilar, iar dinții au început să se depărteze unul de altul, așa cum cad mărgelele de pe un colier rupt. Intram direct in scenariul Fernando. Și oricât ar părea de bizar, eram dispus să mai stau așa. Noroc cu pisi, care, într-o zi, din senin, mi-a spus foarte natural ceva de genul "să iei, te rog, nu știu ce suc, și să te programezi la dentist". Ce era să fac? Am cumpărat sucul și am pus mâna pe telefon....

Terorizat de amintirea acelui dentist dement din copilărie, am decis să-mi repar gardul la Office Dent, un loc despre care aveam cele mai solide referințe posibile de la cel mai mare influencer din viața mea: fiica mea. Am dus-o pe M la Office Dent de la vârsta primul dinți și nu s-a plâns vreodată. Recomandarea ei a meritat. Doi ani mai târziu, fără dureri crunte, fără traume, fără complicații create de proceduri greșite sau stângace, cum am tot auzit în alte părți, arăt ca în poza de mai sus, partea dreaptă.

Sigur, ăla e un zâmbet fals. Eu nu zâmbesc așa. Am vrut să vă arăt diferența și regret că nu am cum să o fac mai realist, pentru că în ultimii 40 de ani nu am nici o poză cu dinții la vedere. Asta spune ceva, nu? 

În ăștia doi ani am trecut printr-o operație, proceduri de implant pentru trei măsele și un dinte, plombarea a alte trei măsele, plus aparatul dentar. M-am dus la Officedent cam o dată pe lună, iar disconfortul nu a durat decât arareori mai mult de câteva ore. Acum sunt în faza retainer, urmează faza gutieră, iar după aia aștept să înceapă să-mi cadă dinții, natural, pentru că am așteptat ca un bou, până aproape de vârsta de 50 de ani, să fac ce trebuia să fac demult. 

Ce vreau eu să-ți spun, de m-am apucat să scriu asta:

  • 1. Dacă ai probleme cu dantura, apucă-te să le rezolvi acum. Nu aștepta inutil, chestiile astea doar se agravează, pentru că organismul uman nu are mecanisme de autovindecare în ceea ce privește dantura.
  • 2. O să merite și din alte puncte de vedere. Pe lângă zâmbetul necontrolat pe care pot să-l afișez acum, mă mai bucur de câteva chestii: dorm mai bine, nu mai scrâșesc din dinți în somn, mănânc mai bine, nu mai am acel gust oribil în gură dimineața, nu mai am o problemă cu mirosul respirației. 
  • 3. Dacă ești din Ploiești, periurbanul Ploieștiului, de pe Valea Prahovei, Târgoviște și chiar București, Officedent este o alegere demnă de luat în seamă. Au sediul în nordul Ploieștiului, e foarte ușor de ajuns de pe centură, au cinci (sau șase?) cabinete, au un autobuz de oameni bine pregătiți, au scule de top, au proceduri sigure și, foarte important pe praful ăsta, nu au prețurile atât de mari pe cât ai crede și cu siguranță nu atât de mari ca în București. 

Creatorii de zâmbet de la Officedent sunt aici:

Încercând să le mulțumesc cum se cuvine celor de la Office Dent pentru schimbările din viața mea, mi-a venit ideea schimbării magazinului online. Acum, pe lângă categoriile de cărți și bijuterii, aveți acolo și categoria ponturi, în care o să adaug permanent oameni, bunuri și servicii de care sunt megamulțumit. Fie să vă fie de folos.

__________________________________
 
dacă ți-a plăcut acest text deschide unul din aceste linkuri: 
bijuterii mișto      ponturi utile      
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica